ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 689/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată că:

Prin sentința civilă nr. 516

din 19 mai 2006 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 632/2006, a

fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele G.A., P.T., S.I., Ț.E. și

V.N., având ca obiect anularea H.G. nr. 1190 din 10 octombrie 2005 și obligarea

acestuia să emită o nouă hotărâre care să respecte dispozițiile legii și ale

sentinței civile nr. 47 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, în sensul stabilirii unor despăgubiri echivalente a 100 de solde actualizate pentru

fiecare dintre reclamante.

A fost admisă cererea de

intervenție formulată de M.A.N. în interes propriu, în calitate de

contrasemnatar al hotărârii atacate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că legea cadru care reglementează dreptul la despăgubiri al

reclamantelor, în calitatea lor de urmașe ale cadrelor militare decedate în

accidentul aviatic din 9 iulie 1997, este Legea nr. 80/1995 care prevede, la

art. 21 alin. (2) că stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se acordă

cadrelor devenite invalide sau urmașilor celor decedați se face prin hotărâre

de guvern, fără ca legea să prevadă un anumit cuantum.

Ca urmare, a apreciat

instanța că stabilirea cuantumului despăgubirilor intră în atribuțiile

guvernului, neputând fi cenzurat de către instanță.

A statuat instanța că

hotărârea atacată nu încalcă sentința prin care guvernul a fost obligat să

emită hotărârea de acordare a despăgubirilor, întrucât acea sentință nu

stabilește și un cuantum al despăgubirilor egal cu 100 de solde actualizate,

așa cum pretind acum reclamantele.

A reținut instanța că nu

există o încălcare a principiului egalității în drepturi instituit de art. 16

din Constituție, invocată de reclamante, întrucât în alte hotărâri ale

guvernului au existat situații juridice diferite și criterii concrete pe baza

cărora acesta a stabilit despăgubirile pentru fiecare categorie în parte.

În fine, a constatat

instanța că nu există dispoziție legală care să determine modul de calcul al

despăgubirilor în situații precum cea în cauză.

Împotriva acestei sentințe

au declarat în termen recursul de față reclamantele, cererea fiind legal

timbrată.

recurentele critică în primul rând admiterea cererii de intervenție a M.A.N.,

considerând că simpla calitate de contrasemnatar al hotărârii guvernului a

acestuia nu-i justifică și calitatea procesuală, deoarece este posibil ca

despăgubirile să nu fie suportate din bugetul ministerului, ci să fie plătite

din alte fonduri.

instanța a respins acțiunea în mod greșit pe motiv că ar exista autoritate de

lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 47/2005 a Curții de Apel

Craiova, deoarece nu există identitate de temei juridic și obiect al acțiunii,

ci doar identitate de părți.

În legătură cu acest aspect,

susțin recurentele că există o contradicție între hotărâri, în sensul că întâi

reține că în prima acțiune ele nu ar fi solicitat despăgubiri de valoare a 100

de solde actualizate, iar apoi constată identitatea de obiect.

deși au invocat excepția de neconstituționalitate a H.G. nr. 1190/2005,

instanța, încălcând Legea nr. 554/2004, a refuzat să trimită cauza la Curtea Constituțională, considerând că se poate pronunța asupra unei astfel de excepții și

susținând că există diferență de situații juridice și de criterii concrete de

stabilire a despăgubirilor.

Guvernul României a identificat un criteriu obiectiv care să justifice

caracterul cert al prejudiciului suferit de urmașii cadrelor militare decedate

în timpul și din cauza serviciului în acțiuni militare, dovada fiind H.G. nr.

0435/1992 și H.G. nr. 0846/1996, care stabilesc despăgubiri prestabilite ca

sume forfetare, sub forma unui număr de solde lunare brute ale fiecărui militar

decedat.

Arată recurentele că

„forfetar” înseamnă un preț dinainte stabilit, iar atributul stabilirii lui,

sub forma unui număr de solde lunare brute, revine Guvernului și M.A.N., fiind

întemeiat pe ideea de „riscuri previzibile” la care sunt supuși militarii în

misiunile la care participă, având atribuții care exced îndatoririlor ce țin de

îndeplinirea serviciului militar, în care misiunea e ordonată, iar militarul

obligat să execute.

susțin recurentele că, la 9 iulie 1997, cadrelor militare de la A.M.C. li s-a ordonat să participe la o misiune care nu le intra în atribuții: omologarea

seriei zero a unei muniții de război, produsă de U.M.M., precum și a

ejectorului adecvat acestei muniții, produs de F.A.C. Susțin recurentele că din

acest motiv accidentul de la aeroport a fost încadrat de Subcomisia de

protecție a muncii ca accident colectiv de muncă în sarcina U.M.M., iar nu ca

accident de aviație, deși a avut efecte catastrofale (16 morți și 2 răniți,

distrugerea aeronavei).

solicitat despăgubiri în valoarea a 100 de solde lunare brute, având în vedere

cuantumul stabilit și acordat în situații similare.

drept, ca temei al pretențiilor lor: Legea nr. 35/1990 privind statutul

personalului aeronautic din aviația militară art. 49; H.G. nr. 0435/1992 art.

16; Legea nr. 80/1995 art. 21; H.G. nr. 0846/1996 art. 1 lit. d); Legea nr.

