ÎCCJ, decizie (scj.ro #82019)

. Contestație împotriva ordinului prin care se condiționează restituirea unui imobil de plata unor despăgubiri. Nulitatea ordinului. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Contestație împotriva ordinului prin care se condiționează restituirea unui imobil de plata unor despăgubiri. Nulitatea ordinului Index alfabetic . Drept civil. - Contestație - Despăgubiri - Imobil preluat în mod abuziv de stat. Legea nr. 10/2001: art. 9, art. 48 Condiționând restituirea imobilului de plata unor despăgubiri, într-un cuantum neprecizat, pentru pretinse investiții efectuate în legătură cu imobilul preluat de stat abuziv, unitatea deținătoare lipsește de eficiență dispoziția de restituire în natură a imobilelor cuprinsă în același ordin și încălcă dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001.

Textul de lege menționat prevede nu doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini”, dar și „în starea în care se află la data cererii de restituire”. Pentru plata unor eventuale despăgubiri, nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de investiții din bani publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea condițiilor art.48 (fost 53) din Legea nr.10/2001 modificată, text de lege care prevede expres situațiile în care persoanele îndreptățite la restituire pot fi obligate la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6450 din 5 octombrie 2007. Prin ordinul nr.4794 din 11 august 2005, Ministerul Educației și Cercetării a soluționat notificările depuse de S.I.

și S.A., și, conform art.1, a dispus restituirea conacului și a construcțiilor anexe, precum și a terenului în suprafață de 1,5 ha, situate în comuna Tibănești, județul Iași, iar prin art.3 a stabilit că ordinul intră în vigoare în termen de 48 de ore de la data restituirii de către notificatori a despăgubirilor reprezentând valoarea reală, actuală a construcției edificate de Clubul Școlar Tibănești. Prin sentința civilă nr.634 din 23 mai 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a anulat punctul 3 din ordinul Ministerului Educației și Cercetării și a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect lămurirea întinderii dispozițiilor cuprinse în punctul 1 al aceluiași ordin.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Articolul 3 cuprinde o dispoziție care condiționează producerea efectelor juridice ale actului administrativ emis, ceea ce este inadmisibil în cazul unui act de autoritate, cu atât mai mult cu cât nici nu este precizată valoarea despăgubirilor solicitate, ceea ce ar crea posibilitatea ca pârâtul să stabilească ulterior, discreționar întinderea acestora. De asemenea, a mai reținut că o asemenea soluționare a notificării este străină spiritului Legii nr.10/2001 și că edificarea construcției la care se referă pârâtul nu este susținută nici de actele depuse la dosar de pârât. În ceea ce privește lămurirea întinderii dispozițiilor art.1 al ordinului, tribunalul a motivat că procedura prevăzută de art.399 C.proc.civ.

nu se aplică decât în situația în care titlul executoriu este o hotărâre judecătorească. Prin decizia civilă nr.26 A din 5 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut ca fiind corecte argumentele primei instanțe și, totodată, a arătat că soluția de anulare parțială a ordinului este legală și din perspectiva art.2 alin.(2) și art.9 din Legea nr.10/2001.

Potrivit textelor de lege menționate, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, iar imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află și libere de orice sarcini, de unde rezultă că restituirea nu poate fi condiționată în niciun mod. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, invocând, în drept, dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată că dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001 nu se aplică speței, deoarece prin sintagma „libere de orice sarcini” legiuitorul nu a avut în vedere investițiile făcute din bani publici asupra imobilelor după data preluării, ci sarcinile constituite de deținătorul actual conform codului civil.

Pe de altă parte, față de definiția actului administrativ, art.3 al ordinului nu derogă de la caracterul acestuia. În fine, prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada investițiilor efectuate din bani publici, care trebuie recuperate, în acest sens chiar Legea nr.10/2001 prevăzând că în situația în care există investiții efectuate de către unitatea deținătoare acestea urmează a fi restituite de către notificatori. Recursul a fost găsit nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente: Prin ordinul a cărui anulare parțială s-a solicitat, pârâtul, în calitate de unitate deținătoare a imobilelor preluate abuziv de stat, a soluționat notificările formulate de reclamantul S.A. și de autorul celorlalți reclamanți, S.I., în temeiul Legii nr.10/2001.

Așa cum corect au reținut instanțele, condiționând restituirea imobilului de plata unor despăgubiri, într-un cuantum neprecizat, pentru pretinse investiții efectuate în legătură cu imobilul preluat de stat abuziv, pârâtul a lipsit de eficiență dispoziția de restituire în natură a imobilelor cuprinsă în același ordin. Nu natura juridică a actului prin care pârâtul a soluționat notificările este relevantă pentru soluționarea cauzei, ci împrejurarea că, impunând o atare condiție persoanelor a căror vocație la restituire a recunoscut-o, pârâtul a încălcat dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001. Textul de lege menționat prevede nu doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini”, dar și „în starea în care se află la data cererii de restituire”.

Pentru plata unor eventuale despăgubiri, nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de investiții din bani publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea condițiilor art.48 (fost 53) din Legea nr.10/2001 modificată, text de lege care prevede expres situațiile în care persoanele îndreptățite la restituire pot fi obligate la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie. Verificarea îndeplinirii acestor condiții nu poate fi făcută în cadrul prezentului litigiu, având în vedere limitele învestirii instanței. De altfel, cu privire la acest aspect, reclamanții arată că s-a pronunțat decizia civilă nr.22A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, în sensul că, dat fiind că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, „restituirea bunului nu poate fi condiționată de achitarea unor despăgubiri, acestea căzând în sarcina statului sau a unității deținătoare”.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a menținut decizia și, în baza art.312 C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.