ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25 octombrie 2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, a solicitat:

(i) obligarea pârâților să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei, cu medicamentul IMMUNATE fl. 1000, în concentrații sigure și eficiente de 24000 UI, lunar, prin farmacii cu circuit închis;

(ii) asigurarea profilaxiei pacientului, și după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu, pentru a putea merge la școală și a face o carieră, conform art. 5 din Ordinul nr. 185/2015 emis de Președintele CNAS;

(iii) obligarea pârâților să asigure reclamantului, medicamentul pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuție financiară personală a pacientului, având în vedere minoratul pacientului, dar și greutatea corporală, pe întreaga perioadă cât este necesar tratamentul.

1.2. Prin precizarea cererii de chemare în judecată, depusă la data de 22 decembrie 2016, reclamantul a solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata de daune interese pe fiecare zi de întârziere.

Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2017, instanța de fond a luat act că, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a procedat la modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, sens în care a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.

1.3. Prin sentința civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ca neîntemeiată.

1.4. Împotriva sentinței civile nr. 1743 din 12 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin reprezentant legal B., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

1.5. Prin decizia nr. 2780 din 3 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., împotriva sentinței civile nr. 1743 din 12 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

1.6. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data 28 august 2018, sub nr. x/2016*.

1.7. Prin precizările depuse la data de 04 iunie 2016, 09 iulie 2019 și 09 septembrie 2020, reclamantul A. a arătat că solicită, în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." și Institutul Clinic Fundeni:

(i) obligarea pârâților CNAS, MS, CASMB și ICF la asigurarea tratamentului profilactic reclamantului A., care suferă de lipsă factor VIII deficit mai mic de 1 % tratament ambulatoriu la domiciliu, pentru boala gravă de care suferă reclamantul și tratament, fără de care nu poate trăi;

(ii) obligarea pârâților CNAS, MS, CASMB și ICF la asigurarea profilaxiei continue a reclamantului A. diagnosticat cu Hemofilie tip A sever cu deficit de factor VIII, deficit mai mică de 1% tratament ambulatoriu a tratamentului cu Factor VIII Immunate 1000 UI flacon în raport cu greutatea corporală indiferent de vârstă, respectiv 3000 ui/zi de 3 ori pe săptămână, conform Ordinului nr. 1301/208 modificat prin Ordinul nr. 1463/2016, pe întreaga perioada a vieții, respectiv cât timp reclamantul are nevoie de tratament;

(iii) obligarea pârâților CNAS, MS, CASMB și ICF la asigurarea reclamantului A. a tratamentului medicamentos, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără vreo contribuție financiară din partea reclamantului, în raport de greutatea corporală și indiferent de vârstă, pe întreaga perioadă a vieții, cu medicamentul Immunate 1000 ui flacon, prin ridicarea tratamentului pentru o perioadă de 3 luni;

(iv) în subsidiar, în situația în care programul național de diagnostic și tratament al hemofiliei nu se mai desfășoară prin Institutul Clinic Fundeni sau acest pârât nu mai are bani să desfășoare programul național, reclamantul a solicitat obligarea pârâților CNAS, MS, CASMB și INHT la îndeplinirea obligațiilor expuse anterior, la pct. (i) - (iii).

(v) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile tardivității formulării cererii, în contradictoriu cu pârâții Institutul Clinic Fundeni și Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.";

(ii) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât;

(iii) a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Clinic Fundeni, a lipsei de interes, a prematurității, a inadmisibilității, invocate de pârâtul Institutul Clinic Fundeni;

(iv) a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Institutul Clinic Fundeni, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât a apreciat în mod greșit că, în perioada iulie- august 2016, reclamantului i s-a asigura lunar tratamentul necesar de către pârâtul INHT, în condițiile în care nu i s-a asigurat tratamentul necesar timp de 20 de zile, în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016 și abia din 20 iulie 2016, când a fost luat în evidență de către ICF, i s-a asigurat tratamentul necesar, deși nu în concentrația necesară. Aceste aspecte sunt confirmate de caietul de internare în spital al reclamantului, emis de ICF la data de 20.07.2016 și de adresa din 13.12.2016, emisă de intimatul INHT, care confirmă că, începând cu data de 08.07.2016, nu a mai avut în stoc medicamentul Immunate.

