ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5307/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 757 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 7292/117/2006 s-a admis în parte plângerea formulată de petenții V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva pârâților Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și, în consecință, s-a anulat în parte Dispoziția nr. 2444 din 17 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. S-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 971 mp teren identificat în planul de situație aflat la fila 112, ca fiind între punctele A-B-C-D-E-F-G-H-J-K-M-L, respectiv: - 109 mp din nr. top AA, BB, din C.F. CC Cluj; - 373 mp din nr. top DD din C.F.

EE Cluj; - 299 mp din nr. top FF din C.F. EE Cluj; - 190 mp din nr. top GG, din C.F. EE Cluj, conform expertizei efectuate de ing. G.T. și care face parte integrantă din hotărâre. S-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, pentru suprafața de 1.709 mp teren. S-au menținut dispozițiile în ce privește art. 2 - 5. S-a respins cererea privind acordarea unui alt teren în compensare. S-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru instalații și împrejmuire. S-a respins cererea privind stabilirea servituții de trecere. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut faptul că petenții au notificat Primăria Municipiului Cluj-Napoca, la data de 20 iunie 2001, solicitând restituirea în natură și respectiv măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu nr. top.

GG, FF și DD - teren în suprafață totală de 2.484 mp și pentru drumul de servitute cu nr. top. AA și BB în suprafață de 196 mp. Suprafața solicitată în natură a fost de 792 mp, iar pentru diferența de 1.692 mp, ocupată de blocuri, trotuare și construcții s-au solicitat despăgubiri. Totodată, au fost pretinse despăgubiri și pentru instalațiile încorporate în sol, respectiv pentru împrejmuirea preluată. Prin Dispoziția nr. 2/444 din 17 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 238 mp, situată pe str. D., sub condiția restituirii sumei reprezentând despăgubiri acordate la expropriere, actualizate. Pentru restul terenului expropriat - în suprafață de 2.442 mp - s-au propus despăgubiri, acordate în condițiile legii speciale.

În urma analizei probelor administrate în cauză (înscrisuri, proba cu expertiza tehnică judiciară), tribunalul a apreciat că varianta propusă de expert, respectiv restituirea în natură a suprafeței de 971 mp teren neafectat de construcții și instalații, liber de orice sarcini și în limitele arătate de expert, este cea corectă și reală. Varianta în care s-a propus restituirea suprafeței de 1.038 mp nu este obiectivă și reală pentru că în această variantă punctele D-E se identifică cu traseul conductei de gaz și canalizare, iar punctele E-F au fost trasate artificial pentru a mări frontul la stradă al parcelei. Este fără îndoială că terenul a fost preluat abuziv, este situat în intravilan și nu a fost restituit până în prezent.

Susținerile pârâtului privind existența unui punct gospodăresc pe terenul solicitat nu au fost dovedite. În ce privește apartenența terenului la domeniul public, această împrejurare nu împiedică restituirea în natură, având în vedere data la care imobilul a fost cuprins în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public. În ceea ce privește terenul în suprafață de 1.709 mp, care nu poate fi restituit în natură, pentru acesta instanța a decis acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, iar sub acest aspect prevederile cuprinse la art. 2 - 5 din dispoziția atacată au fost menținute. Instanța a considerat că cererea petenților privind acordarea unui alt teren în compensare nu poate fi primită, întrucât parcela solicitată are o suprafață mult mai mare decât suprafața nerestituită în natură, iar pârâtul, ca proprietar al imobilului, nu a optat pentru această modalitate, conform copiei anunțului făcut de Primăria Cluj-Napoca.

Petenții au solicitat și despăgubiri pentru instalația de apă, canalizare, două cămine de vizitare și gardul demolat. Această cerere s-a considerat și ea neîntemeiată deoarece Legea nr. 10/2001 se referă la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate și care, conform art. 6, înseamnă terenuri cu sau fără construcții, dar și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții. Reclamanții nu au formulat o cerere expresă pentru crearea unei servituți de trecere spre terenul restituit în natură, dar din conținutul motivelor dezvoltate - punctul C rezultă că se solicită o asemene servitute. Prin aceeași expertiză s-a arătat că servitutea de trecere din str. D. către terenul ce a fost întotdeauna în proprietatea reclamanților face obiectul Dosarului 4036/2006 al Tribunalului Cluj, dosar în care s-a propus și o servitute către terenul ce urmează a fi restituit în natură.

