ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5892/2021

HOTĂRÂRE
24.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5892/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății anularea parțială a ordinelor Ministrului Sănătății nr. 619/360/2014 și nr. 397/836/2018, anexa 39, anularea deciziei CASMB nr. 28592/11.12.2014, obligarea pârâtei de a emite o decizie pentru suportarea costului unui nou dispozitiv medical - proteza auditivă pentru a doua ureche și obligarea la daune morale de 5000 de euro.

Prin sentința civilă nr. 2288 pronunțată în data de 18 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, invocată prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București invocată prin întâmpinare, a admis excepția lipsei plângerii prealabile în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 619/360/2014 și a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 397/836/2018 și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, a respins excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin întâmpinare, a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin întâmpinare, a respins excepția lipsei de obiect, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin întâmpinare, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant prezintă pe larg istoricul speței, apreciind că instanța de fond nu a observat că are dreptul de a primi o nouă proteză auditivă.

Precizează că deși a plătit zeci de ani la asigurările sociale, în prezent a beneficiat doar de decontarea unor analize de sânge și este nevoit să plătească din banii săi toate intervențiile chirurgicale și necesarul medical.

Apreciază că instituțiile pârâte primesc bani de la cetățeni și îi cheltuiesc fără justificare, în detrimentul persoanelor asigurate.

Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a depus întâmpinare prin care, în principal a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 488, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele invocate de către acesta nu se încadrează în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a căror incidență poate fi analizată în calea de atac a recursului.

De asemenea, cererea de recurs redă starea de fapt din speță, fără a fi relevate critici concrete, care să poată fi subsumate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel fiind, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reținute de către prima instanță drept considerente ale sentinței recurate și nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluția primei instanțe ar fi greșită.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2288 din 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Constată nul recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 2288 din 18 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6089/2020
al pasiv, sens în care a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. 1.3. Prin sentința civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencio
ÎCCJ 2021-05-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2820/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2025-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 554/2025
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă la d
ÎCCJ 2020-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2020
al pasiv, sens în care a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. 1.3. Prin sentința civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencio
ÎCCJ 2021-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2021
nării actelor adiționale suplimentare, pentru perioada ianuarie 2013- august 2015. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 209 C. proc. civ., Legea 25/2006 privind reforma în domeniul sănătății și C. civ. Prin încheierea din 23.01.2018
Sursă