ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ, reclamantul T.G. a chemat în judecată C.N.A.S. și C.M.S.I. pentru anularea parțială a instrucțiunilor de completare a formularelor de prescripție medicală, să fie obligată pârâta C.N.A.S. să-i respecte dreptul conferit prin art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 341/2004 și să includă în prevederile contractului – cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, dispoziții exprese privind acordarea gratuită a medicamentelor pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, să emită act de reglementare propriu cu caracter normativ prin care să se recunoască reclamantului dreptul la medicamente gratuite, să-i fie plătite daune materiale echivalente cu contravaloarea medicamentelor achiziționate și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1648 din 30 iunie 2006, a respins excepția prematurității introducerii acțiunii ca neîntemeiată și acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a considerat că excepția se respinge deoarece reclamantul a dovedit faptul că are calitatea de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989” și, la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată, se afla în procedura de schimbare a certificatului.

Pe fond, s-a susținut faptul că instrucțiunile emise de autoritatea publică pârâtă au natura juridică a unui act administrativ destinat medicilor prescriptori care se află în relații contractuale cu C.N.A.S., instrucțiuni care sunt obligatorii pentru cei care eliberează prescripții medicale, dar față de cei administrați, cum este și cazul reclamantului, instrucțiunile nu au nici o forță obligatorie, nefiind opozabile și neputând fi invocate față de ei. S-a spus că reclamantul nu a făcut dovada că actul administrativ contestat i-a vătămat un drept legitim pentru că nu a făcut dovada că obține venituri din exercitarea unei profesii liberale, nici că a achitat contribuția de asigurări sociale de sănătate și nici faptul că medicul de familie i-ar fi refuzat eliberarea rețetei pentru medicamentele gratuite pentru a justifica acordarea daunelor materiale solicitate.

Față de dispozițiile O.U.G. nr. 150/2002, instanța de fond a concluzionat că doar contractul-cadru este actul administrativ care produce efecte directe asupra asiguraților, iar solicitarea de includere în prevederile contractului-cadru a unor dispoziții exprese în acest sens nu a fost admisă pentru că această competență ar aparține Guvernului României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.G. și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, dar cuantumul despăgubirilor să fie de 550,67 RON, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Se critică sentința atacată pentru interpretarea greșită a legii în ce privește actul administrativ pentru că actul administrativ îi este opozabil reclamantului, iar art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea atacării la instanța de contencios administrativ a actului administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, dacă persoana se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim. Se consideră că instanța de fond a aplicat greșit legea în ceea ce privește dreptul subiectiv încălcat pentru că dreptul reclamantului la medicamente gratuite izvorăște din Legea nr. 341/2004 și nu ar trebui să facă dovada plății contribuției la asigurări sociale de sănătate pentru că legea specială nu prevede o asemenea condiționare.

Hotărârea instanței de fond este considerată ca fiind lipsită de temei legal pentru că art. 6 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 150/2002 este inaplicabil pentru că se referă la situația asiguraților care beneficiază de asigurare fără plata contribuției de asigurări de sănătate, iar în speță, reclamantul plătește această contribuție. Limitarea prevăzută în instrucțiuni contravine Legii nr. 341/2004 care prevede că persoanele luptător rănit și reținut, în Revoluția din Decembrie 1989, beneficiază de acces gratuit la medicamente, costurile fiind suportate din fondul național unic al asigurărilor de sănătate, dar și prevederilor din contractul-cadru aprobat prin H.G. nr. 52/2005. Se apreciază că ar exista chiar contradicție între considerente și dispozitiv pentru că instanța de fond, deși reține că cei care achită contribuția de asigurări de sănătate și sunt revoluționari s-ar încadra la rubrica „alte categorii”, totuși acțiunea reclamantului a fost respinsă.

C.N.A.S. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Analizând actele depuse la dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea parțială a instrucțiunilor de completare a formularelor de prescripții medicale, iar instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că actul contestat are un caracter obligatoriu față de medici, dar față de cei administrați, cum este și cazul reclamantului, instrucțiunile nu au nici o forță obligatorie, nefiind opozabile și neputând fi invocate față de ei.

Această soluție este contrară dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Nu se poate aprecia că instrucțiunile, care au fost emise în aplicarea contractului-cadru, aprobat prin H.G. nr. 52/2005, nu au caracterul unui act administrativ.

În caracterizarea lui ca act administrativ trebuie plecat de la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care îl definește ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - prestarea serviciilor publice; - achizițiile publice”. Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale pe anul 2005, aprobat prin H.G.

nr. 52/2005 este un asemenea contract administrativ încheiat pentru prestarea unui serviciu public, iar instrucțiunile sunt legate de modul de punere în executare al acestuia. Având în vedere că instanța de fond a apreciat că nu suntem în prezența unui act administrativ și nu a procedat la o analiză, pe fond, a legalității actului contestat, va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare, instanța de fond va analiza legalitatea instrucțiunilor în raport de contractul – cadru, aprobat prin H.G. nr. 52/2005, de Ordinul Ministrului Sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 986/131/2005 și a celorlalte acte normative și ținând seama de faptul că, la instanța de recurs, reclamantul a făcut dovada plății contribuției la asigurările de sănătate.

Se va dispune introducerea în cauză, așa cum a solicitat reclamantul în cererea de chemare în judecată, a C.M.S.I., având în vedere că litigiilor de contencios administrativ li se aplică, în completare dispozițiile C. proc. civ., iar principiul disponibilității este unul din principiile de bază, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual, atât în privința obiectului cât și a participanților la proces. Referitor la capătul 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, instanța de fond va analiza conținutul actelor normative incidente și, în cazul în care se va constata că prin acte inferioare legii (hotărâri de guvern, ordin al ministrului) se adaugă la lege, ar putea, chiar și din oficiu, să invoce excepția de nelegalitate a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 1648 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.