ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1242/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 decembrie 2004 la Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Cluj, reclamanții SC P. SRL Timișoara și P.F. cheamă în judecată pe pârâții SC M.C.C. SRL Timișoara și M.N. solicitând tribunalului arbitral să dispună constatarea rezilierii contractului de intermediere intitulat „Promisiune de vânzare terenuri agricole” pentru neexecutare culpabilă din partea pârâților, obligarea acestora, în solidar, la returnarea sumei de 25.000 euro restituire avans, cu dobânzi legale la nivelul ratei scontului de la data de 18 iunie 2003, cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 38 din 18 iulie 2005, Tribunalul arbitral admite în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanți și obligă pe pârâtul M.N. să restituie reclamantei SC P. SRL suma de 25.000 euro, sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial leu/euro la B.N.R. din ziua plății, precum și la plata unei dobânzi egale cu rata scontului începând cu data de 18 iunie 2003 și până la data plății integrale a acestei sume, dobândă care se va calcula asupra întregii creanțe datorate de pârât; obligă pe pârâtul M.N. la plata cheltuielilor de arbitrare în sumă de 4.755,1644 lei și onorariu de avocat în sumă de 2.400 lei; admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului P.F.

și respinge cererea de arbitrare în ce îl privește pe acesta; constată că pe data de 12 februarie 2002 contractul intitulat „Promisiune de vânzare terenuri agricole”, modificat prin actul adițional încheiat la data de 20 august 2001, și-a încetat valabilitatea și, în consecință, respinge capătul de cerere privind rezilierea acestui contract ca fiind lipsit de obiect; respinge cererea de arbitrare față de pârâta SC M.C.C. SRL cu privire la obligarea acesteia la restituirea către reclamantă a sumei de 25.000 euro plus dobânzile legale la nivelul ratei scontului. Împotriva hotărârii Tribunalului Arbitral petentul pârât M.N. formulează acțiune în anulare susținând că tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală, întrucât nu este menționat în contract numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor cum cer dispozițiile art. 343 1 și 343 2 C. proc.

civ. și ale art. 13 din Regulile de procedură arbitrală ale Comisiei de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Cluj, fiind incidente dispozițiile art. 364 lit. a), b) și c) C. proc. civ., că hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului de 5 luni prevăzut de art. 353 3 C. proc. civ., părțile nesolicitând prelungirea menționatului termen, fiind incidente dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ., că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, fiind incidente dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc.

civ., întrucât tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de îndreptare a erorii materiale din încheierea nr. 5 din 11 mai 2005, nu a insistat ca reclamanta să depună copia ordinului de plată cu care s-a făcut plata arvunei, că nu i-a admis proba cu martori sub motivul că nu se poate administra proba testimonială peste cuprinsul unui înscris, că hotărârea arbitrală nu este motivată în drept și nu este semnată de către arbitri, cum cer dispozițiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., că hotărârea arbitrală încalcă normele legale cu privire la instituția arvunei, fiind incidente dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Prin încheierea nr. 148/ C din 7 februarie 2006, Tribunalul Cluj declină competența de soluționare a acțiunii în anulare formulate de petentul pârât M.N.

în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând cuantumul pretențiilor de peste 1 miliard de lei și incidența dispozițiilor art. 365 alin. (1) și ale art. 342 și art. 2 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 195 din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, respinge, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petentul M.N., cu 2.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC P. SRL, reținând, în acest sens, că în cauză nu se regăsește nici unul dintre motivele cuprinse în art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., pentru care să poată fi desființată hotărârea arbitrală în cauză, respectiv că art. 12.2 din contractul părților cuprinde clauza compromisorie potrivit căreia „litigiile ivite în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, încetarea sau interpretarea contractului vor fi soluționate de Comisia de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A.

Cluj” în conformitate cu Regulile de procedură ale acesteia, că desemnarea arbitrilor s-a făcut potrivit voinței părților care au ales și stabilit de comun acord modalitatea de numire a lor conform Regulamentului privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Cluj, constituirea Tribunalului arbitral efectuându-se după aceste reguli, că petentul însuși a solicitat amânarea soluționării cererii de arbitrare în două rânduri și s-a declarat de acord cu prelungirea termenului legal, cum se prevede în art. 353 alin. (3) și (4) C. proc. civ., petentul neputând invoca, astfel, propria culpă pentru a avea câștig de cauză; reține, de asemenea, instanța că dispozitivul hotărârii s-a referit la toate petitele din cerere, soluția de admitere în parte a unei cereri în raport de temeinicia sau netemeinicia unor petite fiind o soluție legală, nefiind deci întrunite condițiile art. 364 lit. f) C. proc.

