ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6450/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordinul nr. 4794 din 11 august

2005, Ministerul Educației și Cercetării a soluționat notificările depuse de

S.I. și S.A., astfel:

Conform art. 1 a dispus restituirea

conacului și a construcțiilor anexe, precum și a terenului în suprafață de 1,5

ha, situate în comuna Tibănești, județul Iași, iar prin art. 3 a stabilit că

ordinul intră în vigoare în termen de 48 de ore de la data restituirii de către

notificatori a despăgubirilor reprezentând valoarea reală, actuală a

construcției edificate de Clubul Școlar Tibănești.

Prin sentința civilă nr. 634 din 23

mai 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții S.A., S.Ș., S.A.M., a anulat punctul 3 din ordinul nr.

4794 din 11 august 2005 emis de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării și a

respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect lămurirea întinderii

dispozițiilor cuprinse în punctul 1 al aceluiași ordin.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Articolul 3 cuprinde o dispoziție

care condiționează producerea efectelor juridice ale actului administrativ

emis, ceea ce este inadmisibil în cazul unui act de autoritate, cu atât mai

mult cu cât nici nu este precizată valoarea despăgubirilor solicitate, ceea ce

ar crea posibilitatea ca pârâtul să stabilească ulterior discreționar

întinderea acestora.

De asemenea, a mai reținut că o

asemenea soluționare a notificării este străină spiritului Legii nr. 10/2001 și

că edificarea construcției la care se referă pârâtul nu este susținută nici de

actele depuse la dosar de pârât.

În ceea ce privește lămurirea

întinderii dispozițiilor art. 1 al ordinului, tribunalul a motivat că procedura

prevăzută de art. 399 C. proc. civ. nu se aplică decât în situația în care

titlul executoriu este o hotărâre judecătorească.

Prin decizia civilă nr. 26 A din 5

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut ca fiind corecte argumentele primei instanțe și, totodată, a

arătat că soluția de anulare parțială a ordinului este legală și din

perspectiva art. 2 alin. (2) și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit textelor de lege

menționate, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil

își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o

exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire,

iar imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află și libere de orice

sarcini, de unde rezultă că restituirea nu poate fi condiționată în niciun mod.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, recurentul arată că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 nu se

aplică speței, deoarece prin sintagma „libere de orice sarcini” legiuitorul nu

a avut în vedere investițiile făcute din bani publici asupra imobilelor după

data preluării, ci sarcinile constituite de deținătorul actual conform codului

civil.

Pe de altă parte, față de definiția

actului administrativ, art.3 al ordinului nu derogă de la caracterul acestuia.

În fine, prin actele depuse la dosar

s-a făcut dovada investițiilor efectuate din bani publici, care trebuie

recuperate, în acest sens chiar Legea nr. 10/2001 prevăzând că în situația în

care există investiții efectuate de către unitatea deținătoare acestea urmează

a fi restituite de către notificatori.

Recurentul solicită admiterea

recursului și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Intimații au depus la dosar

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr, nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin ordinul a cărui anulare

parțială s-a solicitat, pârâtul, în calitate de unitate deținătoare a

imobilelor preluate abuziv de stat, a soluționat notificările formulate de

reclamantul S.A. și de autorul celorlalți reclamanți, S.I., în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Așa cum corect au reținut

instanțele, condiționând restituirea imobilului de plata unor despăgubiri,

într-un cuantum neprecizat, pentru pretinse investiții efectuate în legătură cu

imobilul preluat de stat abuziv, pârâtul a lipsit de eficiență dispoziția de

restituire în natură a imobilelor cuprinsă în același ordin.

Nu natura juridică a actului prin

care pârâtul a soluționat notificările este relevantă pentru soluționarea

cauzei, ci împrejurarea că, impunând o atare condiție persoanelor a căror

vocație la restituire a recunoscut-o, pârâtul a încălcat dispozițiile art. 9

din Legea nr. 10/2001.

Textul de lege menționat prevede nu

doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini”, dar și „în starea în

care se află la data cererii de restituire”.

Pentru plata unor eventuale

despăgubiri, nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de investiții din bani

publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea condițiilor art. 48 (fost 53) din

Legea nr. 10/2001 modificată, text de lege care prevede expres situațiile în

care persoanele îndreptățite la restituire pot fi obligate la plata de

despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie.

Verificarea îndeplinirii acestor

condiții nu poate fi făcută în cadrul prezentului litigiu, având în vedere

limitele învestirii instanței.

De altfel, cu privire la acest

aspect, reclamanții arată în întâmpinare că s-a pronunțat decizia civilă nr.

22A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în sensul că, dat fiind că

imobilul a fost preluat fără titlu valabil, „restituirea bunului nu poate fi

condiționată de achitarea unor despăgubiri, acestea căzând în sarcina statului

sau a unității deținătoare”.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va menține decizia și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

recurentul-pârât Ministerul Educației și Cercetării împotriva deciziei nr. 26/A

din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.