Decizia nr. 2820/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: 1. anularea Notificării nr. x/20.02.2017 emisa de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin care s-a comunicat existența unei obligații de plată în privința sumelor de 54.012.84 RON reprezentând debit principal și 31.752,1 RON, cu titlu de dobânzi și penalități (anexa 1); 2. anularea Deciziei Comisiei de conciliere nr. 22934/12.04.2017 emisă de către Comisia de conciliere din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București prin care s-a respins contestația formulată împotriva sus indicatei Notificări (anexa 2); 3. anularea parțială a Raportului de control al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă nr. 856/23.10.2015, respectiv în privința aspectelor ce vizează activitatea reclamantei, precum și reținerea unor pretinse debite ale reclamantei față de CASMB; 4. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2093 din 25 iunie 2019, a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Casa Națională de Asigurări de Sănătate - Direcția Generală Monitorizare, Control și Antifraudă, a anulat notificarea nr. x/20.02.2017 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Decizia nr. 22934/12.04.2017 emisă de Comisia de Conciliere din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a respins în rest cererea ca neîntemeiată și, totodată, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București au declarat recurs. I. Prin recursul formulat, reclamanta S.C. A. S.R.L. arată că în cauză sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că analizând unicul paragraf dedicat de către prima instanța dezlegării petitului privind anularea Raportului de control, se poate observa că deși instanța respinge cererea ca neîntemeiată, motivarea tinde, în realitate, să rețină o nulitate a cererii de chemare în judecată (în privința unui astfel de petit), întrucât se afirmă pretinsa inexistență a componentei motivării în fapt și drept a petitului, teză ce s-ar circumscrie prevederilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, aspectul conformității cererii de chemare în judecată nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților. Primul act de procedură, în cuprinsul căruia este tratat aspectul unei pretinse lipse a componenței motivării petitului, este sentința. Or, potrivit prevederilor art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept relevante speței, întemeindu-și hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. În opinia recurentei-reclamante, instanța de fond a încălcat cele două principii procesuale fundamentale, respectiv principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare. Pretinsa lipsă a unor motive de nelegalitate în privința petitului ce vizează Raportul de control, nu a fost niciodată invocată sau discutată, nici de părți și nici de către instanță și cu atât mai puțin nu a fost realizată comunicarea scrisă care să indice astfel de pretinse lipsuri și nu a fost acordat termenul relevant. După cum s-a reținut la nivelul jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării. Recurenta-reclamantă invocă și incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că în cuprinsul Raportului de control -secțiunea "Constatări" pct. A.2. IV se arată că în urma verificării raportărilor informatice realizate în sistemul SIUI în privința serviciilor medicale paraclinice, în cazul unor furnizori s-a constatat că s-au realizat plăți de către CASMB din sumele atribuite prin acte adiționale urmare a aprobării cererilor de mutare a sumelor dintr-o lună viitoare în luna curentă, anterior datei semnării actului adițional de suplimentare. Nu se poate retine că nu s-au formulat critici de nelegalitate cu privire la Raportul de control, când, prin cererea formulată a investit instanța cu două elemente distincte: (a) dezlegarea aspectului opozabilității constatărilor cuprinse într-un astfel de Raport și a celui al lipsei legalității Raportului față de lipsa calității sale de entitate controlată și (b) nelegalitatea constatărilor reținute prin Raport, realizând o analiză a manierei de interpretare a prevederilor legale și contractuale sub aspectul încadrării plăților realizate în plafonul reglementat contractual, respectiv inexistența unei încălcări a prevederilor Ordinelor comune aplicabile raporturilor contractuale ce fac obiectul cauzei. Recurenta-reclamantă precizează că nu a fost încunoștințată