ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la data de 15 martie 2000, în Dosar nr. 532/2000, precizată la fila 53, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A. și SC I. SA solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de M.A.A. în sensul radierii suprafeței de 6.817,23 mp, din suprafața totală de 37.480,30 mp, care reprezintă proprietatea reclamantei și respectiv Statul Român prin M.F.P., SC I. SA, Consiliul Local Huși și SC R. SA Vaslui pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 ha și 35 ari și 80 centiari teren situat în Huși.

Prin sentința civilă nr. 2375 din 11 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Huși s-a dispus, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de revendicare până la soluționarea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA, iar în baza art. 158 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. s-a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competentă de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA. Prin Decizia civilă nr. 27/CA din 12 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Iași (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3686 din 15 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ) s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta L.I.

în contradictoriu cu pârâtele M.A.A. și SC I. SA Bârlad în favoarea Curții de Apel Suceava. Prin sentința civilă nr. 72 din 7 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta L.I. în contradictoriu cu S.C. M.P.I. SA Bârlad și M.A.A. București. Prin Decizia nr. 932 din 7 martie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, rămasă irevocabilă, s-a anulat recursul declarat de L.I., împotriva sentinței civile nr. 72 din 7 mai 2002 a Curții de Apel Suceava ca netimbrat. La data de 30 mai 2006, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, respectiv a capătului de cerere privind revendicarea. Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși sub nr. 2264/2003, la data de 26 noiembrie 2003, reclamanta L.I.

a chemat în judecată pârâții Consiliul Local Huși, SC I. SA Bârlad, SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huși și SC P. SA Vaslui, pentru ca acestea să fie obligate să-i lase în deplină proprietate suprafața de 1 ha, 35 ari și 80 centiari teren (Consiliul Local Huși), suprafața de 6817,23 mp teren (SC I. SA Bârlad), 800 mp (SC C. SA Vaslui), 2.500 mp (SC P. SA Huși) și 500 mp (SC P. SA Vaslui). Prin sentința civilă nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Vaslui s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate, invocată de pârâte, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta L.I. prin procurator B.L. și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de SC C. SA Vaslui în contradictoriu cu A.V.A.S.

București. Prin Decizia civilă nr. 340 din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a admis apelul formulat de reclamanta L.I. împotriva sentinței civile nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Huși, sentință care a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul Vaslui în primă instanță. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10 august 2005 cu nr. 2912/2005. Prin Decizia civilă nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de L.I. în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Huși, SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA Vaslui și SC R.I.U.P.P. SA Huși, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate reclamantei, următoarele suprafețe de teren: Consiliul Local Huși 663,43 mp SC P.I.

SA București - 6.625,32 mp; SC R.I.U.P.P. SA Huși - 2.224,95 mp SC P. SA Vaslui - 2.189,54 mp și SC C. SA Vaslui 848,96 mp și o clădire cu destinație de moară, imobile identificate în raportul de expertiză tehnică și schița anexă, care face parte integrantă din hotărâre, au fost respinse excepțiile invocate de pârâte privind inadmisibilitatea acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției achizitive și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. București invocată de SC C. SA Vaslui. Pentru a hotărî astfel s-a reținut din analiza întregului material administrat în cauză că autorul reclamantei a dobândit în anul 1946 prin act autentic suprafața de 1,3580 ha teren în orașul Huși, pe care ulterior a edificat o construcție cu destinație de moară și presă de ulei, fiind înscris de Camera de Industrie și comerț ca o firmă comercială.

Preluarea de către stat de la proprietar a bunurilor s-a făcut abuziv și fără absolut nici un titlu, așa încât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, acțiunea promovată de reclamantă, în revendicare pe calea dreptului comun, fiind cea legală. În condițiile în care preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără niciun titlu, dreptul de proprietate al autorului reclamantei nu a fost legal desființat și acest drept nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său, al autorului reclamantei, care a pierdut astfel doar posesia, pe cale de consecință, imobilul nu putea face obiectul înstrăinării către terțe persoane. În atare condiții, instanța a constatat că dreptul de proprietate al autorului reclamantei este dobândit anterior față de cel al pârâților, deci acțiunea, întemeiată pe art. 494 și urm. C. civ., a fost admisă în parte, în raport cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Împotriva menționatei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamanta L.I., prin procurator Brândaș Lidia și pârâtele SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huși, SC P. SA București și SC P.I. SA București. La termenul din 16 ianuarie 2008, instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 6118/45/2006 la Dosarul nr. 2926/89/2005, Dosarul nr. 6118/45/2006 fiind format la Curtea de Apel Iași ca urmare a faptului că, prin sentința civilă nr. 907 din 7 noiembrie 2006 a Judecătoriei Huși a fost admisă excepția de litispendență între cauza ce forma obiectul acțiunii în revendicare pe capătul doi de cerere în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși și apelul care se judeca împotriva sentinței civile nr. 72 din 31 ianuarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 2264/2003, care avea același obiect.

