ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

SC R.T. SRL a formulat contestație la

executare împotriva măsurii înființării popririi dispusă prin Ordinul

vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006 asupra conturilor aflate la terțul

poprit A.B., sucursala Unirii și a solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să se dispună anularea menționatului ordin și ridicarea măsurii

popririi. Potrivit contestatorului poprirea a fost înființată până la

concurența sumei de 17.577.561,91 Ron reprezentând dobândă și penalități

calculate de A.V.A.S. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

169 din 9 iunie 1999 încheiat între contestator și fostul F.P.S.

Contestatorul a mai susținut că s-a emis ordinul

în condițiile în care creanța nu este certă, iar potrivit art. 1 din actul

adițional la contract dobânda trebuia calculată, înmulțind indicii de inflație la

data scadentă. A mai arătat contestatorul că A.V.A.S. a calculat dobânda cu

încălcarea art. 8 din O.G. nr. 9/2000 întrucât a făcut o capitalizare lunară a

dobânzilor iar între părți nu există o astfel de convenție. În sprijinul

acestor susțineri a fost menționată ca probă expertiza efectuată pentru

determinarea dobânzilor prin care s-a stabilit că A.V.A.S. a calculat greșit

dobânzile și mai mult, că s-au plătit în plus 7,6 miliarde Rol.

Au mai fost invocate de contestatoarea SC R.T.

SRL și prevederile art. 4 din Legea nr. 469/2002 pentru a susține că A.V.A.S. a

calculat penalități care depășesc ultima rată achitată cu întârziere.

În fine, a motivat achitarea cu întârziere a

ultimei rate pe faptul că A.V.A.S. nu și-a respectat propriile obligații

contractuale referitoare la recunoașterea investițiilor efectuate de contestatoare

și la obligația de a garanta conservarea dreptului de proprietate al

contestatoarei asupra terenurilor cumpărate prin contractul nr. 169/1999 cu consecința

riscului rezilierii contractului datorită neclarificării situației juridice a

acestora.

Intimata creditoare A.V.A.S. a susținut prin

întâmpinare și notele scrise, pe fond, că cererea formulată de debitoare este

neîntemeiată iar pe excepții că atât excepția inadmisibilității contestației la

executare cât și cea a prescripției sunt neîntemeiate.

Curtea de Apel București, investită cu

soluționarea contestației la executare, prin sentința nr. 140 din 28 iunie 2007

a examinat din oficiu excepția inadmisibilității executării silite pornită de A.V.A.S.

în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 și în consecință a admis cererea contestatoarei

SC R.T. SRL împotriva măsurii popririi înființată prin Ordinul

vicepreședintelui A.V.A.S. nr. 1342/2006. În consecință, Curtea a dispus

anularea ordinului și ridicarea măsurii popririi instituită în baza acestui

ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terțul poprit.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că în

cadrul contractelor de vânzare – cumpărare de acțiuni, cum este cazul

contractului în speță, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun privind executarea

silită. Potrivit Curții, un astfel de contract nu constituie titlu executoriu conform

art. 41 din Legea nr. 137/2002 iar pentru punerea în executare a creanței era necesară

încuviințarea executării silite.

A mai reținut Curtea că, de altfel, A.V.A.S.

a pornit executarea pe dreptul comun pentru o sumă care se regăsește și în

această cauză. De asemenea, s-a reținut că debitul provine dintr-un contract de

vânzare-cumpărare de acțiuni, care este un contract comercial, iar creditorul  nu-și

poate valorifica creanța în condițiile O.U.G. nr. 51/1998. Au fost citate în

sensul acestei concluzii prevederile art. 2 și 3 lit. g) din O.U.G. nr. 51/1998,

O.U.G. nr. 88/1997, cu referire și la art. 50 și 51 din O.U.G. nr. 51/1998.

Împotriva sentinței nr. 140/2007 pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs A.V.A.S. București, prin care, în

temeiul art. 304

1

raportat la art. 304 alin. (9) C. proc. civ., a

criticat soluția primei instanțe apreciind-o ca fiind nelegală întrucât Curtea

s-a oprit asupra excepției inadmisibilității executării silite pornită în cauză

în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului.

De asemenea, a considerat că în mod greșit s-a

respins excepția litispendenței în condițiile în care SC R.T. SRL  a solicitat

anularea formelor de executare și în dosarul de executare silită nr. 171/2003,

aflat în curs de judecată după un ciclu procesual pe rolul Judecătoriei.

