ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 3 din 9 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a respins ca neîntemeiate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de Casa de Asigurări de Sănătate Bihor și cererea de arbitrare formulată de societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, având ca obiect obligarea pârâtei la decontarea contravalorii prescripțiilor medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat, în lunile octombrie 2017 și aprilie 2018, în cuantum de 653.812,97 RON.

Împotriva hotărârii arbitrale, reclamanta A. S.R.L. a promovat acțiune în anulare, prin care a solicitat anularea acesteia și, în consecință, admiterea cererii de arbitrare.

Prin sentința civilă nr. 19 din 28 februarie 2025, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală și, după rejudecarea cauzei, a admis cererea de arbitrare și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 653.812,97 RON, reprezentând decontare contravaloare prescripții medicale eliberate în baza contractelor cost-volum-rezultat, în lunile octombrie 2017 și aprilie 2018.

Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a recurat această sentință, solicitând casarea acesteia și reținerea cauzei pentru o nouă judecată a acțiunii în anulare, cu consecința respingerii cererii de arbitrare.

În susținere, prezentând cadrul legal aplicabil raporturilor dintre părți, procedura de decontare a medicamentelor de către casa de asigurări de sănătate, normele legale incidente în lunile octombrie 2017 și aprilie 2018 și evocând prevederile art. 8 alin. (1) din contractul nr. x/2016, recurenta a arătat, în esență, că aprecierile instanței privind executarea întocmai de către intimată a obligației de raportare este eronată. Aceasta, întrucât, intimata, în calitate de furnizor de servicii medicale farmaceutice, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de transmitere în format electronic a borderourilor prescripțiilor medicale emise, până la data de 10 a lunii următoare, așa cum prevede art. 9 alin. (1) și (2) din contract și că din acest motiv suma aferentă acestora a fost refuzată la plată.

A afirmat că neîndeplinirea acestei obligații contravine și clauzelor prevăzute de art. 7 lit. q) și art. 8 alin. (1) par. 3 din actul adițional nr. x la contractul nr. x/2016, precum și celor de la art. 7 lit. q) și art. 8 alin. (1) din Anexa 37 din Ordinul nr. 196/139/2017.

În opinia recurentei, potrivit art. 1.270 C. civ., executarea obligației în discuție trebuia efectuată în termenul stipulat în contract, apărarea recurentei privind existența unor erori în sistem nefiind întemeiată, de vreme ce 2 farmacii din lanțul A. S.R.L. au raportat borderouri cost-volum rezultat, așa cum rezultă din înscrisul - Print screen SIUI.

Astfel, a considerat că numai în situația îndeplinirii obligațiilor în termenele și condițiile contractului, recurentei i-ar fi revenit obligația de a proceda la verificarea borderourilor centralizatoare de raportare și, în consecință, obligația de plată a contravalorii medicamentelor eliberate de intimată.

Față de cele expuse mai sus, autoarea căii de atac a apreciat că statuările curții de apel în sensul că neexecutarea în termen a obligației în discuție este de mică însemnătate, în raport cu obligațiile asumate, încalcă normele de drept material și că inexistența unei erori în sistem a fost dovedită în cauză.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 iunie 2025, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și lipsa de interes a recurentei în exercitarea căii extraordinare de atac, cu cheltuieli de judecată. În susținerea primei excepții, a arătat că alegațiile titularei recursului nu pot fi circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din același act normativ. Cea de-a doua excepție s-a fundamentat pe chestiunea autorității de lucru judecat a aspectelor pe care se întemeiază recursul.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a indicat actele normative aplicabile în lunile octombrie 2017 și aprilie 2018, reluând susținerile din recurs.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, care, în ipoteza admiterii, ar face de prisos analiza oricăror altor cereri sau excepții invocate de părți, o va admite și va anula recursul pentru considerentele ce succed.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu este motivat în termenul legal sau dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiția legală fiind aceea ca dezvoltarea lor să facă posibilă încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de lege, instanța de recurs neputând examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate.

În speță, recurenta-pârâtă își întemeiază demersul judiciar de față pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând nerespectarea de către curtea de apel a normelor de drept material.

Pentru a răspunde exigențelor impuse de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea motivului de nelegalitate impune dezvoltarea explicativă de către titularul căii extraordinare de atac a conținutului legii, a modului de interpretare și aplicare a acesteia comparativ cu cele statuate în faza procesuală anterioară, dezvoltare care justifică greșeala de judecată a instanței ce a pronunțat hotărârea recurată. Simpla referire la anumite texte de lege, neurmată de explicitarea modului în care acestea au fost greșit aplicate la situația de fapt stabilită de instanță, nu poate îndeplini funcția urmărită de recurentă.

Deopotrivă, se cuvine notat că, față de limitele legale ale controlului judiciar ce poate fi realizat în această etapă procesuală, nu pot face obiect al analizei instanței de recurs aspectele ce pun în discuție elementele circumstanțiale ale cauzei.

