ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 887/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Huși la data de 15 martie 2000, în Dosar nr. 532/2000, precizată

la fila 53, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A. și SC I. SA solicitând

anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de M.A.A.

în sensul radierii suprafeței de 6.817,23 mp, din suprafața totală de 37.480,30

mp, care reprezintă proprietatea reclamantei și respectiv Statul Român prin M.F.P.,

SC I. SA, Consiliul Local Huși și SC R. SA Vaslui pentru ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie suprafața de 1 ha și 35 ari și 80 centiari teren situat în

Huși.

Prin sentința civilă nr.

2375 din 11 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Huși s-a dispus, în baza art.

244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de revendicare până la

soluționarea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA, iar în baza art. 158 și art. 3 pct.

1 C. proc. civ. s-a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competentă de

soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC I. SA.

Prin Decizia civilă nr.

27/CA din 12 februarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Iași (rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 3686 din 15 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea

Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ) s-a declinat

competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta L.I. în

contradictoriu cu pârâtele M.A.A. și SC I. SA Bârlad în favoarea Curții de Apel

Suceava.

Prin sentința civilă nr.

72 din 7 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a respins ca tardivă

acțiunea formulată de reclamanta L.I. în contradictoriu cu S.C. M.P.I. SA

Bârlad și M.A.A. București.

Prin Decizia nr. 932

din 7 martie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios

administrativ, rămasă irevocabilă, s-a anulat recursul declarat de L.I., împotriva

sentinței civile nr. 72 din 7 mai 2002 a Curții de Apel Suceava ca netimbrat.

La data de 30 mai 2006,

reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, respectiv a capătului de

cerere privind revendicarea.

Totodată, prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși sub nr. 2264/2003, la data de

26 noiembrie 2003, reclamanta L.I. a chemat în judecată pârâții Consiliul Local

Huși, SC I. SA Bârlad, SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huși și SC P. SA Vaslui,

pentru ca acestea să fie obligate să-i lase în deplină proprietate suprafața de

1 ha, 35 ari și 80 centiari teren (Consiliul Local Huși), suprafața de 6817,23 mp

teren (SC I. SA Bârlad), 800 mp (SC C. SA Vaslui), 2.500 mp (SC P. SA Huși) și

500 mp (SC P. SA Vaslui).

Prin sentința civilă nr.

72 din 31 ianuarie 2005 pronunțată de Judecătoria Vaslui s-a admis excepția de

inadmisibilitate a acțiunii formulate, invocată de pârâte, s-a respins acțiunea

civilă formulată de reclamanta L.I. prin procurator B.L. și s-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de SC C. SA Vaslui în contradictoriu cu

A.V.A.S. București.

Prin Decizia civilă nr.

340 din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a admis apelul

formulat de reclamanta L.I. împotriva sentinței civile nr. 72 din 31 ianuarie 2005

pronunțată de Judecătoria Huși, sentință care a fost anulată, iar cauza a fost

trimisă spre soluționare la Tribunalul Vaslui în primă instanță.

Acțiunea a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10 august 2005 cu nr. 2912/2005.

Prin Decizia civilă nr.

426/bis din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a admis în parte

acțiunea civilă formulată de L.I. în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local

Huși, SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA Vaslui și SC R.I.U.P.P.

SA Huși, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate reclamantei,

următoarele suprafețe de teren: Consiliul Local Huși 663,43 mp SC P.I. SA

București - 6.625,32 mp; SC R.I.U.P.P. SA Huși - 2.224,95 mp SC P. SA Vaslui - 2.189,54

mp și SC C. SA Vaslui 848,96 mp și o clădire cu destinație de moară, imobile

identificate în raportul de expertiză tehnică și schița anexă, care face parte

integrantă din hotărâre, au fost respinse excepțiile invocate de pârâte privind

inadmisibilitatea acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive și a

prescripției achizitive și cererea de chemare în garanție a A.V.A.S. București

invocată de SC C. SA Vaslui.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut din analiza întregului material administrat în cauză că

autorul reclamantei a dobândit în anul 1946 prin act autentic suprafața de 1,3580

ha teren în orașul Huși, pe care ulterior a edificat o construcție cu

destinație de moară și presă de ulei, fiind înscris de Camera de Industrie și

comerț ca o firmă comercială.

