ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2005,

reclamanta SC W.G.G.C.R. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 177 din 6

octombrie 2005 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de

Administrare Fiscală și a deciziei de impunere nr. 157 din11 mai 2005 emisă de

D.G.F.P. București pentru suma de 922.206 RON, reprezentând majorări de

întârziere/ dobânzi și suma de 163.321 RON, reprezentând penalități de

întârziere, accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată pentru serviciile

externe contractate.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâții au stabilit nelegal obligația sa de a plăti

majorări și penalități de întârziere aferente sumei de 1.040.923 RON,

reprezentând TVA pentru serviciile externe, întrucât Legea nr. 345/2002 nu a

mai prevăzut obligația de plată a TVA în termen de 7 zile de la data primirii

facturii externe, iar debitul principal a fost compensat cu TVA de rambursat.

Reclamanta a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 182 alin. (2) C. proc.

civ. și a susținut că nu pot fi calculate majorări, dobânzi și penalități de

întârziere pentru obligația de plată a TVA care nu mai subzistă.

Prin sentința civilă nr. 690

din 21 martie  2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat pct. 1 din Decizia

nr. 177 din 6 octombrie 2005 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a anulat

în parte Decizia de impunere nr. 157 din 11 mai 2005 emisă de D.G.F.P.

București în ceea ce privește sumele de 922.206 RON, reprezentând majorări de

întârziere și dobânzi și suma de 163.321 RON, reprezentând penalități de

întârziere aferente TVA pentru serviciile contractate cu prestatori din

străinătate și a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind

anularea pct. 2 din Decizia nr. 177 din 6 octombrie 2005.

Hotărând astfel, Instanța de

Fond a reținut că pentru perioada verificată, reclamanta avea dreptul de a i se

rambursa TVA într-o sumă superioară celei reprezentând TVA aferentă serviciilor

externe, având astfel dreptul la compensarea legală a datoriilor reciproce,

potrivit art. 1144 C. civ., pct. 7.8 din H.G. nr. 401/2002 (pentru perioada

august 2000 – mai 2002) și art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002

(pentru perioada ulterioară datei de 1 iunie 2002). Reținând că în cauză nu mai

există debitul principal, care a fost stins prin compensare, Instanța de Fond a

considerat că debitele accesorii, reprezentând majorări, penalități și dobânzi,

au fost nelegal calculate. Actele administrativ - fiscale atacate au fost

anulate, cu motivarea că sunt rezultatul unei exercitări abuzive a dreptului de

apreciere al autorităților emitente.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice București,

solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată

hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.

Recurenții au criticat

soluția de admitere a acțiunii, motivând că actele de stabilire a debitelor

accesorii au fost greșit anulate în condițiile în care intimata nu a

înregistrat în evidența contabilă TVA aferentă serviciilor externe și nu a

solicitat compensarea acestei sume cu TVA de rambursat, astfel încât nu erau

îndeplinite condițiile prevăzute pentru operațiunea de compensare în pct. 7.7.

– 7.8 din H.G. nr. 401/2000 și art. 29 lit. d) pct. e) și h) din Legea nr.

345/2002.

Din acest motiv, recurenții

au arătat că obligația fiscală principală a existat până la data de 28

februarie 2005, când s-a operat în contabilitate regularizarea debitului

principal, reprezentând TVA aferentă serviciilor prestate de partenerul extern

și până la data respectivă au fost corect calculate majorările și penalitățile

de întârziere și dobânzile aferente.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și sub toate

aspectele, conform art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:

În perioada august 2000 –

decembrie 2002, intimata - reclamantă a înregistrat cheltuieli cu servicii

externe în baza unui număr de cinci facturi emise de furnizorul, persoană

juridică cu sediul în străinătate.

Pentru serviciile

contractate cu prestatori cu sediul în străinătate și pentru care locul

prestării se consideră a fi în România, intimata - reclamantă avea obligația să

plătească TVA aferentă în termen de 7 zile de la data primirii facturii

externe, conform pct. 7.7 din H.G. nr. 401/2000 și art. 29 lit. d) pct. e din

Legea nr. 345/2002.

Intimata nu a achitat în

termenul prevăzut de lege TVA aferentă acestor servicii externe, iar obligația

de plată nu a fost evidențiată în contabilitate și nici executată până la data

de 28 februarie 2005.

Pentru neîndeplinirea obligației

de plată, recurenții - pârâți au calculat majorări/ dobânzi și penalități de

întârziere cu începere de la data scadenței TVA aferentă fiecărei facturi și

până la data de 28 februarie 2005, când a fost evidențiată în contabilitate TVA

datorată și neachitată.

Situația de fapt avută în

vedere de organele de control fiscal la stabilirea datoriilor în sumă de

922.206 RON și de 163.321 RON nu a fost contestată prin acțiune, dar intimata a

solicitat să se constate nelegalitatea debitelor accesorii calculate pentru

obligația principală, considerată a fi stinsă prin compensare legală.

