ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: SC R.T. SRL a formulat contestație la executare împotriva măsurii înființării popririi dispusă prin Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006 asupra conturilor aflate la terțul poprit A.B., sucursala Unirii și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea menționatului ordin și ridicarea măsurii popririi. Potrivit contestatorului poprirea a fost înființată până la concurența sumei de 17.577.561,91 Ron reprezentând dobândă și penalități calculate de A.V.A.S. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 169 din 9 iunie 1999 încheiat între contestator și fostul F.P.S.

Contestatorul a mai susținut că s-a emis ordinul în condițiile în care creanța nu este certă, iar potrivit art. 1 din actul adițional la contract dobânda trebuia calculată, înmulțind indicii de inflație la data scadentă. A mai arătat contestatorul că A.V.A.S. a calculat dobânda cu încălcarea art. 8 din O.G. nr. 9/2000 întrucât a făcut o capitalizare lunară a dobânzilor iar între părți nu există o astfel de convenție. În sprijinul acestor susțineri a fost menționată ca probă expertiza efectuată pentru determinarea dobânzilor prin care s-a stabilit că A.V.A.S. a calculat greșit dobânzile și mai mult, că s-au plătit în plus 7,6 miliarde Rol. Au mai fost invocate de contestatoarea SC R.T. SRL și prevederile art. 4 din Legea nr. 469/2002 pentru a susține că A.V.A.S.

a calculat penalități care depășesc ultima rată achitată cu întârziere. În fine, a motivat achitarea cu întârziere a ultimei rate pe faptul că A.V.A.S. nu și-a respectat propriile obligații contractuale referitoare la recunoașterea investițiilor efectuate de contestatoare și la obligația de a garanta conservarea dreptului de proprietate al contestatoarei asupra terenurilor cumpărate prin contractul nr. 169/1999 cu consecința riscului rezilierii contractului datorită neclarificării situației juridice a acestora. Intimata creditoare A.V.A.S. a susținut prin întâmpinare și notele scrise, pe fond, că cererea formulată de debitoare este neîntemeiată iar pe excepții că atât excepția inadmisibilității contestației la executare cât și cea a prescripției sunt neîntemeiate.

Curtea de Apel București, investită cu soluționarea contestației la executare, prin sentința nr. 140 din 28 iunie 2007 a examinat din oficiu excepția inadmisibilității executării silite pornită de A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 și în consecință a admis cererea contestatoarei SC R.T. SRL împotriva măsurii popririi înființată prin Ordinul vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006. În consecință, Curtea a dispus anularea ordinului și ridicarea măsurii popririi instituită în baza acestui ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terțul poprit. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în cadrul contractelor de vânzare – cumpărare de acțiuni, cum este cazul contractului în speță, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun privind executarea silită.

Potrivit Curții, un astfel de contract nu constituie titlu executoriu conform art. 41 din Legea nr. 137/2002 iar pentru punerea în executare a creanței era necesară încuviințarea executării silite. A mai reținut Curtea că, de altfel, A.V.A.S. a pornit executarea pe dreptul comun pentru o sumă care se regăsește și în această cauză. De asemenea, s-a reținut că debitul provine dintr-un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, care este un contract comercial, iar creditorul nu-și poate valorifica creanța în condițiile O.U.G. nr. 51/1998. Au fost citate în sensul acestei concluzii prevederile art. 2 și 3 lit. g) din O.U.G. nr. 51/1998, O.U.G. nr. 88/1997, cu referire și la art. 50 și 51 din O.U.G.

nr. 51/1998. Împotriva sentinței nr. 140/2007 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. București, prin care, în temeiul art. 304 1 raportat la art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a criticat soluția primei instanțe apreciind-o ca fiind nelegală întrucât Curtea s-a oprit asupra excepției inadmisibilității executării silite pornită în cauză în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. De asemenea, a considerat că în mod greșit s-a respins excepția litispendenței în condițiile în care SC R.T. SRL a solicitat anularea formelor de executare și în dosarul de executare silită nr. 171/2003, aflat în curs de judecată după un ciclu procesual pe rolul Judecătoriei.

