ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8268/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La 3 iunie 2005 reclamantele G.A.V.

și V.A. au chemat în judecată pârâții Consiliul local al municipiului Mangalia,

Municipiul Mangalia, Primarul Municipiului Mangalia, Ministerul Finanțelor

Publice, D.G.F.P. Constanța și C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala regională CF

Constanța solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i

oblige pe pârâți să emită o decizie/dispoziție motivată prin care să dispună

restituirea în natură a unui teren în suprafață de 651 mp situat în Mangalia

cartier Nord, parcela 209 sau să li se acorde măsuri reparatorii prin

echivalent constând în despăgubiri bănești calculate la valoarea de circulație

a nemișcătorului.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de tatăl lor V.E., decedat la

11 noiembrie 1968, ale cărui moștenitoare sunt, printr-un contract de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 280 din 24 septembrie 1935 de către

Judecătoria Mangalia și transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr.

5814/1935 și că terenul a intrat în proprietatea statului fără nici un titlu.

Au mai arătat că au trimis o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de

27 iulie 2001 Primăriei Municipiului Mangalia, că această notificare a fost

trimisă de mai multe ori C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala Regională CF

Constanța, că această companie cât și primăria nu recunosc că dețin terenul și

că au făcut numeroase demersuri pentru identificarea nemișcătorului și a

persoanei juridice deținătoare deși această obligație îi revenea Primăriei Municipiului

Mangalia potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001. Totodată au precizat că în

prezent terenul este ocupat de linii CFR astfel cum rezultă din mai multe

adrese ale SC P. SA Constanța și ale Primăriei Municipiului Mangalia.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 2456 din 28 noiembrie 2006 a admis acțiunea formulată

de reclamante împotriva primarului municipiului Mangalia și a Municipiului

Mangalia prin primar pe care i-a obligat să emită o decizie/dispoziție motivată

prin care să soluționeze notificarea trimisă de cele în cauză în temeiul Legii

nr. 10/2001 cu referire la terenul în suprafață de 651 mp situat în orașul

Mangalia. A respins acțiunea introdusă împotriva celorlalți pârâți pentru lipsa

calității procesuale pasive cât și cererea de obligare a tuturor pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale prin decizia

nr. 168/c din 16 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul

Mangalia prin primar și de primarul Municipiului Mangalia împotriva sentinței

instanței de fond. A obligat pe apelanți la plata sumei de 1000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.

Pentru a hotărî astfel ambele instanțe

au reținut în esență că terenul în litigiu este deținut de unitatea

administrativ teritorială, respectiv de Municipiul Mangalia, că primarul

acestei localități era obligat să se pronunțe asupra notificării prin

decizie/dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, potrivit art. 25 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată și că deși au trecut peste 5 ani de când reclamantele au

trimis notificarea nu au primit nici un răspuns referitor la cererea lor de

restituire în natură a nemișcătorului. Totodată instanța de control judiciar a

mai reținut că deși terenul în litigiu este străbătut în zona centrală și pe

toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanța această împrejurare nu

poate conduce la concluzia că obligația rezolvării notificării ar aparține

C.N.C.F.R. C.F.R. SA, sucursala regională CF Constanța, întrucât dreptul de

proprietate asupra nemișcătorului nu a ieșit din patrimoniul unității

administrativ teritoriale apelanții nefăcând dovada că s-au determinat limitele

concrete ale zonei de protecție aferentă căii ferate în condițiile art. 29

alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 și nici că terenul aferent zonei de siguranță

prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol a fost expropriat pentru a se putea

reține că dreptul de proprietate asupra terenului ar aparține statului.

Împotriva ultimei hotărâri

pronunțate în cauză pârâții Primarul municipiului Mangalia și Municipiul

Mangalia prin primar au declarat, în termen, recursul de față, în motivarea căruia

au arătat următoarele:

- instanța a stabilit în mod greșit

unitatea deținătoare a bunului în litigiu.

- la pronunțarea deciziei nu s-a

avut în vedere legislația în vigoare aplicabilă bunurilor ce aparțin domeniului

public al statului și sunt administrate de C.N.C.F. C.F.R. SA, respectiv art. 9

alin. (1), art. 11 alin. (1), art. 29 și art. 49 din O.U.G. nr. 12/1998

republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit

cărora Municipiul Mangalia nu poate fi deținător al nemișcătorului în litigiu.

- obligația de a emite

dispoziția/decizia motivată a fost stabilită în sarcina Municipiului Mangalia

cu încălcarea prin art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 21 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Deși recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. dezvoltarea motivelor de recurs

face posibilă încadrarea lor doar în motivul prevăzut de pct. 9 al articolului

respectiv.

Intimatele reclamante cât și

intimații pârâți au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea

recursului ca nefondat. În plus intimatele reclamante au solicitat în principal

anularea recursului ca nemotivat, cerere neîntemeiată întrucât cererea de

recurs, depusă în termen, cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor [art. 301 art. 302/1 lit. c), art. 303 și art. 306

C. proc. civ.].

Recursul este întemeiat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Pentru identificarea și localizarea

terenului cât și a persoanei juridice deținătoare instanța de fond a dispus

efectuarea unei expertize tehnice de către ing. D.G.

Potrivit expertizei tehnice terenul

cumpărat de autorul intimatelor reclamante la 24 septembrie 1935 se găsește în

partea de nord a Municipiului Mangalia, în fostul careu al demobilizaților, în

spatele blocului B 49 și al garajelor aferente are o lungime de 30 ml și o

lățime de 21,7 ml și nu este ocupat de nici o construcție, însă este străbătut

prin zona centrală și pe toată lungimea lui de calea ferată Mangalia-Constanța.