Întrucât reclamanții nu au formulat o cerere expresă privitoare la stabilirea unui drept de servitute de trecere, soluționarea acesteia urmează să se facă într-un dosar distinct. Prin Decizia civilă nr. 102/R din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosar nr. 7292/117/2006, s-a admis în parte apelul declarat de reclamanții V.G.V., V.F., V.R.M., a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că au fost obligați pârâții să propună acordarea unor despăgubiri reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și pentru următoarele bunuri: instalația de apă, instalația de canalizare, două cămine de vizitare și gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat în C.F.

HH cu nr. top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. S-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contra aceleiași hotărâri. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Corespunde realității faptul că prin notificarea formulată la data de 20 iunie 2001 și înregistrată cu nr. 213/2001, reclamanții V.G., V.F.A. și V.R.M., în calitate de moștenitori ai defunctului proprietar tabular V.F., au solicitat măsuri reparatorii aferente terenurilor preluate în mod abuziv de stat, respectiv: 2.484 mp teren identificat cu nr. top. GG, FF și DD și 196 mp teren identificat cu nr. top.

AA și BB, având categoria de folosință "drum de servitute". Reclamanții au precizat că solicită restituirea în natură a parcelei libere de construcții, în suprafață de 792 mp și despăgubiri bănești pentru diferența rămasă, precum și pentru instalațiile și gardul, care au fost preluate împreună cu terenul, după cum urmează: instalația de apă (48 ml), instalația de canalizare (48 ml), cămine de vizitare în incinta imobilului (2 buc.), gard din lemn (105 ml), edificat în partea estică a terenului. La data de 26 august 2005, reclamanții au trimis o nouă notificare, prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 992 mp și despăgubiri bănești aferente diferenței de teren, instalațiilor de apă, canalizare și gardului din lemn.

Prin Dispoziția emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca cu nr. 2444 din 17 iulie 2006 s-a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a terenului în suprafață de 238 mp, situat administrativ în str. D., evidențiat în C.F. HH, cu nr. top. GG, FF, DD, AA și BB. Totodată, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferența de 2.442 mp teren din totalul suprafeței de 2.484 mp teren, preluat de stat prin expropriere. Actele de stare civilă anexate notificării, precum și extrasele de carte funciară fac dovada indubitabilă a calității reclamanților, aceea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, a existenței și întinderii dreptului de proprietate pe care autorul comun al acestora l-a avut asupra imobilului teren cu privire la care se pretind măsuri reparatorii.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de ing. expert G.T. s-a concluzionat că este liberă și susceptibilă de restituire în natură o suprafață de 971 mp teren, din totalul corpului de proprietate pretins a fi restituit, pe acest teren fiind amplasate garaje în construcție provizorie, o parte din traseul rețelei electrice și a celui de canalizare, traseu care poate însă fi modificat, o alee betonată și o bordură din beton. Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a textelor normative, apreciind în mod temeinic că este posibilă restituirea în natură a unei suprafețe determinate de 971 mp teren, ocupată exclusiv de garaje, respectiv construcții demontabile în înțelesul legii, în jurul cărora există o alee betonată.

Este adevărat că expertul a reținut faptul că parcela identificată pentru a putea fi restituită în natură este afectată de o porțiune din traseul liniei electrice și al rețelei de canalizare, pe o porțiune scurtă, însă acesta nu reprezintă un impediment real pentru o restituire în natură, fiind posibilă modificarea traseului indicat. Cu referire la servitutea de trecere, în mod corect tribunalul a constatat că reclamanții nu au formulat o cerere expresă în acest sens, cerere care de altfel ar avea caracterul unei acțiuni de drept comun de natură să atragă competența unei alte instanțe, nicidecum a secției civile a tribunalului, învestită printr-o normă imperativă de competență specială. Se reține totodată împrejurarea că stabilirea unui drept de trecere face obiectul Dosarului civil nr. 4036/2006, în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Cluj.

Prima instanță a omis însă a se pronunța cu privire la pretențiile reclamanților referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru instalațiile și împrejmuirea, preluate odată cu terenul, deși o astfel de cerere a fost formulată prin notificare. În aceste circumstanțe, instanța de apel a procedat la o suplimentare a probatoriului, reclamanții justificându-și pretențiile prin înscrisuri și declarația martorului A.I. Astfel, potrivit foii de sarcini a colii funciare nr. HH Cluj, sub C+2 s-a înscris un drept de ipotecă asupra porțiunii de sub B 4 a proprietarului V.F., în favoarea Uzinelor de Apă și Canalizare ale Municipiului Cluj, pentru suma de 320 RON taxă de apă și canal, planurile de situație, detaliul gardului și detaliu de montare a apometrului, relevă cu certitudine faptul că imobilul a beneficiat de instalațiile de apă și canalizare, fiind totodată împrejmuit cu un gard.