Prin neasigurarea tratamentului necesar, reclamantului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 30 și 31 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015.

Totodată, arată recurentul, în lunile august și septembrie 2016, tratamentul i-a fost asigurat în doze de 250 UI sau 500 UI, iar nu în doze de 1000 UI, cum prevede Protocolul nr. 1301/2008 și Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015, astfel încât reclamantul a suferit un prejudiciu reprezentat de lipsa asigurării unui tratament necesar și corespunzător bolii de care suferă.

Recurentul a criticat și reținerea instanței de fond cu privire la lipsa de relevanță a cantității dozei de medicament, arătând că, pentru administrare, este necesară încălzirea fiecărei doze la temperatura corpului, iar dozele mai mici de 1000 de UI nu pot fi dizolvate într-o singură seringă, întrucât, pe de-o parte, fiecare doză conține o seringă proprie și un ser propriu în aceeași cantitate cu cea a medicamentului, iar extragerea conținutului medicamentului din doze multiple prezintă pericolul extragerii de aer, ceea ce ar putea provoca decesul pacientului.

Prin faptul că, în perioada iulie- septembrie 2016, pârâtul INHT nu i-a pus la dispoziție doze de 1000 de UI, întrucât nu se aflau pe stoc, reclamantul susține că a trebuit să suporte înțepături multiple pentru administrarea tratamentului, ceea ce i-a produs o vătămare.

Greșită este, în opinia recurentului, și concluzia instanței de fond cu privire la posibilitatea, iar nu la obligația prescrierii tratamentului pentru o perioadă de 90/91/92 zile, iar reținerea instanței în sensul că prescrierea tratamentului pe 30 de zile nu produce vreo vătămare este contradictorie, în condițiile în care nu există niciun impediment real pentru a se prescrie tratamentul pe 92 de zile.

Recurentul-reclamant a apreciat a fi contradictoriu și considerentul instanței de fond în sensul că reclamantul era un pacient nou și trebuia evaluat și supravegheat asupra evoluției tratamentului administrat, în condițiile în care acesta fusese tratat anterior cu același medicament, fără a manifesta reacții adverse.

A mai arătat recurentul că, din luna februarie 2017, când a împlinit 18 ani, pârâtul INHT a refuzat să-i asigure tratamentul, pe motiv că nu era asigurat, deși acesta este asigurat în temeiul legii speciale nr. 448/2006, indiferent de vârstă, pentru că suferă de o boală cronică.

În ceea ce privește respingerea cererii privind obligarea pârâților la prescrierea și administrarea tratamentului cu Immunate în doză de 3.000 UI, recurentul-reclamant a criticat considerentele instanței de fond prin care s-a reținut că reclamantul nu a contestat tratamentul și nu a solicitat medicului curant eliberarea tratamentului în doze mai mari raportat la situația sa particulară, respectiv în funcție de greutatea sa corporală, pe care le-a apreciat a fi contradictorii. A susținut recurentul că medicul curant este obligat să asigure reclamantului tratamentul specific bolii sale, conform protocolului terapeutic stabilit la nivel internațional, tratament care nu poate fi modificat de medicul curant decât în situații speciale, când pacientul prezintă unele complicații, ceea ce nu este cazul reclamantului. Protocolul nr. 1301/2008 prevede tratamentul care trebuie administrat pacienților bolnavi de hemofilie, respectiv medicamentul, cantitatea, modul de administrare și perioada de administrare, prevederi pe care medicul curant este obligat să le respecte, dacă nu apar complicații, reacții adverse sau alte situații neprevăzute, iar în acest protocol se prevede că reclamantului trebuie să-i fie administrat medicamentul Immunate în doză de 3.000 UI, obligație pe care pârâtul ICF, prin medicul său curant, nu o respectă.

