ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5838/2020

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ fiscal, sub nr. x/2016, la data de 25 noiembrie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a solicitat:

- să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și să fie obligați pârâții, sub sancțiunea plății de despăgubiri către reclamant, pe fiecare zi de întârziere de 1000 RON, să elaboreze, să aprobe și să publice Protocolul terapeutic privind efectuarea tratamentului cu medicamentul Afinitor (DCI Everolimus);

- obligarea pârâților la decontarea sumei de 14.350,34 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului cu Afinitor (DCI Everolimus) pentru perioada 05 noiembrie 2016 - 04 decembrie 2016, achiziționat prin factura fiscală nr. x/04.11.2016, dată la care pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București trebuia, conform dosarului medical depus, să îi aprobe tratamentul gratuit în regim de compensare 100%;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2017, având în vedere că a intervenit decesul reclamantului, instanța de fond a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din Noul C. proc. civ., în vederea introducerii moștenitorilor în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 23 ianuarie 2018, a fost repusă cauza pe rol și s-a dispus introducerea în cauză a minorului B., prin reprezentantul său legal, C., moștenitor al defunctului reclamant A..

Prin sentința civilă nr. 553 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și a respins cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată;

- a admis excepția lipsei de obiect cu privire la primul capăt de cerere și a respins acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B., prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate;

- a obligat pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să achite reclamantului suma de 14.350,34 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului cu Afinitor, achiziționat prin factura fiscală nr. x/04.11.2016.

- a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 553 din 13 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a învederat că, în mod eronat a reținut instanța de fond că dreptul dedus judecății este un drept patrimonial ce era născut anterior decesului reclamantului A., astfel încât acest drept s-a transmis moștenitorilor.

Apreciază că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 33 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 222 și art. 224 din Legea nr. 95/2006 și nu a reținut că moștenitorul reclamantului decedat, nu justifică un interes în cauză.

Astfel, dreptul la decontarea medicamentului Afinitor în sistemul de asigurări sociale de sănătate este un drept ce se desprinde din calitatea reclamantului de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, calitate de asigurat care, la rândul ei, se desprinde din dreptul personal la sănătate, drept personal ce nu se transmite moștenitorilor.

3.2. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a învederat că lipsa calității sale procesuale pasive este justificată de faptul că medicamentul Afinitor (denumire comercială Everolimus) nu poate fi decontat de CNAS (prin casele de asigurări de sănătate) din FNUASS, în lipsa protocolului terapeutic aferent medicamentului solicitat de reclamant.

De asemenea, potrivit art. 3 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "elaborarea protocoalelor terapeutice pentru DCI-urile compensate incluse în Listă, este în sarcina Ministerului Sănătății" și, totodată, Ministerul Sănătății "aprobă, prin ordin al ministrului, protocoalele standardizate la nivel național, elaborate de Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu consultarea societăților medicale de profil".

Mai mult decât atât, conform prevederilor art. 10 pct. 4 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 pentru înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății elaborează ghidurile și Protocoalele de practică medicală, pe care le supune aprobării ministrului sănătății, comisii formate, potrivit art. 2 alin. (1) din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013, cu modificările și completările ulterioare, "din personalități ale lumii medicale sau/și din specialiști în domeniu, numiți prin ordin de către ministrul sănătății".

În ceea ce privește fondul cererii, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că la data achiziționării de către reclamant a medicamentului Afinitor, respectiv la data de 04 noiembrie 2016, era născut dreptul acestuia de a beneficia de compensare 100% a acestui medicament.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere că medicamentul solicitat poate fi prescris și decontat de FNUASS, numai dacă există protocol terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale ministerului, acest medicament nefiind acordat în prezent niciunui asigurat din România, iar CNAS nu are competențe legale de elaborare a protocoalelor terapeutice.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că legislația aplicabilă în speță, respectiv H.G. nr. 720/2008, este de strică interpretare și aplicare, nefiind posibilă eludarea sau interpretarea acestui act normativ de către niciuna din instituțiile statului sau de instanța de judecată.

În plus, recurenta-pârâtă a susținut că nu încheie contracte cu furnizorii de medicamente, în vederea eliberării și decontării acestora către asigurații din sistemul de asigurări de sănătate.

Printr-un ultim set de critici, recurenta-pârâtă a criticat dispoziția instanței de fond de obligare către reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În raport de dispozițiile art. 451 - 452 C. proc. civ., apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, iar pe de altă parte, că raportat la obiectul litigiului și la complexitatea redusă a cauzei, solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că bugetul FNUASS are o destinație precisă, reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și de Legea nr. 95/2006, iar grevarea acestuia cu obligația de a achita cheltuielile de judecată în cauză, are drept consecință o serie de aspecte cu impact negativ în ceea ce privește veniturile și procedura de gestionare a acestora.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 iunie 2018, recurentul-reclamant B., prin reprezentant legal C., a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În motivare, a învederat că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv prevederile Legii nr. 95/2006 și ale H.G. nr. 720/2008, raportat la situația de fapt dedusă judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, criticile acestuia, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Autorul reclamantului a fost diagnosticat cu cancer renal avansat II, pe partea stângă, cu metastaze osoase și metastaze locoregionale extinse ale ganglionilor limfatici, urmare a internării în Spitalul din Aachen (Germania), fiindu-i prescris medicamentul Afinitor (DCI Everolimus), care trebuia administrat fără întrerupere până la finalizarea tratamentului.