Constatările expertului tehnic sunt

confirmate de adresele nr. 1512 din 4 octombrie 1999 și nr. 547 din 19 aprilie

2005 ale SC P. SA Constanța cât și de adresele nr. 18035 din 23 octombrie 2002,

nr. 22937 din 23 iunie 2004 și nr. 10761 din 5 aprilie 2005 al Primăriei

Municipiului Mangalia.

Potrivit art. I pct. 10 din Lista

anexă a Legii nr. 213/1998 domeniul public al statului este alcătuit, printre

altele, din infrastructura căilor ferate, inclusiv tunelele și lucrările de

artă.

Infrastructura feroviară se compune

din liniile ferate de circulație, terenul aferent pe care sunt construite

precum și terenurile situate de o parte și de alta a axei căii ferate care

constituie zona de siguranță a infrastructurii feroviare [art. 11 alin. (1)

lit. a) din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările și completările

ulterioare].

Zona de siguranță a infrastructurii

feroviare cuprinde fâșiile de teren, cu limita de 20 m fiecare situate de o

parte și de alta a axei căii ferate necesare pentru amplasarea instalațiilor de

semnalizare și de siguranța circulației și a celorlalte instalații de conducere

operativă a circulației terenurilor precum și a instalațiilor și lucrărilor de

protecție a mediului [art. 29 alin. (2)].

Regimul juridic al dreptului de

proprietate publică este reglementat de art. 136 din Constituție, art. 5 alin.

(1), art. 11 și art. 12 din Legea nr. 213/1998.

Potrivit art. 2 din Legea nr.

213/1998 statul sau unitatea administrativ- teritorială exercită posesia,

folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în

limitele și condițiile legii.

Bunurile din domeniul public sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele pot fi date, după caz, în

administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților

administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de

interes național, județean sau local. De asemenea ele pot fi concesionate sau

închiriate, ori date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică.

Titularul dreptului de administrație

poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile

actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.

Potrivit art. 9 alin. (1) din O.U.G.

nr. 12/1998 republicată, administrarea infrastructurii feroviare, proprietate

publică se asigură de către C.N.C.F. C.F.R. SA.

Prin persoana juridică deținătoare

sau entitate investită cu soluționarea notificărilor în sensul Legii nr.

10/2001 se înțelege acea persoană care are puterea și competența de a dispune

de bunul imobil pentru care se solicită măsuri reparatorii, indiferent dacă

este regie autonomă, societate comercială sau instituție publică.

Cu alte cuvinte, în sensul Legii nr.

10/2001 unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu

privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau

orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care

are înregistrat în patrimoniul său bunul respectiv (regie autonomă,

societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat,

organizații cooperatiste).

Terenul în litigiu făcând parte în

prezent din infrastructura căilor ferate aparține domeniului public al

statului, infrastructura feroviară ce este administrată de C.N.C.F. C.F.R. SA

fără ca bunul respectiv să fie înregistrat în patrimoniul acestei companii

naționale.

În aceste condiții numai cu

încălcarea drepturilor legale menționate mai sus au putut instanța de fond și

cea de apel să rețină că Municipiul Mangalia are calitatea de persoană juridică

deținătoare a bunului în litigiu și ca o consecință a acestui fapt să-l oblige

pe primarul localității respective să emită decizia/dispoziția motivată prin

care să rezolve notificarea intimatelor reclamante.

Calitatea de persoană juridică

deținătoare nu o poate avea nici C.N.C.F. C.F.R. SA întrucât aceasta nu

exercita, în numele statului, dreptul de proprietate publică și nici nu are

înregistrat bunul în litigiu în patrimoniul ei.

Potrivit art. 25 din Decretul nr.

31/1954 statul este persoana juridică în raporturile cu care participă

nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participa

în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care

legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Totodată conform art. 12 alin. (5)

din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de proprietate

asupra unui bun statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, iar unitățile

administrativ teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al

Municipiului București sau de consiliile locale care dau mandat scris, în

fiecare caz, președintelui consiliului județean sau primarului.

Ca atare, calitatea de persoană

juridică deținătoare a bunului imobil în litigiu o are Ministerul Economiei și

Finanțelor ca reprezentant al Statului Român și nu Municipiul Mangalia.

În raport de cele arătate Înalta

Curte va admite recursul și a modifica decizia atacată în sensul admiterii

apelului declarat de aceiași pârâți împotriva sentinței instanței de fond,

schimbării în parte a acestei sentințe și obligării recurenților-pârâți să

înainteze notificarea intimatelor-reclamante împreună cu întreaga documentație

Ministerului Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român pentru

parcurgerea procedurii administrative prealabilă și obligatorie potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Totodată va menține restul dispozițiilor

sentinței instanței de fond.

Văzând și prevederile art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Municipiul Mangalia prin primar și Primarul Municipiului Mangalia împotriva

deciziei nr. 168/c din 16 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Modifică decizia în sensul că admite

apelul declarat de aceiași pârâți împotriva sentinței civile nr. 2456 din 28

noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța.

Modifică în parte sentința în sensul

că obligă pe pârâții Municipiul Mangalia prin primar și pe Primarul

Municipiului Mangalia să înainteze notificarea formulată de către reclamante,

împreună cu întreaga documentație, către Ministerul Economiei și Finanțelor ca

reprezentant al Statului Român.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie

2007.