Prin Decizia civilă nr. 202 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a constata perimată acțiunea în revendicare formulată de reclamanta L.I., reprezentată prin procurist B.L., în contradictoriu cu pârâtele pârâtele SC P.I. SA București, Consiliul Local Huși, SC C. SA Vaslui, SC P. SA Vaslui; s-au admis apelurile formulate de SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA Vaslui și SC P. SA Huși, toate prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că: a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta L.I.

în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA Vaslui și SC P. SA Huși; a păstrat restul dispozițiilor sentinței civile apelate care nu contravin prezentei decizii; a respins apelul formulat de reclamanta L.I., prin procurator B.L., împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui. În motivarea acestei soluții instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește excepția de litispendență invocată de SC C. SA Vaslui s-a pronunțat Judecătoria Huși prin sentința civilă nr. 907 din 07 noiembrie 2006, în sensul admiterii acesteia. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 221 din 16 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin care s-a respins recursul formulat de pârâta SC P. SA Vaslui și s-a constatat că SC P. SA - Peco Vaslui are calitate procesuală pasivă.

Raportat la excepția de perimare, Curtea a reținut că, inițial, prin cererea formulată la data de 15 martie 2000, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A.A. și SC I. SA, solicitând în contradictoriu cu acestea anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele ultimei și obligarea pârâtelor SC I. SA, SC R. SA Vaslui și Statul Român prin M.F.P. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 ha, 35 ari și 80 cta teren situat în Huși. Prin sentința civilă nr. 2375 din 11 octombrie 2000, a fost suspendat în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. capătul de cerere având ca obiect revendicarea până la soluționarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru SC I. SA.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Deci pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Este adevărat că în speță, judecata a fost suspendată până la soluționarea definitivă a altor pricini (respectiv cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate). Însă, potrivit art. 250 C. proc. civ. cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuie suspendarea judecății, dispusă de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc.

civ. Termenul de perimare începe așadar să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza care a pricinuit suspendarea judecății. în speță, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate care a constituit temeiul suspendării în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a capătului de cerere având ca obiect revendicare, a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 932 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, la data de 07 martie 2003. Cu toate acestea, apelanta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol abia la data de 30 mai 2006, deci peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., astfel ca instanța urma să constate perimată acțiunea în revendicare formulată de reclamanta L.I., reprezentată prin procurator B.L.

în contradictoriu cu pârâții SC P.I. SA București, Consiliul Local Huși, SC C. SA Vaslui și SC P. SA Huși. Cât privește excepția de inadmisibilitate invocată de intimatele-pârâte instanța a reținut că reclamanta a formulat în contradictoriu cu SC P.I SA București, SC P. SA Vaslui și SC P. SA Huși, o acțiune prin care a solicitat acesteia să-i lase în proprietate terenuri, o clădire și utilaje de moară și panificație. Acțiunea a fost formulată la data de 26 noiembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Reclamanta nu a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, lege prin care legiuitorul a înțeles să înlocuiască dreptul comun (mai rigid în cadrul acțiunilor în revendicare) și care cuprinde atât norme de drept substanțial, cât și reglementarea unei proceduri administrative, prealabile sesizării instanței.

Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, astfel cum a reținut Tribunalul Vaslui, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc, prin norme de procedură cu caracter special. Deci, în acest cadru legislativ nu-și mai pot găsi aplicarea dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ., în cazul acțiunilor având ca obiect imobile naționalizate, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cum este cazul în speță. Reglementarea cu caracter special din acest act normativ oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, prin echivalent, fiind de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar dispozițiile C. civ.

au un caracter general față de Legea nr. 10/2001, instanța de fond a considerat greșit că ele sunt aplicabile în speță. Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicare. În consecință sunt inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de această lege specială. Prin urmare, reclamantei punându-i-se la dispoziție o procedură specială de natură a-i recunoaște posibilitatea valorificării dreptului de proprietate încălcat, nu mai are deschisă calea dreptului comun, acțiunea sa în revendicare fiind inadmisibilă, fără ca aceasta să însemne o încălcare a accesului liber la procedurile judecătorești, cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința apelată.

