ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: La data de 13 august 2007 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul R.M. împotriva rezoluției din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 898/P/2007. S-a dispus atașarea dosarului nr. 898/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorii din cadrul D.N.A.

- Biroul Teritorial Slobozia care au instrumentat dosarul nr. 54/P/2004 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., arătând în motivarea plângerii că procurorii respectivi au încălcat, cu știință, în repetate rânduri, cadrul legal al efectuării actelor de urmărire penală. Prin rezoluția din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul C.D., întrucât fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există. În motivarea rezoluției se reține că magistratul procuror C.D., procuror șef Birou Teritorial Slobozia a întocmit rechizitoriul nr. 1/ P din 27 mai 2005 prin care petiționarul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul R.M., în calitate de administrator al SC A.C. Țăndărei a contractat în perioada mai 2000 – ianuarie 2003 mai multe credite globale de exploatare și pentru facilități de cont de la B.C.R., sucursala Țăndărei, pe care le-a utilizat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv banii fiind folosiți drept împrumuturi mascate acordate unor societăți comerciale aflate în repaus financiar și care aveau nevoie urgentă de lichidități, iar transferurile fiind realizate „urmare dispozițiilor inculpatului”, ele având la bază contractele de asociere în participațiune sau contracte de mandat comercial justificate în acest scop, fiind obținute foloase necuvenite în valoare totală de circa 10.677.006.698 lei.

Judecătoria Slobozia, prin sentința penală nr. 2395 din 5 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 24/312/2005, în temeiul art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare de credite sau subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A dispus trimiterea hotărârii de condamnare definitivă la Registrul Comerțului pentru a face mențiunile corespunzătoare conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, iar în baza art. 30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii definitive într-un ziar local de mare tiraj.

Tribunalul Ialomița, prin decizia penală nr. 59/ A din 13 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 24/312/2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Anticorupție și inculpatul R.M. împotriva sentinței penale nr. 2395 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care a desființat-o și rejudecând, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 12 C. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În rezoluția din 26 iunie 2007 se mai reține că aspectele învederate de petiționar nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar situația de fapt și încadrarea juridică din rechizitoriu pot fi modificate în urma cercetării judecătorești.

Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 13578/4081/2007 din 27 august 2007 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției nr. 898/P/2007 din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul R.M. În motivarea plângerii se arată că rezoluția atacată este netemeinică și nelegală, întrucât procurorul care a dispus-o nu a efectuat nici un act de cercetare penală, în mod nejustificat a apreciat că nu sunt indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, din moment ce procurorul care a instrumentat cauza a exercitat forme de influențare și de amenințare mai mult sau mai puțin explicite asupra martorilor.

Analizând plângerea formulată în cauză, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată. Astfel, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul care a instrumentat cauza a exercitat vrei presiune asupra martorilor audiați. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii H.C.M., P.M., B.T., O.V., I.V., L.I., M.E., S.L., C.M., A.M., V.T., G.D.L., L.M., P.M. și D.T., care au menționat că își mențin declarațiile date la urmărirea penală și că acestea corespund adevărului, cu excepția martorului P.M., care a declarat că nu își mai amintește ce a declarat la urmărirea penală. Martorii O.V., P.M., M.E. și D.T. au declarat în fața judecătorului că nu au fost exercitate presiuni asupra lor la parchet.

Martorul B.T. deși a declarat că a perceput ca o amenințare chemarea sa la D.N.A. cu o zi înainte de plecarea în Germania, și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală. Martorul G.D.L. și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală, precizând că în timpul audierii sale la D.N.A. a fost emoționat, deoarece era prima dată la această instituție și în încăperea respectivă se aflau mai multe persoane. În plângerea formulată la 1 iunie 2007, petiționarul a arătat că la data de 4 ianuarie 2005 prin avocat a depus o cerere prin care solicită să se analizeze competența D.N.A. de a efectua cercetări în dosar, iar procurorul nu i-a răspuns în nici un fel, motiv pentru care a revenit cu o altă cerere, după care i s-a adus verbal la cunoștință că cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

Susținerile petiționarului sunt neîntemeiate. Prin ordonanța nr. 54/P/2004 din 6 ianuarie 2005 procurorul C.D. a respins cererea de declinare a competenței formulată de către inculpat, aducându-i la cunoștință acestuia modul de soluționare, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit în 15 februarie 2005. Petiționarul a mai susținut că soția sa R.M. a fost chemată la D.N.A. unde, după ce a precizat că nu dorește să dea declarații, i s-a prezentat spre semnare un proces-verbal ce conținea exprimări ambigue din care ar fi rezultat o recunoaștere a săvârșirii infracțiunii. Această susținere este, de asemenea, nefondată. Potrivit procesului-verbal încheiat la 20 decembrie 2004, soției petiționarului, în prezența avocatului ales, i s-a adus la cunoștință obiectul dosarului în legătură cu care a fost citată, i s-au solicitat explicații, în calitatea sa de asociat unic la SC A.C.

SRL, cu privire la contractarea și utilizarea creditelor de către această societate. În finalul procesului-verbal s-a consemnat că numita R.M. refuză să dea declarații la D.N.A., fiind menționate și obiecțiunile apărătorului ales. Față de cele expuse, în mod corect s-a apreciat că nu existat o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimat și nu au fost vătămate interesele legale ale petentului, astfel rezoluția atacată fiind temeinică și legală. În consecință, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge plângerea, ca nefondată, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.M. împotriva rezoluției din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 898/P/2007. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2007.