Verificând în aceste coordonate criticile prezentate în susținerea necesității casării deciziei recurate, Înalta Curte reține că obiectul recursului îl constituie o hotărâre pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în condițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Remarcă instanța supremă că, soluționând acțiunea dedusă judecății, curtea de apel a admis-o, a anulat hotărârea arbitrală și a reținut cauza pentru o nouă judecată a cererii arbitrale. După rejudecare, curtea de apel a admis cererea de arbitrare astfel cum a fost formulată. Pentru a pronunța această soluție, a reținut că termenul de raportare a cărui nerespectare a fost opusă nu este unul de decădere a intimatei din dreptul de a-și valorifica creanțele rezultate din emiterea prescripțiilor și că prescripțiile în litigiu au fost raportate de intimată în sistemul informatic pentru prescripția electronică SIPE care, împreună cu sistemul informatic unic integrat SIUI formează platforma informatică pentru asigurările de sănătate, precum și că pârâta a recunoscut depunerea de către intimată a borderourilor aferente prescripțiilor medicale pretinse la plată. Astfel, curtea de apel a stabilit că refuzul de plată al recurentei este nejustificat, intimata executându-și întocmai obligațiile.

În recurs, autoarea căii de atac contestă concluzia curții de apel prin care s-a reținut că intimata și-a executat obligația de raportare în termen, precum și aprecierile acesteia cu privire la caracterul neînsemnat al acestei obligații.

Criticile recurentei reprezintă chestiuni de netemeinicie, întrucât, Pe de o parte, în justificarea primei ipoteze deduse verificării - neîndeplinirea obligațiilor contractuale - autoarea căii de atac aduce în discuție modalitatea de derulare a contractului și interpretarea prevederilor contractuale, aspecte ce sunt atașate situației de fapt și probatoriului cauzei.

Iar, pe de altă parte, deși susține că statuările instanței cu privire la caracterul neînsemnat al obligației contravin normelor legale, aceasta nu dezvoltă niciun raționament care să releve o concluzie contrară. În lipsa unor argumente care să demonstreze maniera greșită a curții de apel în aplicarea prevederilor legale indicate la situația de fapt reținută de instanță, enunțarea normelor legale care instituie cadrul de desfășurare a raporturilor contractuale dintre părți este lipsită de valențe juridice prin prisma art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se cuvine notat că interpretarea clauzelor contractuale și aprecierea probatoriului reprezintă atributul instanțelor de fond, iar, în recurs, evaluarea lor scapă cenzurii instanței de control judiciar, potrivit art. 483 alin. (3) prin coroborare cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, prin memoriul de recurs autoarea căii de atac nu contestă considerentele decisive ale curții de apel ce au justificat concluzia instanței cu privire la executarea obligației - termenul prevăzut pentru raportarea prescripțiilor nu este unul de decădere a intimatei din dreptul de a-și realiza pretențiile aferente acestora, iar raportarea lor în sistemul informatic pentru prescripția electronică SIPE semnifică îndeplinirea obligației de raportare -, ci critică aspecte de fapt care sunt rezultatul interpretării și aprecierii elementelor probatorii în procesul de stabilire a contextului factual.

Or, asupra acestei operațiuni instanța de recurs nu poate interveni, controlul său judiciar fiind limitat la chestiuni de nelegalitate integrate cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, recurenta își exprimă nemulțumirea față de modalitatea în care curtea de apel a stabilit starea de fapt pe baza probelor administrate, propunând propria manieră de soluționare a cauzei pe fond.

Asupra criticii privind caracterul neînsemnat al obligației, instanța supremă, reține deopotrivă, că aceasta ignoră elementele avute în vedere de instanță pentru a conchide în acest sens și că vizează considerente supraabundente care nu sunt de natură să modifice soluția pronunțată.

De altfel, Înalta Curte constată că susținerile recurentei reprezintă o reiterare a apărărilor sale formulate în fața curții de apel, care, așa cum rezultă din simpla lecturare a hotărârii, au primit o dezlegare din partea instanței. De aceea, în măsura în care ele sunt reluate, fără să combată considerentele deciziei ce au determinat soluția pronunțată și fără să releve în concret eroarea acesteia în aplicarea legii, criticile autoarei de atac apar ca fiind simple nemulțumiri ale părții față de hotărâre, lipsite de consecințe juridice în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reține că motivele de nelegalitate, astfel formulate, nu se circumscriu și nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de titulara recursului, context în care devin incidente prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția invocată de intimată prin întâmpinare fiind întemeiată.

Prin urmare, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și, în temeiul art. 496 alin. (1), prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., îl va anula.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei, în aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimată a sumei de 13.863,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată dovedite în acord cu prevederile art. 452 din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor împotriva sentinței civile nr. 19 din 28 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 13.863,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.