A învederat recurentul că, prin cererile nr. x din 96.07.2016 și nr. P6217 din 10.08.2016, adresate Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și prin cererea nr. x din 19.10.2016, adresată Ministerului Sănătății, a contestat că tratamentul nu este asigurat în doza corespunzătoare, raportat la greutatea sa corporală, motiv pentru care prima instanță, în mod greșit, a apreciat că reclamantul nu a contestat doza tratamentului administrat.

Prin urmare, recurentul a susținut că pârâții au încălcat prevederile legale, respectiv nu au prescris medicamentul Immunate în cantitate de 1.000 UI flacon de trei ori pe săptămână, pentru o perioadă de 3 luni, în raport de greutatea reclamantului de 80 kg și nu au făcut aprovizionarea continuă cu tratamentul necesar bolii de care suferă reclamantul, motiv pentru care viața sa a fost pusă în pericol.

În raport de aceste aspecte, recurentul a susținut că prima instanță a reținut greșit că nu există vreo încălcare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a unui refuz nejustificat din partea pârâtului ICF de a-i asigura reclamantului medicamentul Immunate de 3 ori pe săptămână, în dozele prevăzute de Protocolul nr. 1301/2008, precum și că, în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantului i-a fost asigurat tratamentul compensat 100%, neîntrerupt, în situația în care, în perioada 01 iulie 2016 - 20 iulie 2016, nu i-a fost asigurat tratamentul compensat cu Immunate din lipsa acestui medicament pe stocul pârâtului INHT.

Recurentul-reclamant a criticat, tot subsumat cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului INHT.

În opinia recurentului, în mod greșit instanța de fond a admis această excepție pe considerentul că, în baza Ordinului nr. 619/2019, pârâtul INHT nu mai desfășoară programul național de tratament al hemofiliei și talasemiei, în condițiile în care, la data introducerii acțiunii, acest pârât desfășura programul național, fiind direct responsabil de neasigurarea tratamentul necesar reclamantului, iar în viitor, este posibil să mai desfășoare acest program. Acest pârât este răspunzător de neasigurarea stocului cu medicamentul Immunate în farmaciile sale și, implicit de imposibilitatea asigurării tratamentului reclamantului în luna iulie 2016, ceea ce i-a produs un grav prejudiciu acestuia, fiindu-i pusă în pericol sănătatea și chiar viața sa.

Recurentul-reclamant a criticat și aprecierea primei instanțe în sensul că nu se justifică obligarea pârâților la plata daunelor morale, pe principiul accesorium sequitur principale, în condițiile în care reclamantului i-au fost încălcate drepturile prevăzute de lege, încălcări ce atrage dreptul său la obținerea daunelor morale.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, întrucât prima instanță nu a reținut existența unui refuz nejustificat al pârâtului ICF de a-i administra reclamantului medicamentul Immunate, în doză de 3.000 UI, de 3 ori pe săptămână, în raport de greutatea corporală de 80 kg, în condițiile prevăzute în Protocolul nr. 1301/2008

A mai susținut reclamantul că prima instanță a făcut o greșit aplicare a art. 8 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește refuzul pârâtelor de a-i asigura tratamentul necesar și corespunzător bolii de care suferă, prin prescrierea medicamentului Immunate 1.000 UI flacon, de trei ori pe săptămână, pentru o perioadă de 3 luni, în raport de greutatea sa corporală. Totodată, în perioada 01.07.2016-20.07.2016, reclamantului nu i s-a asigurat tratamentul necesar de către pârâtul INHT.

Prin urmare, fiindu-i încălcate drepturile prevăzute de lege, recurentul-reclamant a apreciat că are dreptul, potrivit principiului accesorium sequitur principale, la obținerea daunelor morale solicitate.

