ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7007/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată organelor

de urmărire penală la data de 13 martie 2006 petiționara C.A.N. a solicitat

tragerea la răspundere penală lucrătorilor de poliție D.N., P.A. și S.D., din

cadrul I.P.J. Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu în formă calificată și fals intelectual, prevăzute de art. 248

1

C. proc. pen., și art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii petiționara

a arătat că, în luna martie 1996, se deplasa împreună cu alte persoane cu

autoturismul spre stațiunea Mamaia, iar un echipaj de poliție din care făceau

parte și făptuitorii a oprit autoturismul pentru un control.

Petiționara a susținut că

lucrătorii de poliție au percheziționat autoturismul, iar din geanta acesteia

au ridicat în vederea confiscării o pungă cu bijuterii de aur, despre care

aceasta a susținut că le-a primit în dar de la prietenul ei.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Tulcea, care a efectuat cercetările în cauză, a comunicat

petiționarei că fapta pentru care a fost cercetată nu constituie infracțiune,

ci contravenția prevăzută de art. 1 din Legea nr. 12/1990.

Petiționara a arătat că nu a

avut cunoștință de procesul - verbal seria K nr. 1062887 din 7 martie 1996, prin

care s-a dispus confiscarea bijuteriilor și nu a semnat acest proces verbal,

astfel că acest proces verbal este fals.

Prin rezoluția din 9 mai

2006 din dosarul nr. 86/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de făptuitorii D.N., P.A.

și S.D., întrucât faptele sesizate de petiționară nu există.

Pentru a dispune această

soluție procurorul a constatat următoarele:

În anul 1966 C.A.N. a fost învinuită

în dosarul nr. 230/P/1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Tulcea, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978,

art. 289, 291 și 292 C. pen. (operațiuni interzise cu metale prețioase),

întrucât în urma unui control efectuat de către polițiștii din Constanța,

asupra autoturismului cu care se deplasa, în ziua de 7 martie 1996, s-a găsit

asupra acesteia o cantitate importantă de bijuterii din aur.

Prin procesul verbal cu

seria K nr. 10 62887 din 7 martie 1996, C.A.N. a fost sancționată contravențional

în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, iar bijuteriile au fost

confiscate și depuse la B.N.R. pe bază de inventar.

Prin rezoluția din 13

noiembrie 1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Tulcea, s-a dispus față

de C.A.N., scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele pentru care a fost

cercetată.

Ulterior, prin rezoluția nr.

8390/II/2 din 9 octombrie 2001, soluția procurorului a fost infirmată parțial

și s-a dispus completarea dispozitivului cu mențiunile: „Soluția va fi

comunicată I.P.J. Tulcea în vederea sancționării contravenționale a numitei C.A.N.”.

Din cercetările efectuate în

cauză, urmare a plângerii penale a petiționarei, a rezultat că procesul verbal

cu seria K nr. 10628887 a fost întocmit la 7 martie 1996, iar pe baza lui toate

bijuteriile confiscate au fost depuse la bancă.

Un exemplar din acest proces

verbal există și în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr. 230/P/1966,

așa încât afirmația petiționarei că nu a cunoscut de existența acestui document

este neîntemeiată.

S-a constatat ca fiind

neîntemeiată afirmația petiționarei că niciodată nu i s-a adus la cunoștință faptul

că a fost sancționată contravențional de către polițiștii I.P.J. Constanța,

întrucât aceasta a luat cunoștință de soluția dispusă în dosarul 230/P/1996

când putea contesta procesul–verbal de contravenție, avându-se în vedere că

cercetarea penală a vizat aceleași aspecte ca și contravenția sancționată de

polițiști.

De asemenea, petiționara a

luat cunoștință de sancționarea sa contravențională și cu prilejul soluționării

memoriilor sale înregistrate sub nr. 169/VIII/1/II/2 și 2390/II/2 la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Nemulțumită de soluția

dispusă, petiționara a formulat plângere la procurorul ierarhic superior,

plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 233/II/2/2006

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale petiționara s-a adresat cu plângere, conform 278

1

C.

proc. pen., instanței competente.

Prin sentința penală nr. 55/

P din 12 iulie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondată,

plângerea petiționarei împotriva rezoluției din 9 mai 2006 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Constanța, constatând că soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de intimați este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționara C.A.N., care a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. și a solicitat

desființarea rezoluțiilor dispuse de parchet, arătând că intimații se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată

și fals intelectual, reluând susținerile învederate anterior, în sensul că nu a

avut cunoștință de existența procesului verbal de constatare a contravenției,

încheiat în 7 martie 1996, acesta nu i-a fost comunicat niciodată, fiind întocmit

în fals de către intimați.

Examinând recursul formulat

de petiționara C.A.N., sub aspectele invocate de petiționară și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Instanța de fond a constatat

în mod corect că plângerea petiționarei este neîntemeiată, iar rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, întrucât faptele

sesizate nu există.

Actele premergătoare

efectuate în cauză nu au conturat existența infracțiunilor pentru care

petiționara a sesizat organul de urmărire penală, neexistând niciun indiciu

privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată și

fals intelectual, de către intimați.

Împrejurarea că petiționara

este nemulțumită de faptul că intimații au întocmit procesul verbal seria 12 nr.

1062887 din 7 mai 1996, prin care a fost sancționată contravențional, deoarece

a încălcat prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1991, iar bijuteriile ridicate

au fost confiscate și depuse la Banca Națională a României, pe bază de inventar,

nu conduce automat la existența infracțiunilor sesizate, în lipsa constatării

existenței unor elemente de rea credință și a săvârșirii unor acțiuni specifice

laturii obiective a acestor infracțiuni.

Susținerile petiționarei, în

sensul că nu a avut cunoștință de existența procesului - verbal seria 12 nr. 1062887

din 7 martie 1996 și că acesta este întocmit în fals de către intimați, sunt

infirmate de probele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta se

află în dosarul nr. 230/P/1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea,

unde petiționara a figurat ca învinuită și, fiind citată de procuror,  a luat

cunoștință de soluția dispusă.

Același lucru rezultă și din

faptul că aceasta s-a adresat Judecătoriei Constanța pentru anularea acestui

proces verbal, acțiune ce a format obiectul dosarului 7301/2002 și a fost

respinsă ca tardiv formulată, recursul împotriva acestei sentințe fiind respins

ca nefondat la 18 martie 2004.

De asemenea, nu sunt

întemeiate nici afirmațiile petiționarei în sensul că, la data de 7 martie 1996,

s-a încheiat un proces verbal, dactilografiat, pe care l-a semnat și care

consemnează o situație reală, deoarece aceasta se află în eroare, înscrisul

dactilografiat aflat la dosarul cauzei este un inventar cuprinzând bijuteriile

de aur ce au fost confiscate prin procesul-verbal seria 12 nr. 1062887 din 7

martie 1996.

Pentru aceste considerente,

se poate concluziona că în mod just organele de urmărire penală au dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimați, iar instanța de fond a respins

plângerea petiționarei împotriva acestei soluții.

În consecință, recursul

petiționarei, nefiind fondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara C.A.N. împotriva sentinței penale nr. 55/ P

din 12 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 noiembrie 2006.