ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2025

HOTĂRÂRE
10.04.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la 8 aprilie 2024, sub nr. de dosar x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, a solicitat:

- în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Everolimus (denumire comercială Afinitor) pentru indicația terapeutică Limfom Hodgkin;

- în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Prin sentința nr. 120 din 10 mai 2024, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 120 din 10 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea judecării.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimatul-pârât Ministerul Sănătății prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, urmând să constate că recursul declarat de reclamantă este nul, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale amintite.

În speță, prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că reclamantul nu s-a adresat autorităților pârâte cu o cerere în raport cu care să poată fi dedus judecății un refuz nejustificat de soluționare sau o nerezolvare în termenul legal, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, recurentul-reclamant a clamat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a formula veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care să arate în ce constă, în concret, nelegalitatea acesteia, raportat la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii, pentru a putea fi încadrate în textul de lege precizat, care, prin urmare, a fost invocat, exclusiv, în mod formal.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nemotivat al căii de atac, acesta limitându-se să menționeze faptul că a îndeplinit procedura prealabilă în cauză, adresându-se pârâților cu o cerere prin care a solicitat ceea ce a cerut și prin acțiunea formulată, fără a depune și dovezi în sensul celor expuse. În concret, recursul formulat nu cuprinde decât argumente care privesc fondul cauzei și care nu pot fi analizate în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, întrucât nu au natura unor argumente ce țin de legalitate, ce pot fi invocate în calea de atac a recursului.

Așadar, se constată că recursul nu conține motive care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în susținerea căii de atac exercitate, reclamantul neformulând critici concrete de nelegalitate la adresa sentinței atacate. Or, față de rigorile ce caracterizează calea de atac a recursului în actuala reglementare, modalitatea de redactare a cererii formulate de recurentul-reclamant nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

În aceste condiții, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului exercitat de reclamant.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același cod, va constata nul recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 120 din 10 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2024
Ședința publică din data de 2 octombrie 2024 Asupra cererilor de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe ro
ÎCCJ 2024-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1827/2024
tei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar al intimatei-reclamante vizează, în principal, obligarea pârâț
ÎCCJ 2025-01-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2025
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de ordonanța președințială înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2316/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a
ÎCCJ 2024-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1436/2024
Ședința publică din data de 13 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregis
Sursă