Potrivit art. 1 și art. 7 din Ordinul 1301/2008, recurentul a apreciat că pârâții sunt obligați să asigure, prin pârâtul INHT, desfășurarea programelor naționale de diagnostic și tratament al hemofiliei și talasemiei, conform protocolului internațional în ceea ce privește modul de administrare, perioada, cantitatea și calitatea medicamentele necesare bolnavilor de hemofilie. Prin urmare, solicitarea privind obligarea unității spitalicești INHT la asigurarea tratamentului reclamantului se justifică întrucât acest pârât este o unitate sanitară specializată să asigure tratamentul bolnavilor de hemofiliei, obligație care trebuie sa subziste pe toată perioada vieții reclamantului, în condițiile în care tratamentul nu este asigurat de vreo altă unitate specializată care desfășoară programul național de diagnostic și tratament al hemofiliei și talasemiei.

A arătat recurentul că, prin cererile nr. x din 31.10.2016, nr. 868/C din 29.11.2016 și nr. 869/C din 29.11.2016, înregistrate la Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.", a solicitat achiziționarea de medicamente necesare tratamentului, respectiv Immunate în flacon de 1000 UI, iar prin răspunsul nr. x din 13.12.2016, pârâtul INHT a recunoscut că în trimestrul al treilea al anului 2016 nu a avut buget pentru achiziționarea tratamentului necesar reclamantului, deși ar fi trebuie să aibă acest tratament în stoc pentru tratarea bolnavilor de hemofilie, conform art. 34, 50 și 52 din Constituție, 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, art. 3 din Legea nr. 95/2006, Legea nr. 554/2004, Protocolul nr. 1301/2008, modificat prin Ordinul nr. 1463/2014, Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015, art. 2 alin. (6) și art. 46 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 272/2004, Legea nr. 448/2006.

În ceea ce privește actele administrative contestate, recurentul-reclamant a învederat că a invocat un refuz nejustificat al pârâților de a se conforma obligațiilor prevăzute de lege, respectiv de a-i asigura tratamentul profilactic ambulatoriu, la domiciliul său, cu medicamentul Immunate 1000 UI flacon în raport cu greutatea corporală indiferent de vârstă, respectiv 3000 UI/zi de 3 ori pe săptămână, conform Ordinului nr. 1301/2008, modificat prin Ordinul nr. 1463/2016, pe întreaga perioada a vieții, pe bază de prescripție medicală, prin ridicarea tratamentului pentru o perioadă de 3 luni, în regim de compensare 100%, fără vreo contribuție financiară din partea reclamantului. Aceste solicitări au fost adresate de reclamant prin cererea nr. x din 22.06.2016, înregistrată la Ministrul Sănătății, cererea nr. 69710 19.10.016, înregistrată la Ministrul Sănătății, cererea de audiență nr. x din 10.10.106, înregistrată Ia Ministrul Sănătății, cererea nr. x din 10.08.2016, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 06.07.2016, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 23.09.2016, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cererea nr. x din 03.08.2016, înregistrată la Institutul Clinic Fundeni, cererea nr. x din 26.10.2016, înregistrată la Institutul Clinic Fundeni, cererile nr. x din 31.10.2016, nr. 868/C din 29.11.2016 și nr. 869/C din 29.11.2016, înregistrate la Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.".

A mai arătat recurentul-reclamant că suferă de hemofilie tip A severă, pentru care necesită tratament cu medicamentul Factor VIII, medicament care este prevăzut pe Lista C din H.G. nr. 720/2008. Prin Certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap grav care necesită protecție specială nr. 246/25.04.2016, emis de Comisia pentru Protecția Copilului Sector 5 București, reclamantul beneficiază de anumite drepturi, raportat la boala de care suferă, drepturi prevăzute în Protocolul nr. 1301/2008 și Ordinul nr. 185/2015, emis de Președinte CNAS. Cu toate acestea, în perioada iulie 2016 - octombrie 2016, precum și ulterior aceste perioade, medicii nu au respectat dispozițiile art. 13 lit. j) din Ordinul nr. 185/2015, respectiv nu au prescris medicamentul pentru o perioadă de 3 luni, obligându-1 pe reclamant să vină lunar să-și ia medicamentul necesar, în condițiile în care acesta este bolnav și nu se poate deplasa sau au prescris medicamentul Immunate într-o cantitate inferioară în raport de care are nevoie reclamantul, respectiv de 250 sau 500 ui/flacon, ceea ce îl obligă pe reclamant să suporte înțepături multiple ori nu au întocmit referate pentru aprovizionarea continuă, ceea ce a pus în pericol viața reclamantului.

