ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1360/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 8 noiembrie 2006, reclamanta SC D. SA Giurgiu a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Giurgiu să se constate că este exonerată de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 31 iulie 2002 întocmit de D.G.F.P. Giurgiu și înregistrat sub nr. 20064 din 6 august 2002 cu titlu de TVA (452.411.258 lei Rol) și impozit pe profit (956.617.323 lei Rol) actualizate la zi, majorări de întârziere și a penalităților aferente debitelor stabilite prin acest proces verbal, actualizate la zi (39.235.721.504 lei Rol).

Tribunalul Giurgiu, secția civilă, prin sentința comercială nr. 43 din 23 februarie 2007, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă; a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei privind petitele referitoare la constatarea exonerării de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 31 iulie 2002 întocmit de D.G.F.P. Giurgiu – D.C.F. Giurgiu, cu titlu de TVA (452.411.258 Rol) și impozit pe profit (956.617.323 Rol). S-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea exonerării de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente debitelor stabilite prin procesul verbal menționat actualizate la zi (39.235.721.504 Rol).

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că acțiunea reclamantei este inadmisibilă în condițiile în care aceasta a formulat contestație împotriva procesului verbal încheiat la 31 iulie 2002, ce a fost soluționată prin decizia nr. 515/2002 a Ministerului Finanțelor Publice și prin care s-a desființat capitolul din procesul verbal referitor la TVA suplimentar în sumă de 3.140.024.556 lei (pct. 4). Reclamanta în situația în care era nemulțumită de modul de soluționare, avea la îndemână contestarea deciziei la instanța de contencios administrativ competentă. Instanța a stabilit că dispozițiile art. 68 2 C. proc. fisc., invocate de reclamantă nu prevăd exonerarea de la plata obligațiilor datorate, ci numi faptul că nu se vor aplica majorări prevăzute de lege sau alte sancțiuni pe durata existenței cazului de forță majoră sau a celui fortuit, iar reclamanta nu a dovedit că exonerarea acesteia are o legătură cu existența cazului de forță majoră invocat.

S-a reținut că deși între părți au mai existat litigii care deși nu au avut un obiect identic cu cel dedus judecății au urmărit exonerarea de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 31 iulie 2002, pârâta nu a dovedit că sentința civilă nr. 122 din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Giurgiu a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că nu a fost admisă excepția autorității de lucru judecat.

Referitor la decizia comercială nr. 1930 din 14 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, aceasta a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului SC D. SA Giurgiu, iar scopul acesteia nu a fost înlăturarea sumelor stabilite în sarcina reclamantei prin procesul verbal din 31 iulie 2002. Prin decizia comercială nr. 513 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost anulată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la instanța administrativ-fiscală a Tribunalului Giurgiu.

S-a reținut în considerentele deciziei că în raport de obiectul litigiului dedus judecății, respectiv exonerarea reclamantei de plata penalităților și majorărilor de întârziere care sunt accesorii ale obligațiilor fiscale, de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare pe fond a cauzei aparține Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii reclamanta SC D. SA cu sediul în Giurgiu a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, casarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța civilă a Tribunalului Giurgiu.

A susținut recurenta că instanța de fond a refuzat să soluționeze litigiul având ca obiect exonerarea de plata penalităților și a majorărilor de întârziere, iar instanța de apel a reținut în mod greșit că acestea sunt aferente unui debit fiscal și potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența revine Tribunalului administrativ-fiscal, fără a avea în vedere că în materie de obligații există o reglementare specială și competența aparține instanței civile. Pe fondul litigiului s-a precizat că operează o cauză de exonerare de răspundere, prin existența unei situații de forță majoră și care dacă nu se reține de instanță există o îmbogățire fără justă cauză conform prevederilor art. 484, 493, 494, 997, 618 și 619 C. civ.

Recursul reclamantei nu este fondat. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie exonerarea reclamantei SC D. SA de la plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente debitului astfel cum a fost stabilit prin procesul verbal întocmit la 31 iulie 2002 de D.G.F.P. Giurgiu – D.C.F. – S.C.F. în sumă de 3.923.572,15 lei (Ron) în urma intervenției unui caz de forță majoră. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ (M. Of. nr. 1154/7.12.2004) litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii, vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale”.

În raport de aceste prevederi legale, de faptul că penalitățile și majorările de întârziere ce constituie obiectul litigiului dedus judecății, sunt accesorii ale obligațiilor fiscale, respectiv impozit pe profit și TVA stabilite prin procesul verbal din 31 iulie 2002, în mod corect instanța de apel a admis excepția privind competența materială a instanței de fond, a anulat sentința pronunțată de aceasta și a trimis cauza pentru rejudecarea în fond a cauzei la instanța administrativ-fiscală a Tribunalului Giurgiu. Față de cele reținute, va fi înlăturată susținerea recurentei în sensul că instanța civilă este competentă în soluționarea litigiilor, întrucât nu are temei legal. Criticile recurentei ce vizează fondului litigiului nu pot fi examinate întrucât instanța de apel s-a pronunțat pe excepția de necompetență, urmând a fi avute în vedere ca apărări cu ocazia soluționării litigiului de instanța de fond.

Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SA Giurgiu, împotriva deciziei civile nr. 513 din 31 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.