ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6530/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

N.C. și N.G. au chemat în judecată

Prefectura județului Ialomița, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001 obligarea pârâților să le achite suma

de 5000 Euro (sau în echivalent 150 milioane lei vechi) cu titlu de despăgubiri

pentru construcția situată în Slobozia, ce le-a fost demolată abuziv în timpul

regimului comunist și pentru care le-a fost acordată o sumă modică de 18.000

lei.

De asemenea, au cerut obligarea

pârâților să le acorde teren în compensare, în zonă echivalentă în suprafață de

855 mp în intravilanul municipiului Slobozia, în locul celui preluat de stat în

mod abuziv de la autorul lor.

În cauză a fost introdusă în

calitate de pârâtă Primăria municipiului Slobozia.

Tribunalul Ialomița, secția civilă,

prin sentința nr. 721/F din 8 iulie 2002 a respins acțiunea ca prematur

introdusă.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 416/A din 25 octombrie 2002 a respins apelul

declarat de reclamanții N.C. și N.G. împotriva sentinței nr. 721/F din 8 iulie

2002 a Tribunalului Ialomița, secția civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3029 din 15

aprilie 2005 a admis recurs declarat de reclamanții N.C. și N.G. împotriva

deciziei nr. 416/A din 25 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Instanța de casare a reținut că în

apel, reclamanții au depus dispoziția nr. 1246 din 8 septembrie 2002 emisă de

Primarul municipiului Slobozia prin care s-a respins notificarea formulată de

N.C. și N.G. în temeiul Legii nr. 10/2001, act nou ce nu a fost analizat, deși

față de caracterul devolutiv al apelului instanța avea obligația de a cerceta

acest înscris și în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. să evoce fondul și

să judece cauza.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 446/A din

29 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții N.C. și

N.G. împotriva sentinței nr. 721/F din 8 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița

secția civilă.

Rejudecând apelul, instanța a

stabilit că reclamanții apelanți au încasat despăgubiri pentru întregul imobil

în litigiu (teren și construcție) cu ocazia demolării construcției și prin

urmare conform art. 10 din Legea nr. 10/2001 reclamanții nu mai erau îndrituiți

să beneficieze și de alte sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În contra menționatei decizii au

declarat recurs reclamanții N.C. și N.G., susținând în esență că în cauză s-a

făcut o greșită aplicare a art. 10 pct. 6 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora

„valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate

se stabilește potrivit actelor normative în vigoare la data demolării,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective”.

Astfel, suma de 18.000 lei primită

ca despăgubire în martie 1972 reprezenta doar o cotă parte din valoarea

imobilului demolat, determinată arbitrar și oricum nu acoperea valoarea

terenului și a construcției preluate de stat. Or, având în vedere și

modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, recurenții erau

îndrituiți la despăgubiri reale, care însă nu le-au fost acordate.

Recurenții nu au indicat vreunul din

motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. însă criticile formulate

pot fi încadrate în pct. 9 al textului legal menționat.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Cu referire la cazul în speță, din

dosar a rezultat că imobilul din Slobozia, compus din teren în suprafață de 855

mp și o construcție ce a constituit proprietatea autorului N.S., a fost preluat

de stat prin expropriere, construcția fiind demolată iar pe teren au fost

edificate blocuri de locuințe ( f. 9 dos. nr. 2629/2002).

Astfel fiind, conform art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 deja evocat reclamanții în calitate de moștenitori ai

proprietarului N.S. erau îndrituiți la măsuri reparatorii în echivalent, textul

legal menționat nefăcând nici o distincție cu privire la eventualele

despăgubiri acordate și încasate la expropriere.

În aceste condiții, greșit instanța

de apel, preluând afirmațiile reclamanților din acțiune potrivit cărora ar fi

încasat suma de 18.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în litigiu,

a considerat că reclamanții ar fi fost îndestulați cu suma primită și prin

urmare nu mai puteau beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

În adevăr, prevederile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001 îi îndreptățeau să solicite măsuri reparatorii, iar

alin. (6) și (7) din art. 10 din legea republicată, texte în vigoare la data

pronunțării deciziei din apel, cu referire și la art. 11 alin. (6) din lege

reglementează și modalitatea de evaluare a bunurilor. Totodată, alin. (7) al

art. 11 precizează și că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se

stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din

valoarea de piață de la data soluționării notificării.

Astfel fiind, recursul apare fondat,

instanța de apel urmând a rejudeca apelul ocazie cu care va solicita dosarul

instrumentat de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, finalizat prin

dispoziția nr. 1246 din 8 septembrie 2002, urmând a pune în vedere părților să

prezinte și actul normativ în baza căruia imobilul în litigiu a fost expropriat

împreună cu anexele, precum și dovada încasării despăgubirilor afirmate de

reclamanți prin acțiune și a administra și alte probe în vederea stabilirii

măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților.

Totodată se impune a se verifica și

obiectul dosarului nr. 635/2006 al Tribunalului Ialomița, secția civilă, despre

care Prefectura județului Ialomița, cu adresa nr. 2129 din 27 aprilie 2006, a

semnalat că are ca obiect tot Legea nr. 10/2001, reclamant fiind N.C., aspect

de asemenea omis a fi analizat de instanța de apel (f. 13 dos. nr.

7702/1/2002).

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis, a casa decizia recurată și a trimite cauza pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții N.C. și N.G. împotriva deciziei nr. 446 A din 29 septembrie 2006 a

Curții de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, și trimite cauza acelorași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie

2007.