ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 652/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 9 iunie 2004, R.I., R.A., A.R., R.B., R.O., R.P.N. și R.S. au solicitat instanței suspendarea sentinței civile nr. 1272 din 27 ianuarie 2003 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 64 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Constanța până la soluționarea recursului declarat în cauză.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin aceste hotărâri s-a dispus evacuarea recurenților-pârâți din imobilul situat în Constanța, datorită unei adrese greșite emisă de Primăria Constanța, din care rezultă că imobilul ocupat de pârâți este același, datorită renumerotării străzilor, cu cel cumpărat de intimata-reclamantă C.D., situat în str. N. nr. 13. Prin încheierea nr. 239/C din 8 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins cererea ca nefondată, reținând că recurenții nu au invocat și nu au dovedit că există motive temeinice care să justifice suspendarea deciziei recurate, aspectele invocate constituind motive de fond, ce urmează a fi cercetate cu prilejul soluționării căii de atac și care nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, fără a motiva calea extraordinară de atac și fără a indica temeiul juridic pe care aceasta este fundamentată. Prin încheierea din 5 iulie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecarea recursului, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de împrejurarea că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a cerut judecarea în lipsă. La 2 noiembrie 2007, în acord cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, în vederea discutării incidenței prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod. Potrivit acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 1 an.

Perimarea se înfățișează astfel, ca o sancțiune procedurală determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului. Este practic o prezumție de desistare de la judecată, dedusă din rămânerea cauzei în nelucrare în intervalul prevăzut de lege. Perimarea, ca sancțiune procedurală își extinde domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. Așa fiind, recursul declarat în cauză de pârâți, se constată ca fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată perimat recursul declarat de pârâții R.I., R.A., A.R., R.B., R.O., R.P.N. și R.S. împotriva încheierii nr. 239/C din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.