ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 862/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 septembrie 2006, contestatorul I.Ș.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 4828 din 10 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1615/2005, în contradictoriu cu intimații B.D. și U.N.B.R. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că pronunțând decizia contestată, prin care i-a fost respins recursul împotriva sentinței nr. 137 din 1 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, Instanța nu a cercetat din eroare motivul nr. 4 din cererea de recurs, referitor la vechimea în munca juridică.

În acest sens, contestatorul a arătat că Instanța nu a cercetat susținerile referitoare la incidența prevederilor Decretului nr. 546/1972 privind recunoașterea vechimii în munca juridică a absolvenților cu diplomă ai facultăților de drept care ocupă funcții în sistemul organelor puterii și administrației de stat; perioada 17 martie 1997 - 26 februarie 1999, când a avut contractul de muncă anulat printr-o Decizie cu nr. 220/R/1999 a Curții de Apel Pitești și când a continuat să desfășoare activități specifice profesiei de jurist în baza unor convenții civile încheiate în temeiul Legii nr. 85/1993; convenția civilă încheiată cu SC A.I.T. SA, înregistrată la camera de muncă, convenție care poate acoperi perioada necesară pentru îndeplinirea condițiilor de vechime în muncă juridică; efectele juridice ale Deciziei nr. 513/2006, prin care Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 16 1 din Legea nr. 51/1995 sunt neconstituționale.

Contestatorul și-a întemeiat în drept cererea pe prevederile art. 318 C. proc. civ. și a solicitat anularea deciziei contestate și stabilirea unui termen în vederea judecării recursului. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15 noiembrie 2006, intimata U.N.B.R. a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. În dezvoltarea apărărilor sale, intimata a arătat că în considerentele deciziei contestate s-a reținut inexistența vechimii minime în munca juridică necesară pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în raport cu care hotărârea primei Instanțe este legală și temeinică. În consecință, nu există o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, în sensul art. 318 C. proc.

civ. în situația în care contestația în anulare ar fi admisă în principiu, intimata a solicitat ca motivul de recurs a cărui necercetare a fost invocată să fie respins, arătând că pentru îndeplinirea condiției prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, calitatea de consilier juridic sau jurisconsult nu poate fi asimilată cu aceea de ofițer M.A.N., sau de parte într-un contract de prestări de servicii juridice. B.D. a formulat, de asemenea, o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ. , ci se referă la aspecte de netemeinicie și de apreciere a probelor administrate.

Au fost atașate Dosarele nr. 1615/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. H71/A/2004 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Analizând conținutul deciziei contestate, în raport cu motivele invocate în cererea de recurs și cu prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pe care s-a întemeiat contestația în anulare, Înalta Curte constată că această cale de atac de retractare este întemeiată. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile Instanțelor de Recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când Instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin sentința nr. 137 din 1 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. H71/A/2004, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea prin care reclamantul I.Ș.C. a solicitat anularea Deciziilor nr. 1367/2003 și nr. 9074/2003, emise de Comisia Permanentă a U.A.R. și respectiv de U.A.R. și obligarea pârâților să-i aprobe cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. La punctul 4 din recursul formulat împotriva sentinței menționate, referindu-se la condițiile de vechime în activitatea juridică, recurentul – reclamant, contestator, în cauza de față, a arătat că Instanța de Fond nu a ținut seama de dispozițiile Decretului nr. 546/1972, potrivit cărora perioada 1975 - 1990, desfășurată în cadrul M.I., este recunoscută ca vechime în funcții juridice.

În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, contestatorul a mai arătat că Instanța de Fond a interpretat greșit proba cu înscrisuri administrată în cauză și a făcut distincții pe care Legea nr. 51/1995 nu le face cu privire la modurile prin care se dobândește vechimea în munca juridică. Din considerentele deciziei contestate, rezultă că Instanța de Recurs a analizat minuțios primele trei motive de recurs care se refereau la respectarea procedurii de soluționare a cererilor de primire în profesie cu scutire de examen și la legalitatea actelor și operațiunilor premergătoare actelor administrative de autoritate atacate, dar nu a examinat deloc critica privind încălcarea prevederilor Decretului nr. 546/1972 și valoarea probatorie a documentelor depuse la dosar de către contestator pentru stabilirea vechimii în munca juridică.

Singurele mențiuni privind, inexistența vechimii minime necesare în munca juridică sau neîndeplinirea condiției legale de vechime în funcții juridice, sunt făcute în contextul referirilor la conținutul adresei din 9 mai 2003, prin care B.D. i-a comunicat contestatorului avizul său nefavorabil și al raportului întocmit de avocatul raportor, în cadrul procedurii de soluționare a cererii de primire în profesie, fără o proprie analiză a Instanței de control judiciar, care să răspundă argumentelor de fapt și de drept invocate de recurent. În consecință, constatând întemeiat motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare, potrivit art. 320 C. proc.

civ., va anula decizia contestației și va fixa un termen pentru judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorul I.Ș.C. împotriva Deciziei nr. 4828 din 11 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru judecarea recursului la 20 aprilie 2007, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2007.