Având în vedere prevederile art. 34 din Constituția României, care garantează dreptul la ocrotirea sănătății, art. 50 din Constituția României, coroborat cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, potrivit cărora viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege, precum și art. 3 din Legea nr. 95/2006, care prevede că protecția sănătății publice constituie o obligație a autorităților administrației publice centrale și locale, recurentul a considerat că se impune luarea măsurilor necesare pentru asigurarea tratamentului ambulatoriu profilactic pentru boala gravă de care suferă.

În concluzie, recurentul-reclamant a considerat că pârâții au încălcat prevederile legale, în sensul că, la prescrierea medicamentului Immunate nu s-a respectat criteriul greutății reclamantului, medicamentul nu a fost prescris în cantitatea de 1.000 UI flacon de trei ori pe săptămână pentru o perioadă de 3 luni, iar medicii nu au făcut aprovizionarea continuă cu tratamentul necesar bolii de care suferă reclamantul, fapt ce i-a pus viața în pericol.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 ianuarie 2020, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 ianuarie 2020, intimatul-pârât Institutul Național de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C." a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 februarie 2020, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2020, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.5. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2020, intimatul-pârât Institutul Clinic Fundeni a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimații-pârâți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a încadrat criticile formulate prin recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., acestea se circumscriu doar pct. 8 din acest text de lege, astfel cum s-a reținut și cu ocazia soluționării excepției nulității recursului, urmând a fi tratate din această perspectivă.

Mai exact, deși reclamantul a susținut existența unor motive contradictorii în cuprinsul sentinței atacate, a argumentat această pretinsă contradicție prin raportare la argumentele instanței de fond pe care s-a întemeiat concluzia inexistenței unui refuz nejustificat și a unei vătămări produse reclamantului, precum și prin raportare la textele de lege care, în opinia reclamantului, susțin temeinicia cererii sale. Așadar, nemulțumirile recurentului-reclamant privesc modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situația în speță, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu pe prevederile pct. 6 din același text de lege.

Această concluzie este confirmată și de împrejurarea că, deși expuse în cadrul a două motive de casare distincte, criticile de nelegalitate formulate de reclamant privesc aceleași considerente ale sentinței de fond, care au condus la respingerea acțiunii și privesc, rezumativ, următoarele aspecte:

- neasigurarea tratamentului necesar reclamantului în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016;

- asigurarea tratamentului cu Immunate în doze mai mici de 1000 UI, respectiv în flacoane de 250 UI și 500 UI, în perioada august- septembrie 2016;

- neprescrierea de către medicul curant din cadrul Institutului Clinic Fundeni a tratamentului pentru 90/91/92 de zile, ci doar pentru 30 de zile;

- neasigurarea tratamentului necesar reclamantului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, raportat la greutatea pacientului, conform protocolului terapeutic la nivel național;

- modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Hematologie Transfuzională;

- temeinicia daunelor morale solicitate.

În ceea ce privește criticile referitoare la neasigurarea tratamentului necesar reclamantului pentru o perioada de 20 de zile, în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, prima instanță reținând în mod corect că reclamantului i-a fost asigurat lunar tratamentul necesar bolii de care suferă.

Astfel, din situația cantităților și valorii medicamentelor eliberate reclamantului, depusă în dosarul instanței de fond, dar și în dosarul instanței de recurs rezultă că, în perioada ianuarie-mai 2016, reclamantului i-au fost eliberate, lunar, câte 16 sau 18 flacoane Immunate 1000 UI. În lunile iunie- iulie 2016, reclamantului i-a fost eliberată cantitatea de 16 flacoane Immunate 1000 UI la data de 07.06.2016, 15 flacoane Immunate 1000 UI la data de 28.06.2016 și 5 flacoane Immunate 1000 UI la data de 08.07.2016, totalizând un număr de 36 de flacoane Immunate 1000 UI. La data de 20.07.2016, reclamantului i-au fost eliberate 48 de flacoane Immunate 500 UI.

