ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1067/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1067/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1774 din 6 decembrie 2002, Tribunalul București, secția IV-a civila,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 4

București, și a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune, respingându-se acțiunea reclamantei L.E.,

ca fiind prescrisă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut ca Primăria

sectorului

4 București, reprezintă o subdiviziune administrativ teritorială care nu

poate avea în proprietate bunuri imobile, iar

conform Legii nr. 69/1991, art. 121 și

urm. din Legea nr. 215/2001, art.

4 și art. 79-81 din Legea nr. 91/1991, nu are calitate procesuală pasivă în

cauză .

S-a mai

reținut că acțiunea reclamantei este prescrisă în raport de dispozițiile art.

46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 212 din 7 mai 2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civila, a

respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea că în cauză

nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.

167/1958, ci dispozițiile art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, în raport de

care acțiunea reclamantei este prescrisă.

Împotriva deciziei

civile nr. 212 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

a declarat recurs reclamanta L.E., recurs ce a fost

admis,

prin decizia civila nr. 1658 din 15 februarie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, și prin care s-a dispus casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul

București.

După casare cu

trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă, sub nr. 30284/3/2006, iar prin sentința civilă nr. 1364 bis din 10

noiembrie 2006, s-a admis acțiunea reclamantei L.E., continuată de moștenitorul

acesteia M.D. împotriva pârâților Municipiul București prin Primarul General,

Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice si Primăria sectorului 4

București, s-a constatat nulitatea donației încheiate ca urmare a acceptării

ofertei făcuta de L.Ș. și

L.A., pentru

terenul în suprafața de 250 mp situat în str. D.

nr. 128, acceptate prin

decizia nr. 1579 din 9 decembrie 1974, de Consiliul Popular al

Municipiului București, Comitetul Executiv și s-a

dispus repunerea părților în

situația

anterioară, în sensul reintrării dreptului de proprietate în patrimoniul

donatorilor.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că donația nu s-a realizat în forma autentică în

condițiile art. 813 C. civ. și de asemenea, la încheierea donației nu a existat

intenția de a gratifica (

animus donandi)

a donatorilor, ofertele de

donație fiind realizate în scopul primirii unui alt spațiu de locuit.

Împotriva sentinței

mai sus menționată, au declarat recurs pârâții Primăria sectorului 4 București,

Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice

și Municipiul București prin Primarul General, iar la termenul din 27

mai 2007,

instanța a pus în discuția

părților calificarea căilor de atac, calificându-le ca fiind

apeluri.

Prin decizia civilă

nr. 384 din 31 mai 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile formulate de pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

Municipiul București prin Primarul

General; a admis apelul declarat de

pârâta Primăria Sectorului 4 București, a

schimbat

în parte sentința apelată în sensul că a respins acțiunea reclamantului

împotriva pârâtei

Primăria Sectorului 4 București ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate

procesuală pasivă. Au fost menținute restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

-   cu privire la

apelul declarat de pârâta Primăria Sectorului 4 București, l

-a găsit întemeiat față de împrejurarea că

Primăria Sectorului 4 București, nu are

calitate procesuală pasivă întrucât, pe de o parte, nu a participat la

realizarea

convenției de donație, iar, pe de altă parte, această unitate

administrativ teritorială nu are nici în proprietate și nici în administrare

terenul în litigiu;

De asemeni, conform

art. 4, art. 6 și art. 12 din Legea nr. 213/1998, calitate procesuală pasivă

are Municipiul București, această unitate administrativ teritorială putând sta

în judecată ca titulară a dreptului de administrare, sau a dreptului de

proprietate privată, în același timp fiind singura entitate ce

poate dispune restituirea bunului, în baza unui

proces-verbal de retrocedare.

-

în ceea ce privește apelul formulat de Statul

Roman, prin Ministerul

Finanțelor

Publice, l-a constatat nefondat având în vedere următoarele :

a) Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă în

cauză în

calitate

de reprezentant al Statului, față de dispozițiile art. l din Decretul 478/1954

și

art. 2

alin. (2) din același act normative, în raport cu care donațiile sunt făcute

statului,

fiind desemnate expres

organele și instituțiile statului care pot primi, în numele statului, aceste

donații.