Preluarea de către

stat de la proprietar a bunurilor s-a făcut abuziv și fără absolut nici un

titlu, așa încât, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001,

acțiunea promovată de reclamantă, în revendicare pe calea dreptului comun,

fiind cea legală.

În condițiile în care

preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără niciun titlu, dreptul de

proprietate al autorului reclamantei nu a fost legal desființat și acest drept

nu s-a strămutat niciodată la stat, ci a rămas în patrimoniul titularului său,

al autorului reclamantei, care a pierdut astfel doar posesia, pe cale de

consecință, imobilul nu putea face obiectul înstrăinării către terțe persoane.

În atare condiții,

instanța a constatat că dreptul de proprietate al autorului reclamantei este

dobândit anterior față de cel al pârâților, deci acțiunea, întemeiată pe art. 494

și urm. C. civ., a fost admisă în parte, în raport cu concluziile raportului de

expertiză tehnică efectuat în cauză.

Împotriva menționatei

sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamanta L.I., prin procurator Brândaș

Lidia și pârâtele SC C. SA Vaslui, SC P. SA Huși, SC P. SA București și SC P.I.

SA București.

La termenul din 16

ianuarie 2008, instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 6118/45/2006 la Dosarul

nr. 2926/89/2005, Dosarul nr. 6118/45/2006 fiind format la Curtea de Apel Iași

ca urmare a faptului că, prin sentința civilă nr. 907 din 7 noiembrie 2006 a

Judecătoriei Huși a fost admisă excepția de litispendență între cauza ce forma

obiectul acțiunii în revendicare pe capătul doi de cerere în Dosarul nr. 532/2000

al Judecătoriei Huși și apelul care se judeca împotriva sentinței civile nr. 72

din 31 ianuarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 2264/2003, care avea același

obiect.

Prin Decizia civilă nr.

202 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, s-a constata perimată acțiunea în

revendicare formulată de reclamanta L.I., reprezentată prin procurist B.L., în

contradictoriu cu pârâtele pârâtele SC P.I. SA București, Consiliul Local Huși,

SC C. SA Vaslui, SC P. SA Vaslui; s-au admis apelurile formulate de SC C. SA

Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA Vaslui și SC P. SA Huși, toate prin

reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18 aprilie

2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în parte în

sensul că: a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta L.I.

în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Vaslui, SC P.I. SA București, SC P. SA

Vaslui și SC P. SA Huși; a păstrat restul dispozițiilor sentinței civile

apelate care nu contravin prezentei decizii; a respins apelul formulat de

reclamanta L.I., prin procurator B.L., împotriva sentinței civile nr. 426/bis

din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

În motivarea acestei

soluții instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește excepția de

litispendență invocată de SC C. SA Vaslui s-a pronunțat Judecătoria Huși prin

sentința civilă nr. 907 din 07 noiembrie 2006, în sensul admiterii acesteia.

Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 221 din 16 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin care s-a respins recursul formulat de

pârâta SC P. SA Vaslui și s-a constatat că SC P. SA - Peco Vaslui are calitate

procesuală pasivă.

Raportat la excepția

de perimare, Curtea a reținut că, inițial, prin cererea formulată la data de 15

martie 2000, reclamanta L.I. a chemat în judecată M.A.A. și SC I. SA,

solicitând în contradictoriu cu acestea anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate emis pe numele ultimei și obligarea pârâtelor SC I.

SA, SC R. SA Vaslui și Statul Român prin M.F.P. să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 ha, 35 ari și 80 cta teren

situat în Huși. Prin sentința civilă nr. 2375 din 11 octombrie 2000, a fost

suspendat în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. capătul de cerere

având ca obiect revendicarea până la soluționarea cererii privind anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru SC I. SA.

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an.

Deci pentru a

interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții.

Este adevărat că în

speță, judecata a fost suspendată până la soluționarea definitivă a altor

pricini (respectiv cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate). Însă, potrivit art. 250 C. proc. civ. cursul perimării este

suspendat atâta timp cât dăinuie suspendarea judecății, dispusă de instanță în

cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ.

Termenul de perimare

începe așadar să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate

în cauza care a pricinuit suspendarea judecății. în speță, cererea de anulare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate care a constituit temeiul

suspendării în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a capătului de cerere având

ca obiect revendicare, a fost soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 932

a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, la data de 07

martie 2003.