În dezvoltarea criticii care se referă la inadmisibilitatea cererii de executare reținută de prima instanță, recurenta a susținut că în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004 și art. 1 lit. c), art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 creanțele datorate de SC R.T. SRL se încadrează în categoria creanțelor comerciale preluate în temeiul unor acte normative. A mai susținut că A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 are atribuții de valorificare a acestor creanțe comerciale prin executare silită întrucât prevederea legală (art. 12) nu face referite la creanțele comerciale proprii și creanțele comerciale preluate. Un alt argument în susținerea recursului invocat de A.V.A.S.

se referă la calitatea de succesor a fostei A.P.A.P.S. și la posibilitatea conferită A.V.A.S. prin art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 de a porni executarea prin corpul de executori proprii sau prin executori judecătorești fără ca textul de lege să facă vreo distincție în funcție de natura debitului. În consecință, față de argumentele expuse, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare. Intimata, prin întâmpinare, a răspuns punctual la criticile formulate de recurentă și a susținut că dispozițiile art. 163 alin. (2) nu sunt aplicabile și că nu există riscul soluționării în mod diferit a contestațiilor întrucât cererea aflată pe rolul judecătoriei a fost suspendată.

În ce privește aplicarea dispozițiilor legale, intimata a considerat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestora pornind de la natura contractului din care decurge creanța pusă în executare. Potrivit intimatei contractul în discuție se supune O.U.G. nr. 88/1997 iar executarea creanțelor decurgând din acesta se află sub incidența art. 373 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 41 din Legea nr. 137/2002. Recursul este nefondat. 1. Excepția litispendenței. „Potrivit art. 163 alin. (1) C. proc. civ.,” „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. (2) Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a pricinii în fața instanțelor de fond”.

Dispozițiile articolului mai sus citat au fost corect aplicate de Curtea de Apel care a analizat cele două cereri intitulate contestație la executare una aflată în fața instanței de drept comun și cea de-a doua în fața Curții ca instanță cu o competență distinctă atribuită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. Din analiza obiectului cererilor aflate pe rolul celor două instanțe s-a stabilit corect, în alți termeni, că acestea nu sunt identice prin obiect. Nici a doua condiție nu era îndeplinită întrucât pricinile nu se află pe rolul unor instanțe deopotrivă competente distincția privind obiectul executării fiind de esență. În consecință, critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 163 C. proc.

civ., este nefondată. 2. Cea de-a doua critică referitoare la aplicarea O.U.G. nr. 51/1998 în privința executării creanței, este de asemenea nefondată. Abordarea chestiunii executării creanței deținute de A.V.A.S. era esențială pentru determinarea aplicării dispozițiilor privind executarea. Din acest punct de vedere s-a reținut corect că s-a pornit executarea pentru o creanță prin emiterea ordinului nr. 1342/2006 a cărui anulare se cere, care izvorăște din contractul nr. 169 din 9 iunie 1999 încheiat în baza O.U.G. nr. 88/1997. Această creanță nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 51/1998. Văzând și dispozițiile art. 3 lit. g) din aceeași ordonanță se poate reține că această creanță nu se încadrează în categoria creanțelor aparținând unor debitori cedați asupra altor debitori cedați preluați conform O.U.G.

nr. 51/1998. În plus, art. 5 din aceeași ordonanță specifică distinct atribuțiile A.V.A.S. rezultate din contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni care urmează regimul O.U.G. nr. 88/1997, aceste atribuții fiind distincte de creanțele prevăzute de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998. În consecință, A.V.A.S. în calitate de succesoare a A.P.A.P.S. a preluat o creanță rezultând dintr-un contract comercial de privatizare și nu în temeiul unui act normativ așa încât executarea creanței nu intră sub incidența O.U.G. nr. 51/1998 chiar dacă astfel de contracte, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 astfel cum a fost modificată, constituie titluri executorii, fără îndeplinirea altor formalități.

Așa fiind, Curtea de Apel a reținut corect faptul că în materia executării acestor contracte se aplică dispozițiile dreptului comun, în temeiul cărora (art. 373 1 C. proc. civ.), de altfel, recurenta a pornit executarea în dosarul nr. 6942/299/2007 care a fost suspendat până la judecarea acestei cauze. Pentru considerentele de mai sus nu se poate reține că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale, ci, dimpotrivă că a făcut o aplicare judicioasă a acestora și, ca urmare, a dispus corect anularea ordinului nr. 1342 din 20 martie 2006 și ridicarea măsurii popririi luată în baza acestui ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terțul poprit. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 140 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.