ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5307/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5307/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 757 din 7 noiembrie

2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 7292/117/2006 s-a admis în

parte plângerea formulată de petenții V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva pârâților

Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

și, în consecință, s-a anulat în parte Dispoziția nr. 2444 din 17 iulie 2006

emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

S-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 971 mp teren identificat în planul de

situație aflat la fila 112, ca fiind între punctele A-B-C-D-E-F-G-H-J-K-M-L,

respectiv:

- 109 mp din nr. top

AA, BB, din C.F. CC Cluj;

- 373 mp din nr. top

DD din C.F. EE Cluj;

- 299 mp din nr. top

FF din C.F. EE Cluj;

- 190 mp din nr. top

GG, din C.F. EE Cluj, conform expertizei efectuate de ing. G.T. și care face

parte integrantă din hotărâre.

S-a dispus acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 1.709 mp

teren.

S-au menținut

dispozițiile în ce privește art. 2 - 5.

S-a respins cererea

privind acordarea unui alt teren în compensare.

S-a respins cererea

privind acordarea de despăgubiri pentru instalații și împrejmuire.

S-a respins cererea

privind stabilirea servituții de trecere.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut faptul că petenții au notificat Primăria

Municipiului Cluj-Napoca, la data de 20 iunie 2001, solicitând restituirea în

natură și respectiv măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu nr.

top. GG, FF și DD - teren în suprafață totală de 2.484 mp și pentru drumul de

servitute cu nr. top. AA și BB în suprafață de 196 mp. Suprafața solicitată în

natură a fost de 792 mp, iar pentru diferența de 1.692 mp, ocupată de blocuri,

trotuare și construcții s-au solicitat despăgubiri. Totodată, au fost pretinse

despăgubiri și pentru instalațiile încorporate în sol, respectiv pentru

împrejmuirea preluată.

Prin Dispoziția nr.

2/444 din 17 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 238 mp, situată pe str. D., sub condiția

restituirii sumei reprezentând despăgubiri acordate la expropriere,

actualizate. Pentru restul terenului expropriat - în suprafață de 2.442 mp -

s-au propus despăgubiri, acordate în condițiile legii speciale.

În urma analizei

probelor administrate în cauză (înscrisuri, proba cu expertiza tehnică judiciară),

tribunalul a apreciat că varianta propusă de expert, respectiv restituirea în

natură a suprafeței de 971 mp teren neafectat de construcții și instalații,

liber de orice sarcini și în limitele arătate de expert, este cea corectă și

reală.

Varianta în care s-a

propus restituirea suprafeței de 1.038 mp nu este obiectivă și reală pentru că

în această variantă punctele D-E se identifică cu traseul conductei de gaz și

canalizare, iar punctele E-F au fost trasate artificial pentru a mări frontul

la stradă al parcelei.

Este fără îndoială că

terenul a fost preluat abuziv, este situat în intravilan și nu a fost restituit

până în prezent.

Susținerile pârâtului

privind existența unui punct gospodăresc pe terenul solicitat nu au fost

dovedite.

În ce privește

apartenența terenului la domeniul public, această împrejurare nu împiedică

restituirea în natură, având în vedere data la care imobilul a fost cuprins în

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public.

În ceea ce privește

terenul în suprafață de 1.709 mp, care nu poate fi restituit în natură, pentru

acesta instanța a decis acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,

iar sub acest aspect prevederile cuprinse la art. 2 - 5 din dispoziția atacată

au fost menținute.

Instanța a considerat

că cererea petenților privind acordarea unui alt teren în compensare nu poate

fi primită, întrucât parcela solicitată are o suprafață mult mai mare decât

suprafața nerestituită în natură, iar pârâtul, ca proprietar al imobilului, nu

a optat pentru această modalitate, conform copiei anunțului făcut de Primăria

Cluj-Napoca.

Petenții au solicitat

și despăgubiri pentru instalația de apă, canalizare, două cămine de vizitare și

gardul demolat.

Această cerere s-a

considerat și ea neîntemeiată deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la măsuri

reparatorii pentru imobilele preluate și care, conform art. 6, înseamnă

terenuri cu sau fără construcții, dar și bunurile mobile devenite imobile prin

încorporare în aceste construcții.

