ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3653/2007

Asupra contestației în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 322 din 12 iulie 2006

Tribunalul Olt a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I.

împotriva pârâtului P.M.S. și a fost obligat pârâtul la 324 lei daune materiale

(taxe auto) și 2000 lei daune morale către reclamant.

Pentru motivarea soluției s-a

reținut că reclamantul, începând cu anul 1996 până în anul 2004 inclusiv,

acesta a fost impus pentru o taxă auto ce nu o datora și pe care a achitat-o

conform chitanțelor.

Din actele aflate la dosar

rezultă că taxele au fost achitate pentru un autoturism pe care nu l-a deținut,

nici nu l-a avut în proprietate, nici el și nici membrii familiei sale.

Autoritățile locale, deși au

fost sesizate cu privire la acest fapt, au emis somație și pentru anii 2005,

2006.

A fost admis capătul de cerere

privind acordarea de daune morale pentru că autoritatea publică i-a cauzat un

prejudiciu pentru nesoluționarea cererii sale încă din 2003.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamantul M.I. și pârâtul P.M.S.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1983 din 9 noiembrie 2006, a respins recursul declarat de reclamantul M.I., a fost admis recursul pârâtului P.M.S., a fost

modificată sentința, în sensul că a fost înlăturată obligația pârâtului la

plata daunelor morale către reclamant, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Recursul reclamantului a fost

respins cu motivarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

554/2004 și dispozițiile C. proc. fisc., iar art. 113 C. proc. fisc. reglementează o procedură specială privind restituirea sumelor plătite necuvenit

de contribuabili, respectiv exista posibilitatea solicitării restituirii

sumelor plătite necuvenit dar și la plata unor dobânzi, dar reclamantul nu a

solicitat plata acestora și a daunelor morale.

În privința

recursului declarat de P.M.S., acesta a fost admis cu motivarea acțiunii

reclamantului fiind o acțiune specială în restituire de sume, încasate în plus

la buget, i se aplică prevederile legii speciale (în speță, dispozițiile C.

proc. fisc.) și este exclusă aplicarea normelor cu caracter general din Legea

nr. 554/2004, iar legea specială nu prevede acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei decizii s-a

formulat contestație în anulare de către contestatorul M.I., care a fost

respinsă prin Decizia nr. 119 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ.

În motivarea soluției

se reține faptul că prin contestația în anulare formulată se invocă greșeli de

judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale și

nu erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului,

care să fi avut drept consecință darea unei soluții greșite, astfel că a fost

respinsă contestația în anulare pentru acest motiv.

Nu a fost găsit întemeiat nici

celălalt motiv de contestație în anulare, referitor la omisiunea cercetării

vreunuia din motivele de casare sau modificare, apreciindu-se că Instanța de Recurs

a grupat toate argumentele invocate de recurent pentru a răspunde printr-un

considerent comun, însă nu i se poate reproșa că a omis să cerceteze vreunul

din cele două motive de recurs formulate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs contestatorul M.I. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Decizia nr. 2277 din 2 mai 2007, a respins recursul declarat ca inadmisibil.

În motivarea soluției s-a

reținut că potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea dată în

contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea

atacată.

În speță, hotărârea atacată, Decizia

nr. 1983 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată în

recurs, fiind o decizie irevocabilă potrivit art. 377 C. proc. civ.

Calea de atac a recursului poate

fi promovată, potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., împotriva hotărârilor date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute

de lege, împotriva hotărârilor altor organe în activitate jurisdicțională, iar,

în cauză, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în

recurs și, de aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Și această decizie a fost

atacată cu contestație în anulare de către M.I.

S-a susținut, în motivele

contestației în anulare, că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale, întrucât respingerea recursului ca inadmisibil este eronată.

Art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

este una din prevederile legale condiționate de art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. și, ca atare, pot fi atacate cu recurs și hotărârile irevocabile date de Instanța

de judecată în soluționarea unei contestații în anulare.

Primăria municipiului Slatina a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare având

în vedere că dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că pot fi

atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel și, în

condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Contestația în anulare va fi

respinsă pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o

cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși Instanței ce

a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și

desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text

hotărârile Instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când delegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când Instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În speță, contestația în anulare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., respectiv că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Noțiunea de greșeală materială

se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care să ducă la

pronunțarea unei soluții eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente

sau date materiale.

Greșeala materială la care se

referă art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. nu vizează modul în care Instanța

a înțeles să interpreteze un text de lege, pentru că, dacă s-ar admite acest

lucru, s-ar ajunge, pe cale ocolită, la o nouă judecare a recursului.

Ori, în speță, se invocă tocmai

modul în care Instanța de Recurs a interpretat un text de lege, iar aceasta nu

poate fi o greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

De aceea, va fi respinsă ca

nefondată contestația în anulare formulată de M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de M.I. împotriva Deciziei nr. 2277 din 2 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2007.