Cele constatate anterior fac de prisos analiza pe fond a cauzei, precum și celelalte excepții invocate. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă L.I. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, total netemeinic și nelegal, instanța de apel a admis excepția de perimare a acțiunii care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși și al Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși. Tot eronat a reținut instanța de apel Iași că s-a cerut repunerea pe rol în anul 2006 la aproape trei ani după pronunțarea Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. 2590/2002.

Recurenta a combătut acest lucru cu adresa din 15 aprilie 2003 adresată Judecătoriei Huși, prin care a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 523/2000, la 5 săptămâni după pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, a Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003, în Dosarul nr. 2590/2001. Din eroare Curtea de Apel Iași a reținut că aceasta a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, pentru prima dată, în anul 2006. Dar această Curte a judecat în apel Dosarul Tribunalului Vaslui nr. 2926/89/2005 ( nu /2006). Chiar acțiunea de față a fost înregistrată Judecătoria Huși sub nr. 2264 la data de 26 noiembrie 2003, revendicare pe drept comun, deci la 9 luni după pronunțarea Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, asupra primului capăt de cerere al Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși.

În acest context a fost admisă irevocabil excepția de litispendență a acțiunii. Tot netemeinic și nelegal, instanța Curții de Apel Iași a admis excepția inadmisibilității cererii. Eronat a reținut aceeași instanță că reclamanta ar fi deschis acțiunea în revendicare pe drept comun după apariția Legii nr. 10/2001, afirmație combătută de aceasta cu Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși pe care l-a repus pe rol și care face obiectul acțiunii de față. Legea nr. 10/2001 spune foarte clar că persoana îndreptățită poate alege calea pe care o dorește, revendicare pe drept comun sau revendicare pe lege specială, dacă acțiunea a fost deschisă înainte de apariția legii speciale. Al treilea motiv de recurs este acela că, atunci când s-a pronunțat instanța Curții de Apel Iași, nu a avut în vedere cererea reclamantei de repunere pe rol, din 15 aprilie 2003, a Dosarului nr. 532/2000 la Judecătoria Huși.

Au fost formulate întâmpinări, invocându-se de către SC R. SA Vaslui, excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că, prin Decizia civilă nr. 221/2007 a Curții de Apel Iași, s-a soluționat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 907/2006 a Judecătoriei Huși în Dosarul nr. 532/2000, în cuprinsul său stabilindu-se în mod irevocabil că SC P. SA- Peco Vaslui are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât acest aspect nu mai poate fi reiterat, intrând sub puterea lucrului judecat. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Recurenta invocă greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 248 C. proc. civ., care reglementează sancțiunea perimării, în raport de împrejurarea că s-a apreciat greșit că a rămas în pasivitate timp de mai mult de un an de la data suspendării capătului doi al acțiunii, având ca obiect revendicare, în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși. Recurenta se apără, arătând că a formulat cerere de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000 la data de 15 04 2003, cât și acțiune în revendicare cu același obiect, înregistrată sub nr. 2264/2003 la Judecătoria Huși.

Verificând aceste susțineri, Înalta Curte constată că, în faza procesuală a recursului, a fost depusă o copie a cererii de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, având ștampila de primire a acestei judecătorii, însă printre actele Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși nu se regăsește o astfel de cerere, chiar recurenta neputând să indice fila la care există această cerere. Prin urmare, sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada investirii instanței cu cererea de repunere pe rol. De asemenea, constată că excepția perimării a fost invocată pentru prima oară la data de 24 09 2008, după ce s-a realizat conexarea celor două dosare ca urmare a constatării litispendenței, ocazie cu care recurenta a invocat în apărare incidența art. 252 pct. 3 C. proc.

