ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția

contencios administrativ, reclamantul T.G. a chemat în judecată C.N.A.S. și

C.M.S.I. pentru anularea parțială a instrucțiunilor de completare a

formularelor de prescripție medicală, să fie obligată pârâta C.N.A.S. să-i

respecte dreptul conferit prin art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004

și să includă în prevederile contractului – cadru privind condițiile acordării

asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,

dispoziții exprese privind acordarea gratuită a medicamentelor pentru

beneficiarii Legii nr. 341/2004, să emită act de reglementare propriu cu

caracter normativ prin care să se recunoască reclamantului dreptul la

medicamente gratuite, să-i fie plătite daune materiale echivalente cu

contravaloarea medicamentelor achiziționate și la plata cheltuielilor de

judecată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1648 din 30 iunie 2006, a respins excepția prematurității introducerii acțiunii ca neîntemeiată și acțiunea

reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a considerat că excepția se respinge deoarece

reclamantul a dovedit faptul că are calitatea de „Luptător pentru Victoria

Revoluției din Decembrie 1989” și, la data promovării prezentei cereri de

chemare în judecată, se afla în procedura de schimbare a certificatului.

Pe fond, s-a susținut faptul

că instrucțiunile emise de autoritatea publică pârâtă au natura juridică a unui

act administrativ destinat medicilor prescriptori care se află în relații

contractuale cu C.N.A.S., instrucțiuni care sunt obligatorii pentru cei care

eliberează prescripții medicale, dar față de cei administrați, cum este și cazul

reclamantului, instrucțiunile nu au nici o forță obligatorie, nefiind opozabile

și neputând fi invocate față de ei.

S-a spus că reclamantul nu a

făcut dovada că actul administrativ contestat i-a vătămat un drept legitim

pentru că nu a făcut dovada că obține venituri din exercitarea unei profesii

liberale, nici că a achitat contribuția de asigurări sociale de sănătate și

nici faptul că medicul de familie i-ar fi refuzat eliberarea rețetei pentru

medicamentele gratuite pentru a justifica acordarea daunelor materiale

solicitate.

Față de dispozițiile O.U.G. nr.

150/2002, instanța de fond a concluzionat că doar contractul-cadru este actul

administrativ care produce efecte directe asupra asiguraților, iar solicitarea

de includere în prevederile contractului-cadru a unor dispoziții exprese în

acest sens nu a fost admisă pentru că această competență ar aparține Guvernului

României.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul T.G. și a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată,

dar cuantumul despăgubirilor să fie de 550,67 RON, cu obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Se critică sentința atacată

pentru interpretarea greșită a legii în ce privește actul administrativ pentru

că actul administrativ îi este opozabil reclamantului, iar art. 1 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea atacării la instanța de

contencios administrativ a actului administrativ cu caracter individual,

adresat altui subiect de drept, dacă persoana se consideră vătămată într-un

drept al său sau într-un interes legitim.

Se consideră că instanța de

fond a aplicat greșit legea în ceea ce privește dreptul subiectiv încălcat

pentru că dreptul reclamantului la medicamente gratuite izvorăște din Legea nr.

341/2004 și nu ar trebui să facă dovada plății contribuției la asigurări

sociale de sănătate pentru că legea specială nu prevede o asemenea

condiționare.

Hotărârea instanței de fond

este considerată ca fiind lipsită de temei legal pentru că art. 6 alin. (1) lit.

c) din O.U.G. nr. 150/2002 este inaplicabil pentru că se referă la situația

asiguraților care beneficiază de asigurare fără plata contribuției de asigurări

de sănătate, iar în speță, reclamantul plătește această contribuție.

Limitarea prevăzută în

instrucțiuni contravine Legii nr. 341/2004 care prevede că persoanele luptător

rănit și reținut, în Revoluția din Decembrie 1989, beneficiază de acces gratuit

la medicamente, costurile fiind suportate din fondul național unic al

asigurărilor de sănătate, dar și prevederilor din contractul-cadru aprobat prin

H.G. nr. 52/2005.

Se apreciază că ar exista

chiar contradicție între considerente și dispozitiv pentru că instanța de fond,

deși reține că cei care achită contribuția de asigurări de sănătate și sunt

revoluționari s-ar încadra la rubrica „alte categorii”, totuși acțiunea

reclamantului a fost respinsă.

C.N.A.S. a formulat întâmpinare

și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

atacate ca legală și temeinică.

Analizând actele depuse la

dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat dar pentru următoarele considerente:

Reclamantul, prin cererea de

chemare în judecată a solicitat anularea parțială a instrucțiunilor de

completare a formularelor de prescripții medicale, iar instanța de fond a

respins acest capăt de cerere cu motivarea că actul contestat are un caracter

obligatoriu față de medici, dar față de cei administrați, cum este și cazul

reclamantului, instrucțiunile nu au nici o forță obligatorie, nefiind opozabile

și neputând fi invocate față de ei.

Această soluție este

contrară dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că

se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată

într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu

caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Nu se poate aprecia că instrucțiunile,

care au fost emise în aplicarea contractului-cadru, aprobat prin H.G. nr. 52/2005,

nu au caracterul unui act administrativ.

În caracterizarea lui ca act

administrativ trebuie plecat de la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004 care îl definește ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori

a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi

juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect:

- punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică;

- executarea lucrărilor de

interes public;

- prestarea serviciilor

publice;

- achizițiile publice”.

Contractul-cadru privind

condițiile acordării asistenței medicale pe anul 2005, aprobat prin H.G. nr. 52/2005

este un asemenea contract administrativ încheiat pentru prestarea unui serviciu

public, iar instrucțiunile sunt legate de modul de punere în executare al

acestuia.

Având în vedere că instanța

de fond a apreciat că nu suntem în prezența unui act administrativ și nu a

procedat la o analiză, pe fond, a legalității actului contestat, va fi admis

recursul, va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

La rejudecare, instanța de

fond va analiza legalitatea instrucțiunilor în raport de contractul – cadru,

aprobat prin H.G. nr. 52/2005, de Ordinul Ministrului Sănătății și al

președintelui C.N.A.S. nr. 986/131/2005 și a celorlalte acte normative și

ținând seama de faptul că, la instanța de recurs, reclamantul a făcut dovada

plății contribuției la asigurările de sănătate.

Se va dispune introducerea

în cauză, așa cum a solicitat reclamantul în cererea de chemare în judecată, a

C.M.S.I., având în vedere că litigiilor de contencios administrativ li se

aplică, în completare dispozițiile C. proc. civ., iar principiul

disponibilității este unul din principiile de bază, reclamantul fiind cel care

stabilește cadrul procesual, atât în privința obiectului cât și a

participanților la proces.

Referitor la capătul 2 și 3

din cererea de chemare în judecată, instanța de fond va analiza conținutul

actelor normative incidente și, în cazul în care se va constata că prin acte

inferioare legii (hotărâri de guvern, ordin al ministrului) se adaugă la lege,

ar putea, chiar și din oficiu, să invoce excepția de nelegalitate a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

T.G. împotriva sentinței civile nr. 1648 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2007.