ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1333/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții

de Apel București, reclamantul B.D. a chemat în judecată C.P.M.B., C.E.M.S.B.,

iar în urma precizărilor ulterioare și a I.N.E.M.R.C.M., solicitând anularea

Deciziei nr. 3247 din 28 iunie 2005, pentru că a fost trecută ca fiind cauză a

invalidității „boală obișnuită” și nu „rănit în revoluție”.

Prin sentința nr. 2212 din

10 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de necompetență materială a

Curții de Apel București, invocată de C.P.M.B., a fost admisă acțiunea

reclamantului B.D., anulată Decizia nr. 3247 din 28 iunie 2005 emisă de

C.P.M.B. – C.E.M.S.B. și obligată pârâta să emită o nouă decizie în care să se

menționeze că reclamantul se încadrează în gradul II de invaliditate, urmare a

faptului că a fost rănit în Revoluția din Decembrie 1989.

Pentru a motiva această

soluție, instanța de fond a reținut că excepția de necompetență trebuie

respinsă în raport de obiectul cererii deduse judecății și de dispozițiile art.

10 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că din actele dosarului rezultă că reclamantul a dobândit gradul de

invaliditate datorită participării sale la evenimentele din Decembrie 1989, iar

prin decizia contestată, reclamantul a fost vătămat într-un drept al său,

recunoscut de lege, respectiv acela de a beneficia de prevederile legislației

speciale care reglementează drepturile acestei categorii de persoane, întrucât

nu s-a reținut că a fost rănit în Revoluție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs I.N.E.M.R.C.M., criticând soluția instanței de fond, solicitând

casarea ei și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

În motivele de recurs se

arată că reclamantul a fost pensionat în luna martie 1999 cu gradul III de

invaliditate pentru tulburări psihice, fără legătură cauzală cu Revoluția din

Decembrie 1989 pentru că nu există nici un document medico-legal care să

stabilească această legătură.

În luna mai 2001, dosarul a

fost reanalizat și s-a stabilit că reclamantul se încadrează în gradul III de

invaliditate pentru afecțiunea organică (rănit în revoluție) și gradul II de

invaliditate pentru cumulul celor două afecțiuni organică și psihică (fără

legătură cu revoluția).

În urma acestor reanalizări

au fost emise două decizii: nr. 3247/2005 pentru afecțiunea psihică, de

încadrare în gradul II pentru boală obișnuită și nr. 3248/2005 pentru

afecțiunea organică de încadrare în gradul III (rănit în revoluție)

respectându-se prevederile legale.

Înalta Curte, din oficiu, a

pus în discuția părților excepția de necompetență materială a instanței de fond

în soluționarea cererii reclamantului.

Instanța de fond a

soluționat cererea apreciind că este competentă material, în analiză fiind un

litigiu de contencios administrativ.

Însă, obiectul cererii

reclamantului este o decizie de încadrare în grad de invaliditate.

Potrivit art. 56 alin. (1)

din Legea nr. 19/2000, încadrarea sau reîncadrarea într-un grad de invaliditate

se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și

recuperare a capacității de muncă, în termen de 30 de zile de la data

înregistrării cererii, însoțită de documentația necesară.

Se poate observa că litigiul

dintre părți este unul legat de asigurările sociale, respectiv încadrarea în

grad de invaliditate, drept prevăzut de Legea nr. 19/2000.

Legea nr. 19/2000

stabilește, în art. 155, că litigiile legate chiar și de refuzul de soluționare

a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, se soluționează, în

primă instanță de tribunale.

Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ este legea cadru în materia actelor administrative

emise de autorități și instituții publice, iar refuzul de a soluționa o cerere

este asimilat actului administrativ, dar când într-o specială se prevede altă

competență, cum este cazul și al Legii nr. 19/2000, se impune soluționarea

litigiului conform competenței speciale și nu dispozițiilor din legea cadru.

Hotărârea instanței de fond

a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de casare prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De aceea, va fi admis

recursul, casată sentința și, în baza art. 312 alin. (6) teza I C. proc. civ.,

va fi trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios

administrativ și fiscal.

Fiind admis recursul ca

urmare a unei excepții, Înalta Curte nu va putea analiza motivele de recurs

care vizează fondul cererii, dar acestea vor fi analizate de către instanța

care va soluționa cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

I.N.E.M.R.C.M., împotriva sentinței civile nr. 2212 din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a

VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și

fiscal.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2007.