Recurentul-reclamant se raportează în mod greșit, în criticile sale, doar la perioada 01.07.2016 - 20.07.2016, susținând o pretinsă lipsire a sa de tratamentul necesar, pentru motivul primirii la data de 08.07.2016 a doar 5 flacoane de Immunate 1000 UI, omițând împrejurarea că, anterior, la data de 28.06.2016, i-au fost eliberate alte 15 flacoane. Mai exact, în luna iunie 2016 reclamantului i s-au eliberat în două rânduri medicamentele necesare, la 07.06.2016 și la 28.06.2016, totalizând 31 de flacoane, astfel încât eliberarea unei cantități reduse la data de 08.07.2016, urmată de eliberarea unei cantități suficiente la data de 20.07.2016, nu a fost de natură a-l prejudicia în vreun fel.

De altfel, din însumarea cantităților eliberate recurentului-reclamant în luna iunie 2016, rezultă că acesta a beneficiat chiar de o cantitate mai mare decât în lunile anterioare, respectiv de 31 de flacoane Immunate 1000 UI, în loc de 16/18 flacoane lunar.

Prin urmare, argumentele reclamantului în sensul lipsirii sale de tratamentul necesar în perioada 01.07.2016 - 20.07.2016 nu sunt susținute de situația eliberării medicamentelor.

În acest context, sunt lipsite de relevanță argumentele privind nebugetarea, de către intimatul-pârât INHT, a sumelor necesare asigurării medicamentului Immunate, nefiind dovedită existența unui prejudiciu produs reclamantului, constând în neacordarea tratamentului necesar bolii de care suferă. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate decela vreo încălcare a art. 30 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015 și a H.G. nr. 720/2008, din perspectiva obligației pârâților de a-i asigura reclamantului tratamentul necesar, în regim de compensare 100%.

În ceea ce privește asigurarea tratamentului în doze de 250 UI și 500 UI, în perioada august- septembrie 2016, Înalta Curte consideră a fi neîntemeiate criticile formulate de recurent. Este evident că obligația legală a autorităților publice pârâte este aceea de a asigura reclamantului tratamentul necesar, conform indicațiilor medicului curant, însă Înalta Curte nu consideră că această obligație poate fi limitată sau constrânsă în vreun fel de modalitatea de prezentare a flacoanelor aflate în stocul unității spitalicești.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, asigurarea către reclamant, pentru o perioadă de 2 luni, a tratamentului în cantitatea necesară, însă în doze multiple, s-a datorat inexistenței în stocul Institutului Clinic Fundeni a flacoanelor Immunate în doze de 1000 de UI, la data preluării reclamantului în evidența acestui spital, din evidența Institutului Național de Hematologie Transfuzională. Ulterior, pârâtul ICF a asigurat, din luna octombrie 2016, tratamentul cu flacoane de 1000 de UI. Or, o astfel de împrejurare nu poate fi considerată un refuz nejustificat al pârâtului ICF de a asigura reclamantului tratamentul în doze de 1000 de UI, cu atât mai mult cu cât, potrivit răspunsului emis de Institutul Clinic Fundeni la cererea depusă de reclamant la data de 26.10.2016, acest produs nu fusese achiziționat anterior în doze de 1000 UI, deci situația inexistenței pe stoc a acestui medicament în doze de 1000 UI este preexistentă transferului reclamantului din evidența INHT în evidența ICF.