Martorul A.I. a declarat în fața instanței că a deținut un imobil în vecinătatea celui care a aparținut reclamanților și cunoaște faptul că la data preluării prin expropriere, terenul în litigiu era împrejmuit parțial, la frontul de la stradă existând un gard din lemn, respectiv construit din stâlpi din lemn și șipci, pe o lungime de cel mult 40 ml. De asemenea, o porțiune a curții era împrejmuită pe două laturi cu un gard din lemn, cu o lungime de aproximativ 20 x 2 ml. Martorul a arătat că imobilul avea instalație de apă, instalație de canalizare și cămin de vizitare, iar după preluare gardul a fost rupt și ars, astfel încât nu s-a putut recupera nimic din materialul lemnos și nici din materialele încorporate în instalațiile de apă și canalizare.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, prin imobile, în sensul acestei legi, se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare. Măsurile reparatorii privesc și instalațiile preluate odată cu imobilul, indiferent de destinația acestuia. Reclamanții sunt așadar îndreptățiți la măsuri reparatorii aferente instalațiilor de apă și canalizare încorporate în imobilul teren preluat de stat prin expropriere, precum și gardului împrejmuitor, construit din lemn, atâta timp cât au dovedit cu certitudine existența acestor bunuri la momentul preluării terenului de către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 5209 din 6 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 102 din 4 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, care a fost casată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Instanța de recurs a reținut în esență că expertiza efectuată în cauză și schița terenului în litigiu aflat în dosarul administrativ constituit la nivelul unității administrativ-teritoriale sesizate cu notificarea, nu lămuresc, în raport de normele aplicabile raportului juridic litigios, existența/inexistența în cauză a unui impediment la restituirea bunului în natură și eventual, parte care poate fi restituită în natură în măsura în care s-ar constata ca reală susținerea pârâtului privind imposibilitatea de restituire a bunului, în tot sau în parte.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru suplimentarea probațiunii, inclusiv completarea lucrării de expertiză tehnică în vederea determinării cu rigurozitate a terenului liber ce poate fi restituit în natură, în accepțiunea legii speciale, scop în care vor fi solicitate și relații corespunzătoare de la instituțiile ce dețin rețelele de cablu menționate privind posibilitatea translatării acestora și limitele acestei translații.

Prin decizia de casare s-a impus a se verifica și celelalte susțineri ale pârâtului potrivit cărora pe terenul restituit s-ar afla platforma betonată mare, care are destinația de punct gospodăresc, aspect ce nu a fost supus dezbaterii în cauza dedusă judecății, deși a fost invocat, precum și celelalte critici privind greșita acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în modalitatea despăgubirii pentru bunurile mobile considerate imobile prin destinație, susținerile privind includerea acestora în despăgubirea acordată la momentul exproprierii, ca și aptitudinea acestora de a se încadra în categoria menționată în raport de prevederile art. 468 C. civ., care reglementează bunurile "imobile prin destinație". În rejudecare, dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1611/33/2009.

Prin Decizia nr. 277/A din 23 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie, a admis în parte apelurile declarate de reclamanții V.G.V., V.F., V.R.M. și de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 757 din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să dispună restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, potrivit expertizei întocmite în cauză de expert G.T., care se identifică cu: - 200 mp din număr top GG, din C.F: EE Cluj-Napoca - 359 mp din număr top FF, din C.F.

EE Cluj-Napoca - 365 mp din număr top DD, din C.F. EE Cluj-Napoca -114 mp din număr top AA, BB, din C.F. CC Cluj-Napoca, mai puțin suprafața de 10 mp necesară exploatării liniei electrice de 10 kv și cea de 6 mp necesare liniei de IP evidențiate pe schița de la fila 200 apel rejudecare cu linia de culoare albastră, respectiv culoare galbenă, cu o lățime de 0,1 m pe teren, terenul restituit în natură reclamanților având suprafața totală de 1.022 mp. A obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să propună acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru restul suprafeței de 1.658 mp din terenul înscris inițial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB.