Cu toate acestea,

apelanta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol abia la data de 30 mai 2006,

deci peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., astfel ca

instanța urma să constate perimată acțiunea în revendicare formulată de

reclamanta L.I., reprezentată prin procurator B.L. în contradictoriu cu pârâții

SC P.I. SA București, Consiliul Local Huși, SC C. SA Vaslui și SC P. SA Huși.

Cât privește excepția

de inadmisibilitate invocată de intimatele-pârâte instanța a reținut că

reclamanta a formulat în contradictoriu cu SC P.I SA București, SC P. SA Vaslui

și SC P. SA Huși, o acțiune prin care a solicitat acesteia să-i lase în

proprietate terenuri, o clădire și utilaje de moară și panificație.

Acțiunea a fost

formulată la data de 26 noiembrie 2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001.

Reclamanta nu a uzat

de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul

juridic al imobilelor preluate abuziv, lege prin care legiuitorul a înțeles să

înlocuiască dreptul comun (mai rigid în cadrul acțiunilor în revendicare) și

care cuprinde atât norme de drept substanțial, cât și reglementarea unei

proceduri administrative, prealabile sesizării instanței.

Prin dispozițiile

sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la

dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor

naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, astfel cum a reținut

Tribunalul Vaslui, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l

totodată controlului judecătoresc, prin norme de procedură cu caracter special.

Deci, în acest cadru

legislativ nu-și mai pot găsi aplicarea dispozițiile dreptului comun, respectiv

art. 480 C. civ., în cazul acțiunilor având ca obiect imobile naționalizate,

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cum este cazul în

speță.

Reglementarea cu

caracter special din acest act normativ oferă cadrul juridic complet pentru

restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, prin echivalent, fiind de

imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar dispozițiile C.

civ. au un caracter general față de Legea nr. 10/2001, instanța de fond a

considerat greșit că ele sunt aplicabile în speță. Numai persoanele exceptate

de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care din motive independente

de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură,

au deschisă calea acțiunii în revendicare.

În consecință sunt

inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de

această lege specială.

Prin urmare, reclamantei punându-i-se

la dispoziție o procedură specială de natură a-i recunoaște posibilitatea

valorificării dreptului de proprietate încălcat, nu mai are deschisă calea dreptului

comun, acțiunea sa în revendicare fiind inadmisibilă, fără ca aceasta să

însemne o încălcare a accesului liber la procedurile judecătorești, cum greșit

a reținut instanța de fond prin sentința apelată.

Cele constatate

anterior fac de prisos analiza pe fond a cauzei, precum și celelalte excepții

invocate.

Împotriva menționatei

decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă L.I.

În dezvoltarea

acestuia s-a arătat că, total netemeinic și nelegal, instanța de apel a admis

excepția de perimare a acțiunii care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000 al

Judecătoriei Huși și al Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși.

Tot eronat a reținut

instanța de apel Iași că s-a cerut repunerea pe rol în anul 2006 la aproape

trei ani după pronunțarea Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. 2590/2002.

Recurenta a combătut acest lucru cu adresa din 15 aprilie 2003 adresată

Judecătoriei Huși, prin care a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 523/2000,

la 5 săptămâni după pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ, a Deciziei nr. 932 din 7 martie 2003, în Dosarul nr. 2590/2001.

Din eroare Curtea de

Apel Iași a reținut că aceasta a solicitat repunerea pe rol a Dosarului nr. 532/2000

al Judecătoriei Huși, pentru prima dată, în anul 2006. Dar această Curte a

judecat în apel Dosarul Tribunalului Vaslui nr. 2926/89/2005 ( nu /2006).

Chiar acțiunea de

față a fost înregistrată Judecătoria Huși sub nr. 2264 la data de 26 noiembrie

2003, revendicare pe drept comun, deci la 9 luni după pronunțarea Deciziei nr. 932

din 7 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ, asupra primului capăt de cerere al Dosarului nr. 532/2000 al

Judecătoriei Huși. În acest context a fost admisă irevocabil excepția de

litispendență a acțiunii.

Tot netemeinic și

nelegal, instanța Curții de Apel Iași a admis excepția inadmisibilității

cererii.

Eronat a reținut

aceeași instanță că reclamanta ar fi deschis acțiunea în revendicare pe drept

comun după apariția Legii nr. 10/2001, afirmație combătută de aceasta cu Dosarul

nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși pe care l-a repus pe rol și care face

obiectul acțiunii de față.