Nu pot fi reținute nici argumentele reclamantului în sensul producerii unei vătămări ca urmare a faptului că a trebuit să suporte injectări multiple. În recurs, reclamantul s-a limitat la reluarea susținerilor expuse în fața instanței de fond cu privire la disconfortul legat de modalitatea de administrare a medicamentului Immunate în doze de 250/500 UI, precum și la pericolul dizolvării mai multor doze într-o singură seringă, fără a se raporta în vreun fel la considerentele instanței de fond, care s-a întemeiat pe opinia medicului sub îngrijirea căruia s-a aflat reclamantul, expusă în punctul de vedere nr. 20012/17.04.2019, adresat conducerii pârâtului ICF. În cuprinsul acestui punct de vedere, emis de un medic specialist, s-a indicat modalitatea de injectare în cazul unor doze multiple, arătându-se că flacoanele necesare se dizolvă într-o singură seringă și că se efectuează doar un singur abord venos, împrejurare pe care recurentul nu a contestat-o decât prin prezentarea unor opinii proprii și indicarea unui pretins pericol de deces al pacientului, fără a prezenta dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, precum o altă opinie medicală, contrară celei depuse la dosar.

Un alt set de critici formulate de reclamant privește neprescrierea tratamentului pentru 90/91/92 de zile, recurentul susținând că aceasta obligație este prevăzută imperativ de protocolul de tratament și că nu a existat vreun impediment pentru prescrierea tratamentului pe perioada maximă. Nici aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 31 lit. j) din Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015, tratamentul "poate fi" asigurat pe o perioadă de "până la 90/91/92 de zile", dispoziție care, în raport de forma verbului utilizat, are un evident caracter facultativ, iar nu imperativ.

Pe de altă parte, recurentul a susținut că mai fusese anterior tratat cu acest medicament și nu manifestase reacții adverse, nefiind necesară supravegherea evoluției sale de către medicul care l-a preluat în evidență. Înalta Curte reține că, similar criticilor formulate anterior de reclamant, nici în acest caz recurentul nu a prezentat dovezi contrare punctului de vedere expus de medicul D., care a explicat motivele pentru care, la transferul pacientului în evidența Institutului Clinic Fundeni, nu s-a putut prescrie tratamentul pentru perioada maximă prevăzută de ordin, și anume preluarea pacientului din evidența INHT fără documentația medicală aferentă anilor 2012-2016 și caracterul general imprevizibil al evoluției pacienților cu hemofilie. Acest punct de vedere este emis de un medic specialist, fiind întemeiat pe cunoștințele și experiența sa profesională, care prevalează în fața opiniilor personale ale recurentului, iar explicațiile de ordin medical oferite au un caracter rezonabil.

Așadar, prescrierea tratamentului pentru o perioadă de 30 de zile, iar nu pe perioada maximă prevăzută de lege, nu poate fi considerată un abuz generator de prejudicii la adresa drepturilor recurentului-reclamant.

În ceea ce privește criticile din recurs privind obligarea pârâților la asigurarea tratamentului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, Înalta Curte le constată a fi nefondate. În esență, recurentul a reluat argumentele expuse la fondul cauzei, susținând că neprescrierea tratamentului în doza menționată este contrară prevederilor protocolului terapeutic elaborat la nivel național, care prevede o doză de 3000 de UI pe săptămână pentru pacienții cu greutatea de 80 de kg.

Sub acest aspect, Înalta Curte consideră că protocolul de tratament nu poate fi aplicat de medicul curant într-o modalitate strict matematică, doar prin raportare la greutatea pacientului, ci luând în considerare datele și situația specifică rezultată din evaluarea fiecărui pacient în parte. O altă interpretare ar nesocoti dreptul exclusiv al medicului, prevăzut de art. 381 din Legea nr. 95/2006, de a stabili tratamentul cuvenit pacientului, precum și de a modifica sau înlocui acest tratament în raport de răspunsul organismului la medicamentul și dozele prescrise.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că tratamentul prescris de medicul curant nu ar fi unul adecvat, invocând doar dispozițiile protocolului terapeutic referitor la dozajul pe kilogram greutate, fără a depune acte medicale din care să rezulte neconformitatea tratamentului prescris cu starea sănătății sale ori eventuale efecte adverse generate de neadecvarea dozajului. Prin urmare, Înalta Curte constată că, prin solicitarea de obligare a pârâților la asigurarea tratamentului cu Immunate în doze de 3000 de UI pe săptămână, reclamantul solicită instanței de judecată să se substituie în prerogativele exclusive ale medicului curant, fără a se proba existența unui abuz în exercitarea acestor atribuții, pe care instanța de contencios administrativ este chemată să îl sancționeze.