A obligat pârâtul să propună acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 33.225 RON și pentru următoarele bunuri: instalația de apă, instalația de canalizare, două cămine de vizitare și gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere despăgubirile încasate la expropriere. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Conformându-se îndrumărilor date prin decizia de casare, instanța de rejudecare a dispus efectuarea unor adrese către deținătorii rețelelor de utilități care traversează terenul în litigiu, către pârât pentru a comunica situația platformei betonate și a punctului gospodăresc amplasat pe teren, precum și întocmirea unor suplimente la rapoartele de expertiză inițiale, care să ia în considerare răspunsurile comunicate de către furnizorii de utilități, care dețin cabluri subterane. S-a reținut că din răspunsul comunicat de către SC C.A.S. SA reiese că rețeaua de canalizare existentă pe terenul din litigiu nu face parte din rețeaua publică de canalizare, ci este parte componentă a canalizării interioare, proprietate privată, iar din punct de vedere tehnic poate fi mutată pe un alt traseu.

Totodată, din conținutul acestui răspuns rezultă că raportat la dispozițiile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, din punctul de vedere al furnizorului de apă/canalizare, terenul este susceptibil de restituit în natură. Potrivit răspunsului furnizat de către SC F.D.E.E.T.N., pe terenul în litigiu există rețele electrice și echipamente energetice care pot fi mutate în condițiile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, arătându-se totodată că pentru linia electrică aflată în proprietatea acestei societăți - 0,4 Kv, trasată cu linie albastră pe schița de la fila 200 - este necesar un culoar pentru exploatare de 0,1 m. În ceea ce privește aleea betonată, platforma de parcare, precum și platforma pentru punctul gospodăresc, pârâtul a arătat că aceste dotări au fost executate o dată cu blocurile și le deservesc pe acestea.

Referitor la aceeași platformă betonată, s-a arătat că aceasta constituie singurul acces auto în caz de forță majoră, singurul acces pentru intervențiile necesare efectuării de reparații la fațadele nordică și vestică a blocului nr. 90, singurul acces la grupul gospodăresc și accesul auto și pietonal la proprietățile private, situate din punct de vedere administrativ pe str. U., respectiv D. S-a arătat totodată că planurile de sistematizare întocmite pe terenurile expropriate nu au prevăzut și nu prevăd construcții provizorii, prin urmare, garajele construite nu au fost prinse în planurile de sistematizare. Referitor la planurile de sistematizare originale, prin același răspuns pârâtul a arătat că nu le deține.

Același răspuns - în sensul că nu deține planul inițial de sistematizare elaborat înainte de anul 1989, pentru zona Cartierului G., în care este situat și imobilul de pe str. D. - a fost comunicat și de către Direcția de Urbanism și Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Mun. Cluj-Napoca, de către Consiliul Județean Cluj, care a arătat că decretul de expropriere care a operat în zonă nu conține planuri de sistematizare și nici alte planșe din care să reiasă dacă în zona respectivă erau prevăzute locuri de parcare. Tot în considerarea celor statuate prin decizia de casare, s-a dispus efectuarea unui supliment al raportului de expertiză de evaluare a bunurilor mobile, imobile prin destinație, precum și a terenului cu luarea în considerarea acelorași bunuri.

Din coroborarea probelor administrate reiese că în absența planurilor inițiale de sistematizare este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 1.038 mp teren, potrivit completării la raportul inițial de expertiză tehnică judiciară, diminuată cu suprafețele de 10, respectiv 6 mp necesare exploatării celor două linii electrice - IP și 0,4 Kv. La alegerea acestei variante instanța de apel a luat în considerare completarea la raportul inițial de expertiză tehnică judiciară întocmită în apel, în cadrul căreia expertul a explicat de unde provine diferența de suprafață de teren între cele două rapoarte de expertiză.

Inițial, expertul a propus restituirea în natură a suprafeței de 971 mp, variantă agreată de către prima instanță, însă, ulterior, printr-o completare a propus spre restituire suprafața de 1.038 mp, justificând această diferență prin următoarele aspecte, considerate ca pertinente de către instanța de apel: existența în plus a unei suprafețe de 13,18 m reprezentând distanța între pct. 147 - 146 de pe schiță, ambele aflate pe colțuri; existența în plus unei suprafețe de 1,36 mp între pct. C și D; a unei suprafețe de 1,05 mp între pct. A și B, distanța H-L de 51,74 ml și distanța L - 147 de 52,80 m, corespunzătoare planului conform C.F. Întrucât prin scăderea din această suprafață liberă de 1.038 mp a traseului necesar exploatării și întreținerii celor două linii electrice, rămâne în final o suprafață liberă de 1.022 mp, doar cu privire la aceasta, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se va dispune restituirea în natură.