Acesta a achiziționat din surse financiare proprii medicamentul Afinitor la data de 04 noiembrie 2016, conform facturii fiscale nr. x/04.11.2016, în valoare de 14.350,34 RON (dosarul instanței de fond).

Prin H.G. nr. 566/27 iulie 2016 privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 607/09 august 2016, medicamentul Everolimus (Afinitor) a fost introdus la punctul P3, poziția 95:

"Programul Național de Oncologie".

Conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 242", iar potrivit art. 242 alin. (1) din același act normativ, "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

Având în vedere că la data achiziționării de către intimatul-reclamant, din surse financiare proprii, medicamentul Afinitor era inclus în lista Programului Național de Oncologie, aprobat prin O.M.S. nr. 944/645/2016, reclamantul avea dreptul să beneficieze de compensarea 100% a acestui medicament.

Întrucât decesul autorului reclamantului a intervenit ulterior introducerii medicamentului Afinitor în lista Programului Național de Oncologie, aprobat prin O.M.S. nr. 944/645/2016, respectiv la data de 09 decembrie 2016, în mod judicios a reținut instanța de fond că dreptul în discuție este un drept patrimonial, care s-a transmis moștenitorilor defunctului.

În consecință, în mod întemeiat au fost obligați pârâții să achite minorului B., prin reprezentantul său legal, C., moștenitor al defunctului reclamant A., conform certificatului de moștenitor nr. x/28.09.2017, suma de 14.350,34 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului cu Afinitor, achiziționat prin factura fiscală nr. x/04.11.2016.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, în cauză se justifică interesul moștenitorului defunctului A., potrivit art. 33 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 222 și art. 224 din Legea nr. 95/2006, care stabilesc categoriile de persoane care au calitatea de asigurat al sistemului de asigurări sociale de sănătate, nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Criticile privind soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, sunt neîntemeiate.

În fapt, reclamantul a supus cenzurii instanței un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în temeiul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, respectiv refuzul aprobării și publicării Protocolului terapeutic privind efectuarea tratamentului cu Afinitor, precum și repararea prejudiciului cauzat, constând în contravaloarea sumei achitate pentru achiziționarea medicamentului.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică, are în principal următoarele atribuții și responsabilități: "aprobă, prin ordin al ministrului, protocoalele standardizate la nivel național, elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, cu consultarea societăților medicale de profil;".

Conform art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008: "În aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) și norme metodologice privind implementarea acestora".

Prin urmare, recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au atribuții în elaborarea și aprobarea protocolului terapeutic, astfel că, în raport de solicitările deduse judecății, cadrul procesual a fost în mod corect stabilit, Casa Națională de Asigurări de Sănătate având calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, se constată că recurenta-pârâtă nu neagă înscrierea medicamentului Afinitor pe Lista denumirilor comune internaționale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate curative în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și, implicit, dreptul reclamantului decedat la compensarea 100% a acestui medicament, ci, învederează, în esență, rațiuni de ordin administrativ, respectiv neelaborarea protocolului terapeutic de către celelalte autorități pârâte chemate în judecată.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că neelaborarea protocolului terapeutic de către autoritățile pârâte care au atribuții în acest sens, nu este de natură să excludă răspunderea recurentelor-pârâte.

Fiind titularul unui drept patrimonial născut anterior achiziționării de către reclamantul decedat, din fonduri proprii, a medicamentului Afinitor, de care acesta nu a beneficiat în contextul neelaborării protocolului terapeutic de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Sănătate, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamantul avea un drept corelativ la repararea prejudiciului cauzat.

În consecință, soluția instanței de fond privind obligarea pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate la achitarea, către moștenitorul defunctului reclamant A., a sumei de 14.350,34 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului cu Afinitor, este legală și temeinică.

În ceea ce privește soluția de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 453 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dovada cheltuielilor de judecată achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, o reprezintă chitanța nr. x/25.11.2016, emisă de Poșta Română, care se regăsește la dosarul instanței de fond.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, se reține că potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (4) din C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar nu poate fi micșorat de instanța de judecată.

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. sunt fără echivoc și reglementează obligația părții care pierde procesul la plata cheltuielilor de judecată, neavând relevanță calitatea părții de autoritate publică și nici modul în care este bugetată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 553 din 13 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2020.