ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7243/2008

Asupra

cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2006 la

Judecătoria Giurgiu reclamanții T.V., P.N., N.P., S.V., G.C., D.F., ș.a., au

chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Giurgiu și SC T.I. SRL Giurgiu cerând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze formele de vânzare a tuturor

garsonierelor din blocul 75 situat în orașul Giurgiu, fără a indica temeiul de

drept al acțiunii.

Prin aceeași cerere reclamanții au cerut

obligarea pârâtelor să le vândă lor garsonierele situate în blocul mai sus

arătat, pe care le dețin în folosință în baza unor contracte de închiriere

încheiate cu pârâta SC R. SA Giurgiu pe o durată de 5 ani.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că

pârâta SC R. SA Giurgiu a înstrăinat în mod nelegal garsonierele în litigiu

către SC T.I. SRL Giurgiu, deși ei aveau prioritate la cumpărarea acestora.

Prin întâmpinare, SC R. SA pe fondul cauzei, a

susținut că garsonierele au fost înstrăinate în cadrul procedurii de faliment,

prevăzută de Legea nr. 85/2006, ca activ al societății, ocazie cu care s-a

stipulat o clauză de respectare de către cumpărător a contractelor de

închiriere încheiate cu privire la acest activ, caz în care, nu este dată vreo

cauză de nulitate a înstrăinării, reclamanții neindicând care ar fi textul de

lege încălcat.

Pârâta a apreciat ca fiind inadmisibil cel de-al

doilea capăt de cerere, prin care reclamanții cer obligarea sa să le

înstrăineze aceste bunuri, atâta timp cât nu au făcut dovada anulării actelor

de înstrăinare deja încheiate și în baza cărora acestea au ieșit din

patrimoniul său.

La data de 22 septembrie 2006, reclamanții au

precizat că înțeleg să își întemeieze pretențiile pe dispozițiile art. 1, art.

7 și art. 19 din Legea nr. 85/1992, solicitând, totodată, și efectuarea

cuvenitelor mențiuni în registrele de publicitate imobiliară, în sensul restabilirii

situației anterioare încheierii contractului a cărui anulare se solicită prin

radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea cumpărătoarei SC T.I.

SRL.

La data de 9 noiembrie 2006 au formulat cerere

de intervenție în interes propriu B.M., ș.a., invocând aceleași pretenții

împotriva pârâtelor.

La data de 23 noiembrie 2006 a fost introdusă,

în calitate de reclamantă G.L., moștenitoarea reclamantului G.C., decedat în

cursul procesului.

La termenul de judecată din 21 decembrie 2006,

reprezentantul pârâtei SC R. SA Giurgiu a invocat excepția necompetenței

materiale a judecătoriei de a soluționa cauza în primă instanță, apreciind că

față de valoarea obiectului pricinii, care este mai mare de 5 miliarde lei,

competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu.

Prin sentința civilă nr. 5455 din 21 decembrie

2006, Judecătoria Giurgiu și-a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că față de valoarea obiectului pricinii

(600.000 RON), în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., acestei instanțe îi aparține competența materială de a soluționa cauza în

primă instanță.

La data de 15 martie 2007, reclamanții și-au

precizat cererea dedusă judecății în sensul că solicită anularea contractului

de vânzare-cumpărare intervenit între pârâte, autentificat sub nr. 1153 la 15

iunie 2006 de B.N.P. C.V., motivat de faptul că Ie-a fost încălcat dreptul de

preemțiune constituit în favoarea chiriașilor prin dispozițiile art. 21 din

O.U.G. nr. 40/1999, și nu pentru fraudă la lege, astfel cum se indicase prin

alte cereri formulate anterior.

Totodată, reclamanții au precizat că garsoniera

cu nr. 33 a ieșit din patrimoniul pârâtei SC R. SA în baza deciziei civile nr.

568 din 21 iulie 2000 a Tribunalului Giurgiu, decizie prin care s-a constatat

că între pârâtă și chiriașa D.A. a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare,

în temeiul art. 1073 și art. 1077 C. civ. și art. 7 din Legea nr. 85/1992.

La data de 15 martie 2007, pârâta SC T.I. SRL a

invocat excepția necompetenței materiale a secției civile a tribunalului de a

soluționa cauza, apreciind că o asemenea competență revine judecătorului

sindic, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006, dat fiind că actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat de debitoarea SC R. SA Giurgiu în cadrul

procedurii insolvenței judiciare.

Prin sentința civilă nr. 119 din 22 martie

2007, Tribunalul Giurgiu a admis excepția necompetenței sale materiale și și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că

reclamanții au investit instanța, în principal, cu judecata unui litigiu civil,

neevaluabil în bani, anume cu o cerere în anularea unui act juridic, cerere

care este dată în competența de primă instanță a judecătoriei, sub acest aspect

fiind irelevantă valoarea obiectului său.

Totodată, referitor la solicitarea

reclamanților de a obliga prim pârâta la încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare și efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte

funciară, instanța reține că această cerere, conform art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., este dată tot în competența de primă instanță a judecătoriei.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a

apreciat că litigiul dedus judecății, în raport de prevederile art. 56 C. proc.

civ. nu este de natură comercială.

Prin decizia civilă nr. 1249 din 14 iunie 2007,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins recursul declarat de

reclamanți împotriva sentinței menționate.