despre desfășurarea controlului care s-a finalizat cu emiterea Raportului de control și nici nu i-a fost comunicat, în condițiile art. 5.2.3.5 din Ordinul 101282013 vreun Raport de control. Primul moment al comunicării unui extras al Raportului de control a fost epuizat în cadrul cercetării judecătorești din prezenta cauză, cu ocazia administrării probatoriului. După cum se arată în cuprinsul întâmpinării depuse în cauză de către pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate rezultă ca prin intermediul Raportului de control nu s-a dispus in sarcina CASMB recuperarea vreunei sume determinate de bani, ci s-a dispus doar verificarea plaților făcute de CASMB in raport cu serviciile medicale paraclinice realizate si validate de toți furnizorii de servicii medicale paraclinice, in baza actelor adiționale de suplimentare a valorii inițiale de contract. De asemenea, prin aceeași întâmpinare se menționează că aspectele menționate de echipa de control in Raportul de Control la secțiunea "Constatări" pct. A.2. IV au avut în vedere doar verificarea raportărilor în SIUI a serviciilor medicale paraclinice, fără a fi luate în calcul actele adiționale încheiate cu respectarea prevederilor Ordinului comun MS/CNAS nr. 1723/950/2011 anexa 8, art. 6 alin. (6) și a Ordinului comun MS/CNAS nr. 423/191/2013 anexa 8, art. 6 alin. (6). În cuprinsul întâmpinării depuse de către CNAS se învederează atât limitele controlului realizat și finalizat prin emiterea Raportului de control, precum și aspectul potrivit căruia concluziile unui astfel de Raport de control nu sunt opozabile A., aceasta nefiind parte controlata in acțiunea finalizata cu emiterea Raportului. Trebuie menționat faptul că potrivit art. 348 noul C. proc. civ., recunoașterea de către una dintre părți, din proprie inițiativă a unui raport pe care partea adversă își întemeiază pretenția constituie mărturisire judiciară, care, potrivit art. 349 noul C. proc. civ. face deplina dovadă împotriva aceluia care a făcut-o. Astfel, elementele invocate anterior au natura juridică a unei mărturisiri judiciare din partea CNAS, sub aspectul opozabilității. Este evident că, în virtutea acțiunii de control indicate anterior, entitatea de control a stabilit în sarcina CASMB, obligația implementării măsurilor din Raportul de control, însă o astfel de obligație incumbă doar CASMB, iar în măsura în care CASMB aprecia incorect stabilită o obligație, avea pârghiile legale de a contesta masurile dispuse. După cum menționează, însă, CNAS, în întâmpinare, Raportul de control nu a fost contestat de către CASMB, astfel că lipsa de diligență în realizarea demersului de contestare generează consecințe doar în patrimoniul CASMB. În acest context, faptul că prin Raportul de control s-ar "fi stabilit" o anumită situație de fapt nu ar trebui să aibă niciun efect juridic opozabil A., sens în care în mod nelegal prima instanță nu a dezlegat, în nicio manieră, aspectul opozabilității Raportului de control. Întrucât litigiul vizează pretenții privind restituirea unor creanțe aferente lunilor februarie-mai 2013 și iulie- octombrie 2013, a căror plată a fost efectuată de către CASMB în perioada 22.03.2013-15.11.2013 (plățile având caracter individual, în considerarea prestării unor servicii paraclinice cu executare succesivă), cadrul normativ secundar aplicabil lunilor februarie - martie 2013 este reprezentat de H.G. nr. 1389/2010 și Ordinul MS/CNAS nr. 1723/950/2011, iar cel incident lunilor aprilie-mai 2013 și iulie- octombrie 2013, acesta constă în H.G. nr. 117/2013 și Ordinul MS/CNAS nr. 423/191/2013, iar nu de Ordinul Comun MS/CNAS nr. 619/36072014 (reținut prin Raportul de Control). Din analiza actelor adiționale semnate intre CASMB si A. la nivelul anului 2013, coroborat cu prevederile alin. (6), al art. 6 din Anexa 8 a Ordinului MS/CNAS nr. 1723/950/2011 ș alin. (6) al art. 6 din Anexa 8 a Ordinul MS/CNAS 423/191/2013, rezultă netemeinicia aspectelor privind decontarea serviciilor paraclinice cu nerespectarea prevederilor legale. Potrivit prevederilor art. 9 din Contractul x/2011 și art. 9 din Contractul x/2013 decontarea serviciilor medicale paraclinice se face lunar, în termen de maxim 25 zile calendaristice de la încheierea fiecărei luni, pe baza facturii și documentelor justificative care se depun la casa de asigurări de sănătate, în primele 8 zile lucrătoare dar nu calendaristice). Potrivit art. 2553 alin. (1) C. civ.: "Când