ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5320/2018

Ședința publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 19 februarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. le-au chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea 554/2004, art. 4, art. 16, art. 26, art. 34, art. 41, art. 48 și art. 52 din Constituția României, art. 1, art. 2 și art. 10 din O.G. nr. 137/2000, art. 8 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale.

Prin sentința civilă nr. 2496 din 29 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că acțiunea introductivă are ca obiect analiza legalității și temeiniciei refuzului administrativ al pârâtelor de acordare a statutului de asigurat, fără plata contribuției, în favoarea reclamantului B., ca persoană de același sex, partener de viață, fără venituri și aflat în întreținerea reclamantului asigurat A..

Curtea de Apel București a reținut că litigiul dedus judecăți se subsumează unui conflict privind asigurările sociale de sănătate, în accepțiunea prevederilor art. 152 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, având în vedere că acțiunea introductivă are ca obiect refuzul pârâtelor de a soluționa o cerere care se grefează pe calitatea de asigurat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a reclamantului A..

În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, deci și cererile referitoare la refuzul pârâtelor de acordare a statutului de asigurat, fără plata contribuției, în favoarea reclamantului B., ca persoană de același sex, partener de viață, fără venituri și aflat în întreținerea reclamantului asigurat A..

Astfel, competența materială de soluționare a cauzei se determină în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, care se subsumează unui litigiu vizând refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale de sănătate.

S-a mai reținut că litigiul dedus judecății nu se grefează pe un raport juridic de drept administrativ care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, adresele emise de către pârâte reprezintă acte administrative în forma tipică, conform art. 2 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care produc efecte juridice în sfera raporturilor privind asigurările sociale de sănătate.

Însă, în privința instanței competente material și teritorial să analizeze legalitatea și temeinicia acestor acte administrative, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în mod nuanțat, în sensul că nu toate actele juridice emise de către pârâte pot fi atacate în fața instanței de contencios administrativ. Astfel, instanța competentă se va determina în funcție de specificul efectelor juridice pe care le generează fiecare act juridic în parte.

De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) din din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Or, această ipoteză este incidentă în prezenta cauză, întrucât actele emise de către pârâte sunt în legătură cu aplicarea dispozițiilor privind asigurările sociale de sănătate, neputând fi contestate pe calea contenciosului administrativ.

Așadar, indicarea ca temei de drept al acțiunii introductive a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 nu atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. În concret, dispozițiile cuprinse în actul normativ anterior evocat nu reprezintă temeiul de drept substanțial al acțiunii introductive, ci doar temeiul de drept procesual, întrucât Legea nr. 554/2004 cuprinde, în esență, norme de procedură civilă.

În aceste condiții, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei revine tribunalului, ca instanță de drept comun, în temeiul art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 9 iulie 2018 sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6797 din 26 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut, în esență, că acțiunea introductivă are ca obiect analiza legalității și temeiniciei refuzului administrativ al pârâtelor de acordare a statutului de asigurat, fără plata contribuției pentru reclamantul B., ca persoană de același sex, partener de viață, fără venituri și aflat în întreținerea reclamantului asigurat A..

După evocarea dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010, Tribunalul București a constatat că printre litigiile pe care le poate soluționa în temeiul Legii nr. 263/2010 nu se află și cele privind statutul de coasigurat, respectiv calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate sau analizarea condițiilor referitoare la persoanele care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției.

De asemenea, lit. f) din cadrul art. 153 din Legea nr. 263/2010, ce prevedea competența tribunalului în soluționarea litigiilor având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale a fost abrogată la 1 ianuarie 2018, prin O.U.G. nr. 103/2017.

Mai mult decât atât, art. 154 Codul fiscal prevede categoriile de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Așadar, obiectul litigiului nu intră în sfera materiilor date în competența jurisdicției asigurărilor sociale.

De asemenea, conform art. 2 alin. (2) lit. b) Codul fiscal, în categoria contribuțiilor sociale reglementate de acesta se include și contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

După evocarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a apreciat că acțiunea reclamanților privește un raport juridic de drept administrativ și fiscal, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 noiembrie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Curtea de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În prezenta cauză, conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Curtea de Apel București are la bază calificarea juridică diferită dată de cele două instanțe litigiului dedus judecății.

Astfel, în timp ce Tribunalul București a calificat litigul ca fiind de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București a calificat litigiul ca fiind de asigurări sociale de sănătate.

În aceste condiții, determinarea instanței competente material să soluționeze cauza depinde de stabilirea naturii litigiului dedus judecății.

În legătură cu această chestiune, instanța supremă constată că acțiunea introductivă are ca obiect anularea actelor administrative nr. x din 13 iunie 2017 și nr. 4457 din 28 august 2017, emise de C.N.A.S. și R2/24897 din 17 mai 2017, emis de C.A.S.M.B. și, implicit, recunoașterea în favoarea reclamantului B. a statutului de coasigurat în raport cu reclamantul A., fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, demersul judiciar din prezenta cauză vizează analiza legalității și temeiniciei refuzului administrativ al pârâtelor de acordare a statutului de coasigurat, fără plata contribuției, în favoarea reclamantului B., ca persoană de același sex, partener de viață, fără venituri și aflat în întreținerea reclamantului asigurat A..

Art. 153 din Legea nr. 263/2010 prevede că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială; b) modul de stabilire a dobânzilor și penalităților de întârziere, în cazul contractului de asigurare socială; c) înregistrarea și evidența contribuției de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială; d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestații privind deciziile de pensii; e) deciziile comisiilor medicale regionale de contestații date în soluționarea contestațiilor privind deciziile medicale asupra capacității de muncă; g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii; h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție încheiate în baza prezentei legi; k) deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale; l) alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.

Textul de lege anterior evocat prevede expres și limitativ cazurile în care competența materială în primă instanță aparține tribunalului în materia asigurărilor sociale.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii introductive, constând în analiza legalității și temeiniciei refuzului administrativ al pârâtelor de acordare a statutului de coasigurat nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Astfel, obiectul litigiului nu se circumscrie materiilor date în competența jurisdicției asigurărilor sociale.

De asemenea, instanța supremă reține că acțiunea introductivă este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, aspect care relevă că intenția reclamanților a fost aceea de a învesti instanța de judecată cu soluționarea unui conflict de contencios administrativ și fiscal.

Așadar, obiectul și temeiul juridic al acțiunii introductive conduc la concluzia că litigiul dedus judecații are natura unui conflict de contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora "curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii fiscale", precum și cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Având în vedere că una dintre emitentele actelor administrative contestate, respectiv Casa Națională de Asigurări de Sănătate, are calitatea de autoritate publică centrală în sensul Legii nr. 554/2004, rezultă că judecata în primă instanță este de competența materială a curții de apel, conform textelor de lege anterior evocate.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Curții de Apel București.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 96 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.