civ., potrivit cu care perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima dată în instanța de apel. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că art. 252 pct. 3 C. proc. civ. nu este incident, iar perimarea poate fi invocată deoarece privește și Dosarul conexat nr. 6118/45/06 al Curții de Apel Iași, dosar care nu a fost soluționat pe fond în primă instanță, ca urmare a formării sale în urma admiterii excepției de litispendență și trimiterii capătului doi al acțiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, direct la Curtea de Apel Iași, astfel că nu ne aflăm într-o fază propriu-zisă de apel în acest dosar. Recurenta a mai invocat în apărare, pe aspectul perimării, la fila 60 a Dosarului nr. 2926/89/2005 vol. II al Curții de Apel Iași, faptul că prin sentința civilă nr. 2735/2000 a Judecătoriei Huși nu s-a dispus disjungerea și suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., iar prin cererile din Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a cerut trimiterea dosarului la instanța de fond pentru soluționarea cererii de revendicare, ceea ce face inaplicabilă sancțiunea perimării. Verificând și aceste susțineri, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, căci în Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție se solicită prin cererea de recurs, cât și prin cererea de la fila 9, trimiterea dosarului la „Tribunalul Vaslui unde s-a deschis acțiunea în revendicare pentru acest imobil conform Legii nr. 10/2001„ astfel că, făcându-se referire la Tribunalul Vaslui, nu poate fi susținută apărarea că cererea de repunere pe rol privea Dosarul nr. 532/2000 al Judecătorie Huși.

Este nerelevant, sub aspectul intervenirii sancțiunii perimării, faptul că prin sentința civilă nr. 2735/2000 a Judecătoriei Huși nu s-a dispus disjungerea și suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., cât timp cauza a rămas în nelucrare, pe cel de-al doilea capăt de cerere, chiar dacă dispoziția de disjungere și suspendare nu se regăsesc expres în dispozitivul sentinței. Cu toate acestea, potrivit art. 248 C. proc. civ., perimarea intervine numai atunci când cauza a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an. Înalta Curte observă că partea reclamantă în acțiunea în revendicare a imobilului care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși nu a rămas în pasivitate timp de mai mult de un an, ci a introdus o nouă acțiune cu același obiect, în contradictoriu cu aceleași părți, la aceeași instanță, ceea ce dovedește pe deplin intenția sa de a continua procesul și inaplicabilitatea sancțiunii perimării.

Astfel, la data de 26 noiembie 2003, la opt luni de la data la care s-a soluționat irevocabil cauza în raport de care s-a dispus suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., respectiv 7 martie 2003, reclamanta a dorit să continue demersul său, prin investirea Judecătoriei Huși în Dosarul nr. 2264/2003 cu o cerere având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză, motiv pentru care a și fost admisă excepția de litispendență între cele două dosare: Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, devenit Dosarul nr. 6118/45/06 al Curții de Apel Iași, care nu a fost soluționat pe fond în primă instanță, și Dosarul nr. 2926/89/05 al Curții de Apel Iași, în care s-a soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 72/31 01 2005pronunțată în Dosarul nr. 2264/2003 al Judecătorie Huși, după ce prin Decizia civilă nr. 340/2005 a Tribunalului Iași a fost admis apelul împotriva acestei sentințe și trimisă cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Iași, astfel încât cel de-al doilea apel a fost soluționat de instanța superioară, Curtea de Apel Iași, prin Decizia civilă nr. 202/2008, care face obiectul prezentului recurs.

Investind instanța cu o cerere identică, chiar dacă nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, reclamanta a ieșit din pasivitate în termenul de un an de la momentul suspendării, astfel încât nu poate fi sancționată în temeiul art. 248 C. proc. civ. Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că a fost greșit aplicată sancțiunea perimării celui de-al doilea capăt al acțiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, iar, în raport de această soluție, a fost greșit admisă și excepția inadmisibilității acțiunii ce a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși.

Aceasta deoarece, acțiunea introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, trebuia să fie soluționată în raport de dreptul comun, dacă partea nu alegea posibilitatea suspendării acesteia până la finalizarea procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001, iar nu respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că, prin a doua acțiune, în Dosarul nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși, a fost depășit termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001, deoarece cea de-a doua acțiune în revendicare nu o continuă pe prima, ca urmare a intervenirii sancțiunii perimării. Având în vedere că în mod greșit acțiunea în revendicare care a format obiectul capătului doi al Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși nu a fost soluționată pe fond numai în faza procesuală a apelului, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de apel. Deoarece în cea de-a doua acțiune în revendicare, care a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși, au fost chemate în judecată și alte părți, iar obiectul acțiunii a fost extins și la alte terenuri, urmează a se analiza excepția inadmisibilități acțiunii în raport de împrejurarea dacă, cu privire la acestea, reclamanta a formulat notificări cu respectarea Legii nr. 10/2001. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite decizia spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de apelanta-reclamantă L.I. împotriva Deciziei nr. 202 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2010.