ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1701/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40

din 11 martie 2008, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul M.I. împotriva rezoluției nr. 2400/P/2005 din 17

noiembrie 2005 a procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și a

rezoluției nr. 89/II/2/2006 din 18 ianuarie 2006 a prim-procurorului

Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, pe care le-a menținut.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a obligat petentul să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen.,

a obligat petentul să achite suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată către B.S.

Pentru a pronunța astfel

s-au reținut următoarele:

La data de 12 aprilie 2005,

numitul M.I. a formulat o plângere împotriva numitei B.S. pentru infracțiunea

de „înșelăciune”, constând în aceea că, în cursul anului 2003, aceasta a promis

că-i vinde o suprafață de teren de 400 m.p., primind un avans de 5.500 euro, promisiune

pe care nu și-a respectat-o, însă din plângere și din actele dosarului rezultă

însă că numitul M.I. nu poate prezenta un înscris, din care să rezulte că a dat

numitei B.S. această sumă de bani, întrucât nu a fost întocmit un astfel de

înscris. Martorii propuși de M.I. în dovedirea plângerii nu confirmă decât

existența unei înțelegeri între numitul M.I. și B.S. privind vânzarea unei

suprafețe de teren și nu primirea de către aceasta a vreunei sume de bani cu titlu

de avans.

Față de aceste aspecte, se

apreciază că fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală. Neîndeplinirea

promisiunii de vânzare nu constituie infracțiune, litigiul putând fi soluționat

de instanța civilă, în măsura în care partea interesată poate face dovada

existenței promisiunii de vânzare și predării avansului.

Împotriva acestei rezoluții

petentul M.I. a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași, arătând că rezoluția este netemeinică și nelegală, întrucât

persoanele reclamate trebuiau trimise în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, cu atât mai mult cu cât martorii audiați au

confirmat că el le-a dat avans suma de 5.500 euro, pentru cumpărarea unui

teren, iar aceștia au refuzat încheierea contractului după primirea banilor.

Prin rezoluția nr. 89/II/2/2006

din 18 ianuarie 2006 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Iași s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului reținându-se că rezoluția

atacată este legală și temeinică, întrucât nu s-a probat intenția de inducere

în eroare a petentului de către persoanele reclamate.

Instanța a conchis în sensul

că soluția procurorului este legală și temeinică, întrucât acțiunea penală nu

poate fi pusă în mișcare, existând una din cauzele prevăzute de art. 10 C.

proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale respectiv „fapta

nu este prevăzută de legea penală”.

Mai reține instanța că, de

altfel, litigiul dintre părți de natură civilă a fost tranșat în mod

irevocabil, persoanele reclamate fiind obligate prin hotărâre judecătorească la

despăgubirea petentului.

Împotriva acestei sentințe,

petentul M.I. a formulat recurs prin care în esență solicită trimiterea

dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru ca intimații să

fie cercetați penal.

Examinând cauza se constată

că recursul este nefondat.

Astfel cum s-a reținut atât

prin rezoluțiile procurorului cât și prin sentința penală atacată, petentul M.I.

a apreciat că este victima unei înșelăciuni din partea intimaților însă prin

administrarea unui probatoriu amplu la cererea ambelor părți s-a concluzionat că

litigiul dintre părți este unul de drept privat și nu unul de conflict penal.

Concluzia este corectă iar critica petentului cu privire la modul de

interpretare și valoarea juridică dată probelor nu este fondată.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul, cu

obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul  M.I. împotriva sentinței penale nr. 40 din 11

martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 mai 2008.