ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2022

Ședința publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea acestora la compensarea tratamentului cu Everolimus (Afinitor), prescris de medicul curant oncolog;

- decontarea facturilor fiscale prin care a cumpărat medicamentul din banii săi;

- comunicarea măsurii luate față de funcționarul care nu a soluționat cererea în termenul prevăzut de lege;

- plata unei daune morale de 10.000 de RON.

În motivarea acțiunii reclamantul arată, în esență, că a fost diagnosticat în anul 2015 cu "tumoră neuroendocrină pancreatică - cu determinări secundare hepatice" iar din anul 2018 i s-a prescris, de către medicul curant de la IRO Iași, medicamentul Everolimus (Afinitor). Medicamentul se află pe lista medicamentelor compensate, dar nu raportat și la codul bolii reclamantului, acesta fiind nevoit să îl cumpere la prețuri de aproximativ 3000 euro/lună. Deși a solicitat pârâților, în luna octombrie 2018, să includă în lista medicamentelor compensate acest medicament și pentru pacienții cu tumori neuroendocrine, până la data promovării acțiunii nu a primit niciun răspuns. Solicită admiterea acțiunii.

Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului - raportat la refuzul survenit de la autorități centrale și nu locale - și excepția lipsei calității procesuale pasive - raportat la lipsa atribuțiilor sale în gestionarea FNUASS.

Prin sentința nr. 1115/C.A./10.09.2019 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, și s-a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2019, la data de 25.09.2019.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar exercitat de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin sentința nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligând pârâtul la soluționarea petiției formulate de reclamant și înregistrată la ministerul pârât sub nr. x/17.10.2018, respingând celelalte capete de cerere.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat " apel" pârâtul Ministerul Sănătății, în temeiul art. 466 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind din C. proc. civ., republicată, solicitând admiterea apelului și desființarea în parte a hotărârii privind cele dispuse de către instanță referitor la pârâtul Ministerul Sănătății.

Apărările formulate în cauză

Împotriva cererii de apel formulate de pârâtul Ministerul Sănătății intimații nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a căii de atac

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, în temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 11.05.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata căii de atac promovate de pârâtul Ministerull Sănătății la data de 22.03.2022, la acel moment procesual cauza fiind amânată pentru data de 17 mai 2022, urmare a cererii de reexaminare formulată de pârât împotriva locului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În ședința publică de la acest termen de judecată, Înalta Curte, față de calea de atac intitulată de pârâtul Ministerul Sănătății, " apel" și întemeiată pe dispozițiile art. 466 C. proc. civ., având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, califică cererea acestuia ca fiind recurs, iar nu apel, termenul de exercitare fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității promovării recursului, față de data înregistrării acestuia la instanța de fond - 31.12.2019, în condițiile în care ultima zi legală pentru promovarea căii de atac a fost 27.12.2019, raportat la data comunicării către recurentul-pârât a sentinței de fond - 11.12.2019.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, pe fondul recursului, Înalta Curte va analiza cu prioritate dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

În ce privește calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., vor fi aplicate dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte reține că sentința nr. 136/2019 din 30.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 11.12.2019, conform Dovezii de înmânare atașată la dosarul instanței de fond. Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 27.12.2019, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

În cauză, cererea de "apel" a fost înregistrată la instanța de fond la data de 31.12.2019, conform ștampilei aplicate de Registratura Curții de Apel Iași pe prima pagină a cererii, atașată la dosar, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., plicul ce a însoțit cererea de apel neavând aplicată nici o ștampilă a poștei sau a vreunei firme de curierat, de aici desprinzându-se concluzia că cererea a fost adusă prin reprezentat la instanță și înregistrată în aceeași zi.

Se constată, așadar, că recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 31.12.2019, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 27.12.2019.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" precum și dispozițiile art. 489 alin. (1) din același act normative, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Se constată, așadar că, aceste norme instituie în sarcina recurentului obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atrăgând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității acestuia.

În cauză, astfel cum s-a reținut anterior, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv declarat, aplicându-se astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din exercitarea dreptului de exercitare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, ca tardiv declarat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.