Legea nr. 10/2001 spune

foarte clar că persoana îndreptățită poate alege calea pe care o dorește,

revendicare pe drept comun sau revendicare pe lege specială, dacă acțiunea a

fost deschisă înainte de apariția legii speciale.

Al treilea motiv de recurs este acela

că, atunci când s-a pronunțat instanța Curții de Apel Iași, nu a avut în vedere

cererea reclamantei de repunere pe rol, din 15 aprilie 2003, a Dosarului nr. 532/2000

la Judecătoria Huși.

Au fost formulate întâmpinări,

invocându-se de către SC R. SA Vaslui, excepția lipsei calității procesuale

pasive în ceea ce o privește.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că, prin Decizia civilă nr. 221/2007 a Curții

de Apel Iași, s-a soluționat recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 907/2006

a Judecătoriei Huși în Dosarul nr. 532/2000, în cuprinsul său stabilindu-se în

mod irevocabil că SC P. SA- Peco Vaslui are calitate procesuală pasivă în

cauză, astfel încât acest aspect nu mai poate fi reiterat, intrând sub puterea

lucrului judecat.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, care se încadrează în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că

acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Recurenta invocă greșita aplicare în cauză a

prevederilor art. 248 C. proc. civ., care reglementează sancțiunea perimării,

în raport de împrejurarea că s-a apreciat greșit că a rămas în pasivitate timp

de mai mult de un an de la data suspendării capătului doi al acțiunii, având ca

obiect revendicare, în Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși. Recurenta se

apără, arătând că a formulat cerere de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000

la data de 15 04 2003, cât și acțiune în revendicare cu același obiect,

înregistrată sub nr. 2264/2003 la Judecătoria Huși.

Verificând aceste susțineri, Înalta Curte

constată că, în faza procesuală a recursului, a fost depusă o copie a cererii

de repunere pe rol a Dosarului nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, având

ștampila de primire a acestei judecătorii, însă printre actele Dosarului nr. 532/2000

al Judecătoriei Huși nu se regăsește o astfel de cerere, chiar recurenta

neputând să indice fila la care există această cerere.

Prin urmare, sub acest aspect, Înalta Curte

apreciază că nu s-a făcut dovada investirii instanței cu cererea de repunere pe

rol.

De asemenea, constată că excepția perimării a

fost invocată pentru prima oară la data de 24 09 2008, după ce s-a realizat

conexarea celor două dosare ca urmare a constatării litispendenței, ocazie cu

care recurenta a invocat în apărare incidența art. 252 pct. 3 C. proc. civ.,

potrivit cu care perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată

pentru prima dată în instanța de apel.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că art.

252 pct. 3 C. proc. civ. nu este incident, iar perimarea poate fi invocată

deoarece privește și Dosarul conexat nr. 6118/45/06 al Curții de Apel Iași,

dosar care nu a fost soluționat pe fond în primă instanță, ca urmare a formării

sale în urma admiterii excepției de litispendență și trimiterii capătului doi

al acțiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, direct la Curtea de

Apel Iași, astfel că nu ne aflăm într-o fază propriu-zisă de apel în acest

dosar.

Recurenta a mai invocat în apărare, pe

aspectul perimării, la fila 60 a Dosarului nr. 2926/89/2005 vol. II al Curții

de Apel Iași, faptul că prin sentința civilă nr. 2735/2000 a Judecătoriei Huși

nu s-a dispus disjungerea și suspendarea conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.,

iar prin cererile din Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție a cerut trimiterea dosarului la instanța de fond pentru soluționarea

cererii de revendicare, ceea ce face inaplicabilă sancțiunea perimării.

Verificând și aceste susțineri, Înalta Curte

le apreciază ca nefondate, căci în Dosarul nr. 1515/2001 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție se solicită prin cererea de recurs, cât și prin cererea de

la fila 9, trimiterea dosarului la „Tribunalul Vaslui unde s-a deschis acțiunea

în revendicare pentru acest imobil conform Legii nr. 10/2001„ astfel că,

făcându-se referire la Tribunalul Vaslui, nu poate fi susținută apărarea că

cererea de repunere pe rol privea Dosarul nr. 532/2000 al Judecătorie Huși.