Reclamanții nu au

formulat o cerere expresă pentru crearea unei servituți de trecere spre terenul

restituit în natură, dar din conținutul motivelor dezvoltate - punctul C

rezultă că se solicită o asemene servitute.

Prin aceeași

expertiză s-a arătat că servitutea de trecere din str. D. către terenul ce a

fost întotdeauna în proprietatea reclamanților face obiectul Dosarului

4036/2006 al Tribunalului Cluj, dosar în care s-a propus și o servitute către

terenul ce urmează a fi restituit în natură.

Întrucât reclamanții

nu au formulat o cerere expresă privitoare la stabilirea unui drept de

servitute de trecere, soluționarea acesteia urmează să se facă într-un dosar

distinct.

Prin Decizia civilă

nr. 102/R din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosar nr.

7292/117/2006, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanții V.G.V., V.F.,

V.R.M., a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că au fost

obligați pârâții să propună acordarea unor despăgubiri reclamanților în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru următoarele bunuri:

instalația de apă, instalația de canalizare, două cămine de vizitare și gard

din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat

administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat în C.F. HH cu nr. top GG, FF,

DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere.

Au fost păstrate

celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a respins ca

nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contra

aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Corespunde realității

faptul că prin notificarea formulată la data de 20 iunie 2001 și înregistrată

cu nr. 213/2001, reclamanții V.G., V.F.A. și V.R.M., în calitate de moștenitori

ai defunctului proprietar tabular V.F., au solicitat măsuri reparatorii

aferente terenurilor preluate în mod abuziv de stat, respectiv: 2.484 mp teren

identificat cu nr. top. GG, FF și DD și 196 mp teren identificat cu nr. top. AA

și BB, având categoria de folosință "drum de servitute". Reclamanții

au precizat că solicită restituirea în natură a parcelei libere de construcții,

în suprafață de 792 mp și despăgubiri bănești pentru diferența rămasă, precum

și pentru instalațiile și gardul, care au fost preluate împreună cu terenul,

după cum urmează: instalația de apă (48 ml), instalația de canalizare (48 ml),

cămine de vizitare în incinta imobilului (2 buc.), gard din lemn (105 ml),

edificat în partea estică a terenului.

La data de 26 august

2005, reclamanții au trimis o nouă notificare, prin care au solicitat

restituirea în natură a suprafeței de 992 mp și despăgubiri bănești aferente

diferenței de teren, instalațiilor de apă, canalizare și gardului din lemn.

Prin Dispoziția emisă

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu nr. 2444 din 17 iulie 2006 s-a dispus

restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de

238 mp, situat administrativ în str. D., evidențiat în C.F. HH, cu nr. top. GG,

FF, DD, AA și BB. Totodată, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale, respectiv Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferența

de 2.442 mp teren din totalul suprafeței de 2.484 mp teren, preluat de stat

prin expropriere.

Actele de stare

civilă anexate notificării, precum și extrasele de carte funciară fac dovada

indubitabilă a calității reclamanților, aceea de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a existenței și întinderii

dreptului de proprietate pe care autorul comun al acestora l-a avut asupra

imobilului teren cu privire la care se pretind măsuri reparatorii.

Prin raportul de

expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de ing. expert G.T. s-a

concluzionat că este liberă și susceptibilă de restituire în natură o suprafață

de 971 mp teren, din totalul corpului de proprietate pretins a fi restituit, pe

acest teren fiind amplasate garaje în construcție provizorie, o parte din

traseul rețelei electrice și a celui de canalizare, traseu care poate însă fi

modificat, o alee betonată și o bordură din beton.

Prima instanță a

făcut o judicioasă aplicare a textelor normative, apreciind în mod temeinic că

este posibilă restituirea în natură a unei suprafețe determinate de 971 mp

teren, ocupată exclusiv de garaje, respectiv construcții demontabile în

înțelesul legii, în jurul cărora există o alee betonată.

Este adevărat că

expertul a reținut faptul că parcela identificată pentru a putea fi restituită

în natură este afectată de o porțiune din traseul liniei electrice și al

rețelei de canalizare, pe o porțiune scurtă, însă acesta nu reprezintă un

impediment real pentru o restituire în natură, fiind posibilă modificarea

traseului indicat.

