ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 3346/57 din 16 noiembrie 2006, reclamantul F.D.G.M. a chemat în judecată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Comunităților Minorităților Naționale din România, solicitând a se dispune, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, anularea Deciziei nr. 73 din 6 octombrie 2006 și retrocedarea imobilului compus din construcții și teren aferent, situat în municipiul Mediaș, înscris în C.F. Mediaș.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că decizia emisă de pârâtă este nelegală și netemeinică întrucât reclamantul este înscris în Registrul persoanelor juridice, iar în Statut se prevede că se substituie în toate drepturile și obligațiile patrimoniale ale fostelor asociații, fundații și organizații etnice germane care și-au încetat activitatea, devenind astfel proprietarul de drept al bunurilor fostă proprietate a organizației G.E.G. desființat prin Legea nr. 85/1944. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Comunităților Minorităților Naționale din România prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 21 din 23 februarie 2007 a respins acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție Instanța de Fond a reținut, în esență, că în mod corect pârâta a respins cererea reclamantei, întrucât solicitantul restituirii bunurilor trebuie să dovedească, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, calitatea de persoană îndreptățită, respectiv să aibă recunoscută continuitatea entității juridice de drept privat, de către Instanța judecătorească, în condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, reclamantul nu face dovada că este aceeași persoană juridică ca cea desființată prin Legea nr. 485/1944, respectiv că ar fi continuatorul G.E.G.

din România, înființat prin Decretul - lege nr. 3884 din 20 noiembrie 1940. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.D.G.M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ei și admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 73/2006, așa cum a fost formulată. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că soluția adoptată de prima Instanță este greșită, întrucât prin sentința nr. 3637 din 13 decembrie 2006 s-a constatat că F.D.G. are calitatea de succesor în drepturi a organizației G.E.G., fiind îndreptățit să solicite retrocedarea imobilului în litigiu. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului și susținerile recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat prin cererea de recurs, pentru considerentele în continuare arătate. O.U.G. nr. 83/1999 reglementează condițiile de restituire către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989. Potrivit art. 1 alin. (3) din această ordonanță de urgență, republicată, prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a unei persoane juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat.

Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către Instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din analiza acestui text de lege rezultă că o entitate care pretinde un imobil potrivit O.U.G. nr. 83/1999 trebuie să se încadreze în definiția dată comunităților naționale prin teza I și să prezinte o hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 prin care să-i fie recunoscută continuitatea față de fostul titular al dreptului de proprietate.

În sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 îndreptățirea la măsuri reparatorii este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la intrarea în vigoare a legii sau de împrejurarea ca activitatea persoanelor juridice să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă. Pe baza actelor depuse la dosar, prima Instanță a concluzionat în mod corect că reclamantul nu a făcut dovada că este aceeași persoană juridică cu cea desființată prin Legea nr. 485/1944, în sensul acestor dispoziții legale, respectiv că ar fi continuatorul G.E.G.R.

- organizație de propagandă fascistă a P.M.N.S., înființat în temeiul Decretului - Lege nr. 3884/1940, dat de C.M.S.N.L.R. Întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 pentru restituirea imobilului înscris în C.F. Mediaș, prima Instanță a reținut în mod corect netemeinicia acțiunii reclamantului, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată, totodată, inexistența vreunui alt motiv de nelegalitate de ordine publică, de natură a fi invocat din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.D.G.M., împotriva sentinței civile nr. 21 din 23 februarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.