ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1813/2022

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la 3 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău, solicitând instanței ca, prin hotărârea arbitrală ce o va pronunța, sa oblige pârâta la înregistrarea în vederea decontării facturilor în cuantum de 7.8179,51 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, ce reprezintă procentul de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009, pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 700 RON/lună, care se suportă din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Prin hotărârea arbitrală nr. 127 din 4 februarie 2016, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău la primirea și înregistrarea în vederea decontării facturilor în cuantum de 7.819,51 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, care reprezintă contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, pârâta a formulat acțiune în anulare la 29 mai 2020 (data poștei), care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile din cadrul aceleiași instanțe.

Acțiunea în anulare a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel la 3 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 70 din 6 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis excepția necompetenței materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, specializate în litigiile cu profesioniști.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 22 ianuarie 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 49 din 8 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în anulare.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce își găseau aplicabilitatea în cauză.

Față de data începerii procesului, a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 16 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Față de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul are ca obiect sentința civilă nr. 49 din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin care s-a respins acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul hotărârii.

Art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, în vigoare de la 24 martie 2017 prevede că "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de chemare în judecată - 3 decembrie 2013 - din economia art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. se desprindea concluzia că numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conținut:

"(3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.

(4) Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispozițiilor art. 24, coroborat cu art. 27 din C. proc. civ., hotărârile judecătorești sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor și termenelor legii în vigoare la data la care a început procesul, în speță, relevantă fiind data formulării cererii de arbitrare, iar nu a acțiunii în anulare, aspect reținut constant de instanța supremă în jurisprudența sa.

Cum procesul a fost declanșat la 3 decembrie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare anterior datei publicării în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 21 martie 2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiții, având în vedere prevederile legale menționate și faptul că prin sentința civilă nr. 49 din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă acțiunea în anulare, hotărârea de primă instanță este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exercițiul căii de atac promovate.

Prin urmare, recursul declarat în cauză nu este admisibil, recunoașterea exercitării recursului în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituind o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României și reglementat de art. 457 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinței civile nr. 49 din 8 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2022.