ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 887/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta nu a motivat în drept cererea de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 119 din 04 februarie 2016, pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în dosarul nr. x/2013, s-a admis cererea de arbitrare și a fost obligată pârâta Casa Asigurări de Sănătate Buzău la primirea și înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 8.613,66 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, reprezentând contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 186/2009.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub. nr. x/2020, care prin sentința civilă nr. 994 din 21.10.2020, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, specializate în litigii cu profesioniști.

În urma repartizării aleatorii cauza a fost înregistrată la 9 noiembrie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 20/F din 19.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea în anulare formulată de pârâtă.

Recurenta a susținut că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) Cod procedură civilă au fost aplicate greșit de curtea de apel, întrucât s-a reținut în mod nelegal că noțiunea "locul pronunțării" nu trebuie să se regăsească expres în dispozitiv sau în altă parte a hotărârii, fiind suficientă mențiunea din practicaua hotărârii arbitrale privind pronunțarea hotărârii la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În acest sens, recurenta a invocat dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 2004 privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj și art. 603 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă locul și data pronunțării.

Potrivit recurentei, motivarea instanței privind faptul că necomunicarea hotărârii arbitrale într-un anumit termen nu determină desființarea hotărârii arbitrale precum și că examinarea acestui motiv nu reprezintă niciun interes, încalcă dispozițiile art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la data de 9 septembrie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 14 aprilie 2022.

La termenul din 14 aprilie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinței civile nr. 20/F din 19.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunțate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 C. proc. civ., "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din același cod "procesele în curs de judecată precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Totodată, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se prevede că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Prin urmare, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, data începerii procesului este data sesizării tribunalului arbitral, 3 decembrie 2013, fiind astfel aplicabile dispozițiile Legii nr. 134 din 2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 545 din 03.08.2012, modificată prin Legea nr. 72 din 2013.

Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situația în care curtea de apel admite acțiunea, va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale evocate rezultă că hotărârea curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă de exercițiul căii extraordinare de atac a recursului.

Modificarea dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului", este ulterioară datei începerii procesului, astfel că aceasta nu este incidentă în cauză potrivit art. 27 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din același cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din analiza dispozițiilor legale evocate și în considerarea faptului că prin sentința recurată s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reține că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală Cod procedură civilă, fiind incident principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva 20/F din 19 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinței civile nr. 20/F din 19 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.