ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7369/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7369/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea

formulată la 5 decembrie 2002, C.D.A. a solicitat obligarea pârâților I.M. și I.E.

de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Huși,

județul Vaslui, pe care l-au achiziționat urmare licitației publice, organizată

la 29 iulie 2002 de către Banca Română de Dezvoltare care, a scos imobilul în

vânzare, în contul unui credit rămas neachitat, garantat cu ipotecă de către

foștii proprietari N.I. și N.M.

Investită în

primă instanță, Judecătoria Huși, prin sentința civilă nr. 1033 din 25

septembrie 2003, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i lase

reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, reținând că

acesta a dobândit dreptul de proprietate prin actul de adjudecare încheiat la

data de 29 iulie 2002 de executorul bancar, titlul translativ de proprietate

întrunind toate cerințele impuse de dispozițiile art. 948 C. civ.

Prin

încheierea din 4 iunie 2004, Curtea de Apel Iași a dispus, în temeiul

dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului

declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe, până la soluționarea

dosarului civil nr. 1694/2004, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui.

Recursul

declarat de reclamantul C.D., împotriva acestei încheieri, a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 4476 din 9 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin decizia

nr. 173 din 2 noiembrie 2007, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul

dispozițiilor art. 252 coroborat cu art. 248 C. proc. civ., a constatat perimat

apelul formulat de pârâți, împotriva sentinței civile nr. 1033 din 25

septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Huși, sentință pe care a păstrat-o.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în speță sunt

incidente dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., întrucât de la data la

care a fost soluționată irevocabil cauza ce a constituit obiectul suspendării,

respectiv 15 mai 2006 și până la data când s-a formulat cererea de repunere pe

rol, la 24 august 2007, a trecut mai mult de 1 an, termen la expirarea căruia

apelul s-a perimat de drept, din vina părților care au lăsat cauza în

nelucrare.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal pârâții I.M. și I.E. care,

invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin că în mod

greșit s-a dispus perimarea apelului în condițiile în care în cauză a

intervenit anterior o suspendare legală facultativă, în condițiile art. 244

pct. 1 C. proc. civ., situație în care redeschiderea procesului trebuia dispusă

din oficiu, chiar de către instanța ce a hotărât asupra suspendării, atunci

când a dispărut cauza de întrerupere și nu în condițiile limitative prevăzute

de art. 245 C. proc. civ.

Mai mult, se

mai arată, din actele cauzei rezultă că recurenta-pârâtă I.E., a fost

împiedicată a stărui în judecată, în condițiile în care în ultimii ani a

domiciliat în străinătate și nu a avut cunoștință despre soluționarea cauzei

până la finalizarea căreia a fost suspendată judecarea apelului.

Recursul se

privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce

succed.

Suspendarea

facultativă a judecății dăinuie, astfel cum dispune în mod expres art. 244 alin.

(2) C. proc. civ., până când hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat

suspendarea a rămas irevocabilă.

Odată cu

rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, suspendarea încetează, iar termenul

de perimare își reia cursul său firesc.

Practica

judecătorească a decis în mod constant că instanța de judecată are

posibilitatea, iar nu obligația de a dispune repunerea cauzei pe rol, de îndată

ce cunoaște că hotărârea pronunțată în cauza ce a determinat suspendarea, a

rămas irevocabilă.

De cele mai

multe ori, revine părților implicate în judecarea procesului ce a cauzat

suspendarea, obligația de a încunoștiința instanța despre rămânerea irevocabilă

a hotărârii ce a constatat existența sau inexistența dreptului de care atârnă

dezlegarea pricinii.

În speță, așa

cum rezultă din actele dosarului, cauza ce a constituit obiectul suspendării, a

fost soluționată irevocabil la data de 15 mai 2006, prin decizia nr. 494/R a

Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr. 901/82/2006.

Or, cererea

de repunere pe rol a fost formulată la data de 24 august 2007, cu mult peste

termenul de 1 an, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în

mod corect a reținut instanța de control judiciar că, în condițiile în care

cursul perimării a fost într-adevăr suspendat până la data de 15 mai 2006, de

la această dată, termenul de perimare a curs împotriva părții, care ar fi

trebuit, fiind în cunoștință de cauză, ca, în termenul prevăzut de art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., să ceară redeschiderea judecății.

Cât privește

aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 250 alin. (3) C. proc. civ., este

unanim admis, inclusiv în doctrină, că textul se referă in terminis la o

împrejurare mai presus de voința părții, legea având în vedere doar cazurile de

forță majoră.

Or,

împrejurarea că recurenta-pârâtă I.E. și-a stabilit domiciliul în străinătate și

nu ar fi cunoscut despre soluționarea irevocabilă a procesului ce a cauzat

suspendarea, nu se înscrie în exigențele legii, cu atât mai mult cu cât nici

celălalt pârât, recurentul I.M., domiciliat în țară, nu a solicitat, în termen

util, repunerea cauzei pe rol.

Așa fiind,

recursul urmează a se respinge, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâții I.M. și I.E. împotriva deciziei nr. 173

din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie

2008.