Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.10.2008
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2008

HOTĂRÂRE
07.10.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamanții M.P. și P.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din Decembrie 1989, ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că reclamanților le revine titlul de „Luptător remarcat pentru fapte deosebite în cadrul Revoluției din Decembrie 1989, în baza Legii nr. 341/2004 actualizată și a legii nr. 4271990 modificată. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat mai multe excepții, respectiv excepția necompetenței materiale a judecătoriei, a lipsei procedurii prealabile, a tardivității introducerii cererii și a inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3336 din 28 septembrie 2006, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Prin sentința civilă nr. 19294 din 13 decembrie 2006, Judecătoria sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2007, la Curtea de Apel București, reclamanții și-au precizat acțiunea, în raport de dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, arătând că s-au adresat cu numeroase cereri către instituția pârâtă solicitând preschimbarea certificatului de revoluționar în temeiul dispozițiilor Legii nr. 341/2004, fără a primi vreun răspuns, apreciind că este vorba de un refuz nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 2878 din 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile ca neîntemeiate și a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții M.P. și P.A., obligând pârâta la preschimbarea certificatelor de revoluționar ale reclamanților. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. excepțiile invocate de autoritatea pârâtă prin întâmpinare. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, prima instanță a considerat că aceasta nu este întemeiată, deoarece obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat sal pârâtului de a soluționa cererea reclamanților, caz în care nu mai este necesară efectuarea procedurii prealabile.

Pentru aceleași considerente, instanța de fond a respins și excepțiile tardivității, a inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții M.P. și P.A. deținători ai titlului de participant la Revoluția din Decembrie 1989 - sau adresat instituției pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 341/2004 solicitând preschimbarea certificatelor de revoluționar. A mai reținut instanța de fond că potrivit procesului - verbal înregistrat sub nr. 2761 din 15 martie 2006 încheiat de către autoritatea pârâtă cu reprezentantul A.L.R.D. Caransebeș, din care fac parte și reclamanții, rezultă că dosarele acestora au fost verificate tehnic, urmând a fii ulterior verificate în ședința de plen a comisiei secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor, în vederea preschimbării.

A concluzionat Curtea de Apel București că, față de probele administrate, răspunsul pârâtului la cererea reclamanților reprezintă un refuz nejustificat de soluționare, astfel încât acțiunea este întemeiată. împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din Decembrie 1989, invocând excepții de ordine publică, respectiv cea a lipsei procedurii prealabile și a tardivității introducerii acțiunii. Pe fond, recurentul-pârât a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța a acordat altceva decât s-a cerut și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 din același cod, arătând că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății.

Examinând mai întâi excepțiile de ordine publică invocate, prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții M.P. și P.A., astfel cum a fost precizată, constă în obligarea pârâtului să le recunoască dreptul de a beneficia la preschimbarea certificatului de revoluționar, având în vedere că li s-a refuzat rezolvarea cererii depuse în temeiul Legii 341/2004. în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. (1) din O.G. nr. 1/2008 de modificare a Legii 341/2000, ale art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004, coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din H.G.

1412/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 341/2004. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea 341/2004, astfel cum a fost modificat prin art. (1) din O.G. nr. 1/2008, „certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii 42/1990 (…) se vor preschimba, la cererea titularului, de către secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 iunie 2009 inclusiv". Acest text de lege, raportat la art. 19 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, impune obligația pentru secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din Decembrie 1989, ca până la data de 30 iunie 2009 să elaboreze lista finală cu persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate precum și cu cele cărora li s-a respins cererea de preschimbare.

In ceea ce privește procedura de contestare a modului de soluționare a cererii, prin nepreschimbarea certificatului, dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004 stabilesc o normă specială, derogatorie de la dreptul comun privind efectuarea procedurii prealabile, astfel cum e reglementată de dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ. Conform textului de lege menționat „Contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză și se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989, care se soluționează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens". în completarea acestei norme legale vine art. 20 alin. (1) din H.G.

nr. 1412/2004 care stabilește că persoanele nemulțumite de nepreschimbarea certificatului doveditor „pot face contestape la Comisia Parlamentară în termen de maximum de 6 luni de la data publicării în M. Of. al României partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1)". Față de situația că termenul limită impus de art. 9 alin. (1) din Legea 341/2004, modificată prin Legea 347/2006 și O.G. nr. 1/2008, pentru întocmirea listei finale prevăzute de art. 1 alin. l din H.G. nr. 1412/2004, este 30 iunie 2009, rezultă că dreptul reclamanților M.P. și P.A. de a face contestație în conformitate cu art. 9 alin. (5) raportat la art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 nu s-a născut, lista nefiind încă publicată în M. Of.

al României, din momentul publicării începând să curgă termenul de 6 luni de contestare la Comisia Parlamentară. Pe de altă parte, reclamantul nu se poate adresa direct instanței de contencios administrativ, trebuind să respecte procedura specială de contestare la Comisia Parlamentară impusă de art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004. În acest sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea cadru 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, după ce persoana a respectat procedura prealabilă, în speța noastră, cea specială, prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea 341/2004 raportat la art. 20 alin. (1) din H.G.

nr. 1412/2004. Pentru considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, Înalta Curte constată că acțiunea promovată de M.P. și P.A. este inadmisibilă, sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind netemeinică și nelegală. Urmează, așadar, a se admite recursul și a se modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii de fată ca inadmisibilă. PENTRU

D E C I D E Admite recursul declarat de secretariatul de stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989, împotriva sentinței civile nr. 2878 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond respinge acțiunea formulată de reclamanții M.P. și P.A., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin
ÎCCJ 2008-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 20 decembrie 2007, Secretariatul de Stat pentru problemele revoluționarilor din decembrie 1989 a
ÎCCJ 2013-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3448/2013
rilor din Decembrie 1989 a formulat completare la întâmpinare, reiterând excepția necompetenței materiale a tribunalului și invocând totodată și excepția autorității de lucru judecat. Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale
ÎCCJ 2008-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1898/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2008-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1294/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 ianuarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantul B.C. a chemat în jud
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă