ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de

față:

La data de 13 august 2007

s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea

formulată de petiționarul

R.M.

împotriva

rezoluției din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr.

898/P/2007.

S-a dispus atașarea

dosarului nr. 898/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată

pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

petiționarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorii din

cadrul D.N.A. - Biroul Teritorial Slobozia care au instrumentat dosarul nr. 54/P/2004

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., arătând în

motivarea plângerii că procurorii respectivi au încălcat, cu știință, în

repetate rânduri, cadrul legal al efectuării actelor de urmărire penală.

Prin rezoluția din 26 iunie

2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

procurorul C.D., întrucât fapta de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor nu există.

În motivarea rezoluției se

reține că magistratul procuror C.D., procuror șef Birou Teritorial Slobozia a întocmit

rechizitoriul nr. 1/ P din 27 mai 2005 prin care petiționarul a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a

reținut, în esență, că inculpatul R.M., în calitate de administrator al SC A.C.

Țăndărei a contractat în perioada mai 2000 – ianuarie 2003 mai multe credite

globale de exploatare și pentru facilități de cont de la B.C.R., sucursala

Țăndărei, pe care le-a utilizat în alte scopuri decât cele pentru care au fost

acordate, respectiv banii fiind folosiți drept împrumuturi mascate acordate

unor societăți comerciale aflate în repaus financiar și care aveau nevoie

urgentă de lichidități, iar transferurile fiind realizate „urmare dispozițiilor

inculpatului”, ele având la bază contractele de asociere în participațiune sau

contracte de mandat comercial justificate în acest scop, fiind obținute foloase

necuvenite în valoare totală de circa 10.677.006.698 lei.

Judecătoria Slobozia, prin

sentința penală nr. 2395 din 5 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 24/312/2005,

în temeiul art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.M., la 2 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare de credite sau subvenții

în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

În baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A dispus trimiterea

hotărârii de condamnare definitivă la Registrul Comerțului pentru a face mențiunile

corespunzătoare conform art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, iar în baza art.

30 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii definitive într-un

ziar local de mare tiraj.

Tribunalul Ialomița, prin

decizia penală nr. 59/ A din 13 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 24/312/2005,

a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Direcția Anticorupție și inculpatul R.M. împotriva sentinței penale nr.

2395 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care a

desființat-o și rejudecând, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) cu aplicarea art. 12 C. pen., a achitat

pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În rezoluția din 26 iunie

2007 se mai reține că aspectele învederate de petiționar nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar

situația de fapt și încadrarea juridică din rechizitoriu pot fi modificate în

urma cercetării judecătorești.

Plângerea formulată de

petiționar împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin

rezoluția nr. 13578/4081/2007 din 27 august 2007 a procurorului șef al Secției

de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Împotriva rezoluției nr. 898/P/2007

din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., petiționarul R.M.

În motivarea plângerii se

arată că rezoluția atacată este netemeinică și nelegală, întrucât procurorul

care a dispus-o nu a efectuat nici un act de cercetare penală, în mod

nejustificat a apreciat că nu sunt indicii privind îndeplinirea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, din moment ce procurorul care a instrumentat

cauza a exercitat forme de influențare și de amenințare mai mult sau mai puțin

explicite asupra martorilor.

Analizând plângerea

formulată în cauză, Înalta Curte reține că aceasta este nefondată.

Astfel, din actele

premergătoare efectuate nu rezultă că procurorul care a instrumentat cauza a

exercitat vrei presiune asupra martorilor audiați.

În cursul cercetării

judecătorești au fost audiați martorii H.C.M., P.M., B.T., O.V., I.V., L.I., M.E.,

S.L., C.M., A.M., V.T., G.D.L., L.M., P.M. și D.T., care au menționat că își

mențin declarațiile date la urmărirea penală și că acestea corespund

adevărului, cu excepția martorului P.M., care a declarat că nu își mai

amintește ce a declarat la urmărirea penală.

Martorii O.V., P.M., M.E. și

D.T. au declarat în fața judecătorului că nu au fost exercitate presiuni asupra

lor la parchet.

Martorul B.T. deși a

declarat că a perceput ca o amenințare chemarea sa la D.N.A. cu o zi înainte de

plecarea în Germania, și-a menținut declarațiile date la urmărirea penală.

Martorul G.D.L. și-a menținut

declarațiile date la urmărirea penală, precizând că în timpul audierii sale la

D.N.A. a fost emoționat, deoarece era prima dată la această instituție și în

încăperea respectivă se aflau mai multe persoane.

În plângerea formulată la 1

iunie 2007, petiționarul a arătat că la data de 4 ianuarie 2005 prin avocat a

depus o cerere prin care solicită să se analizeze competența D.N.A. de a

efectua cercetări în dosar, iar procurorul nu i-a răspuns în nici un fel, motiv

pentru care a revenit cu o altă cerere, după care i s-a adus verbal la

cunoștință că cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată.

Susținerile petiționarului

sunt neîntemeiate.

Prin ordonanța nr. 54/P/2004

din 6 ianuarie 2005 procurorul C.D. a respins cererea de declinare a

competenței formulată de către inculpat, aducându-i la cunoștință acestuia modul

de soluționare, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit în 15 februarie

2005.

Petiționarul a mai susținut

că soția sa R.M. a fost chemată la D.N.A. unde, după ce a precizat că nu

dorește să dea declarații, i s-a prezentat spre semnare un proces-verbal ce

conținea exprimări ambigue din care ar fi rezultat o recunoaștere a săvârșirii

infracțiunii.

Această susținere este, de

asemenea, nefondată.

Potrivit procesului-verbal

încheiat la 20 decembrie 2004, soției petiționarului, în prezența avocatului

ales, i s-a adus la cunoștință obiectul dosarului în legătură cu care a fost

citată, i s-au solicitat explicații, în calitatea sa de asociat unic la SC A.C.

SRL, cu privire la contractarea și utilizarea creditelor de către această

societate.

În finalul procesului-verbal

s-a consemnat că numita R.M. refuză să dea declarații la D.N.A., fiind menționate

și obiecțiunile apărătorului ales.

Față de cele expuse, în mod

corect s-a apreciat că nu existat o exercitare abuzivă a atribuțiilor de

serviciu de către intimat și nu au fost vătămate interesele legale ale

petentului, astfel rezoluția atacată fiind temeinică și legală.

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge plângerea, ca nefondată, iar conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., îl va obliga pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul R.M. împotriva rezoluției din 26 iunie 2007

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 898/P/2007.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2007.