Pentru diferența de teren cu privire la care restituirea nu este posibilă, fiind ocupat de blocurile edificate în urma exproprierii și suprafețele de teren necesare exploatării acestora, însumând 1.658 mp (cu includerea suprafeței totale de 16 mp necesară exploatării celor două linii electrice), pârâtul va fi obligat în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Totodată, în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada că reclamanții au fost despăgubiți pentru bunurile mobile, devenite imobile prin destinație, ce au făcut și ele obiectul exproprierii, în baza art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pârâtul va fi obligat să propună acordarea de despăgubiri reclamanților în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 33.225 RON și pentru aceste bunuri, respectiv: instalația de apă, instalația de canalizare, două cămine de vizitare și gard din lemn, încorporate imobilului teren preluat de stat prin expropriere, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. D., evidențiat inițial în C.F. HH Cluj-Napoca cu număr top GG, FF, DD, AA, BB, având în vedere eventualele despăgubiri încasate la expropriere.

În ce privește apelul pârâtului, raportat la soluția pronunțată cu privire la apelul reclamanților, sub aspectul exceptării de la restituirea în natură a suprafeței de teren necesară exploatării liniilor electrice care traversează terenul în litigiu, s-a considerat că și apelul declarat de pârât este admisibil în parte, întrucât și pârâtul, prin calea de atac promovată, a criticat hotărârea primei instanțe arătând că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, terenul fiind traversat de utilități (cablu electric subteran) aparținând domeniului public. Dând eficiență acestei critici, așa cum s-a arătat cu ocazia soluționării apelului declarat de reclamanți, instanța a scăzut din terenul cu privire la care a dispus restituirea în natură, suprafața de 16 mp, ținând seama astfel de suprafața necesară exploatării celor două cabluri electrice care traversează terenul în litigiu.

Celelalte critici invocate în apelul declarat de pârât nu sunt fondate, urmând a fi respinse: Cu privire la punctul gospodăresc și platforma betonată nu s-a făcut dovada că edificarea acestora ar fi fost cuprinsă în planul inițial de sistematizare, iar faptul că terenul aparține domeniului public al municipiului nu împiedică restituirea sa în natură. Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi prohibitive sub acest aspect, fiind obligatorie, din perspectiva art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, restituirea imobilelor libere, chiar în situația în care aparțin domeniului public. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în limitele admiterii căii de atac promovate de către reclamanți, pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în sumă de 2.000 RON, reprezentând costul parțial al expertizelor dispuse în apel - 490 RON, 1.120 RON, 210 RON, 350 RON.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca. I. Reclamanții critică decizia pronunțată de curtea de apel din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța trebuia să dispună restituirea în natură a întregii suprafețe de 1.038 mp, fără a se scădea suprafața aferentă liniei electrice, luându-se în considerare varianta de expertiză a expertului G.T., depusă la termenul din 19 martie 2010, în care propune mutarea liniei electrice pe exteriorul parcelelor, pe cheltuiala SC E. SA. Soluția adoptată de instanță, prin scăderea suprafeței aferente liniei electrice încalcă dispozițiile H.G.

nr. 250/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001. Mai susțin recurenții-reclamanți că din adresa Primăriei rezultă că pe terenul solicitat se află o parcare și garaje demontabile, edificate fără forme legale și fără a fi fost avute în vedere în planul de amenajare al zonei, iar instalația de canalizare, care afectează parțial terenul, poate fi de asemenea mutată. II. Pârâtul a formulat următoarele critici cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel: În mod greșit a reținut instanța de apel că terenul poate fi restituit în natură, întrucât din probele administrate rezultă că terenul se află în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Având în vedere că dreptul de proprietate publică este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, singura modalitate de stabilire a măsurilor reparatorii este acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de utilități (cablu electric subteran) aparținând domeniului public, iar platforma betonată este necesară bunei utilizări a imobilelor învecinate. Mai mult, terenul propus a fi restituit este traversat de două rețele electrice, iar la limita acestora sunt rețelele de gaze naturale și canalizare aferente imobilelor învecinate. Față de raportul de expertiză efectuat în cauză, varianta de restituire în natură a suprafeței de 971 mp ar fi cea mai corectă, întrucât astfel s-ar asigura accesul neîngrădit la rețelele de gaz și canalizare. Mai susține pârâtul că este nelegală și dispoziția prin care instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor, susținând că în raport cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, singura autoritate competentă în acest sens este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Totodată, reclamanții nu au depus la dosar declarație pe proprie răspundere în sensul că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat și că își asumă obligația restituirii acestora în cazul în care se constată ulterior că s-au acordat despăgubiri. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pârâtului, iar pe fond, respingerea acțiunii. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: I. Criticile reclamanților vizează exclusiv dispoziția instanței de apel privind restituirea în natură a suprafeței de teren de 1.022 mp, rezultată prin scăderea din suprafața totală de 1.038 mp a celei afectate de traseul necesar exploatării și întreținerii a două linii electrice.