termenul se stabilește pe zile, nu se iau in calcul prima si ultima zi a termenului". Din analiza succesiunii actelor adiționale semnate la nivelul anului 2013, recurenta consideră că rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că a prestat, raportat și solicitat spre decontare, servicii paraclinice, cu respectarea prevederilor legale și contractuale precizate. Astfel cum învederează expres parata CNAS, in cadrul controlului finalizat prin emiterea Raportului nu au fost avute în vedere decât informațiile înregistrate în sistemul informatic SIUI, fără ca în cadrul unei astfel de activități de verificare sa se realizeze o analiză și din Metodologie de stabilire și recuperare a sumelor încasate necuvenit din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu și îngrijiri paliative la domiciliu perspectiva înregistrărilor ce ar fi reprezentat depășiri cu 5% a sumelor contractate (sume contractate prin contract și acte adiționale perfectate cu respectarea prevederilor legale), respectiv fără a fi analizate regularizările operate prin diminuarea valorii de contract/act adițional a lunii următoare, cu încadrarea în valoarea contractată pentru trimestrul respectiv, astfel cum au fost acestea stabilite prin Contract și actele adiționale. Față de aceste aspecte, susținerile din cuprinsul Raportului de control, privind lipsa de temei legal al prestării, raportării, decontării și plății unor astfel de servicii paraclinice, este neîntemeiată. Tot din perspectiva nelegalității Raportului de control, trebuie observat faptul că teza nelegalității decontării serviciilor paraclinice efectiv prestate către persoanele asigurate, pentru pretinsa realizare a plății anterior semnării actelor adiționale, reprezintă o interpretare formală a normelor de drept incidente, de natură a denatura astfel de norme de la finalitatea lor și care se plasează în spectrul încălcării prevederilor art. 2 din Convenția Europeana a drepturilor Omului, coroborat cu art. 14 al Convenției și art. 1 al Protocolului adițional nr. 12 la Convenție În cadrul contractului, principala obligație a furnizorului este de a presta servicii paraclinice asiguraților, obligația corelativă a CASMB fiind aceea de a deconta valoarea unor astfel de servicii. Beneficiarul încheierii acestui contract este, însă, individul care face dovada îndeplinirii condițiilor legale, are, deci, calitate de asigurat, prezintă un bilet de trimitere medicală, eliberată de un medic autorizat și căruia nu i se poate refuza dreptul la serviciul medical paraclinic, opunându-i-se un contract în care nu este parte. Astfel, valoarea stabilită de părți, în contractele ce fac obiectul discuției, nu poate fi calificată decât ca având valoare estimativă, a cărei depășire nu poate fi interpretată ca o încălcare a clauzelor contractuale, ci ca o depășire a unei estimări anterioare, ce urmează a fi regularizată. Calificarea valorii contractului drept estimare, iar nu plafon, a fost confirmată, în timp, chiar de către CASMB, prin încheierea actelor adiționale. Din perspectiva convențională, Curtea Europeana a decis că statului îi incumbă obligații pozitive pentru apărarea efectivă a dreptului la viață, garantat de articolul 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și în materie de sănătate publică. Aceasta semnifică existența îndatoririi pentru autoritățile publice de a adopta reglementari care să impună furnizorilor de servicii luarea de măsuri de natură a asigura protejarea vieții bolnavilor (a se vedea, in special, Silih contra Sloveniei, par. 192, hotărârea din 9 aprilie 2009; Calvelli si Cigjio contra Italiei; Byrzykowski contra Poloniei, par. 104, hotărârea din 27 iunie 2006; Erikson împotriva Italiei (dec), 26 octombrie 1999; Powell împotriva Regatului Unit (dec). În același sens, instanța europeana a decis, cu valoare de principiu, ca nu poate exclude ca acte si omisiuni ale autorității, in domeniul politicii de sănătate publica, sa poată conduce, la angajarea răspunderii statului pe temeiul art. 2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Recurenta-reclamantă apreciază că prima instanță a respins în mod nejustificat drept neîntemeiat petitul privind anularea Raportului de Control, încălcând și aplicând greșit normele de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II. Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că instanța de fond a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, apreciind că nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale invocate în Notificarea nr. x/20.02.2017 pentru a justifica temeiul plății nedatorate, motiv pentru care a apreciat că de la data fiecărei plăți a început să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea în restituire întrucât acesta este momentul de la care CASMB trebuia să cunoască atât paguba (caracterul nelegal al plății), cât și pe cel care răspunde de ea. Regula generală în ceea ce privește începutul prescripției extinctive este exprimată în art. 2523 din C. civ., în conformitate cu care "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui." Așadar, momentul de la care începe să curgă prescripția extinctivă nu se suprapune neapărat cu momentul la care se naște dreptul la acțiune. Astfel, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deși implică nașterea dreptului la acțiune, nu atrage și începutul prescripției extinctive, dacă titularul dreptului la acțiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă nașterea dreptului la acțiune și nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acțiune nu are cunoștință de elemente minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, și cel care este ținut să răspundă, atunci nu poate acționa, astfel încât dacă prescripția ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute la data încălcării dreptului subiectiv. Recurenta-pârâtă precizează că Raportul de control nr. x/23.10.2015 elaborat de DGMCA -CNAS, a fost înregistrat la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București cu nr. x/03.12.2015, aceasta fiind data la care a luat la cunoștință despre măsurile dispuse, fiind și momentul la care se naște dreptul la acțiune. Prin urmare dreptul la acțiune nu este prescris, acesta împlinindu-se la data de 3 decembrie 2018. Mai mult de atât, după cum se poate constata, Notificarea nr. x/20.02.2017 prin care reclamanta a fost înștiințată despre suma datorată, s-a emis la data de 20.02. Ș017, fiind în termenul de prescripție, motiv pentru care excepția invocată este neîntemeiată. Potrivit art. 2517 C. civ., "termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen". Or, în situația dată, potrivit art. 2523 C. civ., termenul de prescripție a început să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut nașterea lui, respectiv 03.12.2015, acesta împlinindu-se la data de 03.12.2018, chiar și în situația în care notificarea CASBM transmisă reclamantei la data de 20.02.2017 nu poate fi considerată caz de întrerupere al cursului prescripției. În ceea ce privește invocarea necunoașterii unor dispoziții legale de către CASMB, recurenta-pârâtă arată că a invocat încălcarea de către reclamanta-pârâtă a unor dispoziții legale, în sensul că a folosit sumele alocate pentru decontarea serviciilor medicale înainte de semnarea actului adițional. Astfel, prin Notificarea nr. x din data de 20.02.2017, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a pus în aplicare măsura dispusă prin Raportul de Control nr. x/23.10.2015 al Direcției Generale Monitorizare, Control și Antifraudă, notificând furnizorul cu privire la faptul că s-a dispus recuperarea serviciilor medicale prestate, raportate și decontate anterior semnării unor acte adiționale de suplimentare, servicii plătite cu încălcarea normelor legale aplicabile.

Apărările formulate în cauză Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului formulat de recurenta-reclamantă în raport cu faptul că a fost respinsă cererea reconvențională și, totodată, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca neîntemeiat. De asemenea, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că atât excepția lipsei de interes cât și recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Înalta Curte constată că obiectul căii de atac îl reprezintă sentința prin care instanța de fond a admis, în parte, pretențiile ce au format obiectul cererii de chemare în judecată. Susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia recurenta-reclamantă nu are interes în promovare recursului, în raport cu faptul că cererea reconvențională a fost respinsă, este neîntemeiată și nu poate fi primită. Chiar acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, fiind respinsă în rest. Prin urmare, Înalta Curte constată că interesul recurentei-reclamante este menținut, în prezent, de poziția procesuală pe care o are în urma pronunțării sentinței atacate. De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă are deschisă calea de atac procesuală împotriva sentinței atacate. