ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1584 din 3

decembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația formulată de reclamanta C.P., în contradictoriu cu Municipiul

București prin primarul general, a anulat dispoziția nr. 4408 din 1 iulie 2005,

a constatat existența dreptului reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent

corespunzătoare valorii de 196.656 lei conform raportului de expertiză întocmit

de expert P.R.C. și a obligat pârâtul să emită dispoziție în privința dreptului

reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că prin notificarea formulată de autoarea reclamantei

J.I., în prezent decedată, au fost solicitate măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în București.

Imobilul a aparținut fostului soț al

notificatoarei, „care a figurat înscris cu suprafața de 241 mp teren și

construcție”, iar construcția a fost demolată ulterior exproprierii. Ca urmare

a modificărilor intervenite în zonă după expropriere, imobilul a fost

identificat în prezent ca fiind amplasat pe Str. S. nr. 16, și nu există vreo

legătură între acest imobil și fostul imobil care s-a aflat pe Str. S. nr. 16.

S-a mai reținut, că numitului J.I.,

care a dobândit imobilul împreună cu fosta soție, i-a fost stabilit dreptul la

cota de 60% din bun, iar după decesul acestuia s-a realizat ieșirea din

indiviziune cu privire la acest imobil, stabilindu-se dreptul soției

supraviețuitoare J.I. la cota de ¼ și al reclamantei la cota de

¾.

În prezent terenul este amenajat ca

loc de joacă pentru copii.

Prima instanță a reținut că

reclamanta are calitate de persoană îndreptățită pentru cota de 60% din imobil,

a cărei valoare stabilită de expert este de 196.656 lei.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 360 A

din 15 mai 2008, a respins apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe,

reținând că dispoziția contestată fiind emisă de Primăria municipiului

București anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, raportului juridic

nu îi este aplicabilă procedura administrativă de acordare a despăgubirilor

instituită de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Dispoziția rămâne supusă controlului

instanțelor sub aspectul temeiniciei și legalității, iar în privința primirii

de despăgubiri la momentul exproprierii, pârâta „trebuia să clarifice situația

juridică a imobilului” atât la data preluării, cât și la data soluționării

notificării.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că nu

poate fi de acord cu raționamentul instanței de apel, în condițiile în care

dispoziția a fost contestată la mai mult de un an „de la apariția Legii nr.

247/2005, act normativ de imediată aplicare”, situație în care sunt incidente

prevederile acestei legi, chiar dacă dispoziția a fost emisă anterior. Esențial

în speță este momentul înregistrării contestației.

De aceea, se aplică dispozițiile

Titlului VII, Cap. 5, art. 16 ale Legii nr. 10/2001, modificată și completată

prin Legea nr. 247/2005 și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora valoarea echivalentă a imobilului se stabilește de către Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, „notificarea formulată prevalându-se

pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale”.

A susținut recurentul, că prima

instanță era abilitată să stabilească dreptul la măsuri reparatorii, însă nu

avea competență să stabilească și cuantumul acestor despăgubiri.

Prima instanță era obligată în

virtutea rolului activ să dispună administrarea de probe pentru a se stabili

fără echivoc dacă s-au acordat sau nu despăgubiri la momentul exproprierii,

pentru a nu lăsa posibilitatea unei îmbogățiri fără justă cauză a

intimatei-reclamante. Cât timp instanța a fost investită cu contestație,

raționamentul instanței de apel că recurentul trebuia să clarifice acest aspect

este eronat.

Intimata a formulat întâmpinare,

prin care a cerut să se respingă recursul.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că nu este fondat.

Susținerea recurentului că în cauză

sunt incidente prevederile Titlului VII, Cap. 5, art. 16 din Legea nr. 247/2005

și art. 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece contestația a fost formulată după

data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 nu este întemeiată.

În privința imobilelor preluate prin

expropriere, natura și cuantumul măsurilor reparatorii se stabilesc în raport

de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001. Procedurile administrative pentru

acordarea despăgubirilor sunt însă stabilite prin art. 16 din Cap. V, Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, iar data formulării contestației nu are

semnificație în privința aplicării acestor proceduri.

Esențială pentru incidența dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 247/2005 este data emiterii dispoziției prin care s-a

soluționat notificarea. Dispozițiile emise anterior Legii nr. 247/2005 (cum

este cazul în speță), atacate ulterior, în termenul prevăzut de lege, rămân

supuse controlului instanțelor judecătorești sub aspectul legalității și

temeiniciei, atât timp cât au fost investite în raport cu prevederile art. 24

din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii lor,

iar în baza principiului plenitudinii de competență, instanțele pot să se

pronunțe asupra contestațiilor, în limitele investirii lor, și cu privire la

întinderea măsurilor reparatorii.

Neîntemeiată este și critica

privitoare la eventualele despăgubiri încasate la momentul exproprierii.

În raport de prevederile art. 1169

C. civ., obligat să facă dovada susținerii că la momentul exproprierii s-au

plătit despăgubiri pentru imobilul care face obiectul pricinii era

recurentul-pârât.

Or, acesta nu a depus la dosar

înscrisuri care să ateste plata de despăgubiri și nu a solicitat administrarea

de probe pentru dovedirea acestei împrejurări.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârât va fi respins.

Se va respinge și cererea

intimatei-reclamante privind cheltuielile de judecată, deoarece aceasta nu a depus

la dosar înscrisuri privind cheltuielile efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 360

A din 15 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

Respinge cererea privind acordarea

cheltuielilor de judecată formulată de intimata C.J.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 februarie 2009.