Cu referire la

servitutea de trecere, în mod corect tribunalul a constatat că reclamanții nu

au formulat o cerere expresă în acest sens, cerere care de altfel ar avea

caracterul unei acțiuni de drept comun de natură să atragă competența unei alte

instanțe, nicidecum a secției civile a tribunalului, învestită printr-o normă

imperativă de competență specială. Se reține totodată împrejurarea că

stabilirea unui drept de trecere face obiectul Dosarului civil nr. 4036/2006,

în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Cluj.

Prima instanță a omis

însă a se pronunța cu privire la pretențiile reclamanților referitoare la

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru instalațiile și

împrejmuirea, preluate odată cu terenul, deși o astfel de cerere a fost

formulată prin notificare.

În aceste

circumstanțe, instanța de apel a procedat la o suplimentare a probatoriului,

reclamanții justificându-și pretențiile prin înscrisuri și declarația

martorului A.I. Astfel, potrivit foii de sarcini a colii funciare nr. HH Cluj,

sub C+2 s-a înscris un drept de ipotecă asupra porțiunii de sub B 4 a

proprietarului V.F., în favoarea Uzinelor de Apă și Canalizare ale Municipiului

Cluj, pentru suma de 320 RON taxă de apă și canal, planurile de situație,

detaliul gardului și detaliu de montare a apometrului, relevă cu certitudine

faptul că imobilul a beneficiat de instalațiile de apă și canalizare, fiind

totodată împrejmuit cu un gard.

Martorul A.I. a

declarat în fața instanței că a deținut un imobil în vecinătatea celui care a

aparținut reclamanților și cunoaște faptul că la data preluării prin

expropriere, terenul în litigiu era împrejmuit parțial, la frontul de la stradă

existând un gard din lemn, respectiv construit din stâlpi din lemn și șipci, pe

o lungime de cel mult 40 ml. De asemenea, o porțiune a curții era împrejmuită

pe două laturi cu un gard din lemn, cu o lungime de aproximativ 20 x 2 ml.

Martorul a arătat că

imobilul avea instalație de apă, instalație de canalizare și cămin de vizitare,

iar după preluare gardul a fost rupt și ars, astfel încât nu s-a putut recupera

nimic din materialul lemnos și nici din materialele încorporate în instalațiile

de apă și canalizare.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, prin imobile, în

sensul acestei legi, se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, precum și

bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. Măsurile reparatorii privesc

și instalațiile preluate odată cu imobilul, indiferent de destinația acestuia.

Reclamanții sunt

așadar îndreptățiți la măsuri reparatorii aferente instalațiilor de apă și

canalizare încorporate în imobilul teren preluat de stat prin expropriere,

precum și gardului împrejmuitor, construit din lemn, atâta timp cât au dovedit

cu certitudine existența acestor bunuri la momentul preluării terenului de

către stat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul, iar prin Decizia civilă nr.

5209 din 6 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul

declarat împotriva Deciziei civile nr. 102 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel

Cluj, care a fost casată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Instanța de recurs a

reținut în esență că expertiza efectuată în cauză și schița terenului în

litigiu aflat în dosarul administrativ constituit la nivelul unității

administrativ-teritoriale sesizate cu notificarea, nu lămuresc, în raport de

normele aplicabile raportului juridic litigios, existența/inexistența în cauză

a unui impediment la restituirea bunului în natură și eventual, parte care

poate fi restituită în natură în măsura în care s-ar constata ca reală

susținerea pârâtului privind imposibilitatea de restituire a bunului, în tot

sau în parte.

În considerarea celor

arătate, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probațiunii, inclusiv completarea

lucrării de expertiză tehnică în vederea determinării cu rigurozitate a

terenului liber ce poate fi restituit în natură, în accepțiunea legii speciale,

scop în care vor fi solicitate și relații corespunzătoare de la instituțiile ce

dețin rețelele de cablu menționate privind posibilitatea translatării acestora

și limitele acestei translații.

