ÎCCJ, decizie (scj.ro #85029)

Primire în avocatură cu scutire de examen. Consilier

juridic. Desfacere nelegală a contractului de muncă. Efecte asupra

vechimii în specialitate juridică.

Legea nr. 51/1995, art.

16

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Avocatură

Consilier juridic

Contract de muncă. Desfacere

nelegală

Hotărâre

judecătorească. Efecte

Vechime în specialitate juridică

Perioada cuprinsă între data la care unui

consilier juridic i-a fost desfăcut contractul de muncă și data

la care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intră în

calculul vechimii de 10 ani prevăzută de art. 16 din Legea nr. 51/1995,

pentru primirea în avocatură cu scutire de examen.

Efectul repunerii părților în

situația anterioară avut de hotărârea judecătorească,

echivalând cu ștergerea tuturor consecințelor pe care le-a produs

decizia de desfacere a contractului de muncă, face să fie

irelevantă împrejurarea că recurentul n-a prestat efectiv activitatea

de consilier juridic,  această situație datorându-se unei

situații  independente de voința lui, generată de un act nelegal

al angajatorului.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr. 2723 din 25 mai 2007

Prin sentința

nr.137 din 1 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios

Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de

reclamantul IS prin care, în contradictoriu cu pârâții Uniunea

Națională a Barourilor din România și Baroul Dolj, solicita

anularea deciziilor nr.1367/2003 și nr.9074/2003 emise de prima

pârâtă și obligarea pârâților să aprobe cererea sa de

primire în avocatură cu scutire de examen, cu acordarea cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că

nerespectarea dispozițiilor art. 29-33 din Statutul profesiei de avocat,

în sensul că avizul Baroului Dolj nu a fost precedat de faptele și

documentele menționate de lege, nu constituie un motiv de nulitate a

deciziei Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România, întrucât nu

sunt prevăzute sancțiuni în acest sens.

A mai reținut

instanța de fond că la dosarul cauzei au fost depuse atât raportul

avocatului raportor, cât și avizul Baroului Dolj, neavând

relevanță că acesta a fost inserat în procesul verbal și nu

separat.

Cu privire la

condiția vechimii, s-a reținut că perioada 1975 – 1990, în care

reclamantul a funcționat ca ofițer în cadrul U.M. 05029 Craiova, nu

poate fi asimilată cu munca juridică, prevederile Decretului nr.546

din 30 decembrie 1992 invocate de reclamant, neavând relevanță în

contextul Legii nr.51/1995, republicată.

Reclamantul a declarat

recurs, arătând că actele administrative supuse controlului de

legalitate sunt lovite de nulitate pentru încălcarea formelor de

procedură prevăzute de lege și că vechimea în activitatea

juridică i-a fost stabilită greșit, în sensul că nu s-a

ținut seama de prevederile Decretului nr.546/1972 și nu au fost luate

în calcul perioadele în care și-a desfășurat activitatea pe

bază de convenții de prestări servicii.

De asemenea, a

arătat că în mod nelegal nu a fost luat în considerare intervalul de

timp în care a avut contractul de muncă desfăcut, în condițiile

în care decizia de desfacere a contractului de muncă a fost anulată

prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Recursul reclamantului

a fost respins ca nefondat prin decizia nr.4828/ 11 octombrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios

administrativ și fiscal.

Această decizie a

fost anulată prin decizia nr.862/ 9 februarie 2007, fiind considerat

întemeiat motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318 teza

a II-a Cod procedură civilă, constând în necercetarea, de către

instanța de recurs, a motivului referitor la încălcarea prevederilor

Decretului nr.546/1972 și valoarea probatorie a documentelor depuse la

dosar pentru stabilirea vechimii recurentului în munca juridică.

Rejudecând recursul,

în limitele motivului omis, Înalta Curte îl constată întemeiat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art.16 alin.

(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, în forma în vigoare la data

emiterii actelor administrative atacate, poate fi primit în profesie, la

cerere, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în

profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror,

notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.