Prin sentința civilă nr. 33 din 10 septembrie

2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență ivit a stabilit competența de soluționare a

litigiului în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform datelor din minuta

întocmită de judecătorul cauzei).

În motivarea sentinței instanța a reținut că a

fost dedus judecății un litigiu având ca obiect legalitatea unui act juridic

civil, acțiune care, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., este de competența în

primă instanță a judecătoriei.

Totodată instanța a reținut că nu poate fi

reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 ale Legii nr. 85/2006

întrucât aceste dispoziții nu pot fi extinse la operațiuni juridice care exced

domeniului insolvenței judiciare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

pârâta SC T.I. SRL, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta susține că

instanțele au calificat greșit raportul juridic dedus judecății, afirmând că

atâta timp cât actul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere a fost

întocmit de către un administrator judiciar, în cadrul procedurii de

insolvență, în stabilirea competenței de soluționare trebuiau avute în vedere

normele speciale și derogatorii de la dispozițiile art. 1 și art. 2 C. proc. civ..

Totodată pârâta arată că există

contradictorialitate între considerentele și dispozitivul sentinței sub

aspectul instanței în favoarea căreia s-a stabilit competența și susține, fără

a argumenta că motivarea soluției este confuză și contradictorie, fapt care

echivalează cu o nemotivare precum și faptul că instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității [art. 105 alin. (2) C. proc. civ.]

atâta timp cât a trecut la soluționarea pricinii fără ca procedura de citare a

părților să fi fost legal îndeplinită.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că

este fondat pentru următoarele considerente:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1152 din 15 mai 2006 de B.N.P. C.V., pârâta SC R. SA

Giurgiu, prin reprezentantul său legal, administrator V.E., asistată de

administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu, în calitate de vânzătoare a

înstrăinat către pârâta SC T.I. SRL Giurgiu imobilul - bloc de locuințe în

suprafață de 452 mp ce se identifică în C.F. nr. 4238/N a localității Giurgiu

sub nr. cad. 1195/2 pentru prețul de 600.000 RON, exclusiv TVA.

Prin cererea dedusă judecății reclamanții, care

au susținut că au calitatea de chiriași ai apartamentelor din blocul de

locuințe care a făcut obiectul contractului menționat, au solicitat anularea

acestuia, afirmând că aveau, în condițiile art. 21 din O.U.G. nr. 40/1999, un

drept de preemțiune la cumpărarea acestor apartamente.

Or, menținerea sau denunțarea contractelor încheiate

de un debitor în cadrul procedurii insolvenței, conform art. 20 lit. j) din

Legea nr. 85/2006, este dată în competența administratorului judiciar, iar cu

privire la astfel de operațiuni, persoanele interesate pot face contestație,

contestație care se soluționează conform art. 21 alin. (3) din Legea nr.85/2006

de judecătorul sindic.

Totodată, potrivit

art.

11

alin. (2) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic

are atribuția de a exercita controlul judecătoresc cu privire la activitatea

administratorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară

aferente procedurii insolvenței.

În speță, este necontestat faptul că

apartamentele în litigiu au fost înstrăinate de debitorul SC R. SA Giurgiu,

societate aflată în procedura insolvenței în dosarul nr. 29/122/2005 al

Tribunalului Giurgiu, cu acordul administratorul judiciar SC M.C. SRL Giurgiu,

caz în care, verificarea legalității acestui transfer de proprietate este dată

în competența judecătorului sindic.

Ca atare, constatând că reclamanții au dedus

judecății o acțiune în anularea unui transfer de bunuri efectuat de un debitor

în procedura colectivă a insolvenței, sub supravegherea administratorului

judiciar, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite

recursul și a modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că, în

conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, va

stabili competența de soluționare a acestei acțiuni în favoarea judecătorului

sindic din dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului Giurgiu.

Referitor la cererea având ca obiect acțiunea

în obligarea prim pârâtei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare,

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/1996, Înalta Curte urmează a constata

că este vorba de o acțiune de drept comun care este dată, potrivit art. 1 pct.

1 C. proc. civ., în competența de primă instanță a judecătoriei, în speță a

Judecătoriei Giurgiu, sens în care cu privire la această cerere va fi menținută

dispoziția dată prin sentința recurată.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut

că sentința supusă controlului prin recurs este motivată în raport de soluția

adoptată și că, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

potrivit cărora hotărârea asupra unui conflict de competență se dă fără citarea

părților, nu pot fi primite motivele de recurs vizând nemotivarea și nelegala

citare a părților la judecata conflictului finalizată prin pronunțarea

sentinței recurate.

De asemenea, Înalta Curte a constat că prin

sentința recurată, curtea de apel a stabilit competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Giurgiu (conform mențiunilor din minută și

considerentele sentinței) și nu în favoarea Tribunalului Giurgiu, cum eronat

s-a consemnat în dispozitivul acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC T.I. SRL Giurgiu

împotriva sentinței civile nr. 33 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Modifică, în parte, sentința în sensul că

stabilește competența de soluționare a acțiunii în anularea contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1153 din 15 iunie 2006 de B.N.P. C.V.,

în favoarea judecătorului sindic din dosarul nr. 29/122/2005 al Tribunalului

Giurgiu.

Menține dispoziția privind stabilirea

competenței de soluționare a acțiunii având ca obiect obligarea la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

noiembrie 2008.