ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5033/2018

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 818.810,31 RON, reprezentând sume aferente perioadei iulie 2006 - decembrie 2007, nedecontate în conformitate cu prevederile contractelor nr. x/2006 și y/2007, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 28.05.2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea dosarului către secția a VI-a Civilă a aceluiași tribunal, spre competentă soluționare.

Prin sentința civilă nr. 3265/26.05.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției extinctive și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1425/20.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin aceeași decizie, curtea de apel a admis cererea formulată de expertul B. și a majorat onorariul cuvenit acestuia cu suma de 2.480 RON, în sarcina apelantei.

Împotriva deciziei din apel, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel, iar, în subsidiar, fie casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii apelului și schimbării sentinței atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, fie modificarea deciziei atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată; de asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a prezentat relațiile comerciale dintre părți și evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că decizia atacată a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motiv contradictorii și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de care prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a arătat că se impune casarea deciziei atacate și fie trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanței de apel, fie reținerea cauzei spre rejudecare; recurentul nu a prezentat nicio critică circumscrisă acestui motiv de nelegalitate.

Subsumat criticii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că, sub aspectul analizei cuantumului pretențiilor deduse judecății, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a susținut că instanțele de fond au apreciat că acțiunea este nedovedită, contrar probelor administrate în fața primei instanțe și raportat la administrarea unor probe noi în apel - expertiza contabilă, înlăturată de instanța de apel, în baza unui raționament propriu.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile O.G. nr. 30/2007.

A susținut recurenta că, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, a depus la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București toate prescripțiile medicale, astfel că nu i se poate imputa neefectuarea de către pârâte a demersurilor necesare și lipsa avizului consultativ al Colegiului Farmaciștilor din România, dar și că instanța de apel a încălcat dispozițiile O.G. nr. 30/2007, pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la plata sumelor reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în perioada 2005 - 2006 peste valoarea contractuală.

A mai arătat recurenta că, deși actul normativ sus-menționat a recunoscut furnizorilor de medicamente și servicii medicale la decontarea sumelor aferente dreptului asiguraților de a primi medicamentele pentru care s-a încheiat contractul de asigurare și a depus la dosar înscrisuri doveditoare, instanțele de fond nu au avut în vedere respectivele înscrisuri și nu au analizat contractele nr. x/2006 și y/2007.

În continuare, a arătat că, în contra celor reținute de instanțele de fond, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 217 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 95/2006 și art. 96 lit. m) din contractul-cadru, referitoare la drepturile asiguraților.

În acest context, a susținut că, față de dispozițiile sus-menționate, care nu plafonează valoarea medicamentelor furnizate, clauza prevăzută la lit. i) din contractele de furnizare încheiate de părți este nulă.

Așa fiind, în opinia recurentei, instanța de apel a încălcat dispozițiile H.G. nr. 1225/2008 care a eliminat plafonarea valorii contractului, dar și art. 219 din Legea nr. 95/2006, conform căruia lipsa fondurilor nu exonerează pe asigurator de obligația de plată a contravalorii serviciilor medicale aferente contractelor de asigurare; or, contrar celor reținute de curtea de apel, pârâtele au recunoscut debitul, dar au invocat absența alocațiilor bugetare.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 271 din Legea nr. 95/2006, conform cărora principala atribuție a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București este de a contracta și deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condițiile contractului-cadru, prin raportare la art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Aceasta, întrucât prin contractele nr. x/2006 și y/2007, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București s-a obligat să îi deconteze contravaloarea medicamentelor eliberate cu și fără prescripție medicală în perioada 2006 - 2007, obligație care nu a fost îndeplinită.

De asemenea, a susținut că motivele deciziei atacate sunt contradictorii, atât timp cât instanța de apel a reținut pe de o parte că majorarea valorii contractuale trebuie să îmbrace forma unui act adițional, iar pe de altă parte a menținut soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii, în condițiile în care a reținut că în speță a fost încheiat actul adițional nr. x/11.12.2007.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, respingând pretențiile vizând sumele de 293.222,92 RON și 525.587,43 RON, reprezentând debit restant aferent anilor 2006 și 2007, curtea de apel a aplicat greșit dispozițiile legale incidente.

În final, a arătat că, urmare a nerespectării obligațiilor contractuale ale pârâtelor, se află în pragul insolvenței.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel București.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților prin încheierea din 12.06.2018.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.896,55 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 20.11.2018, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1425/20.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.