ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3653/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 322 din 12 iulie 2006 Tribunalul Olt a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtului P.M.S. și a fost obligat pârâtul la 324 lei daune materiale (taxe auto) și 2000 lei daune morale către reclamant. Pentru motivarea soluției s-a reținut că reclamantul, începând cu anul 1996 până în anul 2004 inclusiv, acesta a fost impus pentru o taxă auto ce nu o datora și pe care a achitat-o conform chitanțelor. Din actele aflate la dosar rezultă că taxele au fost achitate pentru un autoturism pe care nu l-a deținut, nici nu l-a avut în proprietate, nici el și nici membrii familiei sale.

Autoritățile locale, deși au fost sesizate cu privire la acest fapt, au emis somație și pentru anii 2005, 2006. A fost admis capătul de cerere privind acordarea de daune morale pentru că autoritatea publică i-a cauzat un prejudiciu pentru nesoluționarea cererii sale încă din 2003. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul M.I. și pârâtul P.M.S. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1983 din 9 noiembrie 2006, a respins recursul declarat de reclamantul M.I., a fost admis recursul pârâtului P.M.S., a fost modificată sentința, în sensul că a fost înlăturată obligația pârâtului la plata daunelor morale către reclamant, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Recursul reclamantului a fost respins cu motivarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 și dispozițiile C. proc. fisc., iar art. 113 C. proc. fisc. reglementează o procedură specială privind restituirea sumelor plătite necuvenit de contribuabili, respectiv exista posibilitatea solicitării restituirii sumelor plătite necuvenit dar și la plata unor dobânzi, dar reclamantul nu a solicitat plata acestora și a daunelor morale. În privința recursului declarat de P.M.S., acesta a fost admis cu motivarea acțiunii reclamantului fiind o acțiune specială în restituire de sume, încasate în plus la buget, i se aplică prevederile legii speciale (în speță, dispozițiile C. proc. fisc.) și este exclusă aplicarea normelor cu caracter general din Legea nr. 554/2004, iar legea specială nu prevede acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație în anulare de către contestatorul M.I., care a fost respinsă prin Decizia nr. 119 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. În motivarea soluției se reține faptul că prin contestația în anulare formulată se invocă greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale și nu erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, care să fi avut drept consecință darea unei soluții greșite, astfel că a fost respinsă contestația în anulare pentru acest motiv.

Nu a fost găsit întemeiat nici celălalt motiv de contestație în anulare, referitor la omisiunea cercetării vreunuia din motivele de casare sau modificare, apreciindu-se că Instanța de Recurs a grupat toate argumentele invocate de recurent pentru a răspunde printr-un considerent comun, însă nu i se poate reproșa că a omis să cerceteze vreunul din cele două motive de recurs formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul M.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2277 din 2 mai 2007, a respins recursul declarat ca inadmisibil. În motivarea soluției s-a reținut că potrivit art. 320 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

În speță, hotărârea atacată, Decizia nr. 1983 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată în recurs, fiind o decizie irevocabilă potrivit art. 377 C. proc. civ. Calea de atac a recursului poate fi promovată, potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., împotriva hotărârilor date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, împotriva hotărârilor altor organe în activitate jurisdicțională, iar, în cauză, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată în recurs și, de aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Și această decizie a fost atacată cu contestație în anulare de către M.I. S-a susținut, în motivele contestației în anulare, că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât respingerea recursului ca inadmisibil este eronată.

Art. 320 alin. (3) C. proc. civ. este una din prevederile legale condiționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. și, ca atare, pot fi atacate cu recurs și hotărârile irevocabile date de Instanța de judecată în soluționarea unei contestații în anulare. Primăria municipiului Slatina a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare având în vedere că dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși Instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text hotărârile Instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când delegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când Instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În speță, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., respectiv că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Noțiunea de greșeală materială se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care să ducă la pronunțarea unei soluții eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale.

Greșeala materială la care se referă art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. nu vizează modul în care Instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, pentru că, dacă s-ar admite acest lucru, s-ar ajunge, pe cale ocolită, la o nouă judecare a recursului. Ori, în speță, se invocă tocmai modul în care Instanța de Recurs a interpretat un text de lege, iar aceasta nu poate fi o greșeală materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. De aceea, va fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.I. împotriva Deciziei nr. 2277 din 2 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2007.