ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 5 decembrie 2006,
reclamantul N.N. a chemat în judecată pe pârâții U.N.B.R. și Baroul Prahova,
solicitând anularea Deciziei nr. 141 din 28 iunie 2006 și a Hotărârii din 8
iunie 2005, prin care a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat
cu scutire de examen, precum și obligarea pârâților să emită decizia de primire
în avocatură cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, deși a dovedit îndeplinirea condițiilor legale pentru primirea
în profesia de avocat cu scutire de examen, cererea sa a fost respinsă.
Primul motiv de respingere a
cererii, respectiv faptul că nu a răspuns la majoritatea întrebărilor cu ocazia
interviului este reglementată de lege ca o normă dispozitivă. Mai mult,
reclamantul a răspuns la toate întrebările.
Cel de-al doilea motiv de
respingere a cererii este nedovedit.
În ceea ce privește Decizia nr.
141/2006 de respingere a contestației, reclamantul invocă inconstanța
Consiliului U.N.B.R. care, inițial, restituie dosarul constatând că motivele
invocate de Baroul Prahova sunt nelegale și solicită soluționarea acestuia cu
respectarea dispozițiilor legale, pentru ca după restituirea dosarului, fără a
se aduce dovezi noi, să respingă contestația.
Reclamantul consideră că au
fost încălcate prevederile art. 16 alin. (2) lit. b), teza a II-a din Legea nr.
51/1995 republicată.
Prin întâmpinare, pârâta U.N.B.R.
și Baroul Prahova solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece
primirea în profesia de avocat, fără examen, nu reprezintă un drept conferit de
Legea nr. 51/1995, ci reprezintă o excepție de la regula generală.
Se mai arată că reclamantul
nu a răspuns corect la întrebările adresate, iar activitatea depusă înainte de
anul 1989 nu îl recomandă pentru profesia de avocat.
Prin sentința nr. 87 din 24
mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7320/4272006, Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,
Curtea de Apel Ploiești a reținut că, primirea în profesia de avocat se obține
pe baza unui examen organizat de barou, iar la cerere poate fi primit în
profesie cu scutire de examen și cel care până la data primirii a îndeplinit
funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau
jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din
motive disciplinare care-l fac nedemn de profesia de avocat.
Această dispoziție este
considerată de instanța de fond ca fiind o excepție de la regula generală și nu
constituie un drept de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen,
ci numai o posibilitate, lăsând organelor abilitate ale Uniunii Avocaților să
decidă pentru fiecare caz în parte.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, și 9
C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
Recurentul arată că
îndeplinește atât cerințele generale, cât și cele speciale ale Legii nr. 51/1995
republicată pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
Temeiurile de respingere a
cererii țin de oportunitate și nu sunt regăsite în cuprinsul Legii nr. 51/1995
și în plus sunt nereale.
Dreptul pretins este
recunoscut de lege și nu se poate reține caracterul supletiv al normei.
Cererea nu putea fi refuzată
pe motive de oportunitate, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.
Interviul nu este o condiție
reglementată de Legea nr. 51/1995 pentru primirea în profesia de avocat.
Recurentul apreciază că a
răspuns corespunzător la toate întrebările.
Susținerile privind
activitatea nedemnă sunt nedovedite.
Intimatul - pârât Baroul
Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că în speță nu este
vorba de un drept recunoscut de lege, conținutul art. 16 alin. (2) din Legea nr.
51/1995, cuprinzând o normă supletivă și nu imperativă.
Recurentul - reclamant nu a
răspuns corespunzător la întrebările comisiei și există dubii cu privire la
demnitatea acestuia.
Recursul este nefondat.
Prevederile art. 16 din
Legea nr. 51/1995 republicată și modificată, instituie regula generală pentru
primirea în profesia de avocat, examenul, dar și excepția-scutirea de examen.
Pentru primirea în profesia
de avocat cu scutire de examen, legiuitorul a folosit sintagma „la cerere poate
fi primit în profesie...”.
Este evident că norma este
supletivă și nu imperativă, fiind la latitudinea organelor abilitate dacă cel
care a formulat o astfel de cerere va beneficia sau nu de scutire de examen.
Refuzul nu trebuie însă să
fie nejustificat și acest aspect este analizat de instanța de contencios
administrativ.
Împrejurarea că
recurentul-reclamant nu a răspuns corespunzător unor întrebări legate chiar de
statutul profesiei de avocat a determinat în mod legal pe intimați să refuze ca
acesta să fie primit în profesie fără examen.
Însăși Legea nr. 51/1995,
conferă acest drept de apreciere intimaților.
Prin urmare, recurentul nu
are un drept prevăzut de lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu
scutire de examen.
Rațiunile pentru care intimații
au respins cererea recurentului au fost arătate prin actele contestate și
înscrisurile care au stat la baza adoptării acestora.
Numai membrii comisie pot
stabili dacă răspunsurile la întrebări, sunt convingătoare, instanța de
judecată neputând să se substituie comisiei.
Nici o dispoziție legală nu interzice
susținerea unui interviu cu ocazia luării deciziei de intrare în profesia de
avocat fără examen, astfel încât intimații au dreptul să intervieveze
candidații.
Refuzul este nejustificat
potrivit art. 2 din Legea nr. 554/2004 nemodificată (în vigoare la data
formulării cererii) dacă exprimarea explicită a voinței de a nu rezolva cererea
este făcută cu exces de putere.
La rândul său, excesul de
putere era definit ca exercitarea dreptului de apărare prin încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de
Constituție sau de lege.
Aprecierea intimaților nu a
încălcat drepturile reclamantului - recurent, prevăzute de lege, deoarece Legea
nr. 51/1995 nu califică scutirea de examen pentru intrarea în profesia de
avocat ca un drept propriu - zis, ci numai condiționat de acordul organelor de
conducere.
Cererea recurentului nu a
fost respinsă pe motiv că nu este oportună, ci pentru neîndeplinirea
condițiilor legale.
Față de acestea, urmează a
se respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
și art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de N.N. împotriva sentinței civile nr. 87 din 24 mai 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 13 martie 2008.