ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1412/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 102 din 4 februarie 2016 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a fost obligată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău la primirea și înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 14.558,07 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, care reprezintă contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90% potrivit H.G. nr. 186/2009, pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 700 RON/lună, care se suportă din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate.

Prin acțiunea în anulare trimisă prin poștă la 2 iunie 2020 și înregistrată la 3 iunie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, petenta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău a solicitat anularea Hotărârii arbitrale nr. 102 din 4 februarie 2016 pronunțate de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) și h) din C. proc. civ.

Curtea de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1374 din 2 decembrie 2020, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul secției a VI-a Civile a Curții de Apel București la 6 ianuarie 2021, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 44 din 8 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

Împotriva acestei sentințe, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău a declarat recurs.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, dosarul fiind înregistrat anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 26 aprilie 2022, recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinând recursul în raport cu excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul recurs este formulat împotriva sentinței civile nr. 44 din 8 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Dispozițiile art. 613 alin. (4) coroborate cu art. 613 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) din noul C. proc. civ., în sensul că:

"(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 27 din C. proc. civ.:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Raportat la faptul că, la momentul înregistrării cererii arbitrale (3 decembrie 2013), erau în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, rezultă că împotriva sentinței civile nr. 245 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anulare, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, nefiind astfel susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 din C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac, Înalta Curte reamintind și dispozițiile art. 10 - "Obligațiile părților în desfășurarea procesului" din C. proc. civ., conform cărora "(1) Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinței civile nr. 44 din 8 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2022.