ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2222/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2222/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 11.182 din 5 decembrie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâta A.S.R. CÂMPULUNG MOLDOVENESC cu sediul social în localitatea Câmpulung Moldovenesc județul Suceava, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 115.682,24 Ron reprezentând penalități și la 48.819,82 Ron cu titlu de dobânzi. Au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect dividende și alte daune-interese. De asemenea, a fost obligată pârâta la 4000 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanța de fond a reținut, în principal, că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. SV 93/1999 având ca obiect acțiuni reprezentând 10,94 % din capitalul social al SC R. SA Câmpulung Moldovenesc. S-a convenit ca suma de 382.421,675 Rol să fie plătită de cumpărător în șase rate eșalonate în perioada 22 iulie 2000 – 22 ianuarie 2003, iar prin art. 5.5 s-a stipulat un pact comisoriu de ultim grad conform căruia contractul va fi desființat de drept fără nici o somație în cazul în care cumpărătorul nu achită integral suma prevăzută la art. 5.1 până la data de 7 februarie 2000. Reclamanta a notificat rezilierea unilaterală a contractului la data de 9 februarie 2004, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Prin raportare la art. 21 din O.U.G. nr. 25/2002, a fost admis primul capăt de cerere precizat de reclamantă și obligată pârâta la plata sumei de 115.682,24 Ron reprezentând penalități și la 48.819,82 Ron reprezentând dobânzi calculate la ratele 4, 5 și 6 scadente și neachitate, conform raportului de expertiză întocmit de expertul contabil V.P. Capătul de cerere având ca obiect dividende a fost respins ca neîntemeiat cu motivarea că în perioada derulării contractului nu s-au repartizat dividende. Pentru că nu a rezultat vreo culpă a cumpărătorului în scăderea valorii activului net au fost respinse și daunele-interese. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 412 din 1 octombrie 2007, a respins, ca nefundat, apelul formulat de apelanta A.V.A.S.
București împotriva sentinței comerciale nr. 11.182/5 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, fiind preluate, în esență, toate argumentele primei instanțe. Împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs A.V.A.S. București care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 în sensul obligării pârâtei și la plata daunelor interese datorate către A.V.A.S., în cuantum de 193.955,99 Ron stabilite prin raportul de expertiză economico-financiară efectuată în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că suma de 193.955,90 lei a fost considerată ca un prejudiciu real creat de A.V.A.S. prin diminuarea activului net al SC R. SA, în baza art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 25/2002, mai ales că în materie comercială vina debitorului este prezumată. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei A.V.A.S. pentru următoarele considerente. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.V.A.S. a cerut obligarea pârâtei A.S.R. Câmpulung Moldovenesc la plata de daune interese în cuantum de 150.699,22 Ron calculate conform art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) și b) din O.U.G.
nr. 25/2002, din care 47.560,38 Ron dobânzi aferente ratelor 3 (parțial), 4-7 și 103.138 (84 Ron) penalități de întârziere aferente ratelor nr. 3-6, plata sumelor încasate cu titlu de dividende, pe perioada de valabilitate a contractului și plata de daune interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S. altele decât cele menționate anterior, a căror valoare va fi stabilită prin expertiză economico-financiară. În faza procesuală a fondului, la cererea reclamantei, prin încheierea de ședință de la 13 iunie 2006 a fost încuviințată proba cu înscrisuri și expertiză contabilă, cu obiectivele propuse de A.V.A.S. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a dat relevanță atât expertizei contabile cât și răspunsului la obiecțiuni, considerând că și cadrul legal instituit de reglementările cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) din O.G.
nr. 25/2002, conduc la respingerea capătului de cerere vizând acordarea daunelor-interese altele decât cele reprezentând dobânzi și penalități, prin aceea că în patrimoniul A.V.A.S. nu s-a produs acest prejudiciu. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în București împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerințele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 412 din 1 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.