Decizia nr. 554/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă la data de 02.12.2018, sub nr. x/3/2018, reclamanta A S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 298.424,20 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de reclamantă persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate la CASMB și nedecontate de către aceasta din urmă conform contractului încheiat; obligarea pârâtei la plata sumei de 87.760,60 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată de la data scadenței facturii până la data de 01/10/2018 și, în continuare, până la plata efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru, onorarii avocațiale și ale experților desemnați în cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr.2025/23.07.2021, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2018, a fost anulată cererea adițională ca netimbrată; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 267.949,64 lei contravaloare servicii furnizare dispozitive medicale și 72.300,90 lei dobândă legală penalizatoare calculată conform art.3 alin.2 1 din OG nr. 13/2011 până la data de 02.11.2018 și, în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal. Totodată, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 12832,5 lei.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a formulat apel apelanta-reclamantă A S.R.L., cât și apelanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Prin decizia civilă nr.743 din 16.05.2024 Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă a respins apelurile promovate de apelanta-reclamantă S.C. A S.R.L. și de apelanta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 2025/23.07.2021 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2018, ca nefondate.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 743 din 16.05.2024, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea deciziei și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantei privind obligarea instituției pârâte la plata sumei de 267.949,64 lei, reprezentând contravaloare servicii furnizare dispozitive medicale, cât și respingerea obligării CASMB la plata sumei de 72.300,90 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor art.3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, până la data de 02.11.2018 și a cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art.25 alin. (2) și (3) din Contractul de furnizare de dispozitive medicale, destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu nr.0188/2014, respectiv pe anul 2016, încheiat de CASMB cu reclamanta. Astfel, recurenta a precizat că deși instanța de apel a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor normative expuse, se reține existența obligației furnizorului de dispozitive medicale să raporteze în platforma informatică a sistemului de sănătate dispozitivul medical închiriat asiguratului în termen de 72 de ore de la momentul expedierii, sancțiunea nerespectării termenului fiind cea a nedecontării chiriei dispozitivului, apelul a fost respins prin prisma dispozițiilor art.25 din contractul de furnizare încheiat. Interpretarea eronată, astfel cum susține recurenta, se referă la faptul că dispozițiile art.25 din contract vizează raportarea lunară a întregii activități dintr-o lună, și nu la raportarea în sistemul informatic a activității curente. Astfel, a arătat recurenta că, pentru neraportarea în sistem PIAS (platforma informatică a sistemului de sănătate) în 72 de ore a dispozitivelor medicale închiriate, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai primi suma de bani aferentă dispozitivelor medicale. În cazul în care, la raportarea lunară a activității întregii luni, furnizorul nu transmite în termen documentele justificative, acesta primește banii mai târziu, pentru activitatea raportată cu întârziere. A subliniat recurenta că nu trebuie să se facă confuzie între raportarea dispozitivului medical în 72 de ore și raportarea lunară a întregii activități a furnizorului, pentru o lună, întrucât sunt raportări distincte. În ceea ce privește taxa de timbru, recurenta a precizat că, în conformitate cu art.30 alin. (l) și (2) din O.U.G. nr.80/2013, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, în calitate de instituție publică, este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în acțiunile și cererile formulate, având ca obiect venituri publice, indiferent de calitatea procesuală în care se află.

Apărările formulate în cauză Intimata reclamantă A S.R.L. a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că recurenta a dezvoltat critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, în ceea ce privește recursul declarat. În secundar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu a fost dovedită existența unor reglementări interne, obligatorii pentru partenerii contractuali sau a unui acord încheiat cu aceștia, care să valideze existența acestor două tipuri de raportări, despre care face vorbire recurenta și invocând, totodată, puterea de lucru judecat, prin prisma sentinței civile nr.l 1584/24.11.2021, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosar nr.x/299/188, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.5751/17.11.2022 a Tribunalului București. Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 14.01.2025 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere în 10 zile de la comunicare. Prin rezoluția din 19.02.2025, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 18.03.2025. Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași art., mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că “Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar alin. (2) al aceluiași art. dispune “Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează greșita interpretare și aplicare a unei clauze contractuale, art. 25 din contractul de furnizare, acestea nefiind critici de nelegalitate, aduse deciziei pe care a supus-o controlului judiciar. Se observă că recurenta a dezvoltat întreaga construcție a recursului asupra interpretării acestei dispoziții contractuale, a art. 25 din contractul de furnizare încheiat cu reclamanta, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate. Întreaga construcție a recursului are drept scop restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la stabilirea situație de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză. În condițiile în care, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă face imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanței de recurs. Din dezvoltarea criticilor formulate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la a obține o rejudecare a fondului cauzei, prin stabilirea unei situații de fapt distincte de cea reținută de instanța de apel. Or, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor și la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanței de apel. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 743/16.05.2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.