ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5603/2007

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 142 din 7

februarie 2007 Tribunalul Dolj a admis cererea Direcției Generale a

Pașapoartelor împotriva pârâtului F.(B.)M. și a dispus suspendarea exercitării

dreptului la liberă circulație al acestuia pe teritoriul Germaniei pe o

perioadă de 6 luni.

În motivare instanța a reținut că

sunt incidente în cauză dispozițiile art. 40-42 din Legea nr. 8/2005 față de

faptul că pârâtul a avut restricționat dreptul la liberă circulație, prin

sentința civilă nr. 7491 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Dolj pentru că a fost

returnat în țară în baza unui Tratat de readmisie încheiat de România cu

Germania și că a încălcat dispozițiile dispuse de instanță, fiind din nou

plecat în Germania în luna septembrie 2006.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

nr. 389 din 28 martie 2007 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința în

sensul că a suspendat exercițiul dreptului la liberă circulație pe teritoriul

Germaniei pe o perioadă de 2 ani.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că în cauză se impune mărirea duratei de suspendare a exercițiului

dreptului de liberă circulație pe o perioadă de 2 ani față de atitudinea

pârâtului care a încălcat o dispoziție judecătorească.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Soluția instanței de apel a fost

criticată pentru faptul că în mod greșit suspendarea a fost acordată numai

pentru teritoriul Germaniei și nu a fost dispusă conform prevederilor Legii nr.

248/2005, „în străinătate” [art. 3 alin. (2) din lege].

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

În cazul dedus judecății, întemeiat

la momentul introducerii acțiunii, 12 ianuarie 2005, pe dispozițiile art. 30-42

din Legea nr. 248/2005 instanțele de fond și de apel, prin admiterea acțiunii

și, respectiv a apelului, au pronunțat soluții nelegale și netemeinice.

Dreptul la libera circulație,

prevăzut de Constituția României, de Legea nr. 248/2005, dar și de normele

europene, fie de legislația primară (Tratatul CEE) sau de legislația secundară

(Directiva nr. 38/2004/CE) aplicabile după 1 ianuarie 2007 și în România, nu

este un drept absolut ci trebuie exercitat în conformitate cu dispozițiile

legale ale statului pe teritoriul căruia se află persoana care îl exercită.

Limitările acestui drept pot fi

făcute în această materie conform Directivei nr. 38/21004 numai pentru motive

de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică. Această directivă a

fost transpusă și în legislația română prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și spațiului țărilor europene, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Pentru că în cauză nu s-au făcut

dovezi că pârâtul ar fi adus atingere celor trei sectoare publice care permit

limitarea dreptului său la circulație în străinătate, acțiunea reclamantei

trebuia respinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 296 C.

proc. civ. apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație

mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Această regulă a judecării apelului

este aplicabilă și în recurs, conform dispozițiilor art. 316 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în

condițiile în care decizia civilă de apel nu a fost atacată de pârât, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul

recurentei-reclamante ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

389 din 28 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie

2007.