ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4468/2010

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 25/2010 din 16 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria Aleșd în Dosarul nr. 2934/177/2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.L., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul penal nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, menținută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul penal nr. 557/II.2/2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la dosar la 2 decembrie 2009, petenta B.L. a atacat rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarele penale nr. 616/P/2009 și nr. 557/II.2/2009. În motivarea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., petenta a arătat că făptuitorul Ț.G. a declarat sub prestare de jurământ că a cumpărat de la petentă o suprafață de teren, lucru imposibil față de împrejurarea că terenul respectiv era în litigiu. A mai susținut petenta în plângerea formulată că a solicitat în repetate rânduri ca făptuitorul să prezinte contractul de vânzare-cumpărare, lucru ce nu s-a întâmplat, organele de cercetare penală nedepunând diligențele necesare în vederea aflării adevărului, terenul revendicat de Ț.G. fiind în folosința sa din anul 1981, când l-a cumpărat împreună cu casa de locuit.

Prin Rezoluția nr. 616/P/2009 din 19 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd s-a confirmat propunerea de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul Ț.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. În motivarea rezoluției, procurorul a arătat că în urma cercetărilor întreprinse în cauză nu a rezultat comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către Ț.G., cu ocazia audierii, acesta menținându-și declarația pe care a dat-o în fața instanței de judecată cu precizarea că cele declarate sunt reale.

Prin Rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 557/II.2/2009 din 17 noiembrie 2009, s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva Rezoluției nr. 616/P/2009 din 19 octombrie 2009.

Analizând plângerea formulată de petentă în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prin prisma motivelor invocate de aceasta și în raport cu probele administrate în Dosarul nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, instanța de fond a apreciat că aceasta este nefondată și a respins-o ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. pentru argumentele expuse în considerentele hotărârii pronunțate și care vor fi expuse în cele ce urmează.

Din actele Dosarului nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd a rezultat că petenta B.L. a reclamat faptul că la data de 30 ianuarie 2009 aflându-se sub jurământ, făptuitorul Ț.G. a declarat în mod mincinos că a cumpărat un teren arabil de la B.I. - ce face parte din terenul aflat în litigiu, - fără ca acesta să fie proprietar, că terenul în litigiu cu nr. top. X, Y se află în spatele gospodăriei făptuitorului, aspect ce nu rezultă din schița cadastrală, precum și faptul că pârâtul B.I. nu a folosit acest teren datorită intervențiilor reclamanților.

Ulterior, petenta a revenit asupra celor afirmate inițial și a susținut că făptuitorul a declarat că a cumpărat teren de la B.I., însă se referă la alte nr. topo. decât cele în litigiu, pe care nu le-a menționat, însă din CF 87 nu rezultă că făptuitorul ar fi cumpărat teren de la B.I.

În dosarul de urmărire penală s-a depus declarația din data de 30 ianuarie 2009 a intimatului Ț.G., audiat în calitate de martor în Dosarul civil nr. 159/177/2008 al Judecătoriei Aleșd, prin care acesta a declarat că știe că terenul în litigiu cu nr. topo. X, Y se află în spatele gospodăriei sale. A arătat martorul că "dinainte de revoluție aceste terenuri sunt folosite de către reclamanți, fiind vorba de terenuri arabile și fâneață", că după aprecierea sa, "reclamanții folosesc terenurile în suprafață de 20 - 25 ari și că pârâtul B.I. le-a solicitat reclamanților terenul". În fine, intimatul a declarat că "a cumpărat teren de la B.I., însă s-a referit la alte nr. topo" și că "pârâtul nu a folosit terenul, el încercând să facă acest lucru în condițiile de mai sus, nereușind însă datorită intervențiilor reclamanților".

Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, făptuitorul a arătat că în fața instanței de judecată a spus doar adevărul, afirmațiile sale fiind susținute în totalitate și de numitul B.I., ambii arătând că Ț.G. a cumpărat un teren de la cel din urmă, nefiind vorba însă de nr. topo în discuție, ci de alt nr. topografic, iar contractul nu a putut fi perfectat și intabulat în cartea funciară datorită faptului că petenta a notat procesul în cartea funciară.

În ceea ce privește afirmația făptuitorului în sensul că terenul în litigiu cu nr. topo. X, Y se află în spatele gospodăriei sale, instanța de fond a reținut, din schița existentă la dosarul de urmărire penală, coroborat cu mențiunea din CF 87 T. de sub B 14-15, de unde rezultă că imobilul în care locuiește făptuitorului este situat pe nr. topo Z, ca fiind adevărate declarațiile făcute de făptuitor referitor la învecinarea terenurilor în litigiu cu casa acestuia.

Și afirmațiile făptuitorului privind folosința terenului au fost apreciate ca fiind corecte, din probatoriul administrat în cauză nerezultând existența unei alte stări de fapt decât cea relatată de acesta cu ocazia audierii sale în calitate de martor. Pentru considerentele arătate, instanța de fond a constatat că în sarcina intimatului Ț.G. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen., reclamată de petentă și, în consecință, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de B.L., împotriva soluției dată de procuror în Dosarul penal nr. 616/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, menținută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin Rezoluția dată în Dosarul penal nr. 557/II.2/2009.

Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat recurs petenta B.L., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Aleșd cu motivarea că această cauză a fost judecată în mod superficial, nefiind cercetate aspecte ce țin de încheierea contractului de vânzare-cumpărare între B.I. și Ț.G.

Recurenta-petentă a invocat faptul că respectivul contract de vânzare-cumpărare nu i-a fost prezentat, iar intimatul nu a fost audiat, la dosarul cauzei fiind depusă o declarație a intimatului dată cu ocazia cercetării unor alte aspecte într-un alt dosar și că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în CF a terenului în litigiu nu se pot opera tranzacții, fiind înscrisă existența unui proces cu privire la teren.

Prin Decizia penală nr. 362/R din 25 iunie 2010, Tribunalul Bihor, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de petenta B.L. și a menținut ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată de judecătorie.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs petenta B.L., recurs ce a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 494/R/2010 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Și împotriva deciziei penale sus-menționate a formulat recurs petenta, care a solicitat casarea în întregime a hotărârilor anterioare pronunțate în cauză, trimiterea dosarului spre rejudecare și completarea cercetărilor față de intimatul Ț.G., care a refuzat să prezinte organului de cercetare penală contractul de vânzare-cumpărare al terenului în litigiu, obținând prin fals și uz de fals un titlu de proprietate asupra terenului respectiv, fapt ce a generat mai multe acțiuni în justiție.

Examinând decizia atacată în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., hotărârea pronunțată potrivit alineatului 8 al textului de lege menționat poate fi atacată cu recurs. În speța dedusă judecății, instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza în primă instanță a fost judecătoria care a pronunțat Sentința penală nr. 25/2010 din 16 februarie 2010 prin care a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara B.L. împotriva soluției de netrimitere în judecată adoptată de procuror la data de 19 octombrie 2009 în Dosarul penal nr. 616/P/2009 și menținută de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin Rezoluția nr. 557/II.2/2009 din 17 noiembrie 2009.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, petiționara a uzat de calea de atac a recursului prevăzută de lege și soluționată de Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 362/R din 25 iunie 2010, hotărâre care este definitivă.

Legea procesual penală română nu prevede o a doua cale ordinară de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, iar în cazul în care s-a folosit o atare cale de atac, aceasta nu poate fi privită decât ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara B.L. împotriva Deciziei penale nr. 494/R/2010 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta-petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2010.