Prin decizia de

casare s-a impus a se verifica și celelalte susțineri ale pârâtului potrivit

cărora pe terenul restituit s-ar afla platforma betonată mare, care are

destinația de punct gospodăresc, aspect ce nu a fost supus dezbaterii în cauza

dedusă judecății, deși a fost invocat, precum și celelalte critici privind

greșita acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea

despăgubirii pentru bunurile mobile considerate imobile prin destinație,

susținerile privind includerea acestora în despăgubirea acordată la momentul

exproprierii, ca și aptitudinea acestora de a se încadra în categoria

menționată în raport de prevederile art. 468 C. civ., care reglementează

bunurile "imobile prin destinație".

În rejudecare,

dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1611/33/2009.

Prin Decizia nr.

277/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale pentru minori și de familie, a admis în parte apelurile

declarate de reclamanții V.G.V., V.F., V.R.M. și de pârâtul Primarul Municipiului

Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 757 din 7 noiembrie 2007 a

Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca să dispună restituirea în natură către

reclamanți a terenului situat în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial în

C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, potrivit expertizei

întocmite în cauză de expert G.T., care se identifică cu:

- 200 mp din număr

top GG, din C.F: EE Cluj-Napoca

- 359 mp din număr

top FF, din C.F. EE Cluj-Napoca

- 365 mp din număr

top DD, din C.F. EE Cluj-Napoca

-114 mp din număr top

AA, BB, din C.F. CC Cluj-Napoca, mai puțin suprafața de 10 mp necesară

exploatării liniei electrice de 10 kv și cea de 6 mp necesare liniei de IP evidențiate

pe schița de la fila 200 apel rejudecare cu linia de culoare albastră,

respectiv culoare galbenă, cu o lățime de 0,1 m pe teren, terenul restituit în

natură reclamanților având suprafața totală de 1.022 mp.

A obligat pârâtul

Primarul Municipiului Cluj-Napoca să propună acordarea de despăgubiri

reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru restul

suprafeței de 1.658 mp din terenul înscris inițial în C.F. HH Cluj-Napoca cu

număr top GG, FF, DD, AA, BB.

A obligat pârâtul să propună

acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, în valoare de 33.225 RON și pentru următoarele bunuri: instalația de

apă, instalația de canalizare, două cămine de vizitare și gard din lemn,

încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat

administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial în C.F. HH

Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile

încasate la expropriere.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate.

A obligat pârâtul să

plătească reclamanților suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în

apel.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Conformându-se

îndrumărilor date prin decizia de casare, instanța de rejudecare a dispus

efectuarea unor adrese către deținătorii rețelelor de utilități care

traversează terenul în litigiu, către pârât pentru a comunica situația

platformei betonate și a punctului gospodăresc amplasat pe teren, precum și

întocmirea unor suplimente la rapoartele de expertiză inițiale, care să ia în

considerare răspunsurile comunicate de către furnizorii de utilități, care

dețin cabluri subterane.

S-a reținut că din

răspunsul comunicat de către SC C.A.S. SA reiese că rețeaua de canalizare

existentă pe terenul din litigiu nu face parte din rețeaua publică de

canalizare, ci este parte componentă a canalizării interioare, proprietate

privată, iar din punct de vedere tehnic poate fi mutată pe un alt traseu.

Totodată, din conținutul acestui răspuns rezultă că raportat la dispozițiile

art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, din punctul de vedere al furnizorului de

apă/canalizare, terenul este susceptibil de restituit în natură.

Potrivit răspunsului

furnizat de către SC F.D.E.E.T.N., pe terenul în litigiu există rețele

electrice și echipamente energetice care pot fi mutate în condițiile art. 41

alin. (7) din Legea nr. 13/2007, arătându-se totodată că pentru linia electrică

aflată în proprietatea acestei societăți - 0,4 Kv, trasată cu linie albastră pe

schița de la fila 200 - este necesar un culoar pentru exploatare de 0,1 m.

În ceea ce privește

aleea betonată, platforma de parcare, precum și platforma pentru punctul

gospodăresc, pârâtul a arătat că aceste dotări au fost executate o dată cu

blocurile și le deservesc pe acestea.

Referitor la aceeași

platformă betonată, s-a arătat că aceasta constituie singurul acces auto în caz

de forță majoră, singurul acces pentru intervențiile necesare efectuării de

reparații la fațadele nordică și vestică a blocului nr. 90, singurul acces la

grupul gospodăresc și accesul auto și pietonal la proprietățile private,

situate din punct de vedere administrativ pe str. U., respectiv D.

