ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1905/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistră la Tribunalul Iași, reclamanta SC I. SRL IAȘI a solicitat

obligarea pârâților R.A. A. IAȘI și C.J. IAȘI, la plata în solidar, a sumei de

3.267.527.116 lei ROL, reprezentând penalitățile de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că, penalitățile rezultă din neachitarea facturilor

fiscale nr. 4180455 din 19 decembrie 2001 și 4180459 din 21 decembrie 2001

emise în baza contractului de antrepriză nr. 003/ AI din 5 noiembrie 1996

încheiat între părți și a actului adițional nr. 6 din 20 august 2001.

Analizând probele

administrate, prima instanță, prin sentința civilă nr. 777/ E din 14 aprilie

2006, a respins acțiunea reclamantei.

S-a apreciat că prin decizia

nr. 183/2006 rămasă irevocabilă, Tribunalul Iași a stabilit că dreptul de a

solicita plata debitului înscris în cele două facturi fiind prescris, nu sunt

datorate nici penalitățile pretinse confrm principiului, că accesoriul urmează

soarta principiului.

Cererea pârâtei R.A. A. IAȘI,

privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, a fost respinsă ca

nedovedită.

Împotriva sentinței, a

formulat apel această pârâtă, susținând că în mod greșit instanța de fond, a

respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, de îndată ce

efectuarea acestora a fost dovedită cu ordin de plată.

Analizând temeinicia și

legalitatea deciziei, în raport de critica formulată, Curtea, prin decizia nr. 102

din 27 noiembrie 2006, a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a

obligat reclamanta intimată să-i plătească pârâtei apelante suma de 25.000 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța de apel, a reținut

că în mod nejustificat la soluționarea cauzei în primă instanță, nu s-a luat în

considerare ordinul de plată a onorariului de avocat emis în baza facturii nr. 4268703

din 15 martie 2006.

Împotriva acestei decizii, a

introduc recurs reclamanta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta

critică, în fapt critică decizia, susținând că în mod greșit, s-a stabilit că

ordinul de plată nr. 100 face dovada plății cheltuielilor de judecată, de

îndată ce acesta este ilizibil.

Recursul este nefondat.

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta trebuia să

precizeze, care dintre cele două ipoteze ale textului sunt aplicabile în cauză,

lipsa de temei legal a hotărârii atacate, ori încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Din motivarea în fapt a

recursului, rezultă că recurenta a enunțat formal motivul de nelegalitate

prevăzut de textul menționat, de îndată ce critica privește stabilirea greșită

a stării de fapt, sub aspectul dovedirii acțiunii, punându-se în discuție,

forța probantă a ordinului de plată a onorariului de onorat.

Or, recursul fiind definit

ca o cale extraordinară de atac, obligă instanța să analizeze doar acele motive

de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, reținându-se că

sub aspectul stabilirii stării de fapt, această chestiune a fost lămurită în

calea devolutivă a apelului și că în cauză nu se identifică pentru a fi

analizate, cerințele personale de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează, a se

face aplicarea art. 312 C. proc. civ. și a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC I. SRL IAȘI împotriva deciziei nr. 102 din 27 noiembrie 2006 a

Curții de Apel Iași - Secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2007.