ÎCCJ, decizie (scj.ro #82019)

.  Contestație împotriva ordinului prin care se

condiționează restituirea unui imobil de plata unor despăgubiri.

Nulitatea ordinului.

Cuprins pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate. Contestație

împotriva

ordinului prin care se condiționează restituirea

unui imobil de plata unor despăgubiri. Nulitatea ordinului

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Contestație

-

Despăgubiri

-

Imobil preluat în mod abuziv de stat.

Legea nr. 10/2001: art. 9, art. 48

Condiționând restituirea

imobilului de plata unor despăgubiri, într-un cuantum neprecizat, pentru

pretinse investiții efectuate în legătură cu imobilul preluat de

stat abuziv, unitatea deținătoare lipsește de

eficiență dispoziția de restituire în natură a imobilelor

cuprinsă în același ordin  și încălcă

dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001.

Textul de lege menționat prevede

nu doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini”, dar și „în

starea în care se află la data cererii de restituire”.

Pentru plata unor eventuale despăgubiri,

nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de investiții din bani

publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea condițiilor art.48 (fost

53) din Legea nr.10/2001 modificată, text de lege care prevede expres

situațiile în care persoanele îndreptățite la restituire pot fi

obligate la plata de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor

ce li se restituie.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 6450 din 5 octombrie 2007.

Prin ordinul nr.4794 din 11 august 2005, Ministerul

Educației și Cercetării a soluționat notificările

depuse de S.I. și S.A., și, conform art.1, a dispus restituirea

conacului și a construcțiilor anexe, precum și a terenului în

suprafață de 1,5 ha, situate în comuna Tibănești,

județul Iași, iar prin art.3 a stabilit că ordinul intră în

vigoare în termen de 48 de ore de la data restituirii de către

notificatori a despăgubirilor reprezentând valoarea reală,

actuală a construcției edificate de Clubul Școlar Tibănești.

Prin sentința civilă nr.634 din

23 mai 2006, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanți, a anulat punctul 3

din ordinul Ministerului Educației și Cercetării și a

respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect lămurirea

întinderii dispozițiilor cuprinse în punctul 1 al aceluiași ordin.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Articolul 3 cuprinde o dispoziție care

condiționează producerea efectelor juridice ale actului administrativ

emis, ceea ce este inadmisibil în cazul unui act de autoritate, cu atât mai

mult cu cât nici nu este precizată valoarea despăgubirilor

solicitate, ceea ce ar crea posibilitatea ca pârâtul să stabilească

ulterior, discreționar întinderea acestora.

De asemenea, a mai reținut că o

asemenea soluționare a notificării este străină spiritului

Legii nr.10/2001 și că edificarea construcției la care se

referă pârâtul nu este susținută nici de actele depuse la dosar

de pârât.

În ceea ce privește lămurirea

întinderii dispozițiilor art.1 al ordinului, tribunalul a motivat că

procedura prevăzută de art.399 C.proc.civ. nu se aplică decât în

situația în care titlul executoriu este o hotărâre

judecătorească.

Prin decizia civilă nr.26 A din 5

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut ca fiind corecte

argumentele primei instanțe și, totodată,

a arătat că soluția de anulare parțială a ordinului

este legală și din perspectiva art.2 alin.(2) și art.9 din Legea

nr.10/2001.

Potrivit textelor de lege menționate,

persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil

își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a

hotărârii judecătorești de restituire, iar imobilele preluate în

mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în

natură în starea în care se află și libere de orice sarcini, de

unde rezultă că restituirea nu poate fi condiționată în

niciun mod.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul, invocând, în drept, dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat,

recurentul arată că dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001 nu

se aplică speței, deoarece prin sintagma „libere de orice sarcini”

legiuitorul nu a avut în vedere investițiile făcute din bani publici

asupra imobilelor după data preluării, ci sarcinile constituite de

deținătorul actual conform codului civil.

Pe de altă parte, față de

definiția actului administrativ, art.3 al ordinului nu derogă de la

caracterul acestuia.

În fine, prin actele depuse la dosar s-a

făcut dovada investițiilor efectuate din bani publici, care trebuie

recuperate, în acest sens chiar Legea nr.10/2001 prevăzând că în

situația în care există investiții efectuate de către

unitatea deținătoare acestea urmează a fi restituite de

către notificatori.

Recursul a fost găsit nefondat și

a fost respins pentru următoarele considerente:

Prin ordinul a cărui anulare

parțială s-a solicitat, pârâtul, în calitate de unitate

deținătoare a imobilelor preluate abuziv de stat, a soluționat

notificările formulate de reclamantul S.A. și de autorul

celorlalți reclamanți, S.I., în temeiul Legii nr.10/2001.

Așa cum corect au reținut

instanțele, condiționând restituirea imobilului de plata unor

despăgubiri, într-un cuantum neprecizat, pentru pretinse investiții

efectuate în legătură cu imobilul preluat de stat abuziv, pârâtul a

lipsit de eficiență dispoziția de restituire în natură a

imobilelor cuprinsă în același ordin.

Nu natura juridică a actului prin care

pârâtul a soluționat notificările este relevantă pentru

soluționarea cauzei, ci împrejurarea că, impunând o atare

condiție persoanelor a căror vocație la restituire a

recunoscut-o, pârâtul a încălcat dispozițiile art.9 din Legea

nr.10/2001.

Textul de lege menționat prevede nu

doar restituirea imobilelor „libere de orice sarcini”, dar și „în starea

în care se află la data cererii de restituire”.

Pentru plata unor eventuale

despăgubiri, nu împrejurarea că s-au efectuat lucrări de

investiții din bani publici este hotărâtoare, ci îndeplinirea

condițiilor art.48 (fost 53) din Legea nr.10/2001 modificată, text de

lege care prevede expres situațiile în care persoanele

îndreptățite la restituire pot fi obligate la plata de

despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor ce li se restituie.

Verificarea îndeplinirii acestor

condiții nu poate fi făcută în cadrul prezentului litigiu, având

în vedere limitele învestirii instanței.

De altfel, cu privire la acest aspect,

reclamanții arată că s-a pronunțat decizia civilă

nr.22A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel București,

secția  IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, în sensul că, dat fiind că imobilul a fost preluat

fără titlu valabil, „restituirea bunului nu poate fi

condiționată de achitarea unor despăgubiri, acestea căzând

în sarcina statului sau a unității deținătoare”.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte a menținut decizia și, în baza art.312 C.proc.civ., a respins

recursul ca nefondat.