civ., precum și că hotărârea arbitrală atacată cuprinde toate elementele cerute de dispozițiile legale și este semnată de toți arbitrii care au compus tribunalul, inclusiv de asistentul arbitral, petentul neconcretizând normele de ordine publică și bunele moravuri încălcate și nici dispozițiile imperative ale legii la care se referă. Împotriva sentinței de mai sus petentul M.N. formulează recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii principale ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată. În susținerea recursului său recurentul reia întocmai toate criticile formulate în fața primei instanțe prin acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale pronunțate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC P. SRL solicită respingerea recursului, ca netemeinic și nefondat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare. Recursul nu este fondat. În mod corect și argumentat prima instanță a respins acțiunea în anulare formulată de petentul recurent constatând că niciunul dintre motivele invocate de acesta, încadrate în dispozițiile art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ., nu se regăsește în cauză. În recursul de față recurentul reproșează implicit primei instanțe, sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., greșita aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. a), b), c), e), f), g) și i) C. proc. civ. Așa cum corect a stabilit și prima instanță, se reține că litigiul dintre părți fiind un litigiu patrimonial, acesta putea fi supus soluționării arbitrajului potrivit art. 340 C. proc.

civ., iar potrivit art. 12.2 din contractul în litigiu, semnat la 12 iulie 2001, părțile au convenit expres că „litigiul va fi deferit spre soluționare Comisiei de Arbitraj Comercial de pe lângă C.C.I.A. Cluj, în conformitate cu R.P.A. ale acesteia”, că tribunalul arbitral s-a constituit conform Regulilor menționate, petentul însuși desemnându-și ca arbitru pe A.O., astfel că dispozițiile art. 364 lit. a), b) și c) C. proc. civ., nu sunt incidente, clauza compromisorie îndeplinind cerințele art. 343 1 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 343 2 C. proc. civ., invocate de recurente, neavând legătură cu cauza, în speță existând o clauză compromisorie validă și, deci, neputându-se pune problema încheierii unui compromis.

Corect a stabilit prima instanță că nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ., nu este întemeiată întrucât tribunalul arbitral s-a constituit la 10 februarie 2005 dar petentul a formulat cereri de amânare la 2 martie 2005, la 26 aprilie 2005 și la 9 mai 2005, la 20 iunie 2005 și la 4 iulie 2005 fiind internat în spital, amânarea fiind acceptată de părți, astfel că se constată îndeplinite cerințele art. 353 3 alin. (3) C. proc. civ., nefiind incidente dispozițiile art. 364 lit. e) C. proc. civ., petentul neputând invoca propria culpă în depășirea termenului de 5 luni prevăzut de art. 353 3 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală fiind pronunțată, și în aceste condiții, la 18 iulie 2005, cu o depășire de doar 8 zile prin raportare la data de 10 februarie 2005 a constituirii tribunalului arbitral.

Se reține, de asemenea, că, așa cum a stabilit și prima instanță, hotărârea arbitrală este motivată cu referire la clauzele contractului dintre părți, că în dispozitivul acesteia nu se constată a se fi pronunțat asupra a ce nu s-a cerut sau că nu s-ar fi pronunțat asupra a ce s-a cerut prin acțiune ori că s-ar fi dat mai mult decât s-a cerut, că hotărârea este semnată atât de arbitri cât și de asistentul arbitral, criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 364 lit. f) și g) C. proc. civ., nefiind întemeiate. Corect a reținut prima instanță și că petentul recurent nu a indicat normele imperative sau normele de ordine publică încălcate de către Tribunalul arbitral, o interpretare greșită a unei norme de drept neputând fi considerată drept încălcare a unei norme de ordine publică, astfel că și critica întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ., a fost justificat respinsă. Recurentul invocă, de asemenea, comunicarea hotărârii arbitrale cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. civ., depășire care nu are însă, în lege, o sancțiune, situație raportat la care critica va fi respinsă. Astfel fiind, constatându-se că hotărârea recurată a fost dată cu corecta aplicare a legii, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurentul petent M.N. urmează a fi respins ca nefondat. Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., petentul recurent va fi obligat la plata sumei de 2.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva sentinței civile nr. 195 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul M.N. să plătească către intimata SC P. SRL suma de 2.300 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.