ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3500/2008

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 63/ F din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul T.C. împotriva Rezoluției nr. l9/P/2006 din 14

martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, rezoluție pe care

a menținut-o.

Instanța a reținut că rezoluția atacată, menținută prin respingerea

plângerii petentului de procurorul general al aceluiași Parchet, este legală și

temeinică întrucât intimata U.M., judecător la Judecătoria Curtea de Argeș și M.C.,

procuror la Parchetul de pe lângă aceeași judecătorie și-au îndeplinit

atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării, prin respingere, a unei

plângeri formulate de același petent împotriva unei alte rezoluții de

neîncepere a urmăririi penale.

Recursul declarat de petent împotriva Sentinței penale nr. 315 din 17

mai 2005, (pronunțată de judecătoarea M.U. cu concluziile procuroarei C.M.) a

fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 938/R/2005.

S-a motivat că hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, astfel

încât nu poate fi desființată prin depunerea unei plângeri penale împotriva

magistraților.

Examinând actele și lucrările dosarului de cercetare penală, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de petent este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 278 alin. (l) C. proc. pen., după respingerea plângerii

făcute conform art. 275 – art. 278 la procurorul ierarhic superior împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată poate face

plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Curtea de Apel Pitești, soluționând cauza, în primă instanță, a

respins, în mod temeinic și legal, plângerea petentului menținând rezoluția

prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a dispus neînceperea

urmăririi penale împotriva intimatelor (judecător și procuror), reținând că

magistrații au pronunțat soluția și respectiv a pus concluzii pe baza probelor

existente în dosarul cauzei, soluții motivate în fapt și în drept.

Soluțiile pronunțate au fost supuse

controlului judiciar, prin exercitarea de

către petent a

căii ordinare de atac (recursul).

Autoritatea de lucru judecat îi impune petentului să respecte hotărârea

definitivă pronunțată în cauză. Modalitatea de soluționare a cauzei de către

judecători este supusă doar controlului judiciar al instanțelor ierarhic

superioare,

potrivit legii, ea neputând fi

cenzurată de Parchet, sens în care s-au și motivat

rezoluțiile atacate.

Potrivit art. 129 din Constituție,

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și

Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.

Or, printre aceste căi legale de atac nu se află și plângerea penală

împotriva judecătorilor care au pronunțat hotărârile ori împotriva procurorilor

care au pus concluzii în instanță.

Numai în condițiile săvârșirii unor fapte penale de către judecători

sau procurori, cu prilejul soluționării cauzei, a existenței unor probe în

acest sens, organele de cercetare penale pot declanșa urmărirea penală.

În speță, doar pronunțarea unor hotărâri judecătorești, cu privire la

care

petentul a exercitat căile legale de

atac, nu este de natură a dovedi existența unei

fapte penale de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Totodată, cu privire la intimata procuror, se reține că și aceasta și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu, punând concluzii în instanță, potrivit

legii, probelor dosarului și propriilor convingeri.

Dimpotrivă, soluționarea unei cauze întră în atribuțiile de serviciu a

unui judecător. Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu

știință, a unei atribuții de serviciu și vătămarea prin aceasta a intereselor

legale ale unei persoane, constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen.

Această faptă penală nu există în cauză, cu privire la ambele intimate,

și în mod legal parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acestea.

În consecință, reținând că menținerea de către instanța de fond a

soluției de neîncepere a urmăririi penale, pentru inexistența faptelor, este

legală și justificată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petent.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi

obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar T.C.

împotriva Sentinței penale nr. 63/ F din 1 iulie 2008 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2008.