În dezvoltarea criticii care se referă la

inadmisibilitatea cererii de executare reținută de prima instanță, recurenta a

susținut că în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004 și art. 1 lit. c),

art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 creanțele datorate

de SC R.T. SRL se încadrează în categoria creanțelor comerciale preluate în

temeiul unor acte normative. A mai susținut că A.V.A.S. în temeiul O.U.G. nr. 51/1998

are atribuții de valorificare a acestor creanțe comerciale prin executare silită

întrucât prevederea legală (art. 12) nu face referite la creanțele comerciale

proprii și creanțele comerciale preluate. Un alt argument în susținerea recursului

invocat de A.V.A.S. se referă la calitatea de succesor a fostei A.P.A.P.S. și

la posibilitatea conferită A.V.A.S. prin art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998

de a porni executarea prin corpul de executori proprii sau prin executori

judecătorești fără ca textul de lege să facă vreo distincție în funcție de

natura debitului.

În consecință, față de argumentele expuse, a

solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii

contestației la executare.

Intimata, prin întâmpinare, a răspuns

punctual la criticile formulate de recurentă și a susținut că dispozițiile art.

163 alin. (2) nu sunt aplicabile și că nu există riscul soluționării în mod

diferit a contestațiilor întrucât cererea aflată pe rolul judecătoriei a fost

suspendată.

În ce privește aplicarea dispozițiilor legale,

intimata a considerat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestora

pornind de la natura contractului din care decurge creanța pusă în executare.

Potrivit intimatei contractul în discuție se

supune O.U.G. nr. 88/1997 iar executarea creanțelor decurgând din acesta se

află sub incidența art. 373

1

C. proc. civ., coroborate cu art. 41

din Legea nr. 137/2002.

Recursul este nefondat.

alin. (1) C. proc. civ.,” „Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași

cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe. (2)

Această excepție se va putea ridica de părți sau de judecător în orice stare a

pricinii în fața instanțelor de fond”.

Dispozițiile articolului mai sus citat au

fost corect aplicate de Curtea de Apel care a analizat cele două cereri

intitulate contestație la executare una aflată în fața instanței de drept comun

și cea de-a doua în fața Curții ca instanță cu o competență distinctă atribuită

în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 51/1998. Din analiza obiectului

cererilor aflate pe rolul celor două instanțe s-a stabilit corect, în alți

termeni, că acestea nu sunt identice prin obiect. Nici a doua condiție nu era

îndeplinită întrucât pricinile nu se află pe rolul unor instanțe deopotrivă

competente distincția privind obiectul executării fiind de esență.

În consecință, critica privind greșita

aplicare a dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., este nefondată.

aplicarea O.U.G. nr. 51/1998 în privința executării creanței, este de asemenea

nefondată. Abordarea chestiunii executării creanței deținute de A.V.A.S. era

esențială pentru determinarea aplicării dispozițiilor privind executarea. Din

acest punct de vedere s-a reținut corect că s-a pornit executarea pentru o

creanță prin emiterea ordinului nr. 1342/2006 a cărui anulare se cere, care

izvorăște din contractul nr. 169 din 9 iunie 1999 încheiat în baza O.U.G. nr. 88/1997.

Această creanță nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 51/1998.

Văzând și dispozițiile art. 3 lit. g) din

aceeași ordonanță se poate reține că această creanță nu se încadrează în

categoria creanțelor aparținând unor debitori cedați asupra altor debitori cedați

preluați conform O.U.G. nr. 51/1998. În plus, art. 5 din aceeași ordonanță

specifică distinct atribuțiile A.V.A.S. rezultate din contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni care urmează regimul O.U.G. nr. 88/1997, aceste

atribuții fiind distincte de creanțele prevăzute de art. 12 din O.U.G. nr. 51/1998.

În consecință, A.V.A.S. în calitate de

succesoare a A.P.A.P.S. a preluat o creanță rezultând dintr-un contract

comercial de privatizare și nu în temeiul unui act normativ așa încât executarea

creanței nu intră sub incidența O.U.G. nr. 51/1998 chiar dacă astfel de

contracte, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 astfel cum a fost

modificată, constituie titluri executorii, fără îndeplinirea altor formalități.

Așa fiind, Curtea de Apel a reținut corect faptul că în materia executării

acestor contracte se aplică dispozițiile dreptului comun, în temeiul cărora (art.

373

1

C. proc. civ.), de altfel, recurenta a pornit executarea în

dosarul nr. 6942/299/2007 care a fost suspendat până la judecarea acestei

cauze.

Pentru considerentele de mai sus nu se poate

reține că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale, ci, dimpotrivă

că a făcut o aplicare judicioasă a acestora și, ca urmare, a dispus corect

anularea ordinului nr. 1342 din 20 martie 2006 și ridicarea măsurii popririi

luată în baza acestui ordin asupra conturilor contestatoarei aflate la terțul poprit.

Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de creditoarea A.V.A.S.

BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 140 din 28 iunie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.