În consecință, vor fi respinse, ca nefondate și criticile privind nerespectarea protocolului terapeutic nr. 1301/2008, din perspectiva tratamentului stabilit de medicul curant pentru reclamantul A..

Înalta Curte mai reține că recurentul-reclamant a mai invocat, succint, că pârâtul INHT a refuzat să-i asigure tratamentul la împlinirea vârstei de 18 ani, în februarie 2017, însă Înalta Curte constată că pacientul fusese transferat din evidența acestui spital în evidența Institutului Clinic Fundeni din luna iulie 2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, neputând fi reținută existența unui refuz nejustificat al vreunuia dintre pârâți de a soluționa cererile reclamantului. Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării unor drepturi și interese legitime prin modalitatea în care i-a fost prescris și asigurat tratamentul necesar bolii de care suferă, respectiv a producerii unei vătămări pentru repararea căreia este necesară intervenția instanței de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la daunele morale, Înalta Curte reține, sub un prim aspect, că obiectul cererii formulate de recurent nu l-a privit acordarea unor daune morale, ci a unor daune interese pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației de a face, cele două tipuri de daune având regim juridic diferit. În al doilea rând, obligarea unei părți la plata unor daune în favoarea părții oponente nu poate fi dispusă în lipsa constatării unei vătămări, a unui prejudiciu sesizat de reclamant, respectiv a neîndeplinirii de către pârâtul aflat în culpă a unei obligații legale care-i incumbă. Or, în cauză, instanța de fond a constatat că nu se poate reține încălcarea, de către vreuna dintre autorități, a vreunui drept sau interes legitim al reclamantului și că nu s-a dovedit existența vreunei vătămări, astfel încât a respins petitele având ca obiect obligația de a face, ca neîntemeiate, soluție pe care instanța de control judiciar a menținut-o în recurs. Consecutiv acestei soluții, va fi menținută și soluția de respingere a pretenției vizând acordarea daunelor-interese, în lipsa impunerii pe cale judiciară a unei obligații în sarcina pârâților, în temeiul principiului accesorium sequitur principale.

Referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Hematologie Transfuzională, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurent, reținând că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat de reclamant, acest pârât nu poate fi obligat la niciuna dintre prestațiile solicitate de reclamant.

Astfel, reclamantul a solicitat a-i fi recunoscut, pentru viitor, dreptul la tratamentul profilactic în regim ambulatoriu la domiciliu, în regim de compensare 100% și în dozajul indicat prin acțiune, însă, conform Ordinului Președintelui CNAS nr. 619/2019, intimatul INHT nu mai derulează Programul Național pentru Hemofilie și Talasemie. Așadar, acest pârât nu poate fi obligat la asigurarea tratamentului solicitat de reclamant, atât timp cât nu face parte din rețeaua de specialitate în tratarea hemofiliei și nu beneficiază de buget în acest sens.

Nici argumentul recurentului în sensul că este posibil, pe viitor, ca intimatul INHT să deruleze din nou acest program nu poate fi primit, întrucât se raportează la un eveniment viitor și nesigur de realizare, care nu depinde de voința manifestă a intimatului-pârât, instanța neputând impune în sarcina acestuia o obligație cu caracter eventual.

În consecință, va fi respins și motivul de recurs privitor la soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul Național de Hematologie Transfuzională.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

În condițiile art. 2 alin. (1) pct. 3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență judiciară și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală, încheiat la 14.02.2019 între Ministerul Justiției, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Uniunea Națională a Barourilor din România, Înalta Curte va stabili onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistența judiciară în cauză recurentului-reclamant A. la suma de 940 RON și constată că, potrivit art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, aceste cheltuieli rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2520 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Stabilește onorariul definitiv cuvenit avocatului din oficiu care a asigurat asistența judiciară în cauză la suma de 940 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.