ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 668/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 03.12.2013, S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la primirea și înregistrarea, în vederea decontării, a facturilor emise de reclamantă pentru perioada septembrie- decembrie 2010, în sumă de 615 RON, reprezentând 40% din valoarea medicamentelor.

Prin hotărârea arbitrală nr. 113/04.02.2016, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2013, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău și a obligat-o pe pârâtă la primirea și înregistrarea, în vederea decontării, a facturilor emise de reclamantă pentru perioada septembrie- decembrie 2010, în sumă de 615 RON, reprezentând 40% din valoarea medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009.

Împotriva acestei hotărâri, Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a formulat acțiune în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 03.06.2020, sub nr. x/2020.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ.

Prin încheierea din 30.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale aceleiași curți de apel.

La 23.10.2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 40/04.02.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs și a indicat în mod expres că atacă sentința civilă nr. 132/F/2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020.

Cu toate acestea, în partea introductivă a dosarului a indicat faptul că recursul este formulat în dosarul nr. x/2020, iar din dezvoltarea criticilor reiese că în realitate calea de atac vizează sentința civilă nr. 40/04.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă (menționată in terminis), fiind evocate aspecte care țin de acțiunea arbitrală.

În concluzie, indicarea altei sentințe ca fiind vizată de recursul de față reprezintă o eroare materială, putându-se conchide că obiectul căii de atac îl reprezintă sentința civilă nr. 40/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând încălcarea și aplicarea greșită de către instanța ce a pronunțat hotărârea recurată a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menționat, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal s-a reținut de către curtea de apel că indicarea locului pronunțării hotărârii arbitrale în practicaua hotărârii arbitrale și nu în dispozitivul acesteia nu este de natură a atrage incidența cazului de anulare a sentinței arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., în condițiile în care obligativitatea mențiunii în sentința arbitrală este reglementată de dispoziții legale imperative, iar lipsa acestui element din hotărâre atrage nulitatea acesteia.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 2004 privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și ale art. 603 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a reclamat că hotărârea arbitrală a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C/21.05.2015, întrucât a fost pronunțată la 04.02.2016 și comunicată acesteia abia la 08.05.2016, astfel că aprecierea primei instanțe potrivit căreia necomunicarea hotărârii arbitrale într-un anumit termen de la pronunțare nu determina desființarea hotărârii, iar examinarea unui astfel de motiv nu reprezenta niciun interes, este nelegală.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Față de data cererii de arbitrare, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de sentința civilă nr. 40/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare declarată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva hotărârii arbitrale nr. 113/04.02.2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul acesteia.

De lege lata, art. 613 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, prevede că "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de arbitrare - 03.12.2013 - din economia art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ. reieșea că numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conținut:

"Art. 613 (3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate; (4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., hotărârile judecătorești sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, în speță relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum cererea de arbitrare a fost înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 03.12.2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterioar datei publicării în Monitorul Oficial nr. 196/2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiții, având în vedere prevederile legale sus-menționate, constatând că prin sentința civilă nr. 40/04.02.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare, hotărârea de primă instanță este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate.

Astfel, Înalta Curte notează că instanța de control judiciar a statuat în mod greșit asupra posibilității atacării cu recurs a sentinței civile pronunțate.

În sistemul de drept românesc, mijloacele procesuale de atac împotriva hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele lor sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac ce pot fi exercitate, precum și a condițiilor de exercitare, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile dreptului fundamental la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinței civile nr. 40/04.02.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.