ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., anularea Hotărârii arbitrale nr. 17/2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate și obligarea pârâtei la plata sumei de 755.766,07 RON, reprezentând valoarea serviciilor medicale realizate de către reclamantă în anul 2015 pentru pacienții asigurați, care nu au fost achitate până în prezent și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4582 din 9 noiembrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. Referitor la motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a invocat nemotivarea hotărârii atacate, pe de o parte făcând trimitere la inexistenta motivării sub aspectul superficialității acesteia și, pe de alta parte, susținerile superficiale fiind contradictorii.

Astfel, a susținut că în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate trebuia să se analizeze fiecare drept a cărui încălcare a fost reclamată, deși toate acestea vizau un singur temei juridic: art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., iar dispozițiile invocate trebuie analizate în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) din același cod.

A precizat că deși hotărârea recurată are 17 pagini, "motivarea" instanței se poate identifica în cuprinsul paginilor 15-16, fiind citate unele texte legale care vin să "clarifice" cele reținute de instanță și cu toate că aceasta reține că dispozițiile invocate de reclamantă ca fiind încălcate sunt calificate ca imperative nu se reține modul concret în care aceste dispoziții au fost încălcate.

Cu alte cuvine, s-a apreciat că nu s-a demonstrat modul în care dispozițiile legale imperative au fost încălcate, iar motivele invocate de reclamantă nu se regăsesc în dispozițiile legale invocate.

Totodată, a afirmat că din sentința atacată rezultă cu certitudine două teze contradictorii, respectiv că motivele invocate nu se circumscriu art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., fiind motive ce țin de fondul cauzei, și faptul că dispozițiile legale invocate sunt imperative, însă nu este explicată modalitatea în care acestea au fost încălcate, dispozițiile legale fiind indicate doar generic.

Așadar, din cele reținute se desprinde concluzia că motivele invocate de parte nu se încadrează în limitele stabilite de textul de lege invocat și, pe de altă parte, deși argumentele se încadrează în textul de lege invocat acestea nu sunt motivate consistent, în sensul că nu sunt precizate în concret modalitățile în care dispozițiile legale care vizează încălcarea ordinii publice și bunelor moravuri au fost încălcate.

Potrivit recurentei, din analiza celor două teze menționate rezultă contradictorialitatea reținerilor instanței.

Astfel, a apreciat că prima instanță nu a îndeplinit cerințele art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că nu a motivat dispozitivul sentinței atacate, iar în subsidiar a considerat că susținerile instanței sunt contradictorii, argumentele expuse în cele două fraze se contrazic, reținându-se două motive diferite care sunt incompatibile între acestea.

În continuare, recurenta a făcut referire la motivarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrare, ce vizează două argumente, respectiv încălcarea normelor care limitează drepturile cetățenilor și ale acesteia, ca parte a sistemului de asigurări de sănătate in calitatea sa de furnizor de servicii medicale, și solicitarea privind analizarea încălcării dispozițiilor legale reținute și cu putere de lucru judecat de către aceeași Comisie Centrala de Arbitraj, în legătură cu modalitatea de calcul a valorii contractuale, apreciată în mod diferit în cele două hotărâri.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a reluat pe larg situația de fapt și argumentele expuse și în fața primei instanțe în susținerea cererii de anulare, afirmând că dispozițiile legale invocate fac referire la încălcarea unei norme de drept material atât cât privește norma internă, cât și norma europeană, sens în care a invocat prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Astfel, a arătat că în cauză au fost invocate o serie de dispoziții pe care le-a apreciat ca fiind imperative, de ordine publică, pe care le reiterează la paginile 7-11 din memoriul de recurs, cu referire la dreptul cetățenilor la ocrotirea sănătății, ca parte componentă a dreptului la viață, drept protejat prin art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului șl Libertăților Fundamentale și reglementat prin art. 34 din Constituție și Legea nr. 95/2006, și dreptul de a nu fi discriminat reglementat de art. 14 din Convenție și art. 1 al Protocolului nr. 12 la Convenție, făcând trimitere și la prevederile H.G. nr. 400/2014.

A susținut că prin actele normative sus-menționate, statul a reglementat dreptul asiguraților de a beneficia de servicii medicale de spitalizare în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate românesc, creând contracte-cadru cu reguli specifice pentru furnizorii de servicii spitalicești și pentru casele de asigurări care decontează serviciile, al căror beneficiar real este cetățeanul asigurat.

Or, prin hotărârea arbitrară contestată se încalcă o serie de drepturi esențiale ale asiguraților, precum dreptul la servicii medicale și dreptul de a nu fi discriminat, precum și alte dispoziții legale imperative.

În acest sens, a reiterat contractul de furnizare servicii medicale încheiat între părți, aplicabil pentru anul 2015 (contractul nr. x din 30.06.2014, prelungit prin acte adiționale succesive aplicabile pentru 2015, în continuare "Contractul de Furnizare 2015"), iar clauza din Contractul de furnizare 2015 referitoare la efectuarea serviciilor medicale în limita unor valori de contract stabilite de către intimată nu poate produce efecte, astfel, hotărârea arbitrară contestată, bazată în esență pe limitarea respectivă, încalcă dispozițiile legale imperative.