70/1997 art. 1 și 3; Ordinul nr. M/55 din 20 iulie 1997 al M.A.N.; H.G. nr.

1135/2000; H.G. nr. 1350/2000, ultimele două ca hotărâri individuale ilustrând,

în opinia recurentelor, tratamentul discriminatoriu care li s-a aplicat lor.

instanța de fond nu a cenzurat nelegalitatea hotărârii atacate, neobservând că

la nivel de grup li s-au acordat 100 de solde actuale, dar la nivelul lunii

iulie 1997, iar nu actuale la data emiterii hotărârii sau la data plății

(decembrie 2005).

recurentele că prin abrogarea H.G. nr. 0435/1992 s-a creat un vid legislativ

parțial, acoperit doar de art. 21 din Legea nr. 80/1995, care e inclus la

secțiunea „drepturi”, ca urmare drepturile trebuie reglementate, iar nu lăsate

la apreciere, precum recompensele.

Recursul nu se fondează.

s-a întemeiat, din punct de vedere juridic, pe intervenția M.A.N., ci pe

argumente de legalitate a hotărârii de guvern atacate.

Pe de altă parte, din punct

de vedere al tehnicii juridice, în măsura în care intervenția susținea

legalitatea hotărârii, ea trebuia admisă pe cale de consecință la respingerea

acțiunii, căci soluția contrară ar fi generat o contradicție logică.

acțiunea pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, ci a constatat doar

că, în executarea dispozitivului sentinței nr. 47/2005 a Curții de Apel

Craiova, Guvernul a emis o hotărâre de acordare a despăgubirilor.

Constatarea instanței de

fond este corectă asupra legalității acestei hotărâri, întrucât, în lipsa unui

text de lege care să stabilească un criteriu obiectiv expres de stabilire a

despăgubirilor și în lipsa unui asemenea criteriu stabilit judecătorește, prin

sentința nr. 47/2005, nu se poate pretinde că hotărârea trebuia să stabilească

despăgubirea ca „echivalent a 100 de solde actualizate”.

Câtă vreme o asemenea

obligație concretă nu izvora nici din lege, nici din titlul executoriu în baza

căruia s-a emis hotărârea, nu se poate constata că Guvernul ar fi acționat

discreționar, prin abuz de putere și nici că ar fi refuzat nejustificat

soluționarea cererii reclamantelor.

Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată numai cu

privire la legi sau ordonanțe, nu și în privința hotărârilor guvernului.

guvernului invocate de recurente, nr. 0435/1992 și 0846/1996 nu sunt incidente

în cauză, primul fiind abrogat la data emiterii hotărârii atacate, cel de-al

doilea având caracter individual.

Și chiar dacă, în principiu,

ele ar fi putut constitui un model de stabilire a despăgubirilor forfetar,

modelul oferit de ele nu era obligatoriu, nefiind statuat printr-o lege.

Pe de altă parte, în speță

nu sunt puse în discuție, nefăcând obiectul cauzei, raporturile specifice de

subordonare existente în cadrul serviciului militar și nici „riscurilor

previzibile”.

Problema esențială în speță

este dacă pentru Guvern există un izvor legal al obligației de a stabili

despăgubirile într-un anumit mod și anume în modul pretins de reclamante. Or,

un asemenea izvor nu există, iar sentința nr. 47/2005 ca sursă unică a

obligației guvernului nu statuează asupra unui criteriu obiectiv de calculare a

despăgubirilor.

împrejurările accidentului aviatic care justifică acum acordarea despăgubirilor

nu fac obiectul cauzei de față.

legal de stabilire a despăgubirilor, recurgerea la modalitatea de acordare a

lor în situații similare nu are relevanță juridică, actele individuale neputând

fi extinse ca aplicabilitate.

de recurente nu sunt incidente în speță cu excepția art. 21 din Legea nr.

80/1995 care însă nu prevede un criteriu obiectiv de stabilire a

despăgubirilor, ci acordă această prerogativă Guvernului României.

Legea nr. 70/1997, nu se

poate aplica în speță, ea fiind aplicabilă soldaților și gradaților din M.A.N. aflați

în misiune în cadrul unor forțe internaționale.

prin Legea nr. 80/1995 nu este prevăzut un criteriu de stabilire a

despăgubirilor, iar în sentința nr. 47/2005 nu s-a recunoscut criteriul pretins

de reclamante, nu se poate constata că H.G. ar fi nelegală.

prevăzute în principiu de art. 21 din Legea nr. 80/1995 reprezintă un drept al

moștenitorilor militarilor decedați, este atributul exclusiv al guvernului de a

stabili aceste despăgubiri, astfel cum prevăd chiar dispozițiile art. 21. Din

text nu rezultă însă dacă legiuitorul a înțeles ca guvernul să stabilească

printr-o hotărâre cu caracter normativ un criteriu general valabil de stabilire

a despăgubirilor ori să emită hotărâri cu caracter individual pentru fiecare

situație sau caz concret în parte.

Această lacună a legii nu

poate fi însă sancționată în cauza de față, având ca obiect anularea unui act

individual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.A., P.T., S.I., Ț.E. și V.N., împotriva sentinței nr. 516 din 19 mai 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2007.