Instanța de Fond a anulat

actele de control în privința debitelor accesorii, reținând că sunt întemeiate

apărările din acțiune, deși acestea nu corespund ipotezelor juridice

reglementate prin textele legale invocate de intimată.

Debitul principal,

reprezentând TVA aferentă serviciilor externe, a fost considerat stins prin

efectul compensării legale pe care intimata avea dreptul să o efectueze cu TVA

de rambursat din decontul lunii precedente, conform pct. 7.8 din H.G. nr. 401/2000,

art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002 și art. 1144 C. civ.

Instanța de Fond nu a

verificat însă dacă erau îndeplinite condițiile legale pentru a opera

compensarea de drept a TVA colectată, reprezentând TVA datorată de intimată

pentru serviciile externe cu TVA deductibilă, reprezentând TVA de rambursat

către aceasta.

Atât în pct. 7.8 din H.G.

nr. 401/2000, cât și în art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002, s-a

prevăzut că plătitorii de TVA au dreptul să efectueze compensarea TVA aferentă

serviciilor externe numai dacă din decontul privind TVA din luna precedentă

rezultă taxa de rambursat.

Intimata nu a dovedit

îndeplinirea acestei condiții și de asemenea, nu a dovedit respectarea

cerințelor impuse de art. 1144 C. civ. pentru a opera de drept compensarea,

întrucât TVA aferentă serviciilor externe nu a fost înregistrată în contabilitate

până la 28 februarie 2005 și nefiind determinată existența și valoarea

obligației, nu reprezenta o creanță certă și lichidă pentru a fi compensate în

puterea legii două obligații reciproce.

În condițiile în care TVA

aferentă serviciilor externe nu a fost evidențiată de intimată în contabilitate

și nu a fost înregistrată în decontul privind TVA, Instanța de Fond a constatat

greșit că până la data de 28 februarie 2005 debitul respectiv s-a compensat de

drept cu TVA de rambursat.

Fără a reține o dată certă

pentru operațiunea de compensare, ca mod de stingere a obligațiilor, Instanța

de Fond a anulat debitele accesorii pentru întreaga perioadă avută în vedere de

organele de control fiscal, deși actele normative aplicate de acestea pentru

perioada respectivă au prevăzut că pentru TVA neachitată în termenul legal și

neevidențiată în contabilitate se datorează majorări/ dobânzi și penalități de

întârziere.

Debitele accesorii

contestate de intimată au fost stabilite în baza art. 31 din O.U.G. nr.

17/2000, art. 71 alin. (2) din H.G. nr. 568/2002, art. 13 din O.G. nr. 11/1996

și nr. 61/2002.

Obligația intimatei de a

plăti aceste debite accesorii a fost corect calculată de la scadența TVA pentru

fiecare factură externă până la data de 28 februarie 2005, întrucât debitul

principal nu a fost stins prin compensare până la această dată când s-a

procedat la înregistrarea sumei datorate în contabilitate și la regularizarea

TVA.

Intimata a invocat

neîntemeiat dispozițiile art. 71 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 598/2002, astfel

cum au fost modificate și completate prin H.G. nr. 348/2003, potrivit cărora

TVA aferentă serviciilor externe se înregistrează în decontul privind TVA și nu

se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere, dacă prestările de servicii

respective sunt destinate exclusiv realizării de operațiuni care dau drept de

deducere.

Norma juridică invocată de

intimată nu este aplicabilă raportului juridic dedus judecății, deoarece a fost

emisă în aplicarea O.G. nr. 36/2003, intrată în vigoare la 1 martie 2003, deci

ulterior perioadei august 2000 – decembrie 2002 în care a devenit exigibilă TVA

aferentă serviciilor externe contractate.

Conform noului act normativ,

TVA aferentă acestor operațiuni se consemnează în decontul privind TVA, atât ca

taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în luna în care a fost primită

factura externă sau a fost efectuată plata fără factură către prestatorul

extern.

Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 348/2003 nu sunt însă aplicabile pentru TVA devenită

exigibilă înainte de intrarea în vigoare a O.G. nr. 36/2003, cum este cazul

sumelor datorate și neachitate de intimată.

Prevederea din aceste norme

că nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere nu reprezintă o

exonerare de debitele anterioare, cum eronat a susținut intimata, fiind numai o

consecință a dispozițiilor din O.G. nr. 36/2003 privind modul de regularizare a

TVA aferentă serviciilor externe, pentru care nu se mai prevede obligația de

plată.

În consecință, obligația

intimatei de a plăti TVA aferentă pentru serviciile externe în perioada august

2000 – decembrie 2002 nu este supusă acestor prevederi legale ulterioare și nu

a fost stinsă prin plată sau prin compensare anterior datei de 28 februarie

2005, astfel încât au fost corect calculate majorările/ dobânzi și penalitățile

de întârziere aferente.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată și pe

fond, va respinge acțiunea formulată de societatea intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală și

de D.G.F.P. București împotriva sentinței civile nr. 690 din 21 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

în fond respinge acțiunea formulată de SC W.G.G.C.R. SRL București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2007.