ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2780/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.10.2016, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății următoarele: - obligarea pârâților să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei, cu medicamentul IMMUNATE fl. 1000, în concentrații sigure și eficiente de 24000 UI, lunar, prin farmacii cu circuit închis; - asigurarea profilaxiei pacientului, și după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu, pentru a putea merge la școală și a face o carieră, conform art. 5 din Ordinul nr. 185/2015 emis de Președintele CNAS; - obligarea pârâților să asigure reclamantului, medicamentul pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuție financiară personală a pacientului, având în vedere minoratul pacientului, dar și greutatea corporală, pe întreaga perioadă cât este necesar tratamentul.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1743 din 12 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1743 din 12 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin reprezentant legal B., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., criticile formulate în recurs fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Într-o primă critică, s-a arătat că instanța nu a analizat toate cererile formulate de reclamant și a soluționat cauza fără a se pronunța asupra cererii privind acordarea despăgubirilor pentru întârzierea acordării tratamentului de profilaxie care îi asigură reclamantului un nivel acceptabil de subzistență raportat la afecțiunea gravă cu care a fost diagnosticat. Se urmărește astfel, protejarea dreptului la viață și la sănătate al reclamantului, care prin acțiunea formulată a urmărit să-și realizeze acest drept prin obligarea autorităților pârâte la acordarea tratamentului corespunzător. O a doua critică privește nelegalitatea sentinței recurate, întrucât acțiunea a fost respinsă cu motivarea inexistenței unui raport juridic direct între asigurat și pârâtele chemate în judecată, precum și lipsa unor obligații concrete ale acestora,deși instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății. Această motivare este, în primul rând, contradictorie și în al doilea rând este greșită, deoarece pârâții au atribuții în asigurarea bunei desfășurări a activității legate de primirea tratamentului de profilaxie, atât de necesar afecțiunii de care suferă. Astfel, deși se reține că cei trei pârâți nu sunt responsabili de efectiva administrare a medicamentului către reclamant, acest atribut aparținând medicului curant și unității sanitare, respectiv farmaciei cu circuit închis, totuși instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că acțiunea este neîntemeiată. Este eronat argumentul că pârâților nu le revine nicio obligație în asigurarea tratamentului, întrucât acest tratament revine în sarcina unităților sanitare, iar nu în sarcina pârâților, de vreme ce în cuprinsul acțiunii s-a arătat că medicamentul nu i-a fost prescris de medici, deoarece cei implicați nu sunt în măsură din punct de vedere logistic, a-i pune la dispoziție medicația solicitată. Instanța ar fi trebuit să arate în ce măsură cei trei pârâți erau obligați de dispozițiile legale în materia asigurării sănătății la a urmări, gestiona, implementa, sancționa sau corecta, după caz desfășurarea programului de sănătate curativ care îi asigură reclamantului tratamentul profilactic și menținerea sănătății. O a treia critică se referă la faptul că abordarea cererii de chemare în judecată de către prima instanță este greșită - astfel, pe de o parte Curtea de Apel a reținut legitimarea procesual-pasivă a pârâtelor, admițând că acestea au responsabilități cu privire la derularea programelor de sănătate curativă, indicând în mod expres în ce constau aceste responsabilități, iar pe de altă parte, nu admite că aceste responsabilități se circumscriu celor solicitate de reclamant prin raportare la obiectul acțiunii.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație Justiție În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu al recursurilor la 09 decembrie 2017. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Prin încheierea de ședință din data de 08 mai 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, l-a admis în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond, în ședință publică, la data de 19 iunie 2018.