Din înscrisurile

depuse la dosarul de fond rezultă că în urma verificării

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, conform procedurii

prevăzute de art.29-32 din Statutul profesiei de avocat, avocatul –

raportor din cadrul Baroului Dolj a reținut că recurentul-reclamant

avea o vechime de 9 ani și 2 luni, desfășurată în

următoarele perioade: 01.10.1991 – 01.04.1992 – consilier juridic la SPS;

01.04.1992 – 17.03.1997 – jurist (șef serviciu contencios) la SPS și

începând cu 26.02.1999 – jurist (șef serviciu contencios) la Sucursala P

Craiova.

În raport s-a

menționat că perioada 1975 – 1990, când reclamantul a lucrat ca

ofițer activ, nu poate fi recunoscută ca vechime în muncă

juridică, în temeiul art. 1 din Decretul nr.546/1972, deoarece nu sunt

îndeplinite condiția ca indicatoarele de studii și vechime să

prevadă obligativitatea studiilor superioare juridice.

În fine, avocatul –

raportor a reținut că în perioada 17.03.1997 – 26.02.1999,

reclamantul a avut contractul de muncă desfăcut și nu a prestat

efectiv muncă juridică.

Analizând legalitatea

deciziilor intimatei-pârâte, sub aspectul condiției de vechime

prevăzute de art.16 alin. (2) lit.b) din Legea nr.51/1995, instanța

de fond a reținut că prevederile Decretului nr.546/1972, în temeiul

cărora recurentul-reclamant susținea că perioada în care a

funcționat ca ofițer în cadrul U.M.05029 este asimilată cu munca

juridică, nu au relevanță juridică în contextul Legii

nr.51/1995, întrucât reclamantul nu a prestat efectiv o activitate cu caracter

juridic.

Referitor la perioada

17.03.1997 – 26.02.1999, în care reclamantul și-a desfășurat

activitatea în baza unor convenții de prestări servicii,

instanța de fond a luat în considerare numai efectele a două

convenții, înregistrate la Camera de Muncă (nr.326/ 6.03.1998) sau

Inspectoratul Teritorial de Muncă (nr.3936 din 25.04.2001).

Cu privire la

această perioadă, reclamantul solicitase însă, în principal,

să-i fie luată în calcul ca efect al deciziei nr.220/R/1999, prin

care Curtea de Apel Pitești a anulat o decizie de desfacere a contractului

de muncă și a dispus reintegrarea în funcția deținută

anterior.

În acest sens, Înalta

Curte constată că într-adevăr, prin decizia nr.220/R/

21.01.1999, Curtea de Apel Pitești – Secția civilă,

admițând recursul formulat de IS împotriva deciziei civile nr.2513/

13.11.1997 a Tribunalului Gorj, a casat decizia, iar pe fond a admis

contestația, a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă

nr.873 din 12 martie 1997 emisă de SPS și a dispus reintegrarea

contestatorului în funcția deținută anterior (consilier juridic),

cu plata drepturilor bănești prevăzute de art.136 din Codul

muncii în vigoare la data respectivă.

Repunerea

părților în situația anterioară concedierii nelegale, prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, este echivalentă

cu ștergerea tuturor consecințelor pe care le-a produs decizia de

desfacere a contractului de muncă al recurentului-reclamant, inclusiv în

ceea ce privește vechimea în muncă și în specialitatea

juridică.

Având în vedere

această împrejurare, neluarea în considerare, de către instanța

de fond, a efectelor anulării deciziei de desfacere a contractului de

muncă asupra vechimii recurentului-reclamant în funcția de consilier

juridic impune reformarea sentinței, în condițiile art.304

1

Cod procedură civilă.

Nu poate fi

reținută apărarea intimaților-pârâți, în sensul

că în perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de

muncă și data anulării acesteia, recurentul-reclamant nu a

prestat efectiv activitatea de consilier juridic, pentru că această

situație s-a datorat unei împrejurări independente de voința

lui, generate de un act nelegal al angajatorului.

Cum perioada

menționată este, ea singură, în măsură să acopere

diferența până la vechimea de 10 ani prevăzută de art.16

alin.2 lit.b) din Legea nr.51/1995, examinarea celorlalte argumente, legate de

efectele juridice ale Decretului nr.546/1992 și ale convențiilor

civile de prestări servicii a devenit de prisos.

În consecință, Înalta Curte a admis recursul și

modificând sentința atacată, a admis acțiunea reclamantului

și a obligat intimații-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.