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă are interes în promovarea recursului, motiv pentru care va respinge excepția lipsei de interes declarată de recurenta-pârâtă. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că, din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 20.02.2017 pârâta CASMB a notificat-o pe reclamantă în vederea plății sumei de 54.012,84 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale paraclinice raportate peste valoarea de contract, anterior semnării actului adiționale de suplimentare/redistribuire și 31752,1 RON reprezentând dobânzi și penalități cu privire la această sumă. Această obligație de plată a fost justificată prin prisma constatărilor și măsurilor dispuse prin Raportul de control al CNAS nr. x/23.10.2015 prin care s-a stabilit că reclamanta a prestat raportat și decontat servicii medicale anterior semnării unor acte adiționale de suplimentare/redistribuire, iar, pe cale de consecință aceste servicii au fost plătite cu încălcarea normelor legale aplicabile. Prin decizia nr. 22934 din data de 12.04.2017 CASMB a respins solicitarea reclamantei de conciliere. În motivare, comisia a arătat că decontarea serviciilor medicale paraclinice nu a fost făcută în conformitate cu dispozițiile legale incidente, respectiv Ordinul MS/CNAS nr. 388/186/2015, 619/360/2014, 423/191/2013, 1723/950/2011, motiv pentru care plata efectuată peste valoarea din contract, anterior semnării actului adițional de suplimentare este nedatorată. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a constatat faptul recurenta-reclamantă, deși a solicitat și anularea raportului de control nr. x/25.10.2015 emis de CNAS, aceasta nu a formulat motive de nelegalitate cu privire la acesta, lipsind de motivație petitul privind solicitarea de anulare a acestuia, astfel că în mod temeinic a respins acest capăt de cerere. Este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs precizează motivele de nelegalitate ale Raportului de control, dar acestea nu au fost formulate în fața instanței de fond, motiv pentru care instanța de recurs nu le poate analiza. În ceea ce privește începutul prescripției, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că pentru fiecare prestație solicitată cu caracter de plată nedatorată s-a împlinit termenul de prescripție întrucât notificarea nr. x/20.02.2017 urmată de introducerea cererii arbitrale de către pârâtă a fost formulată la peste 3 ani de zile de la momentul efectuării plății. Astfel, pentru ultima plată, termenul de prescripție s-a împlinit pe data de 16.11.2016. Potrivit art. 2528 C. civ.: "(1) Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plată nedatorată sau gestiunea de afaceri." Din anexa la notificarea CASMB din 20.02.2017 a rezultat că plățile care sunt solicitate a fi restituite de către recurenta-reclamantă au fost achitate de către recurenta-pârâtă în perioada 22.03.2013-15.11.2013. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că temeiul restituirii prestației achitate este dat de încălcarea la momentul plății a dispozițiilor legale menționate în notificare, respectiv art. 2 alin. (3) din Anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 763/377/2016, art. 2 alin. (3) din Anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 388/186/2015, art. 2 alin. (3) din anexa 18 la Ordinul MS/CNAS 619/360/2014, art. 6 alin. (3) din anexa 8 la Ordinul MS/CNAS 423/191/2013 și art. 6 alin. (3) din anexa 8 la Ordinul MS/CNAS/1723/950/2011. Aceste ordine au fost emise de către Ministerul Sănătății în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar aceasta este o instituție publică aflată în subordinea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, motiv pentru care nu se poate prevala de necunoașterea ordinelor emise de către principalele autorități în subordinea cărora își desfășoară activitatea. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că pârâta CASMB nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale invocate pentru a justifica temeiul plății nedatorate, motiv pentru care a constatat că de la data fiecărei plăți a început să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea în restituire întrucât acesta este momentul de la care trebuia să cunoască atâta paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,