Apărările formulate în cauză La data de 16 august 2017, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat. În esență, pârâta a arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de actele normative edictate în domeniul sanitar, așa cum acestea rezultă din dispozițiile art. 58, 241, 59 alin. (2) și art. 53 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - instanța constatând în mod corect că nu există un raport juridic direct între această pârâtă și reclamant. În ceea ce privește legislația terțiară s-a făcut referire la dispozițiile art. 30 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015, potrivit cărora: "Medicamentele/materialele sanitare specifice se acordă bolnavilor cuprinși în programele naționale de sănătate curative în tratament ambulatoriu, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relații contractuale cu Casele de Asigurări de Sănătate." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (14) din același act normativ rezultă obligația unităților sanitare prin intermediul se realizează anumite programe naționale de sănătate de a elibera medicamentele prescrise de medic. În Capitolul VII al Ordinului menționat sunt cuprinse unitățile sanitare de specialitate care derulează Programul Național de Tratament al Hemofiliei, ceea ce înseamnă că obligația asigurării tratamentului pentru bolnavi revine acestora din urmă, nu caselor de asigurări de sănătate. Mai mult, medicamentul Factor VIII, solicitat de reclamant se află pe lista cu medicamente de care beneficiază asigurații în regim de compensare, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, tratamentul fiind asigurat prin compensare 100%. La data de 17 august 2017, pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a motivat legal sentința pronunțată, arătând în considerente că nu există un raport juridic direct între reclamant și pârâții chemați în judecată. S-a mai arătat că din acțiunea introductivă de instanță nu rezultă care sunt obligațiile concrete încălcate de pârât care au produs un prejudiciu reclamantului, astfel încât acțiunea este neîntemeiată. La data de 29 august 2017 a formulat întâmpinare și pârâta Casa Națională de Sănătate, solicitând respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat. În esență, pârâta a arătat că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de actele normative edictate în domeniul sanitar, așa cum acestea rezultă din dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, dar și a legislației secundare și terțiare, respectiv Ordinele Ministrului Sănătății și Președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 și nr. 1463/1036/2016, dar și Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Aspecte procesuale privind litigiul dedus judecății Prin acțiunea formulată la data de 3 martie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună: obligarea pârâților să asigure măsurile necesare pentru tratamentul ambulatoriu profilactic la domiciliul pacientului conform vârstei; asigurarea profilaxiei pacientului și după împlinirea vârstei de 18 ani, la domiciliul său, în ambulatoriu și obligarea pârâților la a asigura reclamantului, medicamentul pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% fară vreo contribuție financiară personală a pacientului, medicamentele necesare pentru afecțiunea de care suferă. În motivarea cererii sale a arătat că a fost încadrat într-o categorie de persoane cu handicap grav, conform Certificatului de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială nr. 271/05.05.2015, emis de Comisia pentru protecția copilului, sector 5 București. Din Certificatul medical nr. 19/14.03.2016 emis de Institutul Național de Hematologie Transfuzională rezultă că reclamantul se află în evidența institutului menționat cu diagnosticul de "hemofilie tip A formă severă" și necesită tratament cu medicamentul "Factor VIII", acesta fiind prevăzut pe Lista C din H.G. nr. 720/2008. Conform Protocolului nr. 1301/20089 și Ordinului nr. 185/2015 emis de Președintele CNAS, perioadele pentru care pot fi prescrise medicamentele pentru hemofilie la tratamentul de substituție profilactică sunt de 30, 60 și 90 de zile. Trebuie subliniat că reclamantul a arătat în acțiune că medicii nu respectă dispozițiile art. 13 lit. j) din Ordinul menționat, în sensul prescrierii medicamentului pentru o perioadă de trei luni, astfel încât bolnavul este obligat să suporte condiții umilitoare și să vină în mod repetat, deși este grav bolnav și nu se poate deplasa. Astfel, medicii nu fac referate pentru aprovizionare continuă și pun viața pacienților în pericol, deoarece în cazul reclamantului, fără tratamentul adecvat, sănătatea sa este grav afectată, nu poate merge la școală și nu se poate îngriji, având nevoie, în mod constant de ajutorul altei persoane. S-a arătat în acțiune că înțelege să-și protejeze dreptul la viață, dar și la sănătate, educație și bunăstare, conform dispozițiilor Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. ii) Dispozițiile legale care reglementează dreptul la ocrotirea sănătății Înalta Curte constată că reclamantul prin acțiunea introductivă de instanță a invocat protecția dreptului la viață și la ocrotirea sănătății, conform legislației interne, atât din cea edictată în domeniul sănătății, cât și din cea civilă privitoare la familie și protecția minorilor. Relevante sub acest aspect sunt următoarele dispoziții legale: art. 34 din Constituția României, art. 61 alin. (1) din C. civ., art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004 și art. 3 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 34 din Constituție, articol situat în Capitolul II "Drepturile și libertățile fundamentale" se prevede că: " (1)Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoane se stabilesc potrivit legii." Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.: "Viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege." Potrivit art. 3 din Legea nr. 95/2006: "Protecția sănătății publice constituie o obligație a autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice." Potrivit art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004: "În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;" Cu privire la dispozițiile legale ce reglementează atribuțiile pârâților, Înalta Curte constată că acestea rezultă, în principal, din dispozițiile Legii nr. 95/2006 și Ordinul Președintelui CNAS nr. 185/2015, dar și a altor ordine și instrucțiuni emise de pârâți, invocate în cadrul apărărilor formulate în fața instanței. iii) Cu privire la obiectul acțiunii Prin acțiunea formulată în fața primei instanțe, reclamantul a solicitat, în esență, obligarea pârâților la luarea măsurilor necesare pentru asigurarea tratamentului ambulatoriu profilactic pentru boala gravă ce îi afectează sănătatea. Causa debendi (cauza acțiunii) privește dreptul la ocrotirea sănătății, conform dispozițiilor legale de drept intern, drept care a fost încălcat de către instituțiile publice din domeniul sanitar, prin ignorarea posibilității prescrierii medicamentului indicat pentru afecțiunea medicală de care suferă reclamantul pentru o perioadă de trei luni. Reclamantul a arătat în mod expres în acțiunea formulată că: "medicii nu respectă dispozițiile art. 13 lit. j) din Ordinul nr. 185/2015 emis de Ministrul Sănătății" și că "medicii nu fac referate pentru aprovizionare continuă și pun viața pacienților în pericol". În acest context, prin raportare la dispozițiile legale menționate anterior, instanța avea obligația, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a instituțiilor sanitare sau a altor persoane fizice și juridice care au atribuții legale cu privire la prescrierea medicamentelor solicitate de reclamant. În speță, acțiunea formulată de reclamant vizează încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății în ceea ce-l privește pe minorul cu handicap, astfel încât instanța trebuie să asigure remediul adecvat pentru ocrotirea unor drepturi fundamentale, așa cum sunt acestea conturate în dispozițiile constituționale, dar și prin legislația națională în domeniul sănătății. iv) Cu privire la motivarea contradictorie a instanței de fond Este întemeiată critica reclamantului că motivarea instanței de fond este contradictorie, întrucât acțiunea a fost respinsă cu motivarea inexistenței unui raport juridic direct între asigurat și pârâții chemați în judecată, precum și lipsa unor obligații concrete ale acestora, dar a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "Casarea unei hotărâri se poate cere pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;" În conformitate cu dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic, astfel cum acesta a fost dedus judecății. În acest context, dacă instanța afirmă că nu există obligații concrete în sarcina pârâților în scopul asigurării tratamentului profilactic al reclamantului - acest raționament juridic echivalează cu aprecierea că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în raportul juridic litigios. Considerentele Curții de Apel din care rezultă că nu există un raport juridic direct între asigurat și pârâții chemați în judecată și totuși respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora vin în contradicție cu dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., astfel încât motivele de recurs apar ca fiind întemeiate sub acest aspect. Trebuie subliniat că pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății nu au declarat recurs împotriva sentinței nr. 1743 din 12.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, nici în privința soluției și nici a considerentelor. Aceasta înseamnă că soluția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților se impune cu putere de lucru judecat, deoarece recursul reclamantului cuprinde critici numai în ceea ce privește respingerea pe fond a acțiunii. Așadar, în situația în care niciuna dintre părți nu a recurat soluția instanței de fond privind modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, instanța de control de judiciar nu poate modifica soluția sub acest aspect, în primul rând, pentru că nu a fost învestită cu o astfel de critică în recurs și, în al doilea rând, pentru că ar înrăutăți situația recurentului în propria cale de atac. Este adevărat că unul dintre motivele de recurs invocate de reclamant se referă la motivarea contradictorie a instanței de fond, însă trebuie subliniat că acesta constituie un motiv de casare distinct de aspectul procesual al soluționării unei excepții ce privește fondul cauzei. Cu alte cuvinte, instanța de recurs este învestită cu judecarea unei critici ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - neavând a analiza soluția privind respingerea excepției, aspect ce s-ar circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din același act normativ. Motivarea contradictorie expusă de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel încât se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare. v) Temeiul juridic al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.