Este nerelevant, sub aspectul intervenirii

sancțiunii perimării, faptul că prin sentința civilă nr. 2735/2000 a

Judecătoriei Huși nu s-a dispus disjungerea și suspendarea conform art. 244 pct.

1 C. proc. civ., cât timp cauza a rămas în nelucrare, pe cel de-al doilea capăt

de cerere, chiar dacă dispoziția de disjungere și suspendare nu se regăsesc expres

în dispozitivul sentinței.

Cu toate acestea, potrivit art. 248 C. proc.

civ., perimarea intervine numai atunci când cauza a rămas în nelucrare, din

vina părții, mai mult de un an.

Înalta Curte observă că partea reclamantă în

acțiunea în revendicare a imobilului care a făcut obiectul Dosarului nr. 532/2000

al Judecătoriei Huși nu a rămas în pasivitate timp de mai mult de un an, ci a

introdus o nouă acțiune cu același obiect, în contradictoriu cu aceleași părți,

la aceeași instanță, ceea ce dovedește pe deplin intenția sa de a continua

procesul și inaplicabilitatea sancțiunii perimării.

Astfel, la data de 26 noiembie 2003, la opt

luni de la data la care s-a soluționat irevocabil cauza în raport de care s-a

dispus suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., respectiv 7 martie

2003, reclamanta a dorit să continue demersul său, prin investirea Judecătoriei

Huși în Dosarul nr. 2264/2003 cu o cerere având același obiect, aceleași părți

și aceeași cauză, motiv pentru care a și fost admisă excepția de litispendență

între cele două dosare: Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, devenit Dosarul

nr. 6118/45/06 al Curții de Apel Iași, care nu a fost soluționat pe fond în

primă instanță, și Dosarul nr. 2926/89/05 al Curții de Apel Iași, în care s-a

soluționat apelul împotriva sentinței civile nr. 72/31 01 2005pronunțată în Dosarul

nr. 2264/2003 al Judecătorie Huși, după ce prin Decizia civilă nr. 340/2005 a

Tribunalului Iași a fost admis apelul împotriva acestei sentințe și trimisă

cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Iași, astfel încât cel

de-al doilea apel a fost soluționat de instanța superioară, Curtea de Apel

Iași, prin Decizia civilă nr. 202/2008, care face obiectul prezentului recurs.

Investind instanța cu o cerere identică,

chiar dacă nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, reclamanta a ieșit din

pasivitate în termenul de un an de la momentul suspendării, astfel încât nu

poate fi sancționată în temeiul art. 248 C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte

apreciază că a fost greșit aplicată sancțiunea perimării celui de-al doilea

capăt al acțiunii din Dosarul nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși, iar, în raport

de această soluție, a fost greșit admisă și excepția inadmisibilității acțiunii

ce a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al Judecătoriei Huși.

Aceasta deoarece, acțiunea introdusă anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în Dosarul nr. 532/2000 al

Judecătoriei Huși, trebuia să fie soluționată în raport de dreptul comun, dacă

partea nu alegea posibilitatea suspendării acesteia până la finalizarea

procedurii administrative reglementată de Legea nr. 10/2001, iar nu respinsă ca

inadmisibilă, cu motivarea că, prin a doua acțiune, în Dosarul nr. 2264/2003 al

Judecătoriei Huși, a fost depășit termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001,

deoarece cea de-a doua acțiune în revendicare nu o continuă pe prima, ca urmare

a intervenirii sancțiunii perimării.

Având în vedere că în

mod greșit acțiunea în revendicare care a format obiectul capătului doi al Dosarului

nr. 532/2000 al Judecătoriei Huși nu a fost soluționată pe fond numai în faza

procesuală a apelului, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., recursul

urmează a fi admis, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la instanța

de apel.

Deoarece în cea de-a

doua acțiune în revendicare, care a format obiectul Dosarului nr. 2264/2003 al

Judecătoriei Huși, au fost chemate în judecată și alte părți, iar obiectul

acțiunii a fost extins și la alte terenuri, urmează a se analiza excepția

inadmisibilități acțiunii în raport de împrejurarea dacă, cu privire la

acestea, reclamanta a formulat notificări cu respectarea Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste

argumente și în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa decizia și va trimite decizia spre rejudecare la instanța de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de apelanta-reclamantă L.I. împotriva Deciziei nr. 202 din 3 decembrie

2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 12 februarie 2010.