ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7369/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea formulată la 5 decembrie 2002, C.D.A. a solicitat obligarea pârâților I.M. și I.E. de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Huși, județul Vaslui, pe care l-au achiziționat urmare licitației publice, organizată la 29 iulie 2002 de către Banca Română de Dezvoltare care, a scos imobilul în vânzare, în contul unui credit rămas neachitat, garantat cu ipotecă de către foștii proprietari N.I. și N.M.

Investită în primă instanță, Judecătoria Huși, prin sentința civilă nr. 1033 din 25 septembrie 2003, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, reținând că acesta a dobândit dreptul de proprietate prin actul de adjudecare încheiat la data de 29 iulie 2002 de executorul bancar, titlul translativ de proprietate întrunind toate cerințele impuse de dispozițiile art. 948 C. civ. Prin încheierea din 4 iunie 2004, Curtea de Apel Iași a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe, până la soluționarea dosarului civil nr. 1694/2004, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui.

Recursul declarat de reclamantul C.D., împotriva acestei încheieri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 4476 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin decizia nr. 173 din 2 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 252 coroborat cu art. 248 C. proc. civ., a constatat perimat apelul formulat de pârâți, împotriva sentinței civile nr. 1033 din 25 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Huși, sentință pe care a păstrat-o. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât de la data la care a fost soluționată irevocabil cauza ce a constituit obiectul suspendării, respectiv 15 mai 2006 și până la data când s-a formulat cererea de repunere pe rol, la 24 august 2007, a trecut mai mult de 1 an, termen la expirarea căruia apelul s-a perimat de drept, din vina părților care au lăsat cauza în nelucrare. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal pârâții I.M. și I.E. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că în mod greșit s-a dispus perimarea apelului în condițiile în care în cauză a intervenit anterior o suspendare legală facultativă, în condițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., situație în care redeschiderea procesului trebuia dispusă din oficiu, chiar de către instanța ce a hotărât asupra suspendării, atunci când a dispărut cauza de întrerupere și nu în condițiile limitative prevăzute de art. 245 C. proc.

civ. Mai mult, se mai arată, din actele cauzei rezultă că recurenta-pârâtă I.E., a fost împiedicată a stărui în judecată, în condițiile în care în ultimii ani a domiciliat în străinătate și nu a avut cunoștință despre soluționarea cauzei până la finalizarea căreia a fost suspendată judecarea apelului. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Suspendarea facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 244 alin. (2) C. proc. civ., până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea a rămas irevocabilă. Odată cu rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul de perimare își reia cursul său firesc.

Practica judecătorească a decis în mod constant că instanța de judecată are posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a rămas irevocabilă. De cele mai multe ori, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat suspendarea, obligația de a încunoștiința instanța despre rămânerea irevocabilă a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă dezlegarea pricinii. În speță, așa cum rezultă din actele dosarului, cauza ce a constituit obiectul suspendării, a fost soluționată irevocabil la data de 15 mai 2006, prin decizia nr. 494/R a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr. 901/82/2006.

Or, cererea de repunere pe rol a fost formulată la data de 24 august 2007, cu mult peste termenul de 1 an, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în mod corect a reținut instanța de control judiciar că, în condițiile în care cursul perimării a fost într-adevăr suspendat până la data de 15 mai 2006, de la această dată, termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi trebuit, fiind în cunoștință de cauză, ca, în termenul prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., să ceară redeschiderea judecății. Cât privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ., este unanim admis, inclusiv în doctrină, că textul se referă in terminis la o împrejurare mai presus de voința părții, legea având în vedere doar cazurile de forță majoră.

Or, împrejurarea că recurenta-pârâtă I.E. și-a stabilit domiciliul în străinătate și nu ar fi cunoscut despre soluționarea irevocabilă a procesului ce a cauzat suspendarea, nu se înscrie în exigențele legii, cu atât mai mult cu cât nici celălalt pârât, recurentul I.M., domiciliat în țară, nu a solicitat, în termen util, repunerea cauzei pe rol. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții I.M. și I.E. împotriva deciziei nr. 173 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.