S-a arătat totodată

că planurile de sistematizare întocmite pe terenurile expropriate nu au

prevăzut și nu prevăd construcții provizorii, prin urmare, garajele construite

nu au fost prinse în planurile de sistematizare.

Referitor la

planurile de sistematizare originale, prin același răspuns pârâtul a arătat că

nu le deține.

Același răspuns - în

sensul că nu deține planul inițial de sistematizare elaborat înainte de anul

1989, pentru zona Cartierului G., în care este situat și imobilul de pe str. D.

- a fost comunicat și de către Direcția de Urbanism și Dezvoltare Urbană din cadrul

Primăriei Mun. Cluj-Napoca, de către Consiliul Județean Cluj, care a arătat că

decretul de expropriere care a operat în zonă nu conține planuri de

sistematizare și nici alte planșe din care să reiasă dacă în zona respectivă

erau prevăzute locuri de parcare.

Tot în considerarea

celor statuate prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unui supliment al

raportului de expertiză de evaluare a bunurilor mobile, imobile prin

destinație, precum și a terenului cu luarea în considerarea acelorași bunuri.

Din coroborarea

probelor administrate reiese că în absența planurilor inițiale de sistematizare

este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 1.038 mp teren, potrivit

completării la raportul inițial de expertiză tehnică judiciară, diminuată cu

suprafețele de 10, respectiv 6 mp necesare exploatării celor două linii

electrice - IP și 0,4 Kv.

La alegerea acestei

variante instanța de apel a luat în considerare completarea la raportul inițial

de expertiză tehnică judiciară întocmită în apel, în cadrul căreia expertul a

explicat de unde provine diferența de suprafață de teren între cele două

rapoarte de expertiză. Inițial, expertul a propus restituirea în natură a

suprafeței de 971 mp, variantă agreată de către prima instanță, însă, ulterior,

printr-o completare a propus spre restituire suprafața de 1.038 mp, justificând

această diferență prin următoarele aspecte, considerate ca pertinente de către

instanța de apel: existența în plus a unei suprafețe de 13,18 m reprezentând

distanța între pct. 147 - 146 de pe schiță, ambele aflate pe colțuri; existența

în plus unei suprafețe de 1,36 mp între pct. C și D; a unei suprafețe de 1,05

mp între pct. A și B, distanța H-L de 51,74 ml și distanța L - 147 de 52,80 m,

corespunzătoare planului conform C.F.

Întrucât prin scăderea

din această suprafață liberă de 1.038 mp a traseului necesar exploatării și

întreținerii celor două linii electrice, rămâne în final o suprafață liberă de

1.022 mp, doar cu privire la aceasta, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 se va dispune restituirea în natură.

Pentru diferența de

teren cu privire la care restituirea nu este posibilă, fiind ocupat de

blocurile edificate în urma exproprierii și suprafețele de teren necesare

exploatării acestora, însumând 1.658 mp (cu includerea suprafeței totale de 16

mp necesară exploatării celor două linii electrice), pârâtul va fi obligat în

baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată, în

condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada că reclamanții au fost despăgubiți

pentru bunurile mobile, devenite imobile prin destinație, ce au făcut și ele

obiectul exproprierii, în baza art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pârâtul

va fi obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 33.225 RON și pentru aceste

bunuri, respectiv: instalația de apă, instalația de canalizare, două cămine de

vizitare și gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin

expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial

în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere

eventualele despăgubiri încasate la expropriere.

În ce privește apelul

pârâtului, raportat la soluția pronunțată cu privire la apelul reclamanților,

sub aspectul exceptării de la restituirea în natură a suprafeței de teren

necesară exploatării liniilor electrice care traversează terenul în litigiu,

s-a considerat că și apelul declarat de pârât este admisibil în parte, întrucât

și pârâtul, prin calea de atac promovată, a criticat hotărârea primei instanțe

arătând că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, terenul fiind

traversat de utilități (cablu electric subteran) aparținând domeniului public.

Dând eficiență

acestei critici, așa cum s-a arătat cu ocazia soluționării apelului declarat de

reclamanți, instanța a scăzut din terenul cu privire la care a dispus

restituirea în natură, suprafața de 16 mp, ținând seama astfel de suprafața

necesară exploatării celor două cabluri electrice care traversează terenul în

litigiu.

