Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83250)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83250) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Competență materială. Litigiile al căror obiect îl constituie pretențiile accesorii obligațiilor fiscale sunt de competența tribunalelor administrativ-fiscale Penalitățile și majorările de întârziere ce constituie obiectul litigiului dedus judecății, fiind accesorii ale obligațiilor fiscale, respectiv impozit pe profit și TVA în mod corect instanța de apel a admis excepția privind competența materială a instanței de fond, a anulat sentința pronunțată de aceasta și a trimis cauza pentru rejudecarea în fond a cauzei la secția administrativ-fiscală a tribunalului. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1360 din 4 aprilie 2008) Prin acțiune reclamanta S.C. D. S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta A.F.P.

să se constate că este exonerată de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal întocmit de D.G.F.P. și impozit pe profit actualizate la zi, majorări de întârziere și a penalităților aferente debitelor stabilite prin acest proces verbal, actualizate la zi. Tribunalul Giurgiu – Secția civilă prin sentința comercială nr.43 din 23 februarie 2007 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă; a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei privind petitele referitoare la constatarea exonerării de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin procesul verbal întocmit de D.G.F.P. Direcția Control Fiscal, cu titlu de TVA și impozit pe profit. S-a respins acțiunea reclamantei având ca obiect constatarea exonerării de la plata majorărilor de întârziere și penalităților aferente debitelor stabilite prin procesul verbal menționat actualizate la zi.

(…) Prin decizia comercială nr.513 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București – Secția a VI-a comercială s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost anulată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalului Giurgiu – Secția de contencios-administrativă. S-a reținut în considerentele deciziei că în raport de obiectul litigiului dedus judecății, respectiv exonerarea reclamantei de plata penalităților și majorărilor de întârziere care sunt accesorii ale obligațiilor fiscale, de dispozițiile art.10 (1) din Legea nr.554/2004 competența de soluționare pe fond a cauzei aparține Tribunalului Giurgiu – secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC D. SA a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și a solicitat admiterea acestuia , schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, casarea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Secția civilă a Tribunalului Giurgiu. Recursul reclamantei nu este fondat. Obiectul litigiului dedus judecății îl constituie exonerarea reclamantei S.C. D. S.A. de la plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente debitului astfel cum a fost stabilit prin procesul verbal al Direcției de Control Fiscal, în urma intervenției unui caz de forță majoră.

Potrivit art.10 (1) din Legea nr.554 din 2 decembrie 2004 – Legea contenciosului administrativ publicată în Monitorul Oficial nr.1154 din 7 decembrie 2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii, vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale”. În raport de aceste prevederi legale, de faptul că penalitățile și majorările de întârziere ce constituie obiectul litigiului dedus judecății, sunt accesorii ale obligațiilor fiscale, respectiv impozit pe profit și TVA stabilite prin procesul verbal din 31 iulie 2002, în mod corect instanța de apel a admis excepția privind competența materială a instanței de fond , a anulat sentința pronunțată de aceasta și a trimis cauza pentru rejudecarea în fond a cauzei la secția administrativ-fiscală a Tribunalului Giurgiu.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1360/2008
2002. Prin decizia comercială nr. 513 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost anulată și s-a trimis cauza pentru rejudeca
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4442/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 105 din 2 august 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84803)
care prin decizia de impunere nr.445/19.12.2008 s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 296.912 lei. De asemenea prin același proces verbal s-au stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar în sumă de 99.015 RON, cu dobânzile și
ÎCCJ 2007-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2007
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2005, reclamanta SC W.G.G.C.R. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 177 din 6 octombrie 2005 emisă de Minist
ÎCCJ 2010-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 942/2010
uita D.E., „întrucât fapta nu există”. Împotriva acestei soluții, D.G.F.P. Constanța a formulat plângere, formându-se dosarul nr. 6869/212/2006 al Judecătoriei Constanța soluționată prin sentința penală nr. 110 din 10 ianuarie 2007, prin ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă