ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1697/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului de față:

Prin hotărârea arbitrală nr. 34 din 22 septembrie 2022, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

La 12.08.2024, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii în anulare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii în anulare, ca netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 45 F din 02 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă excepția tardivității acțiunii în anulare, ca nefondată.

A fost admisă acțiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L. împotriva hotărârii arbitrale nr. 34/22.09.2022 pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

A fost anulată hotărârea arbitrală nr. 34/22.09.2022 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2021 și, în rejudecare:

S-a admis cererea de arbitrare.

A fost obligată pârâta să deconteze suma de 2.381.746,92 RON, reprezentând contravaloare prescripții medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat în perioada iulie - august 2018.

Recurenta a invocat drept temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, prin întâmpinare, a menționat că nu pot fi decontate prescripții medicale care nu au fost raportate (transmise) de furnizorul de medicamente (petentă) în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Astfel, arată recurenta, conform art. 7 din contract, furnizorul avea obligația "să transmită caselor de asigurări de sănătate datele solicitate, utilizând platforma informatică din asigurările de sănătate".

Recurenta susține că instanța de fond a făcut confuzie între prescripții on-line și off-line și, pornind de la acest aspect, a admis cererea de arbitrare; a citat, în continuare, prevederile art. 12 din Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/și art. 8 din contractul încheiat cu reclamanta.

A precizat recurenta că nu există un temei legal ca instituția sa să deconteze niște prescripții medicale care nu au fost transmise în SIUI și pentru care nu există documente justificative (borderouri, prescripții medicale etc), fiind de la sine înțeles că nu poți deconta dacă nu există un document justificativ, nu trebuie să fie prevăzută o sancțiune contractuală în acest sens.

Mai mult decât atât, a arătat aceasta, facturile și borderourile trebuiau transmise la casa de sănătate în luna următoare celei pentru care s-au eliberat medicamente, aspect menționat și de instanță și, cu toate acestea, instanța a precizat că, chiar dacă au fost depășite scadențele (întrucât reclamanta a depus borderourile abia în anul 2020 pentru iulie și august 2018), acest aspect nu poate constitui un motiv justificativ pentru refuzul de decontare a medicamentelor.

Contrar celor menționate de instanță, recurenta arată că nu are temei legal pentru decontarea contravalorii prescripțiilor medicale pentru care nu au fost transmise documente justificative în termen.

De asemenea, mai susține aceasta, instanța a făcut confuzie între C.N.A.S. și C.A.S.M.B. Astfel că, un alt aspect pe care îl învederează instanței de recurs se referă la faptul că instanța trebuia să analizeze și capătul subsidiar al cererii de arbitrare (deschiderea serverelor SIUI), întrucât gestionarea serverelor SIUI intră în atribuția CNAS (Casei Naționale de Asigurări de Sănătate-autoritate ierarhic superioară) și CNAS trebuia să transmită instituției sale centralizatorul din care să rezulte prescripțiile medicale raportate și sumele aferente acestora, pentru a putea fi facturate de CASMB la termenul prevăzut în contract. Este de competența CNAS analizarea prescripțiilor medicale și evaluarea medicală a beneficiarului medicamentelor cost-volum-rezultat.

În fine, a mai susținut că instanța de fond reține că CNAS a și fost în măsură să comunice rezultatele medicale. Învederează instanței că, dacă ar fi fost așa, CNAS ar fi transmis instituției recurente centralizatorul din care să rezulte prescripțiile medicale raportate și sumele aferente acestora, pentru a putea fi facturate de CASMB.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile nulității recursului și lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

Prin rezoluția din 13 octombrie 2025, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în ședință publică, la data de 18 noiembrie 2025.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deși recurenta a indicat, prin cererea de recurs, motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la hotărârea instanței, în sensul acestor dispoziții, și nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat.

Se constată, astfel, că recurenta a invocat în mod formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinței recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în speță, se invocă greșita interpretare a unor clauze contractuale, respectiv cele cuprinse în art. 7 și art. 8 din contractul încheiat cu reclamanta, iar nu a unor norme de drept material, și nu este indicată nicio dispoziție legală încălcată de instanța de fond, greșit interpretată sau greșit aplicată; or, pentru încadrarea recursului în dispozițiile pct. 8, este necesar a se invoca greșita interpretare și aplicare a unei dispoziții de drept material.

Modalitatea în care instanța de fond a efectuat interpretarea unor clauze cuprinse în convenția părților reprezintă un aspect ce ține de temeinicia pretențiilor deduse judecății, fără posibilitatea verificării în cadrul controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanța de recurs, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, recurenta solicită, în realitate, evaluarea exclusiv a unor aspecte de fapt: inexistența documentelor justificative sau netransmiterea borderourilor centralizatoare, ori faptul că prescripțiile medicale nu au fost raportate (transmise) de furnizorul de medicamente (petentă) în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Argumentele expuse sunt, deci, de netemeinicie, și nu de nelegalitate, recurenta urmărind să obțină o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanță, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, invocarea de către recurentă a interpretării greșite a unor clauze ale contractului încheiat sunt susțineri formale, fără a se reliefa o încălcare sau greșită aplicare a unor dispoziții legale de drept material.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii recurate, din perspectiva criticilor formulate și a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reține că recurenta nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 486 alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 45 F din 02 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.