Instanța

de apel a concluzionat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate

procesuală pasivă în

prezenta cauză, ca reprezentant al statului.

Pe fondul

cauzei curtea de apel a constatat că în mod legal și temeinic,

instanța de fond a reținut că, donația este lovită

de nulitate, întrucât pe de o parte,

nu îndeplinește condiția imperativă

prevăzută de art. 813 C. civ. privind încheierea actului în formă autentică,

iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici cerințele prevăzute de art. 800 și

art. 801 C. civ., neexistând intenția de a

efectua

o gratuitate (

animus donandi

), la acel moment actul fiind încheiat numai

în scopul de a primi în schimb o locuința cu chirie, din fondul locativ de

stat, astfel că

apelurile declarate în cauză au fost respinse.

În

contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin

Ministerul Economiei și

Finanțelor, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.

În mod greșit

instanța de apel a apreciat că Ministerul Economiei și

Finanțelor are calitate de reprezentant al Statului Român, în speța

dedusă judecății

aflându-ne, în opinia recurentului, într-o situație de

excepție în care interesele Statului Român nu sunt reprezentate în instanță de

către Ministerul Finanțelor

Publice ci de

către unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia a intrat

imobilul

în cauză.

Se

mai susține că instanța de apel nu a motivat soluția în ceea ce privește

fondul cauzei,

respectiv nu a argumentat de ce a apreciat că nu a existat intenția

autorilor reclamantului

de a gratifica și nici nu a reținut vreo probă în sensul celor

arătate în hotărâre.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate,

Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 din Decretul nr. 478 din 22 noiembrie 1954 privitor la donațiile

făcute Statului "donațiunile

făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai

de organele, instituțiile sau organizațiile economice

de stat, competente după

obiectul sau scopul

donațiunii, în condițiile prevăzute în prezentul decret".

Art. 2 alin. (1)

din Decretul nr. 478 din 22 noiembrie 1954 dispune că "donațiunile oferite

ministerelor, altor organe de stat, instituțiilor centrale care depind de

consiliul de miniștrii al Republicii Populare Române, precum și

unităților bugetare care fac parte din sistemul

acestora se acceptă de către ministru

sau conducătorul organului ori

instituției centrale de stat".

Art. 2 alin. (2)

din același act normativ prevede ca „donațiunile oferite Sfaturilor Populare se

acceptă după caz de Comitetul Executiv al Sfatului

Popular Regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al

Capitalei

Republicii Populare Române".

Or, din

interpretarea textelor mai sus redate rezultă în mod evident că

donațiile sunt făcute statului iar pe de altă

parte, se înțelege că sunt desemnate expres organe și instituții care pot primi

în numele statului aceste donații.

Pe cale de consecință susținerile recurentului sunt nefondate întrucât,

deși

Statul Român nu a

participat direct la acceptarea ofertei de donație, are calitate de parte în

contractul de donație.

Într-o acțiune prin care se solicită constatarea nulității donației, în

mod

obligatoriu calitate

procesuală pasivă o au părțile contractului, și cum efectele donațiunii s-au

produs în patrimoniul Statului Român, acesta este în mod evident „parte" a

convenției.

Incidente în

cauză sunt și dispozițiile art. 12 alin. (4) și (5) din Legea

nr. 213/1998, prin care se stabilește că statul

este titularul dreptului de proprietate,

fiind reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice; art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, statul

participa în proces, prin Ministerul Finanțelor Publice, numai afară de cazul

în care legea stabilește anume alte organe în acest scop, precum și art. 35-36

din Legea nr. 18/1991, art. 123 din Legea nr. 215/2001 și art. 12 din Legea nr.

213/1998, care nu stabilesc expres alte entități sau organe, care să participe

în proces, ca reprezentante ale statului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel

nu a

motivat hotărârea

pronunțată, Înalta Curte îl privește ca nefondat, față de

împrejurarea că hotărârea atacată cuprinde toate

motivele pe care se sprijină.

Față de cele

ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se

privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins

ca atare, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 384 din 31 mai

2007 a

Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2008.