Celelalte critici

invocate în apelul declarat de pârât nu sunt fondate, urmând a fi respinse:

Cu privire la punctul

gospodăresc și platforma betonată nu s-a făcut dovada că edificarea acestora ar

fi fost cuprinsă în planul inițial de sistematizare, iar faptul că terenul

aparține domeniului public al municipiului nu împiedică restituirea sa în

natură. Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi prohibitive sub acest aspect, fiind

obligatorie, din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

restituirea imobilelor libere, chiar în situația în care aparțin domeniului

public.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., în limitele admiterii căii de atac promovate de către

reclamanți, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată parțiale

în apel, în sumă de 2.000 RON, reprezentând costul parțial al expertizelor

dispuse în apel - 490 RON, 1.120 RON, 210 RON, 350 RON.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și pârâtul Primarul

Municipiului Cluj-Napoca.

I. Reclamanții

critică decizia pronunțată de curtea de apel din perspectiva dispozițiilor art.

304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța trebuia să dispună

restituirea în natură a întregii suprafețe de 1.038 mp, fără a se scădea

suprafața aferentă liniei electrice, luându-se în considerare varianta de

expertiză a expertului G.T., depusă la termenul din 19 martie 2010, în care

propune mutarea liniei electrice pe exteriorul parcelelor, pe cheltuiala SC E.

SA.

Soluția adoptată de

instanță, prin scăderea suprafeței aferente liniei electrice încalcă

dispozițiile H.G. nr. 250/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Mai susțin

recurenții-reclamanți că din adresa Primăriei rezultă că pe terenul solicitat

se află o parcare și garaje demontabile, edificate fără forme legale și fără a

fi fost avute în vedere în planul de amenajare al zonei, iar instalația de

canalizare, care afectează parțial terenul, poate fi de asemenea mutată.

II. Pârâtul a

formulat următoarele critici cu privire la decizia pronunțată de instanța de

apel:

În mod greșit a

reținut instanța de apel că terenul poate fi restituit în natură, întrucât din

probele administrate rezultă că terenul se află în inventarul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public. Având în vedere că dreptul de proprietate publică

este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, singura modalitate de

stabilire a măsurilor reparatorii este acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Din rapoartele de

expertiză efectuate în cauză rezultă că terenul în litigiu nu poate fi

restituit în natură întrucât este afectat de utilități (cablu electric

subteran) aparținând domeniului public, iar platforma betonată este necesară

bunei utilizări a imobilelor învecinate. Mai mult, terenul propus a fi

restituit este traversat de două rețele electrice, iar la limita acestora sunt

rețelele de gaze naturale și canalizare aferente imobilelor învecinate.

Față de raportul de

expertiză efectuat în cauză, varianta de restituire în natură a suprafeței de

971 mp ar fi cea mai corectă, întrucât astfel s-ar asigura accesul neîngrădit

la rețelele de gaz și canalizare.

Mai susține pârâtul

că este nelegală și dispoziția prin care instanța a stabilit cuantumul

despăgubirilor, susținând că în raport cu dispozițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, singura autoritate competentă în acest sens este Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, reclamanții

nu au depus la dosar declarație pe proprie răspundere în sensul că nu au

încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și că își asumă obligația

restituirii acestora în cazul în care se constată ulterior că s-au acordat

despăgubiri.

Solicită admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

pârâtului, iar pe fond, respingerea acțiunii.

Analizând decizia

civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

I. Criticile

reclamanților vizează exclusiv dispoziția instanței de apel privind restituirea

în natură a suprafeței de teren de 1.022 mp, rezultată prin scăderea din

suprafața totală de 1.038 mp a celei afectate de traseul necesar exploatării și

întreținerii a două linii electrice.

Prin Decizia nr. 5209

din 6 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în primul

ciclu procesual, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că existența

amenajărilor exclude posibilitatea restituirii terenului în natură către

reclamanți, acestea fiind afectate normalei utilizări a blocurilor de locuințe

situate în imediata vecinătate a terenului propus a fi restituit.

Față de dezlegarea

dată prin decizia de casare, în raport cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., susținerea reclamanților nu poate fi primită.