Astfel, plafonarea valorii de contract încalcă prevederile Legii nr. 95/2006 referitoare la drepturile asiguraților de a beneficia de serviciile medicale necesare și ale H.G. nr. 400/2014, și, totodată, dispozițiile legale aplicabile privind interdicția de a discrimina persoanele asigurate, prevăzute de Convenție, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Constituția României și de actele normative deja menționate (Legea nr. 95/2006 și H.G. nr. 400/2014).

În continuare, a făcut trimitere refuzul intimatei de a semna un act adițional pentru a preciza valoarea contractuală corectă pentru anul 2015, încălcând dispozițiile legale aplicabile privind punerea în executare a Hotărârii arbitrale nr. 43/2016, omisiune culpabilă din partea acesteia care însă nu validează în vreun fel sumele stabilite deja greșit în Contractul de furnizare 2015,

În concluzie, a precizat că prin hotărârea arbitrară contestată, cu încălcarea legii, s-au plafonat în mod greșit decontările pentru serviciile medicale acordate de spital asiguraților în 2015 - la nivelul calculat eronat de pârâtă, așa încât în mod nelegal s-a respins cererea de arbitrare formulată. Astfel, s-a apreciat greșit că depășirea valorii contractuale presupune încălcarea clauzelor stabilite de părți, considerând că pârâta nu poate fi obligată peste valoarea prestabilită în contractul încheiat, invocându-se ca argument principal faptul că valoarea corectată nu ar fi fost menționată într-un act adițional la contract.

Or, lipsa unui act adițional care să prevadă posibilitatea achitării sumelor datorate de pârâtă nu poate să constituie motiv de respingere a cererii arbitrate formulate, în sensul normelor de procedură, hotărârea arbitrală contestată încălcând ordinea publică și dispozițiile art. 44 din Constituție, făcând trimitere la jurisprudența în materie.

Așa fiind, a susținut că spitalul recurent a respectat toate dispozițiile legale aplicabile, iar hotărârea arbitrară contestată încalcă atât dispozițiile legale imperative interne prevăzute de Legea nr. 95/2006 și de art. 16 și art. 34 din Constituția României, cât și a celor internaționale stabilite în articolele 2 și 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul 12 adițional la Convenție și art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța a invocat excepția nulității recursului, întrucât a fost doar reprodusă starea de fapt care a condus la formularea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., într-adevăr celelalte critici formulate nu pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod invocat, însă sancțiunea nulității recursului privește cererea în întregul său, nefiind posibilă o anulare parțială.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii arbitrale nr. 17/2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 de către Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., și obligarea pârâtei la plata sumei de 755.766,07 RON, reprezentând valoarea serviciilor medicale realizate de către reclamantă în anul 2015 neachitate, și la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 17/2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a respins toate capetele de cerere din cererea de arbitrare ca nefondate, nedatorate și nedovedite.

Curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut, în esență, că aspectele semnalate nu au fost analizate fiecare în parte, deși au vizat un singur temei juridic: art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., fiind citate unele texte legale pentru a clarifica cele reținute, însă nu se reține modul concret în care dispozițiile legale invocate au fost încălcate, ceea ce echivalează cu o nemotivare a sentinței, invocând, totodată, contradictorialitatea celor reținute de prima instanță.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor incidente prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, sentința recurată conținând, pe de o parte, motive alternative ce susțin dispozitivul acesteia și care nu sunt contradictoriii, iar pe de altă parte se constată că nu există motive de nelegalitate a hotărârii arbitrare atacate, cum corect a sesizat și judecătorul fondului, care a reținut că motivele formulate de parte nu pot fi încadrate în temeiul juridic invocat, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Or, anularea unei hotărâri arbitrare se poate dispune doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., respectiv când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, context în care prima instanță a reținut inexistența temeiului pentru anularea hotărârii arbitrale.

Așadar, faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Criticile recurentei circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu pot fi încadrate în temeiul juridic indicat.

Înalta Curte reține că acest motiv a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la nelegalitatea hotărârii, fără să indice însă dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de prima instanță sau să precizeze eventualele greșeli săvârșite de aceasta în legătură cu acele dispoziții legale.

În realitate, recurenta a reluat situația de fapt și argumentele pentru care a apreciat că hotărârea arbitrală este nelegală, expuse în acțiunea introductivă de instanță, nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, așa încât nu se poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, nefiind dezvoltate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar nu poate analiza hotărârea atacată și din această perspectivă, dar nu sunt incidente nici dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că sancțiunea nulității recursului privește cererea în întregul său, nefiind posibilă o anulare parțială.

Înalta Curte remarcă însă că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale incidente cauzei, reținând că aspectele invocate nu reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii arbitrale și ca atare nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 4582 din 9 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.