Prin Decizia nr. 5209 din 6 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că existența amenajărilor exclude posibilitatea restituirii terenului în natură către reclamanți, acestea fiind afectate normalei utilizări a blocurilor de locuințe situate în imediata vecinătate a terenului propus a fi restituit. Față de dezlegarea dată prin decizia de casare, în raport cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susținerea reclamanților nu poate fi primită.

Critica se constată a fi nefondată și față de dispozițiile din teza finală a art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd: "pentru partea de teren ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent". Noțiunea de amenajări de utilitate publică este definită de dispozițiile art. 10.3 din H.G. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dintre care norma indică exemplificativ: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea.

În raport de situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului liber, iar pentru suprafața afectată amenajărilor de utilitate publică, precum și pentru bunurile mobile, devenite imobile prin destinație, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, respectând astfel dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Reclamanții au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate. Pentru considerentele expuse, recursul reclamanților apare ca fiind nefondat, urmând a fi respins ca atare. II.

În ce privește recursul pârâtului, Înalta Curte constată următoarele: Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind o procedură în cadrul căreia să se verifice și să se stabilească dreptul persoanelor pretins îndreptățite la restituirea în natură sau la despăgubire, în caz de imposibilitate de restituire a unor astfel de imobile. Este necontestat în cauză că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 și că reclamanții au, în condițiile acestei legi, calitatea de persoane îndreptățite la restituirea bunului ce a aparținut autorului lor.

Contrar celor susținute de pârât prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziție din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pe care le reglementează pentru imobile ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001. În consecință, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparțin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ, astfel că această critică nu poate fi primită.

Critica pârâtului privind restituirea în natură a terenului, față de împrejurarea că acesta este traversat de două rețele electrice, precum și de rețele de gaze naturale și canalizare, aferente imobilelor învecinate este superfluă față de soluția pronunțată prin decizia recurată, prin care instanța de apel a scăzut din suprafața de teren pentru care a dispus restituirea în natură, suprafața de 10 mp necesară exploatării liniei electrice de 10 kv și cea de 6 mp necesare liniei de IP. Totodată, ca situație de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs, s-a reținut că în suprafața nerestituibilă în natură este inclusă și cea necesară exploatării blocurilor edificate în urma exproprierii; cu privire la punctul gospodăresc și platforma betonată s-a reținut că nu s-a făcut dovada că edificarea acestora a fost inclusă în planul de sistematizare.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia reclamanții nu au depus la dosar declarație pe proprie răspundere în sensul că nu au încasat despăgubiri pentru imobilul expropriat, întrucât împrejurarea că s-ar fi plătit vreo despăgubire la momentul preluării imobilului nu conduce la stingerea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii, ci doar condiționează acordarea acestora de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite.

În ceea ce privește însă susținerea privind greșita stabilire de către instanța de apel a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, critica este fondată, pentru următoarele considerente: Art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede: "(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (...).", iar alin. (2) prevede: "(2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (...)." Prin Decizia LII/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat: "Prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005". Per a contrario, deciziile sau dispozițiile emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor art. 16 din Titlul VII, cum este cazul de față, întrucât reclamanților de la momentul pronunțării deciziei recurate în prezenta pricină li s-a recunoscut cu caracter definitiv calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri.

Prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat și dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura prevăzută de acest act normativ în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanțele civile sunt abilitate să verifice și să stabilească dreptul persoanelor îndreptățite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al despăgubirii și plata efectivă a acesteia sunt în competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și se realizează, sub controlul instanței de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În speță, decizia contestată în cauză a fost emisă la data de 17 iulie 2006, deci ulterior adoptării Legii nr. 247/2005. Așa fiind, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța de apel a judecat cauza cu depășirea limitelor competențelor conferite de legiuitor în această fază a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii. În consecință, față de considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți, va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va înlătura mențiunea privind cuantumul despăgubirilor stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 277/A din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie. Modifică în parte decizia, în sensul că înlătură mențiunea privind cuantumul despăgubirilor stabilite ca măsuri reparatorii în echivalent. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții V.G.V., V.F., V.R.M. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