Critica se constată a

fi nefondată și față de dispozițiile din teza finală a art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, care prevăd: "pentru partea de teren ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent".

Noțiunea de amenajări

de utilitate publică este definită de dispozițiile art. 10.3 din H.G. 250/2007

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

dintre care norma indică exemplificativ: conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În raport de situația

de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile legale

incidente, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului liber, iar

pentru suprafața afectată amenajărilor de utilitate publică, precum și pentru

bunurile mobile, devenite imobile prin destinație, a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, respectând astfel dispozițiile art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au

invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu au formulat

critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate.

Pentru considerentele

expuse, recursul reclamanților apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

II. În ce privește

recursul pârâtului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispozițiile

Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind

o procedură în cadrul căreia să se verifice și să se stabilească dreptul

persoanelor pretins îndreptățite la restituirea în natură sau la despăgubire,

în caz de imposibilitate de restituire a unor astfel de imobile.

Este necontestat în

cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada

de referință a Legii nr. 10/2001 și că reclamanții au, în condițiile acestei

legi, calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunului ce a aparținut

autorului lor.

Contrar celor

susținute de pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio

dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care

le reglementează pentru imobile ce aparțin domeniului public al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod

abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

În consecință,

despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate

inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparțin domeniului public, dacă

regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ,

astfel că această critică nu poate fi primită.

Critica pârâtului

privind restituirea în natură a terenului, față de împrejurarea că acesta este

traversat de două rețele electrice, precum și de rețele de gaze naturale și

canalizare, aferente imobilelor învecinate este superfluă față de soluția

pronunțată prin decizia recurată, prin care instanța de apel a scăzut din

suprafața de teren pentru care a dispus restituirea în natură, suprafața de 10

mp necesară exploatării liniei electrice de 10 kv și cea de 6 mp necesare

liniei de IP.

Totodată, ca situație

de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs, s-a reținut că în suprafața

nerestituibilă în natură este inclusă și cea necesară exploatării blocurilor

edificate în urma exproprierii; cu privire la punctul gospodăresc și platforma

betonată s-a reținut că nu s-a făcut dovada că edificarea acestora a fost

inclusă în planul de sistematizare.

Nu poate fi primită

nici critica potrivit căreia reclamanții nu au depus la dosar declarație pe

proprie răspundere în sensul că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul

expropriat, întrucât împrejurarea că s-ar fi plătit vreo despăgubire la

momentul preluării imobilului nu conduce la stingerea dreptului reclamanților

la măsuri reparatorii, ci doar condiționează acordarea acestora de rambursarea

sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite.

În ceea ce privește

însă susținerea privind greșita stabilire de către instanța de apel a

cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, critica este fondată, pentru

următoarele considerente:

Art. 16 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede: "(1) Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale (...).", iar alin. (2) prevede:

"(2)

Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat la

alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază

de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale

(...)."

Prin Decizia LII/2007

pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a

statuat: "Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005,

privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005".

Per a contrario,

deciziile sau dispozițiile emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt

supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este cazul de față, întrucât

reclamanților de la momentul pronunțării deciziei recurate în prezenta pricină

li s-a recunoscut cu caracter definitiv calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri.

Prin intrarea în

vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat și dispozițiile

Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura prevăzută de acest act

normativ în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanțele civile

sunt abilitate să verifice și să stabilească dreptul persoanelor îndreptățite

la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispozițiile Legii

nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al

despăgubirii și plata efectivă a acesteia sunt în competența Comisiei Centrale

de Stabilire a Despăgubirilor și se realizează, sub controlul instanței de

contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr.

247/2005.

În speță, decizia

contestată în cauză a fost emisă la data de 17 iulie 2006, deci ulterior

adoptării Legii nr. 247/2005.

Așa fiind, prin

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța de apel

a judecat cauza cu depășirea limitelor competențelor conferite de legiuitor în

această fază a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii.

În consecință, față

de considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți,

va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, va

modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura mențiunea privind

cuantumul despăgubirilor stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent,

menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile

nr. 277/A din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale pentru minori și de familie.

Modifică în parte

decizia, în sensul că înlătură mențiunea privind cuantumul despăgubirilor

stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